Contextul plângerii

1. Prezentul caz se referă la tratarea de către Comisia Europeană a plângerii 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Finlandei, referitoare la o acuzație de discriminare împotriva bărbaților în cadrul sistemelor voluntare de pensii suplimentare.

2. Odată cu aderarea Finlandei la Spațiul Economic European la 1 ianuarie 1994, Finlanda a trebuit să egalizeze prestațiile de pensie pentru bărbați și femei. În acest scop, a adoptat Legea nr. 1038/97 privind măsurile de egalizare în sistemele voluntare de pensii suplimentare (denumită în continuare „Legea privind egalizarea”), aplicabilă retroactiv de la 1 ianuarie 1994. Înainte de intrarea în vigoare a Legii egalizării, femeile se puteau pensiona cu vârste cuprinse între 60 și 63 de ani. Vârsta de pensionare pentru bărbați era de 65 de ani. Legea egalizării a oferit atât bărbaților, cât și femeilor posibilitatea de a alege o vârstă de pensionare mai mică sau mai mare.

3. La 28 martie 2002, Ombudsmanul finlandez pentru egalitate a înaintat Comisiei o plângere privind încălcarea dreptului comunitar. În plângerea sa, aceasta a subliniat că, în unele cazuri, calcularea prestațiilor de pensie pe baza Legii privind egalizarea a dat naștere unor rezultate nefavorabile pentru angajații de sex masculin în comparație cu omologii lor de sex feminin. Dacă un bărbat ar alege să se pensioneze mai devreme în temeiul noilor norme, perioada sa de încadrare în muncă anterioară anului 1994 nu ar fi luată în considerare, în timp ce dacă o femeie ar face acest lucru, perioada respectivă ar fi luată în considerare. Astfel, un angajat de sex masculin cu un istoric profesional care începe înainte de 1 ianuarie 1994 și care optează pentru o vârstă de pensionare mai mică ar primi o pensie mai mică decât omologul său de sex feminin în aceleași împrejurări. În plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar, Ombudsmanul finlandez pentru egalitate a ridicat problema conformității Legii privind egalizarea cu ceea ce este în prezent articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "TFUE") și cu legislația secundară relevantă [Directiva 2006/54/CE [1], care a înlocuit fosta Directivă 86/378/CEE [2]].

4. În urma unui schimb de corespondență cu guvernul finlandez, Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în 2004. Aceasta a trimis Finlandei o scrisoare de punere în întârziere în ianuarie 2005, care a fost urmată de o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în octombrie 2006. În iunie 2007, Comisia a trimis un aviz motivat, care a fost urmat de un aviz motivat suplimentar în septembrie 2008.

5. Reclamanții din prezenta cauză sunt doi bărbați finlandezi, domnii K și S, ale căror drepturi de pensie pot fi afectate de soluționarea plângerii 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar. Domnul S îl reprezintă, de asemenea, pe domnul P, care este autorul plângerii în cauza inițială înaintată Ombudsmanului finlandez pentru egalitate. În octombrie 2010, domnul S a contactat Comisia pentru a reclama faptul că, până atunci, Comisia nu a introdus o acțiune împotriva Finlandei în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare "Curtea de Justiție") în cauza 2004/4404.

6. La 1 decembrie 2010, Comisia a răspuns domnului S, arătând că era vorba despre un caz complex. Din acest motiv, nu a fost posibil să se ofere nicio indicație cu privire la momentul în care va fi luată decizia privind etapele următoare și nici cu privire la conținutul acestei decizii. Aceasta a explicat, de asemenea, că are trei opțiuni: (i) să emită un al doilea aviz motivat suplimentar, (ii) să decidă trimiterea cauzei la Curtea de Justiție sau (iii) să închidă cauza.

7. La 14 ianuarie 2011, reclamanții s-au adresat Ombudsmanului European.

Obiectul anchetei

8. Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la următoarele afirmații și cereri:

Acuzația

Comisia nu a luat o decizie într-un termen rezonabil cu privire la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Revendicarea

Comisia ar trebui să decidă dacă să sesizeze sau nu Curtea.

Ancheta

9. La 16 martie 2011, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să prezinte un aviz cu privire la afirmațiile și cererile reclamanților. Comisia și-a trimis avizul la 27 septembrie 2011. După primirea avizului Comisiei, Ombudsmanul a decis să consulte dosarul Comisiei referitor la plângerea 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar, precum și dosarele referitoare la alte plângeri privind încălcarea dreptului comunitar împotriva altor state membre la care Comisia a făcut referire în avizul său și pe care a decis să le închidă cu ceva timp înainte. Serviciile Ombudsmanului au efectuat inspecția la 14 noiembrie 2011. Avizul Comisiei și o copie a raportului de inspecție au fost transmise reclamanților, cu invitația de a formula observații.

10. La 7 decembrie 2011, Comisia a informat Ombudsmanul că, la 24 noiembrie 2011, a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 împotriva Finlandei.

11. În aceeași zi, serviciile Ombudsmanului au transmis o copie a scrisorii Comisiei menționate mai sus reclamanților care au luat în considerare scrisoarea respectivă atunci când și-au prezentat observațiile la 15 decembrie 2011.

Analiza și concluziile Ombudsmanului

Observații preliminare

12. Pentru a evita orice neînțelegere, este important să subliniem că domeniul de aplicare al prezentei anchete se limitează la a evalua dacă perioada de timp necesară Comisiei pentru a trata plângerea 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar a fost rezonabilă.

13. Ombudsmanul ia act de faptul că, între timp, Comisia a adoptat o decizie de închidere a plângerii privind încălcarea dreptului comunitar. În observațiile lor, reclamanții au prezentat o serie de argumente privind temeinicia deciziei Comisiei și au susținut următoarele: În primul rând, după ce Curtea de Justiție a pronunțat hotărâri împotriva Italiei și Greciei în cauze comparabile, Comisia și-a schimbat aparent abordarea în cauzele pendinte împotriva altor state membre. În motivul său prezentat în cauza împotriva Greciei în 2007, Comisia a considerat că argumentele statelor membre referitoare la posibilele implicații în materie de costuri asupra bugetelor naționale sunt lipsite de obiect. Cu toate acestea, în cele din urmă, efectele asupra costurilor au fost aparent unul dintre principalele motive care au stat la baza deciziei Comisiei de a închide procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 împotriva Finlandei. Explicațiile furnizate de Comisie cu privire la aceste efecte asupra costurilor erau, în schimb, ipotetice și marginale. În al doilea rând, reclamanții au menționat, de asemenea, un alt motiv invocat de Comisie pentru închiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404. Aceasta a fost că a dorit să fie în concordanță cu alte cazuri similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în care nu a solicitat statelor membre în cauză să rectifice retroactiv punerea în aplicare incorectă și în care părțile discriminate nu au fost despăgubite. Reclamanții au susținut că motivele invocate de Comisie pentru închiderea cazului împotriva Finlandei au fost artificiale, întrucât în plângerea privind încălcarea dreptului comunitar 2004/4404 nu s-a solicitat nicio compensație financiară. În al treilea rând, reclamanții au pus sub semnul întrebării, de asemenea, motivele Comisiei pentru care nu a sesizat Curtea de Justiție cu privire la acest caz, în timp ce, în cauze similare împotriva altor state membre, Comisia a procedat astfel cu succes. În cele din urmă, acestea au solicitat Ombudsmanului să verifice dacă motivele invocate de Comisie pentru închiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 sunt suficiente și valabile din punct de vedere juridic.

14. Ombudsmanul subliniază că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din statutul său, plângerile adresate acestuia trebuie să fie precedate de demersuri administrative adecvate pe lângă instituția în cauză. Deși este adevărat că, în răspunsul său din 26 octombrie 2011 la scrisoarea prealabilă închiderii a Comisiei din 7 octombrie 2011, unul dintre reclamanți, acționând în numele domnului P, a contestat intenția Comisiei de a închide cazul, nu rezultă că reclamanții au adresat deja Comisiei toate sau cel puțin majoritatea problemelor menționate la punctul 13 de mai sus. În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că reclamanții nu au adresat încă Comisiei toate demersurile administrative adecvate. Prin urmare, Ombudsmanul nu este în măsură să abordeze aceste aspecte în prezenta decizie. Desigur, reclamanții au în continuare libertatea de a depune o nouă plângere la Ombudsman în cazul în care, după ce s-au adresat Comisiei, nu primesc un răspuns satisfăcător într-un termen rezonabil.

15. Ca o a doua observație preliminară, Ombudsmanul observă că, în partea observațiilor lor referitoare la raportul de inspecție, reclamanții au considerat că Comisia nu a prezentat toate documentele relevante reprezentanților Ombudsmanului atunci când aceștia au inspectat dosarele. Ombudsmanul amintește că, astfel cum se menționează în acesta, raportul de inspecție enumeră numai acele documente pe care reprezentanții săi au decis să le copieze în timpul inspecției. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că, în timpul inspecției, nu au avut acces la toate documentele considerate relevante și, prin urmare, nici la documentele care nu sunt enumerate în raport.

16. Ca o a treia observație preliminară, Ombudsmanul observă că reclamanții și-au exprimat, de asemenea, intenția de a introduce o acțiune împotriva Comisiei pentru abținerea de a acționa în temeiul articolului 265 din TFUE. Acestea au indicat că vor face acest lucru în numele dlui P, reclamantul inițial, în fața Ombudsmanului finlandez pentru egalitate. În această privință, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, „prin solicitarea adresată Comisiei de a iniția o procedură în temeiul articolului [258 TFUE], reclamanta solicită, de fapt, adoptarea unor acte care nu o privesc direct și individual [...], care nu i-ar putea fi în niciun caz contestate în cadrul unei proceduri de anulare”. O „acțiune este inadmisibilă în măsura în care urmărește constatarea abținerii de a acționa a Comisiei și a nelegalității omisiunii acesteia de a iniția procedura prevăzută la articolul [258] din [TFUE]” [3].

17. Este oportun să se ia în considerare împreună afirmația și cererea reclamanților.

A. În ceea ce privește tratarea de către Comisie a plângerii privind încălcarea dreptului comunitar

Argumente prezentate Ombudsmanului

18. În plângerea adresată Ombudsmanului, reclamanții au susținut că Comisia nu a luat o decizie într-un termen rezonabil cu privire la sesizarea Curții de Justiție în temeiul articolului 258 din TFUE. Acestea au susținut că Comisia ar trebui să ia o decizie imediat.

19. În avizul său, Comisia a subliniat că Curtea de Justiție a susținut în mod constant că numai Comisia are competența de a decide dacă procedura precontencioasă ar trebui urmată de o sesizare a Curții. Comisia are „dreptul, dar nu și obligația, de a introduce o acțiune în fața Curții pentru a declara că statul membru în cauză și-a încălcat obligațiile care îi revin” în temeiul legislației UE [4]. Comisia a subliniat, de asemenea, făcând trimitere la jurisprudența Curții de Justiție [5], că „normele prevăzute la articolul 169 [în prezent articolul 258 din TFUE] din tratat trebuie aplicate fără nicio obligație a Comisiei de a acționa într-un anumit termen, cu excepția cazului în care durata excesivă a procedurii precontencioase prevăzute la articolul 169 [în prezent articolul 258 din TFUE] este de natură să îngreuneze respingerea de către statul membru în cauză a argumentelor Comisiei și să încalce astfel dreptul la apărare.” În plus, Comisia a subliniat că dispune de o largă putere de apreciere care „exclude dreptul particularilor de a-i solicita să adopte o poziție specifică”[6] și că „nici măcar Curtea nu are competența de a decide dacă această putere de apreciere a fost exercitată în mod judicios”.

20. În avizul său (care a precedat decizia sa de închidere a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404), Comisia a admis de asemenea că, în speță, nu a fost luată nicio decizie oficială după luna septembrie 2008. Aceasta a susținut însă că, de atunci, serviciile sale au lucrat în permanență la dosar. La începutul anului 2011, Comisia a solicitat Finlandei să furnizeze informații suplimentare, lucru pe care guvernul finlandez l-a făcut la sfârșitul lunii martie 2011. În plus, Comisia nu a închis cu mult timp înainte mai multe cazuri similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind drepturile de pensie inegale și vârsta de pensionare în sistemele de pensii ocupaționale. În aceste cazuri, au fost, de asemenea, în discuție aspecte legate de retroactivitate și de măsurile de egalizare a drepturilor de pensie. Comisia a concluzionat că acest caz era complex și a trebuit să adopte o abordare coerentă cu abordarea sa în toate cauzele similare împotriva celorlalte state membre în cauză.

21. În observațiile lor, reclamanții au subliniat, pe scurt, următoarele aspecte. În primul rând, acestea au subliniat că Comisia a dispus de suficiente informații pentru a concluziona că Legea finlandeză privind egalizarea a încălcat legislația UE. Atunci când a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia a considerat că presupusa discriminare a bărbaților în Finlanda ar putea fi stabilită cu ușurință. Cu toate acestea, se pare că, la un moment dat după 2009, Comisia și-a schimbat poziția. În al doilea rând, Comisia a introdus recent cu succes două cauze similare în fața Curții de Justiție, și anume una împotriva Italiei [7] și alta împotriva Greciei [8]. În aceste două cauze, Curtea a concluzionat că, prin menținerea dispozițiilor în temeiul cărora condițiile de pensionare variază în funcție de statutul funcționarilor, bărbați sau femei, statele membre în cauză nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul articolului 141 CE [9]. Cazul împotriva Italiei a fost în esență identic cu cel împotriva Finlandei. Nu a existat niciun motiv juridic pentru a trata cazul finlandez în mod diferit față de cel italian. În plus, în hotărârea sa în cauza Niemi [10], Curtea de Justiție a statuat, în ceea ce privește o vârstă de pensionare diferențiată în funcție de gen, că „o pensie precum cea plătită în conformitate cu [Legea finlandeză privind pensiile de stat] intră în domeniul de aplicare al articolului 141 din tratat [în prezent articolul 157 din TFUE]”. Opiniile dlui P cu privire la scrisoarea premergătoare închiderii din 7 octombrie 2011 nu au fost luate în considerare.

22. În cele din urmă, reclamanții au subliniat că, în conformitate cu punctul 8 din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar (denumită în continuare "Comunicarea Comisiei")[11], Comisia ar trebui să investigheze plângerile pentru a ajunge la o decizie fie de a lua măsuri suplimentare, fie de a închide cazul în termen de un an de la data înregistrării plângerii. Cu toate acestea, din septembrie 2008, Comisia nu a luat nicio decizie în cazul de față.

Evaluarea Ombudsmanului

23. Ombudsmanul subliniază că plângerile cetățenilor constituie un mijloc esențial de informare a Comisiei cu privire la posibilele încălcări ale dreptului UE. Acestea permit Comisiei să își îndeplinească în mod eficace rolul de gardian al tratatelor.

24. Ombudsmanul observă, de asemenea, că egalitatea de remunerare între bărbați și femei este un principiu fundamental al Uniunii Europene, consacrat la articolul 157 din TFUE. Din jurisprudența Curții de Justiție rezultă că vârsta de pensionare, precum și prestațiile legate de dreptul la pensie și de alte drepturi trebuie să fie aceleași pentru bărbați și femei [12].

25. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție, Comisia se bucură de o marjă largă de apreciere atunci când evaluează plângerile depuse de cetățeni și nu este obligată să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în toate cazurile în care un stat membru a încălcat dreptul UE. Prin urmare, cetățenii nu au dreptul de a solicita Comisiei să adopte o anumită poziție cu privire la fondul plângerilor lor privind încălcarea dreptului comunitar [13].

26. Cu toate acestea, faptul că Comisia dispune de o largă putere de apreciere nu înseamnă în mod clar că, în cadrul soluționării plângerilor privind încălcarea dreptului comunitar, aceasta nu este supusă constrângerilor care decurg din drepturile fundamentale și din principiile bunei administrări. În acest sens, articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede dreptul la bună administrare, este deosebit de relevant. Din modul de redactare a articolului 41 alineatul (1) din cartă rezultă că „[p]ersoana însăși are dreptul ca problemele sale să fie tratate [...] într-un termen rezonabil de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii”.

27. În plus, Ombudsmanul observă că, în comunicarea sa, Comisia și-a asumat anumite angajamente în ceea ce privește tratarea plângerilor privind încălcarea dreptului comunitar. Punctul 8 din comunicare prevede că „de regulă, serviciile Comisiei vor investiga plângerile în vederea luării unei decizii de emitere a unei somații oficiale sau de închidere a cazului în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii”. Ombudsmanul a considerat în mod constant că această dispoziție înseamnă că Comisia s-a angajat să depună toate eforturile pentru a finaliza ancheta și pentru a decide dacă să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau să închidă cazul în termen de un an. Cu toate acestea, nu este exclus să fie nevoie de mai mult timp în anumite situații [14]. Această interpretare este confirmată de ultima teză de la punctul 8, conform căreia, „în cazul în care acest termen este depășit, departamentul Comisiei responsabil de caz va informa reclamantul în scris”.

28. În plus, Ombudsmanul a precizat că depășirea termenului de un an este justificată numai dacă Comisia prezintă motive specifice și valabile pentru întârziere [15] și, în orice caz, dacă investighează într-adevăr cazul. În plus, Comisia nu se poate prevala de puterea sa de apreciere pentru a-și justifica indisponibilitatea administrativă de a acționa [16].

29. În cazul de față, Ombudsmanul finlandez pentru egalitate a depus plângerea 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar la 28 martie 2002. Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Finlandei în 2004. La 24 noiembrie 2011, și anume la mai mult de șapte ani de la deschiderea acestei proceduri, Comisia a decis să închidă plângerea privind încălcarea dreptului comunitar. Ombudsmanul ia act de faptul că Comisia a invocat două argumente diferite pentru a justifica motivul pentru care a depășit termenul de un an pentru luarea unei decizii cu privire la plângerea privind încălcarea dreptului comunitar: în primul rând, faptul că aspectele în cauză sunt dificile și complexe și necesită o analiză deosebit de aprofundată; și, în al doilea rând, că, înainte de a lua măsuri suplimentare, era oportun ca Comisia să adopte o abordare care să fie în concordanță cu abordarea sa în toate cazurile similare împotriva altor state membre în ceea ce privește retroactivitatea măsurilor de egalizare a drepturilor de pensie.

30. În ceea ce privește primul argument, Ombudsmanul consideră că Comisia nu și-a justificat opinia potrivit căreia cazul era complex. Cu toate acestea, analiza dosarului inspectat a arătat că multe dintre argumentele invocate au fost într-adevăr complexe din punct de vedere faptic și juridic. Prin urmare, Ombudsmanul nu este în măsură să pună sub semnul întrebării evaluarea Comisiei potrivit căreia argumentele invocate în cazul de față au fost complexe. Cu toate acestea, complexitatea unui caz ca atare nu poate justifica o întârziere în soluționarea unei plângeri privind încălcarea dreptului comunitar, în cazul în care reiese că Comisia nu a luat măsurile adecvate în termenul de care dispunea.

31. Ombudsmanul observă că, în ciuda complexității recunoscute a cazului de față, examinarea dosarului a arătat că măsurile luate de Comisie în perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011 au fost destul de limitate. Pe lângă notele interne și solicitarea de informații menționată la punctul 20 de mai sus, Comisia pare să fi trimis opt e-mailuri interne și câteva e-mailuri autorităților finlandeze în această perioadă. În plus, abia în 2011, după ce unul dintre reclamanți s-a adresat din nou acesteia în octombrie 2010, Comisia a contactat din nou autoritățile finlandeze.

32. În acest context, Ombudsmanul nu este convins că solicitarea de informații suplimentare adresată de Comisie Finlandei în ianuarie 2011 a fost cu adevărat esențială pentru ca aceasta să adopte o poziție cu privire la plângerea 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar. În această privință, ar trebui remarcat faptul că răspunsul Finlandei la solicitarea de informații a Comisiei nu a făcut decât să confirme anumite date statistice și economice naționale. În cazul în care era într-adevăr necesară o nouă solicitare adresată autorităților finlandeze, Ombudsmanul nu înțelege de ce Comisia nu ar fi putut ajunge la această concluzie mai devreme. În contextul dat, ar trebui reamintit, de asemenea, faptul că presupusa încălcare a fost adusă în atenția Comisiei în 2002, în timp ce Comisia a închis cazul abia la 24 noiembrie 2011. În plus, Comisia a continuat să lucreze la acest caz chiar și după ce Curtea de Justiție a pronunțat hotărâri împotriva Italiei și Greciei în cauzele menționate la notele de subsol 7 și 8 de mai sus. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că complexitatea problemelor nu a justificat întârzierea în cazul de față.

33. În ceea ce privește al doilea dintre cele două argumente menționate la punctul 29 de mai sus (coerența cu alte cauze similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor), părțile nu sunt de acord cu privire la aspectul dacă argumentul Comisiei potrivit căruia aceasta a încercat să rămână consecventă în raport cu alte cauze similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva altor state membre poate justifica timpul necesar instituției pentru a decide cu privire la prezenta cauză de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comisia a susținut, în esență, că a considerat necesară o comparație cu celelalte cazuri, deoarece (i) cazul de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 și celelalte cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor se refereau la drepturi de pensie inegale și la vârsta de pensionare în ceea ce privește pensiile ocupaționale, precum și la măsuri retroactive pentru drepturile de pensie și (ii) Comisia a trebuit să adopte o abordare coerentă în toate cazurile în cauză.

34. Ombudsmanul reamintește că a considerat că, pentru a reacționa în mod consecvent la aceleași tipuri de încălcări și pentru a asigura egalitatea de tratament, Comisia trebuie să analizeze cazuri similare împotriva unui alt stat membru înainte de a adopta o poziție. Ombudsmanul recunoaște, de asemenea, că, ca atare, acest fapt ar putea constitui o justificare acceptabilă pentru argumentul potrivit căruia este nevoie de mai mult timp înainte de a ajunge la o concluzie finală [17]. Cu toate acestea, atunci când invocă un astfel de argument, Comisia trebuie să țină seama în mod corespunzător de principiile bunei administrări. Aceasta implică, printre altele, faptul că, atunci când adoptă o „abordare coerentă”, Comisia trebuie să țină seama în mod corespunzător de interesele cetățenilor. În plus, urmărirea unei "abordări coerente" nu trebuie să conducă la întârzieri inutile în decizia Comisiei [18].

35. În cazul de față, Comisia nu a precizat și nici nu a demonstrat de ce o necesitate de coerență a împiedicat-o să decidă mai devreme. Ombudsmanul înțelege că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 împotriva Finlandei și celelalte proceduri relevante de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei, Greciei, Franței și Danemarcei au ridicat fiecare întrebări privind retroactivitatea și „inegalitatea tranzitorie”. De asemenea, Comisia a investigat toate cazurile, în esență, în același timp. Cu toate acestea, chiar dacă a existat într-adevăr o nevoie de coerență, se pare că o astfel de nevoie nu ar putea justifica întârzierea Comisiei în luarea unei decizii în cazul de față. În această privință, trebuie remarcat faptul că, astfel cum s-a menționat la punctul 32 de mai sus, cazul de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 a fost adus la cunoștința Comisiei în 2002, dar a fost ultimul dintre cele cinci cazuri similare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care au fost închise. În plus, în ceea ce privește cauzele împotriva Italiei și a Greciei, Comisia le-a înaintat Curții de Justiție la 1 februarie 2007 și, respectiv, la 17 decembrie 2007, iar Curtea a pronunțat hotărâri în 2008 și, respectiv, în 2009. Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat anterior, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2004/4404 a rămas deschisă și a fost închisă abia la 24 noiembrie 2011, adică la mai mult de doi ani de la pronunțarea ultimei dintre aceste două hotărâri.

36. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că Comisia nu a furnizat motive valabile pentru adoptarea unei decizii privind plângerea 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar abia la sfârșitul anului 2011, adică la mai mult de șapte ani de la deschiderea investigației de către Comisie. Aceasta constituie un caz de administrare defectuoasă.

37. Atunci când Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta adresează instituției în cauză, după caz, o propunere de soluție amiabilă sau un proiect de recomandare. Cu toate acestea, în cazul de față, trebuie remarcat faptul că, în cursul anchetei Ombudsmanului, Comisia a adoptat o decizie de închidere a plângerii 2004/4404 privind încălcarea dreptului comunitar. În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că nu ar fi util să se facă o propunere de soluție amiabilă sau un proiect de recomandare în ceea ce privește problema întârzierii. Acest lucru nu afectează concluzia la care s-a ajuns mai sus, potrivit căreia Comisia a înregistrat întârzieri nejustificate. În consecință, Ombudsmanul va face o observație critică mai jos.

B. Concluzii

Pe baza anchetei sale cu privire la această plângere, Ombudsmanul o închide cu următoarea observație critică:

Tratarea plângerilor privind încălcarea dreptului comunitar într-un termen rezonabil constituie o bună practică administrativă. În cazul de față, Comisia a închis cazul la mai mult de șapte ani după ce a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Finlandei, fără a furniza motive întemeiate pentru a justifica întârzierea. Aceasta echivalează cu un caz de administrare defectuoasă.

Reclamanții, Comisia și Ombudsmanul finlandez pentru egalitate vor fi informați cu privire la această decizie.

P. Nikiforos Diamandouros

Adoptată la Strasbourg, la 12 octombrie 2012

[1] Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformare), JO 2006, L 204, p. 23.

[2] Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, JO 1986, L 225, p. 40.

[3] A se vedea, de exemplu, cauza 247/87 Star Fruit/Comisia, Rec., 1989, p. 291, punctele 11 și 13 și cauza T-13/94 Century Oils Hellas AE/Comisia, Rec., 1994, p. II-431, punctele 14 și 16.

[4] Cauza C-207/97, Comisia/Belgia, Rec., 1999, p. I-275, punctul 24; Cauza 247/87 Star Fruit/Comisia, citată la nota de subsol 3 de mai sus, punctul 12; Cauza C-191/95, Comisia/Germania, Rec., 1998, p. I-5449, punctul 46.

[5] Cauza C-96/89 Comisia/Țările de Jos, Rec., 1991, p. I-2461, punctele 15 și 16 și cauza C-207/97 Comisia/Belgia, citată la nota de subsol 4 de mai sus, punctul 25.

[6] Cauza T-571/93 Lefebvre frères et soeurs și alții/Comisia, Rec., 1995, p. II-2379, punctul 60.

[7] Cauza C-46/07 Comisia/Italia, Rep., 2008, p. I-151.

[8] Cauza C-559/07 Comisia/Grecia, Rep., 2009, p. I-47.

[9] Articolul 141 CE corespunde actualului articol 157 TFUE.

[10] Cauza C-351/00 Niemi, Rec., 2002, p. I-7007, punctul 56.

[11] JO 2002, C 244, p. 5. Această comunicare a fost înlocuită cu o nouă comunicare în 2012. Cu toate acestea, modificările introduse nu afectează prezenta cauză.

[12] A se vedea, în special, cauza 262/88 Barber, Rec. 1990, p. I-1889, punctele 32-35.

[13] A se vedea nota de subsol 6 de mai sus.

[14] A se vedea, de exemplu, decizia Ombudsmanului privind plângerea 2944/2004/(GK)(OV)ID, punctul 1.7 și decizia sa privind plângerea 706/2007/(WP)BEH, punctul 34.

[15] A se vedea referințele din nota de subsol precedentă.

[16] A se vedea, de asemenea, decizia Ombudsmanului privind plângerea 1480/2011/MHZ, punctul 28 și Concluziile avocatului general Alber prezentate în cauza C-358/97, Comisia/Irlanda, Rec., 2000, p. I-6301, punctul 83.

[17] A se vedea decizia Ombudsmanului privind plângerea 1480/2011/MHZ, punctele 36 și 37.

[18] A se vedea decizia Ombudsmanului privind plângerea 706/2007/(WP)BEH, punctele 39 și 40.