Cazul a vizat decizia Comisiei de a închide dosarul privind o plângere de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Finlandei, în care s-a susținut că Finlanda a discriminat bărbații în cadrul sistemelor voluntare de pensii suplimentare. Reclamanții au susținut că poziția Comisiei nu a fost consecventă, deoarece aceasta a inițiat două proceduri similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei și Greciei în fața Curții de Justiție, în timp ce în cazul Finlandei nu a făcut acest lucru. În opinia lor, Comisia nu și-a motivat suficient nici poziția potrivit căreia nu era clar dacă Curtea de Justiție ar fi concluzionat că dreptul finlandez relevant încalcă dreptul Uniunii.

Ombudsmanul a efectuat o anchetă și a constatat că, în cursul anchetei, Comisia și-a motivat în mod corespunzător poziția, exercitându-și astfel puterea de apreciere de care dispune în tratarea plângerilor privind încălcarea dreptului comunitar. Prin urmare, aceasta a concluzionat că nu există motive pentru investigații suplimentare în această privință și a închis cazul.

Reclamantul este un cetățean italian cu reședința în Germania. El a susținut că soția sa a fost victima în Germania a unei discriminări în ceea ce privește încadrarea în muncă pe motive de vârstă și naționalitate, deoarece o societate la care a solicitat un loc de muncă nu a angajat-o. În urma rezultatului nereușit al procedurilor judiciare, reclamantul a depus o plângere de constatare a neîndeplinirii obligațiilor la Comisia Europeană, susținând că autoritățile germane nu au transpus în mod corespunzător în ordinea juridică națională o directivă a UE privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Ulterior, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului European și a susținut că Comisia (i) nu a înregistrat plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar, (ii) nu a tratat-o în consecință și (iii) nu a furnizat motive convingătoare pentru a justifica motivul pentru care nu a intervenit în cazul său.

În avizul său, Comisia a explicat că a înregistrat plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar la câteva zile după ce a primit-o. Aceasta și-a exprimat regretul că nu a informat reclamantul în prealabil cu privire la intenția sa de a închide plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar și că nu l-a informat cu privire la închiderea cazului. În plus, Comisia a explicat că Germania a transpus directiva menționată anterior în mod corespunzător și în timp util și a furnizat motive specifice pentru care nu a fost necesară inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe baza observațiilor reclamantului.

Având în vedere că, de fapt, Comisia a înregistrat plângerea privind încălcarea dreptului comunitar, Ombudsmanul nu a constatat nicio administrare defectuoasă în această privință. În ceea ce privește fondul cauzei, nicio altă anchetă nu a fost justificată, întrucât Comisia a prezentat motive specifice și convingătoare în sprijinul poziției sale în cursul anchetei. Ombudsmanul a observat că Comisia a recunoscut că nici nu a notificat în prealabil reclamantul cu privire la intenția sa de a închide plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar, nici nu l-a informat cu privire la închiderea cazului. În plus, Comisia nu și-a cerut scuze pentru această omisiune. Prin urmare, a făcut o remarcă critică.

Reclamantul este un cetățean italian care, în 2009, a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la presupusa încălcare de către Italia a Directivei 83/391/CEE privind siguranța lucrătorilor. În septembrie 2011, Comisia a decis să trimită Italiei o scrisoare de punere în întârziere. Atunci când reclamantul a solicitat ulterior accesul la scrisoarea respectivă în temeiul Regulamentului 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, Comisia a refuzat accesul. În urma depunerii unei cereri de confirmare a accesului, Comisia l-a informat pe reclamant că cererea sa este în curs de evaluare, dar că nu dispune încă de toate elementele necesare pentru a efectua o evaluare finală. Prin urmare, Comisia a declarat că, în conformitate cu Regulamentul 1049/2001, a prelungit cu 15 zile lucrătoare termenul pentru luarea unei decizii cu privire la cererea de confirmare a reclamantului.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut că Comisia a prelungit în mod ilegal termenul pentru luarea unei decizii cu privire la cererea sa de confirmare a accesului. La 30 ianuarie 2012, Ombudsmanul a deschis o anchetă privind afirmația reclamantului și a solicitat Comisiei să prezinte un aviz până la 31 martie 2012. Ulterior, Comisia a solicitat o prelungire a termenului de prezentare a avizului său până la 30 aprilie 2012, termen pe care Ombudsmanul l-a acordat. În același timp, acesta a informat Comisia că își rezervă dreptul de a continua pe baza informațiilor care i-au fost deja furnizate în cazul în care Comisia nu respectă noul termen. La momentul adoptării deciziei Ombudsmanului în iunie 2012, avizul Comisiei nu fusese încă primit.

Ombudsmanul a considerat că informațiile care îi fuseseră deja puse la dispoziție erau suficiente pentru a soluționa prezenta plângere, care privea numai prelungirea termenului de răspuns la cererea de confirmare, iar nu eventuala decizie de refuz al accesului. Prin urmare, acesta a concluzionat că nu sunt necesare măsuri de anchetă suplimentare și nici nu mai este necesar să se aștepte avizul Comisiei.

În ceea ce privește fondul cauzei, Ombudsmanul a observat că Regulamentul 1049/2001 prevede termene obligatorii și că excepțiile sunt posibile numai în cazuri excepționale și în cazul în care solicitantului i s-au furnizat motive detaliate. În speță, Comisia s-a limitat să afirme că nu dispunea încă de toate elementele necesare pentru a efectua o evaluare finală. În opinia Ombudsmanului, această declarație a fost vădit insuficientă pentru a stabili că Comisia s-a confruntat cu un caz excepțional care ar fi putut justifica o prelungire a termenului. Simpla referire făcută de Comisie la necesitatea de a dispune de mai mult timp pentru a colecta informații nu respectă, prin urmare, cerințele prevăzute în Regulamentul 1049/2001 și, în special, cerința de a prezenta motive detaliate. Prin urmare, Ombudsmanul a concluzionat că Comisia a prelungit în mod ilegal termenul pentru luarea unei decizii cu privire la cererea de confirmare a reclamantului și că acțiunea sa constituie un caz de administrare defectuoasă. În consecință, el a închis cazul cu o remarcă critică.