Cazul s-a referit la faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) nu a răspuns în mod adecvat la solicitarea de informații a reclamantului cu privire la competența BCE de a asigura aplicarea reglementărilor financiare și a legislației privind protecția consumatorilor în statele membre. Ombudsmanul a solicitat BCE să ofere reclamantului un răspuns detaliat cu privire la rolul său de supraveghere în raport cu băncile centrale naționale, dar și cu privire la rolul mecanismului unic de supraveghere în supravegherea entităților private. BCE a răspuns în mod clar și cuprinzător. Prin urmare, Ombudsmanul a decis să închidă cazul.

Cazul se referea la refuzul Consiliului European de a acorda reclamantului acces public la două documente referitoare la Grupul operativ din 2010 pentru consolidarea guvernanței economice în întreaga UE. Consiliul European a susținut inițial că publicarea documentelor ar submina protecția politicii financiare, monetare sau economice a Uniunii sau a unui stat membru și a procesului decizional al instituției.

După examinarea documentelor relevante, Ombudsmanul a considerat, cu titlu preliminar, că conținutul acestora nu părea la fel de sensibil precum susținea Consiliul European, având în vedere în special faptul că documentele datează din 2010. Ulterior, Consiliul European și-a reexaminat evaluarea și a comunicat reclamantului cele două documente. Ombudsmanul a constatat că, prin urmare, Consiliul European a soluționat problema reclamată.

Cazul a vizat o plângere potrivit căreia Banca Centrală Europeană nu a publicat, așa cum au făcut unele bănci centrale în trecut, un tablou de bord privind respectarea de către statele membre din zona euro a așa-numitelor „criterii de convergență”. Ombudsmanul a solicitat informații cu privire la această chestiune și a constatat că BCE nu este obligată să publice o astfel de prezentare generală, având în vedere, în special, faptul că statele membre sunt în prezent invitate să respecte criterii diferite. Ea a constatat, de asemenea, că BCE și Comisia Europeană publică informații statistice relevante și accesibile privind supravegherea pieței. Prin urmare, nu a existat un caz de administrare defectuoasă.

Cazul a vizat o întârziere din partea Autorității Bancare Europene (ABE) în tratarea cererii reclamantului ca ABE să investigheze o presupusă încălcare a legislației UE de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din Estonia. Ombudsmanul a solicitat informații cu privire la această chestiune și a constatat că ABE a fost în măsură să își justifice întârzierea, în cea mai mare parte. Din acest motiv și, de asemenea, deoarece ABE și-a cerut scuze pentru întârziere și s-a angajat să își îmbunătățească procedura, Ombudsmanul nu a constatat un caz de administrare defectuoasă. Întrucât, în cursul anchetei, ABE a stabilit termene interne pentru tratarea unor cereri similare, Ombudsmanul a încurajat-o să oficializeze aceste termene prin modificarea regulamentului său de procedură. Prin urmare, ea a închis cazul cu o observație suplimentară.

Cauza se referea la presupusa explicație insuficientă oferită de Comisia Europeană cu privire la decizia sa de a nu iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Austriei.

Ombudsmanul a solicitat informații suplimentare cu privire la această chestiune, solicitând Comisiei să furnizeze informații suplimentare cu privire la decizia sa. Ca răspuns, Comisia și-a clarificat poziția. Ombudsmanul a constatat că informațiile astfel furnizate au fost coerente, suficiente și rezonabile. Prin urmare, aceasta a închis cazul, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă.

Cazul se referea la refuzul Europol de a acorda acces public la un document privind punerea în aplicare a Acordului UE-SUA privind Programul de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (TFTP). Pentru a stabili dacă Europol a aplicat în mod corect normele relevante privind accesul la documentele sale, Ombudsmanul a trebuit să consulte documentul în cauză. Cu toate acestea, Europol a susținut că nu a fost în măsură să permită Ombudsmanului să inspecteze documentul, deoarece pentru a face acest lucru a fost necesar consimțământul autorităților SUA, iar autoritățile SUA au refuzat să își dea consimțământul. În conformitate cu „modalitățile tehnice” convenite între UE și SUA pentru punerea în aplicare a Acordului TFTP, SUA are drept de veto asupra partajării de către Europol cu părți terțe a oricăror informații furnizate de SUA. Statele Unite s-au folosit de acest drept de veto în acest caz și au refuzat să își dea consimțământul. Ombudsmanul s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la UE, dar SUA și-a menținut dreptul de veto. În consecință, deși Europol a cooperat pe deplin cu Ombudsmanul, acesta nu a fost în măsură să consulte documentul. Prin urmare, Ombudsmanul nu a avut altă alternativă decât să închidă ancheta. Cu toate acestea, ea a solicitat Parlamentului European să analizeze dacă este acceptabil ca un acord cu un guvern străin să împiedice Ombudsmanul să își facă treaba. Ea a subliniat, în special, că dispozițiile „modalităților tehnice”, spre deosebire de Acordul TFTP în sine, nu au fost niciodată transmise Consiliului sau Parlamentului spre aprobare.