Cazul se referea la presupusa incapacitate a mecanismului de tratare a plângerilor al Băncii Europene de Investiții (BEI) de a trata o plângere în timp util. Ombudsmanul a investigat chestiunea și a constatat că întârzierea a fost justificată din cauza complexității obiectului plângerii. Prin urmare, Ombudsmanul nu a constatat nicio administrare defectuoasă din partea BEI.

Cazul a vizat lipsa unui răspuns din partea Comisiei la corespondența reclamantului în contextul unui audit financiar la nivelul statelor membre. În urma intervenției Ombudsmanului, Comisia a răspuns. Aceasta a divulgat documentul solicitat de reclamant, dar a ocultat unele date cu caracter personal (numele persoanelor fizice). Ombudsmanul a constatat că Comisia a justificat în mod corect ocultarea în temeiul Regulamentului 45/2001.

Reclamantul a informat OLAF cu privire la presupusa gestionare defectuoasă a fondurilor UE în Grecia. OLAF nu a recunoscut corespondența reclamantului și, de asemenea, nu l-a informat cu privire la măsurile pe care le-a luat și la rezultat. În urma intervenției Ombudsmanului, OLAF a recunoscut deficiențele procedurale în tratarea cazului și și-a cerut scuze. De asemenea, a luat măsuri pentru a evita situații similare în viitor. În cele din urmă, OLAF a informat reclamantul cu privire la măsurile pe care le-a luat în ceea ce privește fondul cazului său. Ombudsmanul a concluzionat că OLAF a soluționat plângerea. Cu toate acestea, Ombudsmanul a făcut o observație suplimentară în vederea îmbunătățirii procedurilor OLAF în ceea ce privește monitorizarea cazurilor închise transmise autorităților naționale competente.

Această anchetă din proprie inițiativă se referă la modul în care Comisia Europeană se asigură că drepturile fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt respectate atunci când politica de coeziune a UE este pusă în aplicare de statele membre. Acesta a fost lansat pe măsură ce Uniunea s-a angajat într-o nouă perioadă de finanțare de șapte ani, care acoperă perioada 2014-2020, în temeiul unui nou cadru juridic.

Politica de coeziune a UE urmărește să reducă disparitățile dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din UE. Având în vedere vizibilitatea Uniunii în proiectele finanțate prin intermediul politicii de coeziune – de la îmbunătățirea serviciilor de urgență din România până la eliminarea câmpurilor minate din Croația – Ombudsmanul consideră că Comisia ar trebui să facă tot ce îi stă în putință pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale pe măsură ce banii sunt cheltuiți. Faptul că Comisia nu este direct responsabilă de gestionarea fondurilor nu ar trebui utilizat niciodată ca motiv pentru a nu acționa în cazul în care drepturile fundamentale au fost încălcate sau riscă să fie încălcate.

Ancheta din proprie inițiativă a implicat Comisia, ombudsmanii naționali și reprezentanții societății civile. Pe baza feedbackului primit, Ombudsmanul a elaborat opt orientări de îmbunătățire pentru a sprijini Comisia în supravegherea statelor membre în acest domeniu.

Cazul a vizat o societate suedeză care a participat la un proiect finanțat prin programul PC7 al Comisiei Europene. În timp ce proiectul era în curs de punere în aplicare, Comisia a decis să auditeze societatea. Societatea nu a fost de acord cu rezultatele auditului și, după ce Comisia le-a confirmat, a depus o plângere la Ombudsmanul European, invocând lipsa de obiectivitate din partea Comisiei și nerespectarea normelor aplicabile.

Ombudsmanul a investigat această chestiune și nu a constatat niciun caz de administrare defectuoasă din partea Comisiei. În special, rezultatele auditului privind costurile cu forța de muncă ale societății s-au bazat pe informațiile aflate la dispoziția Comisiei la momentul respectiv. Ea a sugerat reclamantului că, în cazul în care dispune de dovezi suplimentare, intenționează să le prezinte Comisiei spre examinare. În ceea ce privește calcularea timpului productiv al societății, informațiile furnizate de reclamant nu păreau suficiente pentru a permite Comisiei să calculeze timpul productiv individual efectiv, în conformitate cu cerințele normelor PC7. În consecință, Ombudsmanul a închis cazul.

Reclamantul este o societate italiană. În 2008, aceasta a încheiat un acord de grant cu EACI, în cadrul programului Marco Polo II al UE, care sprijină acțiuni de transfer al transportului de marfă dinspre calea rutieră către alte mijloace de transport mai ecologice.

Acțiunea propusă de reclamant viza exporturile efectuate de industria ceramică italiană către Spania și a primit un grant de maximum 4 milioane EUR. Însă în urma crizei economice mondiale și a prăbușirii bruște a pieței imobiliare din Spania, cererea de transport al produselor ceramice din Italia către Spania a scăzut semnificativ după semnarea acordului de grant. Prin urmare, EACI a acceptat cererea reclamantului de a suspenda acțiunea. În iunie 2010, ca urmare a faptului că reclamantul nu a putut să reia proiectul, EACI a reziliat acordul de grant și a informat reclamantul că are la dispoziție 60 de zile pentru a depune un raport final și a solicita plata finală. Reclamantul a depus cererea pentru plata finală în valoare de 2 milioane EUR abia în ianuarie 2011. În opinia EACI, cererea a fost depusă prea târziu.

În plângerea adresată Ombudsmanului European, reclamantul a susținut că EACI a acționat în mod abuziv. Reclamantul a susținut că întârzierea cu care a depus cererea de plată finală este justificată de încercările sale, făcute cu bună credință, de a relua acțiunea și că, în lipsa unui raport final, EACI ar fi trebuit să se bazeze cel puțin pe cifrele desprinse dintr-un raport intermediar care i-a fost înaintat în octombrie 2009. Conform opiniei proprii, EACI a considerat că a respectat pe deplin dispozițiile acordului de grant.

Ombudsmanul a reamintit că noțiunea de bună administrare este mai vastă decât cea de legalitate. Ombudsmanul a subliniat că, deși EACI nu era obligată prin lege să procedeze astfel, acordul de grant nu o împiedica să accepte cereri întârziate de plată finală. Ținând seama de: (i) impactul deosebit de sever pe care criza economică l-a avut asupra proiectului reclamantului; și (ii) faptul că EACI aprobase deja raportul intermediar depus în octombrie 2009, Ombudsmanul a considerat că decizia Agenției de a respinge cererea de plată finală depusă de reclamant nu este întrutotul corectă. Prin urmare, Ombudsmanul a propus o soluție amiabilă, invitând EACI să evalueze cererea reclamantului referitoare la plata finală în valoare de 2 milioane EUR pe baza raportului intermediar al acestuia din octombrie 2009. EACI a acceptat propunerea, iar Ombudsmanul a închis cazul.