Ombudsmanul a deschis o anchetă privind măsura în care Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană aplică legislația UE și hotărârile judecătorești ale UE în ceea ce privește cererile de acces public la documente legislative.

Ea a remarcat că anchetele anterioare legate de accesul public insuficient și întârziat au sugerat că aceste instituții nu aplică în prezent pe deplin legislația UE și jurisprudența aferentă.

De exemplu, Consiliul a refuzat să acorde acces public deplin la un aviz juridic referitor la un acord comercial al UE cu Regatul Unit, invocând o excepție de acces pentru consultanța juridică. Comisia a făcut acest lucru chiar dacă o hotărâre recentă a unei instanțe a UE a constatat că aspectul dacă un aviz juridic este deosebit de sensibil depinde de conținutul avizului în sine și nu de statutul său de aviz juridic. Ombudsmanul a examinat avizul și nu a considerat că informațiile conținute în acesta ar trebui considerate sensibile.

Într-un alt caz, Comisia a refuzat să divulge integral documentele referitoare la revizuirile preconizate ale normelor UE privind substanțele chimice, argumentând că divulgarea ar putea submina interesele comerciale și un proces decizional în curs. Cu toate acestea, Comisia a prezentat argumente generale, care nu au demonstrat acest risc cu nivelul de certitudine impus de hotărârile judecătorești recente ale UE.  Aceasta a utilizat, de asemenea, argumente respinse anterior de instanțele UE în cauze similare, inclusiv faptul că cetățenii UE pot fi „confuzi” dacă sunt divulgate documente provizorii.  

Pentru a obține o imagine de ansamblu a abordării instituțiilor în ceea ce privește cererile de documente legislative, Ombudsmanul a solicitat statistici privind cererile inițiale de acces și o listă de cereri subsecvente (cereri de confirmare) pentru trei acte legislative adoptate recent. 

Accesul public în timp util la documentele legislative este esențial pentru ca cetățenii UE să participe la procesul legislativ al UE. Transparența legislativă este consacrată în tratatele UE, iar acest lucru se reflectă în regulamentul UE privind accesul public la documente.

În conformitate cu jurisprudența UE, instituțiile UE pot refuza să divulge documente legislative numai în circumstanțe excepționale, iar motivarea lor în acest sens trebuie să se bazeze pe fapte specifice și tangibile.