Cauza se referea la o cerere de acces public la documente legate de cheltuielile unei universități în contextul unui proiect finanțat de UE. Reclamantul și-a prezentat cererea Comisiei Europene în iulie 2025.

Comisia a răspuns pentru prima dată în septembrie 2025. Aceasta a identificat zece documente ca intrând în domeniul de aplicare al cererii de acces, la care a refuzat să acorde accesul public în întregime. Procedând astfel, Comisia a susținut că divulgarea ar putea aduce atingere intereselor comerciale ale universității în cauză.

Reclamantul a contestat decizia Comisiei prin depunerea unei „cereri de confirmare” în septembrie 2025. Atunci când Comisia nu a furnizat un răspuns explicit, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului în octombrie 2025.

Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la refuzul implicit al Comisiei de a acorda acces public și, într-o primă etapă, a solicitat Comisiei să adopte un răspuns explicit la cererea de confirmare a reclamantului cât mai curând posibil. În lipsa unui răspuns în termenul stabilit, echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentele în cauză, împreună cu documentația privind consultarea universității în cauză.

Comisia a răspuns reclamantului în mai 2026, acordând un acces parțial larg la documentele în litigiu. În observațiile sale cu privire la decizia de confirmare a Comisiei, reclamantul nu a contestat ocultările rămase. Prin urmare, Ombudsmanul a considerat că plângerea privind refuzul implicit de acces al Comisiei a fost soluționată prin accesul acordat în prezent. Acestea fiind spuse, Ombudsmanul a regretat întârzierea cu care Comisia a tratat cererea de acces a reclamantei, care a persistat chiar și după ce aceasta și-a deschis ancheta. Ombudsmanul continuă să monitorizeze îndeaproape problema întârzierilor pe baza plângerilor care i-au fost înaintate.

Cazul a vizat un studiu realizat de o organizație de cercetare în temeiul unui contract cu Delegația UE în Guineea-Bissau. Organizația și-a exprimat îngrijorarea cu privire la condițiile legate de publicarea studiului, în special cu privire la faptul că acesta ar trebui distribuit gratuit. Organizația a considerat că această condiție ar împiedica efectiv publicarea studiului ca o carte academică, deoarece editorii academici sunt entități comerciale care obțin profit din cărțile pe care le publică.

Ancheta a demonstrat că studiul a fost comandat în temeiul unui „contract de servicii”, în cadrul căruia Comisia Europeană - care este responsabilă pentru bugetul total în cauză - a dobândit dreptul de proprietate asupra studiului. Ca atare, studiul a fost considerat un „bun public”, iar Comisia a insistat în mod întemeiat ca acesta să fie pus la dispoziția publicului în mod gratuit.

Ombudsmanul a considerat că este rezonabil din partea Comisiei să insiste ca studiul să fie distribuit gratuit, având în vedere că a fost produs din fonduri UE și, prin urmare, nu ar trebui să fie comercializat. Cu toate acestea, Ombudsmanul a considerat regretabil faptul că Comisia a specificat în mod clar condițiile privind publicarea numai după finalizarea studiului. Ombudsmanul a închis cazul, constatând că nu au fost justificate anchete suplimentare, dar a făcut o sugestie pentru a evita apariția unor probleme similare în viitor.