Cazul a vizat o cerere de acces public la documente legate de programele de dezvoltare a cafelei în Etiopia. Reclamantul și-a prezentat cererea Comisiei în august 2024.

Comisia a răspuns pentru prima dată în decembrie 2024. Aceasta a acordat acces deplin la două documente, a refuzat accesul la trei documente în întregime și a acordat acces parțial la restul de 31 de documente. Procedând astfel, Comisia a susținut că divulgarea (integrală) ar putea submina protecția obiectivelor inspecțiilor, investigațiilor și auditurilor, protecția datelor cu caracter personal și a intereselor comerciale, precum și protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale.

Reclamantul a contestat decizia Comisiei prin depunerea unei „cereri de confirmare” în ianuarie 2025. În absența unui răspuns, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului în mai 2025.

În iunie 2025, Ombudsmanul a deschis o anchetă și a solicitat Comisiei să răspundă reclamantului cât mai curând posibil.

În urma mai multor schimburi de opinii cu Comisia cu privire la această chestiune, la 20 aprilie 2026, Ombudsmanul a trimis o ultimă atenționare Comisiei, îndemnând-o să adopte o decizie de confirmare până cel târziu la 12 mai 2026. Comisia nu a făcut acest lucru.

Întrucât Comisia nu răspunsese încă la cererea de confirmare a reclamantului la mai mult de 15 luni de la expirarea termenului legal stabilit prin Regulamentul 1049/2001, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând un caz de administrare defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la un mesaj text trimis în ianuarie 2024 de președintele Republicii Franceze președintelui Comisiei Europene cu privire la negocierile comerciale UE-Mercosur.

În iulie 2025, Comisia a răspuns că, deși un astfel de schimb a avut loc într-adevăr, nu a putut localiza mesajul solicitat. Comisia a observat că mesajul a fost primit prin intermediul aplicației de mesagerie instantanee „Signal”, care a activat funcția „mesaje dispărute”. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nu deține niciun document care să intre în domeniul de aplicare al cererii.

Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la modul în care Comisia a tratat cererea. Echipa sa de anchetă a examinat dosarul Comisiei privind cererea de acces public și a organizat o reuniune cu reprezentanți ai Comisiei.

Pe baza inspecției și a reuniunii, Ombudsmanul nu a putut exclude faptul că mesajul a fost șters automat de pe telefonul Președintelui după primirea cererii. Ancheta a arătat, de asemenea, că cererea reclamantului a rămas nesoluționată de cabinetul președintelui Comisiei timp de 15 luni, în timp ce Secretariatul General nu a dat curs solicitării sau nu i-a reamintit să monitorizeze prelucrarea acesteia. Ombudsmanul a concluzionat că modul în care Comisia a tratat această cerere a constituit un caz de administrare defectuoasă.

Pentru a aborda acest aspect, Ombudsmanul a recomandat Comisiei să revizuiască și să îmbunătățească tratarea cererilor de acces public care implică cabinetul președintelui sau al oricărui comisar și să monitorizeze în mod activ evoluția acestor cereri pentru a evita întârzierile nejustificate.

În plus, Ombudsmanul a făcut două sugestii de îmbunătățire. În primul rând, Comisia ar trebui să își adapteze normele interne pentru a se asigura că orice document care face obiectul unei cereri de acces public este păstrat de îndată ce se primește o astfel de cerere la documentul respectiv și până la finalizarea oricărui proces de contestare a unui refuz de acordare a accesului, indiferent dacă documentul îndeplinește sau nu criteriile Comisiei de înregistrare a documentelor. În al doilea rând, Comisia ar trebui să păstreze în mod corespunzător, pentru o perioadă rezonabilă, toate mesajele text și instantanee schimbate între șefii de stat sau de guvern sau miniștri și membrii Comisiei, inclusiv cele care fac obiectul ștergerii automate după un anumit interval de timp, având în vedere importanța probabilă a unor astfel de mesaje.

 

Cazul a vizat refuzul Băncii Centrale Europene (BCE) de a acorda acces public la documentele care conțin recomandări referitoare la politica sa de gen și la măsurile conexe. BCE a considerat că divulgarea ar submina protecția consultanței juridice și procesul său decizional intern. Reclamantul a susținut că există un interes public superior care justifică divulgarea, și anume înțelegerea raționamentului juridic care stă la baza politicii de gen a BCE și a măsurilor conexe.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentele în litigiu. Pe această bază, Ombudsmanul a constatat că conținutul documentelor putea fi considerat în mod rezonabil drept consultanță juridică și că era rezonabil ca BCE să considere că divulgarea documentelor ar fi adus atingere protecției acordate consultanței juridice. În plus, Ombudsmanul a considerat că este rezonabil ca BCE să considere că nu există un interes public superior care să justifice divulgarea.

Astfel, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la raportul de evaluare a riscurilor pentru 2023 al unei mari platforme de comunicare socială privind conformitatea acesteia cu dispozițiile Actului legislativ privind serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale). Comisia a refuzat accesul la raport, făcând referire la excepțiile prevăzute de legislația UE privind accesul public la documente (Regulamentul 1049/2001). Aceasta a considerat că există o prezumție generală potrivit căreia divulgarea raportului ar submina interesele comerciale ale platformei, precum și investigația sa în curs cu privire la respectarea de către platformă a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. În consecință, Comisia nu a efectuat o evaluare individuală a raportului pentru a stabili eventuala divulgare a acestuia.

Ombudsmanul a considerat că este nerezonabil să se aplice o prezumție generală de nedivulgare unui raport de evaluare a riscurilor elaborat în cadrul Regulamentului privind serviciile digitale. Ombudsmanul a considerat că circumstanțele în care instanțele UE au recunoscut posibilitatea de a utiliza o prezumție generală sunt foarte diferite de normele care se aplică rapoartelor de evaluare a riscurilor. Având în vedere cele de mai sus, opinia preliminară a Ombudsmanului a fost că recurgerea de către Comisie la o prezumție generală constituie administrare defectuoasă.

Atunci când Comisia și-a menținut poziția, Ombudsmanul și-a confirmat opinia potrivit căreia invocarea unei prezumții generale de nedivulgare constituie administrare defectuoasă. Ea a recomandat Comisiei să efectueze o evaluare individuală a raportului de evaluare a riscurilor în cauză în vederea acordării unui acces cât mai larg posibil, în conformitate cu Regulamentul 1049/2001.

Comisia nu a acceptat recomandarea Ombudsmanului și și-a reiterat poziția potrivit căreia se poate presupune, în general, că divulgarea raportului de evaluare a riscurilor ar submina protecția scopului investigației sale privind ASD și interesele comerciale ale platformei în cauză. De asemenea, aceasta a considerat că nu putea evalua dacă raportul conține informații sensibile din punct de vedere comercial și că interesul urmărit de reclamant era de natură privată.

Ombudsmanul și-a exprimat regretul cu privire la răspunsul Comisiei. Ea nu a fost convinsă că o prezumție generală de nedivulgare ar putea fi aplicată rapoartelor de evaluare a riscurilor întocmite în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, inclusiv după ce platforma în cauză a făcut publică o versiune ocultată a raportului. Ombudsmanul a considerat, de asemenea, că posibilitatea de a controla respectarea de către o platformă online foarte mare a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale constituie un interes public în ceea ce privește divulgarea, pe care Comisia ar fi trebuit să îl pună în balanță cu interesele pe care a încercat să le protejeze. În cele din urmă, Ombudsmanul a remarcat că evaluarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial face parte din obligațiile instituțiilor UE în temeiul Regulamentului 1049/2001.

Prin urmare, Ombudsmanul a închis cazul, confirmând constatarea sa privind administrarea defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la documente legate de schimbul automat de informații în scopuri fiscale între statele membre ale UE și țările din afara UE. Consiliul a furnizat linkuri către zece documente aflate deja în domeniul public și a acordat acces deplin la alte patru documente. În plus, aceasta a refuzat accesul public la zece documente, în tot sau în parte, invocând necesitatea de a proteja interesul public în ceea ce privește relațiile internaționale și politica financiară a statelor membre ale Uniunii. Consiliul a considerat, de asemenea, că divulgarea ar submina procesul său decizional. Reclamanții au contestat utilizarea acestor excepții și au susținut că există un interes public superior care justifică divulgarea.

Pe baza anchetei și a examinării documentelor în litigiu de către echipa sa de anchetă, Ombudsmanul a constatat că nu a fost vădit eronat ca Consiliul să considere că divulgarea documentelor în litigiu (părți ocultate ale acestora) ar aduce atingere relațiilor internaționale ale statelor membre și/sau politicii lor financiare.

Având în vedere că aceste interese publice protejate nu pot fi înlăturate de un alt interes public considerat mai important, nu a fost necesar să se ia în considerare aplicarea de către Consiliu a excepției privind procesul decizional. Prin urmare, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă.