Cazul a vizat refuzul Băncii Europene de Investiții (BEI) de a acorda acces public deplin la documente în legătură cu investigațiile și recomandările Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). BEI a identificat numeroase documente care se încadrează în domeniul de aplicare al cererii reclamantului, inclusiv rapoartele finale și recomandările OLAF, precum și propriile decizii disciplinare ale BEI. Deși BEI a acordat acces parțial la zece dintre cele 13 rapoarte finale identificate ale OLAF, aceasta a refuzat accesul integral la restul documentelor. În ceea ce privește deciziile disciplinare ale BEI, aceasta a furnizat un rezumat al acțiunilor disciplinare întreprinse. În acest sens, BEI s-a întemeiat pe excepții de la accesul public în normele sale privind transparența, susținând că divulgarea integrală ar aduce atingere protecției datelor cu caracter personal, scopului investigațiilor și procesului său decizional.

Ombudsmanul a deschis o anchetă, iar echipa sa de anchetă a examinat documentele în cauză în cererea de acces public a reclamantului. Inspecția a arătat că o mare parte din informațiile conținute în aceste documente constituiau date cu caracter personal, care, dacă ar fi divulgate, ar putea face identificabili membrii individuali ai personalului BEI investigați de OLAF. Având în vedere exercițiul delicat de echilibrare necesar pentru a stabili dacă divulgarea ar putea conduce la identificarea persoanelor și având în vedere că BEI a furnizat reclamantului o imagine de ansamblu a acțiunilor subsecvente întreprinse și a sancțiunilor impuse, Ombudsmanul a considerat că refuzul BEI de a acorda acces public deplin a fost, în general, rezonabil. Prin urmare, aceasta a închis cazul, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă. Acestea fiind spuse, deși o parte semnificativă a informațiilor conținute în documentele care nu au fost divulgate constituie în mod clar date cu caracter personal, Ombudsmanul a observat că o parte din aceste informații, chiar dacă sunt limitate, sunt de natură administrativă și nu constituie date cu caracter personal. Prin urmare, aceasta a sugerat BEI să analizeze dacă cel puțin anumite părți ale deciziilor sale disciplinare care conțin informații pur administrative ar putea fi divulgate fără a risca divulgarea datelor cu caracter personal.

Cazul a vizat o cerere de acces public la un document legat de decizia Comisiei Europene de a desemna un proiect de extracție a mineralelor situat în Serbia drept „proiect strategic” în temeiul Legii privind materiile prime critice (CRMA). Mai precis, reclamantul a solicitat accesul țării terțe în cauză la aprobarea relevantă a acestei decizii. Reclamantul și-a prezentat cererea Comisiei Europene în iulie 2025.

Comisia a răspuns pentru prima dată în august 2025. Aceasta a identificat un document ca intrând în domeniul de aplicare al cererii de acces, la care a refuzat să acorde accesul public în întregime. Procedând astfel, Comisia a susținut că divulgarea ar putea submina relațiile internaționale ale UE cu țara în care se află proiectul.

Reclamantul a contestat decizia Comisiei prin depunerea unei „cereri de confirmare” în septembrie 2025. Atunci când Comisia nu a furnizat un răspuns explicit, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului în octombrie 2025.

Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la refuzul implicit al Comisiei de a acorda acces public și, într-o primă etapă, a solicitat Comisiei să adopte cât mai curând posibil un răspuns explicit la cererea de confirmare a reclamantului. În absența unui răspuns în termenul stabilit, echipa de anchetă a Ombudsmanului a inspectat documentul în cauză, împreună cu documentația privind consultarea țării terțe în cauză.

Comisia a răspuns reclamantului în mai 2026, acordând un acces parțial larg la documentul în litigiu, ocultând doar date cu caracter personal limitate, pe care reclamantul nu le-a contestat. Prin urmare, Ombudsmanul a considerat că plângerea privind refuzul implicit de acces al Comisiei a fost soluționată prin accesul acordat în prezent. Acestea fiind spuse, Ombudsmanul a regretat întârzierea cu care Comisia a tratat cererea de acces a reclamantei, care a persistat chiar și după ce aceasta și-a deschis ancheta. Ombudsmanul continuă să monitorizeze îndeaproape problema întârzierilor pe baza plângerilor care i-au fost înaintate.

 

Cazul a vizat refuzul Comisiei Europene de a acorda acces public la documentele referitoare la cererile de proiecte de extracție și prelucrare a mineralelor care urmează să fie recunoscute drept „proiecte strategice” în temeiul Actului privind materiile prime critice. Mai precis, reclamantul a solicitat acces la patru decizii ale Comisiei de acordare sau nu a statutului de proiect strategic și la părți din cererile a 12 proiecte care se află pe teritoriul UE și ale căror cereri au fost acceptate. Comisia a considerat că divulgarea documentelor ar aduce atingere intereselor comerciale ale societăților în cauză, întemeindu-se, în ceea ce privește majoritatea documentelor în litigiu, pe o prezumție generală de nedivulgare. Printre alte elemente, reclamantul a susținut că există un interes public superior care justifică divulgarea, având în vedere că este probabil ca documentele să conțină informații importante privind mediul.

Ombudsmanul a considerat că, din cauza naturii lor, este nerezonabil ca Comisia să aplice o prezumție generală de nedivulgare a documentelor legate de desemnarea proiectelor privind materiile prime critice drept proiecte strategice în temeiul CRMA. În plus, pe baza inspecției documentelor de către echipa sa de anchetă, Ombudsmanul a constatat că acestea nu conțin informații sensibile în întregul text, inclusiv pentru că o mare parte dintre ele fuseseră deja făcute publice în mod legal la momentul la care Comisia și-a emis poziția finală cu privire la cererea de acces a reclamantului. Ombudsmanul a considerat, de asemenea, că documentele conțin informații ample privind mediul, inclusiv „informații referitoare la emisiile în mediu” pentru care se consideră că există un interes public superior care justifică divulgarea. Prin urmare, Ombudsmanul a concluzionat că refuzul Comisiei de a acorda acces public constituie un caz de administrare defectuoasă. Ea a recomandat Comisiei să își reexamineze poziția în vederea acordării unui acces larg la documentele în litigiu.

Cazul se referea la refuzul Parlamentului European de a acorda acces public la documente legate de două investigații efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) cu privire la abateri ale personalului. Pentru a refuza accesul, Parlamentul s-a bazat pe patru excepții în temeiul legislației UE privind accesul public la documente, susținând că divulgarea ar submina viața privată și integritatea persoanelor vizate de investigațiile OLAF, scopul acestor investigații, procedurile judiciare în curs și procesul său decizional.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a inspectat documentele în litigiu și, pe baza inspecției, Ombudsmanul a considerat că, în ceea ce privește documentele referitoare la una dintre investigații, era rezonabil ca Parlamentul să aplice prezumția generală de nedivulgare pe care instituțiile Uniunii se pot baza atât timp cât investigațiile OLAF sunt în curs și atât timp cât nu a trecut un termen rezonabil pentru activitățile de monitorizare de către autoritățile care pun în aplicare recomandările OLAF. 

Având în vedere circumstanțele specifice ale celor două investigații OLAF în cauză, Ombudsmanul a constatat, de asemenea, că Parlamentul a considerat în mod justificat că ocultarea documentelor nu ar lăsa niciun conținut material, deoarece acestea conțin un volum considerabil de date cu caracter personal. Întrucât reclamantul nu a stabilit necesitatea divulgării datelor cu caracter personal într-un scop specific de interes public, astfel cum se prevede în legislația UE privind protecția datelor, Ombudsmanul nu a constatat nicio administrare defectuoasă și a închis cazul.