Cazul a vizat nefurnizarea de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) a unui răspuns pe fond la o plângere administrativă legată de acuzații de hărțuire și nereguli formulate de un ofițer al corpului permanent din categoria 2.

Reclamantul a depus plângerea administrativă la Frontex în martie 2023. Frontex a răspuns că, spre deosebire de informațiile anterioare pe care le-a furnizat reclamantului, acesta din urmă nu avea dreptul de a depune o astfel de plângere. În consecință, acesta nu ar primi un răspuns pe fond. Cu toate acestea, în cursul anchetei Ombudsmanului, Frontex a declarat că va oferi reclamantului un răspuns general de fond până în noiembrie 2024. Frontex a furnizat acest răspuns reclamantului numai în decembrie 2025. Ombudsmanul a constatat că informațiile inconsecvente furnizate reclamantului și întârzierea flagrantă în a răspunde plângerii constituie administrare defectuoasă. Cu toate acestea, Ombudsmanul nu a considerat necesar să formuleze o recomandare, având în vedere că Frontex a oferit în prezent un răspuns substanțial reclamantului.

În plus, ancheta Ombudsmanului a evidențiat absența unui mecanism eficace de depunere a plângerilor și de recurs pentru agenții din categoria 2, cum ar fi în situațiile de hărțuire din cadrul Frontex. Ombudsmanul a concluzionat că aceasta este o problemă sistemică care constituie, de asemenea, administrare defectuoasă.

Ombudsmanul a recomandat Consiliului de administrație al Frontex să introducă un mecanism eficace de depunere a plângerilor și de recurs în viitoarea revizuire a cadrului juridic pentru agenții din categoria 2.

Cauza se referea la faptul că un membru al personalului Oficiului de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei Europene a trimis în mod accidental un e-mail reclamantului, pe care l-a considerat insultător.

Ombudsmanul a constatat că, într-adevăr, conținutul e-mailului în cauză era inadecvat, dar a considerat că Comisia a luat măsuri adecvate pentru a aborda problema, în special prin prezentarea de scuze reclamantului și prin luarea de măsuri pentru a preveni producerea unor astfel de incidente în viitor, în special prin reamintirea obligației membrilor personalului de a comunica politicos.

Ombudsmanul a închis cazul, constatând că nu sunt justificate alte anchete.  

Cazul a vizat modul în care Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) a tratat o cerere din partea unui candidat care a născut de curând de reprogramare a unui test oral (interviu) în cadrul unei proceduri de selecție pentru experți în asistență tehnică. EPSO a fost de acord să reprogrameze un interviu, dar l-a reprogramat să aibă loc în aceeași zi cu un alt interviu legat de procedura de selecție. Reclamantul a fost nemulțumit de modul în care EPSO a tratat reclamația sa administrativă cu privire la această chestiune.

Ombudsmanul a considerat că nu era rezonabil ca EPSO să programeze două teste în aceeași zi, întrucât toți ceilalți candidați au putut susține testele în zile separate. Acest lucru a fost deosebit de dificil pentru reclamantă, întrucât aceasta a născut de curând. Modul în care EPSO a tratat cererea a constituit, prin urmare, un caz de administrare defectuoasă. Pentru a aborda acest aspect, Ombudsmanul a sugerat EPSO să inițieze un dialog cu reclamantul în vederea găsirii unei soluții adecvate și echitabile.

Cazul se referea la modul în care Comisia Europeană a tratat cererea unui jurnalist care lucra la o agenție de știri de a fi adăugat pe o listă de corespondență pentru comunicatele de presă supuse embargoului, în special pentru „indicatorii euro” ai Eurostat, care furnizează informații statistice economice periodice. Eurostat, care face parte din Comisie, a refuzat să adauge jurnalistul pe listă, întrucât a precizat că numai jurnaliștii sau agențiile cărora Comisia le-a acordat o „acreditare” în mass-media puteau fi incluși pe astfel de liste de distribuție. Jurnalistul sau agenția sa de știri nu a putut beneficia de acreditare, deoarece nu îndeplineau una dintre condițiile prealabile, și anume ca agenția sau un jurnalist al agenției să aibă domiciliul în Belgia. Reclamantul a susținut că această practică era discriminatorie și însemna că numai organizațiile mass-media mai mari care dispuneau de resurse financiare suficiente și care își puteau permite să aibă jurnaliști în Belgia puteau primi informații supuse embargoului.

Ombudsmanul a considerat că este rezonabil ca Comisia să includă domiciliul în Belgia ca o condiție prealabilă pentru acreditare în ceea ce privește accesul în clădirile fizice ale instituțiilor UE din Bruxelles. Cu toate acestea, ea a considerat că includerea unei cerințe privind domiciliul în Belgia ca o condiție prealabilă pentru includerea pe listele de distribuție a membrilor mass-mediei era disproporționată.

Ombudsmanul a închis ancheta cu o constatare de administrare defectuoasă și a solicitat Comisiei să prezinte un raport în termen de șase luni pentru a o informa cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a remedia situația.