Cazul a vizat o cerere de acces public la raportul de evaluare a riscurilor pentru 2023 al unei mari platforme de comunicare socială privind conformitatea acesteia cu dispozițiile Actului legislativ privind serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale). Comisia a refuzat accesul la raport, făcând referire la excepțiile prevăzute de legislația UE privind accesul public la documente (Regulamentul 1049/2001). Aceasta a considerat că există o prezumție generală potrivit căreia divulgarea raportului ar submina interesele comerciale ale platformei, precum și investigația sa în curs cu privire la respectarea de către platformă a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. În consecință, Comisia nu a efectuat o evaluare individuală a raportului pentru a stabili eventuala divulgare a acestuia.

Ombudsmanul a considerat că este nerezonabil să se aplice o prezumție generală de nedivulgare unui raport de evaluare a riscurilor elaborat în cadrul Regulamentului privind serviciile digitale. Ombudsmanul a considerat că circumstanțele în care instanțele UE au recunoscut posibilitatea de a utiliza o prezumție generală sunt foarte diferite de normele care se aplică rapoartelor de evaluare a riscurilor. Având în vedere cele de mai sus, opinia preliminară a Ombudsmanului a fost că recurgerea de către Comisie la o prezumție generală constituie administrare defectuoasă.

Atunci când Comisia și-a menținut poziția, Ombudsmanul și-a confirmat opinia potrivit căreia invocarea unei prezumții generale de nedivulgare constituie administrare defectuoasă. Ea a recomandat Comisiei să efectueze o evaluare individuală a raportului de evaluare a riscurilor în cauză în vederea acordării unui acces cât mai larg posibil, în conformitate cu Regulamentul 1049/2001.

Comisia nu a acceptat recomandarea Ombudsmanului și și-a reiterat poziția potrivit căreia se poate presupune, în general, că divulgarea raportului de evaluare a riscurilor ar submina protecția scopului investigației sale privind ASD și interesele comerciale ale platformei în cauză. De asemenea, aceasta a considerat că nu putea evalua dacă raportul conține informații sensibile din punct de vedere comercial și că interesul urmărit de reclamant era de natură privată.

Ombudsmanul și-a exprimat regretul cu privire la răspunsul Comisiei. Ea nu a fost convinsă că o prezumție generală de nedivulgare ar putea fi aplicată rapoartelor de evaluare a riscurilor întocmite în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, inclusiv după ce platforma în cauză a făcut publică o versiune ocultată a raportului. Ombudsmanul a considerat, de asemenea, că posibilitatea de a controla respectarea de către o platformă online foarte mare a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale constituie un interes public în ceea ce privește divulgarea, pe care Comisia ar fi trebuit să îl pună în balanță cu interesele pe care a încercat să le protejeze. În cele din urmă, Ombudsmanul a remarcat că evaluarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial face parte din obligațiile instituțiilor UE în temeiul Regulamentului 1049/2001.

Prin urmare, Ombudsmanul a închis cazul, confirmând constatarea sa privind administrarea defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la documentele deținute de Comisia Europeană cu privire la posibile schimburi sau corespondențe cu autoritățile române cu privire la alegerile prezidențiale din 2024 din România. Comisia a identificat un set de documente referitoare la două investigații efectuate în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA) și a refuzat accesul. Mai precis, Comisia a susținut că documentele făceau obiectul unei prezumții generale de nedivulgare și că divulgarea ar aduce atingere protecției obiectivelor anchetelor și intereselor comerciale ale unei societăți.

Reclamantul a solicitat Comisiei să își revizuiască decizia, susținând că există un interes public superior care justifică divulgarea. Atunci când Comisia și-a menținut refuzul de a divulga documentele, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentele în litigiu. De asemenea, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să furnizeze o listă detaliată a documentelor identificate care ar putea fi comunicate reclamantului.

Pe baza inspecției, Ombudsmanul a considerat că este rezonabil ca Comisia să refuze accesul la documentele solicitate, având în vedere caracterul sensibil al acestora. Deși Comisia nu a furnizat o listă detaliată a documentelor, în cursul anchetei, aceasta a descris mai detaliat categoria documentelor în cauză, pe care Ombudsmanul a considerat-o rezonabilă în contextul specific al acestui caz.

Prin urmare, Ombudsmanul a închis cazul, concluzionând că nu se justifică alte anchete.

Reclamantul a solicitat Comisiei Europene acces public la raportul de evaluare a riscurilor pentru 2023 al unei mari platforme de comunicare socială cu privire la conformitatea acesteia cu dispozițiile Actului legislativ privind serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale). Raportarea anuală face parte din obligațiile „platformelor online foarte mari” în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Comisia a refuzat accesul la raport, făcând referire la o excepție în temeiul legislației UE privind accesul public la documente (Regulamentul 1049/2001). Mai precis, Comisia a susținut că s-ar putea presupune că divulgarea raportului ar submina interesele comerciale ale platformei, precum și investigația sa în curs cu privire la respectarea de către platformă a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Prin urmare, Comisia nu a evaluat în mod individual raportul în vederea eventualei sale divulgări.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat raportul în litigiu. Pe baza inspecției, Ombudsmanul a împărtășit Comisiei opinia sa preliminară potrivit căreia nu este rezonabil să se aplice o prezumție generală de nedivulgare unui raport de evaluare a riscurilor întocmit în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Ombudsmanul a considerat că circumstanțele în care instanțele UE au recunoscut posibilitatea de a utiliza o prezumție generală sunt foarte diferite de normele care se aplică rapoartelor de evaluare a riscurilor. Având în vedere cele de mai sus, opinia preliminară a Ombudsmanului a fost că recurgerea de către Comisie la o prezumție generală constituie administrare defectuoasă.

Ca răspuns adresat Ombudsmanului, Comisia și-a menținut opinia, adăugând că utilizarea unei prezumții generale a fost justificată și având în vedere necesitatea de a proteja scopul auditului independent privind respectarea de către platformă a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, care era în curs la momentul deciziei sale privind cererea de acces.

Ombudsmanul nu era convins că necesitatea de a proteja scopul auditului era de natură să justifice aplicarea de către Comisie a unei prezumții generale de nedivulgare. Deși legiuitorul a corelat calendarul pentru publicarea proactivă a raportului de evaluare a riscurilor cu finalizarea auditului independent, acest lucru nu înseamnă că cererile de acces public în temeiul Regulamentului 1049/2001 trebuie respinse înainte de data respectivă. Mai degrabă, în cazul în care platforma în cauză nu a publicat încă în mod proactiv raportul de evaluare a riscurilor atunci când există o cerere de acces public pentru divulgarea acestuia, Comisia ar trebui să țină seama de acest lucru în evaluarea sa în temeiul Regulamentului 1049/2001. În cazul în care nu este clar dacă se poate acorda accesul public, Comisia ar trebui să consulte platforma pentru a obține opiniile sale cu privire la eventuala aplicare a vreuneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 1049/2001.

Ombudsmanul a considerat astfel că aplicarea de către Comisie a unei prezumții generale de nedivulgare a raportului de evaluare a riscurilor în cauză constituia o administrare defectuoasă. Ea a recomandat Comisiei să efectueze o evaluare individuală a documentului în vederea acordării unui acces cât mai larg posibil, în conformitate cu Regulamentul 1049/2001.

Cazul a vizat o cerere de acces public la un dosar referitor la acuzații de corupție pe care Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a decis să nu le investigheze. OLAF refuzase accesul pe baza unei prezumții generale de nedivulgare, susținând că divulgarea ar submina scopul investigațiilor sale. Reclamantul a contestat aplicarea de către OLAF a unei prezumții generale de nedivulgare. El a susținut, de asemenea, că există un interes public superior care justifică divulgarea.

În urma deschiderii anchetei de către Ombudsmanul European, OLAF și-a reexaminat poziția și a oferit reclamantului acces public la decizia de închidere în cazul de față. Reclamantul a considerat că acest lucru a răspuns cererii sale de acces, dar a afirmat, de asemenea, că OLAF ar fi trebuit să furnizeze explicații suplimentare cu privire la motivul pentru care s-a abținut de la inițierea unei investigații.

Ombudsmanul consideră că nu este rezonabil să se aplice o prezumție generală de nedivulgare unei decizii a OLAF de închidere a unei proceduri de selecție în cazul în care OLAF consideră că nu există motive suficiente pentru deschiderea unei investigații. Prin urmare, Ombudsmanul a salutat angajamentul pozitiv al OLAF față de plângere și a felicitat OLAF pentru disponibilitatea sa de a soluționa problema. Având în vedere că această anchetă privea numai refuzul OLAF de a acorda acces public, Ombudsmanul a considerat că plângerea a fost soluționată și a închis ancheta astfel cum a fost soluționată.

Cazul a vizat refuzul Comisiei de a acorda acces public deplin la 11 „decizii de punere în aplicare” care stabilesc „taxele de supraveghere” individuale pe care furnizorii de platforme online foarte mari trebuie să le plătească în conformitate cu Actul legislativ privind serviciile digitale. Pentru a refuza accesul, Comisia s-a întemeiat pe una dintre excepțiile prevăzute de legislația Uniunii privind accesul public la documente, susținând că divulgarea ar putea aduce atingere intereselor comerciale. Reclamantul a contestat utilizarea acestei excepții și a susținut că există un interes public superior care justifică divulgarea.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentele în litigiu, împreună cu alte părți ale dosarului Comisiei, și a organizat o reuniune cu reprezentanți ai Comisiei. Pe baza inspecției și a informațiilor furnizate, Ombudsmanul a constatat că informațiile nedivulgate constituie într-adevăr informații sensibile a căror divulgare ar putea aduce atingere intereselor comerciale, inclusiv având în vedere mecanismul de partajare a costurilor pe baza căruia se calculează taxele de supraveghere individuale. Ombudsmanul a considerat, de asemenea, că a fost rezonabil ca Comisia să considere că nu există un interes public superior care să justifice divulgarea.

Prin urmare, Ombudsmanul a concluzionat că Comisia a fost îndreptățită să refuze accesul public deplin la deciziile de punere în aplicare în cauză și a închis ancheta, constatând că nu exista un caz de administrare defectuoasă.