Strasbourg, 29 martie 2004

Stimate domnule X.,

La 8 noiembrie 2003, mi-ați adresat o plângere împotriva Parlamentului European cu privire la transferul drepturilor de pensie dobândite de dumneavoastră în Germania și Belgia către sistemul comunitar de pensii. La 17 noiembrie 2003, mi-ați transmis o serie de documente justificative.

La 26 noiembrie 2003, am transmis plângerea Președintelui Parlamentului European. Parlamentul și-a trimis avizul la 13 ianuarie 2004. V-am transmis-o la 19 ianuarie 2004, cu invitația de a face observații, pe care ați trimis-o la 19 februarie 2004.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

Reclamantul este funcționar public pensionat al Parlamentului European. Înainte de a se alătura funcției publice a UE, reclamantul a lucrat pentru alți angajatori din Germania și Belgia și a dobândit drepturi de pensie acolo.

Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII („Sistemul de pensii”) la statut prevede:

„Funcționarul care intră în serviciul Comunităților după ce:

părăsirea serviciului unei administrații guvernamentale sau al unei organizații naționale sau internaționale; sau

desfășurarea unei activități salariate sau independente;

are dreptul, în momentul stabilirii, să plătească Comunităților fie echivalentul actuarial, fie valoarea forfetară de răscumpărare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă dobândite în virtutea acestor servicii sau activități.

În acest caz, instituția în care își desfășoară activitatea funcționarul stabilește, ținând seama de gradul său de titularizare, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii la care funcționarul este creditat în cadrul propriului sistem de pensii pentru perioada de serviciu anterioară, pe baza valorii echivalentului actuarial sau a sumelor rambursate astfel cum s-a menționat anterior.”

Se pare că, în conformitate cu dispozițiile de punere în aplicare stabilite de Parlament (și cu dispozițiile de punere în aplicare stabilite de alte instituții și organisme comunitare), numărul de ani care pot fi astfel creditați nu poate depăși numărul de ani pentru care persoana în cauză a fost afiliată la un sistem național de pensii.

Prin urmare, numai o parte din drepturile de pensie transferate Comunităților pot fi luate în considerare pentru calcularea pensiei datorate în temeiul regimului comunitar. De exemplu, în cazul domnului Kristensen, unul dintre reclamanții din cauza Kristensen (1), drepturile de pensie care decurg dintr-un transfer al drepturilor de pensie naționale care s-ar fi ridicat la echivalentul a mai mult de 4 ani și 5 luni au fost astfel reduse la echivalentul a 2 ani și 8 luni.

Din situația de fapt din cauza Kristensen rezultă că Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Curtea de Conturi restituie funcționarului în cauză partea din drepturile de pensie dobândite în temeiul legislației naționale care nu este utilizată pentru calcularea pensiei în temeiul legislației comunitare. Cu toate acestea, Consiliul și Parlamentul European nu au restituit aceste sume funcționarilor în cauză, ci le-au vărsat la bugetul Comunităților Europene până la pronunțarea hotărârii în cauza Kristensen.

În hotărârea sa în cauza Kristensen, Curtea a statuat că drepturile naționale de pensie care au fost transferate în sistemul comunitar, dar care nu puteau fi luate în considerare în scopul acestuia din urmă, aparțineau funcționarului și trebuiau rambursate acestuia din urmă (2).

Reclamantul a fost de acord să își transfere drepturile de pensie dobândite în Germania și Belgia în sistemul comunitar în 1996.

La 1 ianuarie 2003, reclamantul s-a retras din serviciul Parlamentului. Drepturile sale de pensie au fost stabilite printr-o decizie adoptată de Parlament la 17 decembrie 2002. În conformitate cu această decizie, anii în care a lucrat la Parlamentul European (3) și drepturile de pensie pe care le-a dobândit în Germania și Belgia și care au fost transferate în Comunitate au condus la o pensie teoretică în valoare de 72,83333 % din ultimul său salariu de bază. Având în vedere creșterea pentru perioada de 1 an și 11 luni în care reclamantul a continuat să lucreze după ce a împlinit vârsta de 60 de ani, pensia sa teoretică a fost majorată la 79,44583 % din ultimul său salariu de bază. Cu toate acestea, având în vedere că pensia maximă pentru limită de vârstă se ridică la 70 % din ultimul salariu de bază al funcționarului (4), pensia reclamantului a fost redusă la acest cuantum.

În martie 2003, reclamantul a luat cunoștință de hotărârea pronunțată în cauza Kristensen. Ulterior, acesta a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor împotriva deciziei Parlamentului de stabilire a drepturilor sale de pensie. În plângerea sa, reclamantul a considerat că, din echivalentul a 11 ani și 5 luni care au fost transferați din sistemele de pensii germane și belgiene, echivalentul a 4 ani și 3 luni ar trebui să îi fie returnat. Această plângere a fost respinsă de Parlament la 6 august 2003.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul s-a opus deciziei Parlamentului din 17 decembrie 2002 de stabilire a drepturilor sale de pensie. Acesta a susținut că Parlamentul European nu i-a furnizat informații complete și corecte care să îi permită să evalueze semnificația acordului pe care l-a încheiat cu privire la transferul drepturilor sale de pensie. Potrivit reclamantului, această lipsă de informații a constituit o neglijență sau chiar un abuz de putere din partea Parlamentului.

Reclamantul a susținut că, având în vedere caracterul foarte specializat al subiectului, a solicitat transferul, punându-și încrederea în totalitate în administrație și fără a fi în măsură să evalueze consecințele.

Reclamantul a solicitat o compensație constând în rambursarea sumelor excedentare care au fost transferate și pe care Parlamentul le-a obținut și/sau a acelei părți din pensia belgiană pe care Parlamentul a primit-o în plus de la Oficiul belgian de pensii.

Reclamantul s-a întrebat, de asemenea, de ce, în două documente întocmite de Parlament în 1999 și, respectiv, 2000 și care l-au informat cu privire la drepturile sale de pensie, au fost acordate sume diferite în ceea ce privește drepturile de pensie care au fost transferate.

INQUIRY

Avizul Parlamentului European

În avizul său, Parlamentul European a formulat următoarele observații:

Cu privire la necesitatea de a aplica cazul Kristensen

Cazul Kristensen se referea la o situație diferită. În prezenta cauză, Curtea a trebuit să se pronunțe cu privire la aspectul dacă numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii calculat pe baza drepturilor naționale de pensie poate fi limitat la numărul de ani în care funcționarul a lucrat efectiv în statele membre în cauză („plafonnement”). Această problemă nu s-a ridicat în prezenta cauză. În conformitate cu Decizia din 18 iunie 1996, echivalentul a 11 ani și 5 luni fusese efectiv transferat și luat în considerare pentru calcularea pensiei în cadrul regimului comunitar.

Limitarea pensiei la 70 % din ultimul salariu de bază, în conformitate cu articolul 77 din statut, era aplicabilă tuturor funcționarilor, indiferent dacă aceștia transferaseră drepturi de pensie anterioare sau dacă dobândiseră toate drepturile lor de pensie în cadrul sistemului comunitar.

Neglijență, erori și abuz de putere

La 18 iunie 1996, reclamantul a acceptat să transfere în sistemul comunitar drepturile de pensie pe care le dobândise în Germania și în Belgia. Obligația administrației de a lua în considerare interesele funcționarului era limitată de necesitatea de a respecta normele în vigoare. Cu toate acestea, Statutul funcționarilor a limitat în mod clar pensia la maximum 70 % din ultimul salariu de bază.

Pe de altă parte, tabelul anexat la propunerea de transfer al drepturilor de pensie belgiene a arătat că, după efectuarea acestui transfer, valoarea maximă a pensiei (70 %) ar fi deja atinsă la vârsta de 60 de ani. Reclamantul ar fi putut solicita Serviciului de pensii al Parlamentului să calculeze anuitățile redundante și să nu le transfere în sistemul comunitar.

Cu greu s-ar putea nega faptul că, atunci când a pregătit documentele necesare pentru transferul drepturilor sale de pensie, reclamantul a fost în mod necesar în strânsă legătură cu serviciile relevante și ar fi putut solicita orice informații de care ar fi avut nevoie.

Inconsecvența dintre cele două documente furnizate reclamantului pentru informațiile sale în 1999 și 2000 s-a datorat unei erori deplorabile. Totuși, această eroare nu a afectat în niciun fel corectitudinea deciziei Parlamentului de stabilire a drepturilor de pensie ale reclamantului, care a fost adoptată în decembrie 2002 și care i-a fost comunicată în ianuarie 2003. În plus, limitarea pensiei la maximum 70 % din ultimul salariu de bază a fost menționată în ambele documente. Cu toate acestea, reclamantul nu a contactat serviciile relevante pentru a solicita explicații.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că reclamantul s-a pensionat la vârsta de 61 de ani și 11 luni, nu la vârsta de 60 de ani, și că nu a solicitat niciodată administrației consecințele acestei prelungiri a perioadei de contribuție la sistemul de pensii.

În ceea ce privește pretinsul abuz de putere, reclamantul nu a demonstrat, astfel cum impune jurisprudența instanțelor comunitare(5), pe baza unor elemente obiective și concordante, că decizia a fost luată în alte scopuri decât cele declarate.

Pe baza celor de mai sus, Parlamentul a susținut că a aplicat în mod corect normele în vigoare și că nu a comis neglijență, eroare sau abuz de putere.

Împreună cu avizul său, Parlamentul a prezentat o serie de documente justificative, inclusiv o copie a unei scrisori adresate BfA (Bundesversicherungsanstalt für Angestellte, Oficiul german de pensii) și datată 4 iunie 1996. Această scrisoare, semnată de reclamant la 18 iunie 1996, conține o declarație conform căreia subsemnatul (subsemnata) declar că fie (a) renunț definitiv la posibilitatea unui transfer, fie (b) sunt de acord cu transferul drepturilor naționale de pensie către sistemul comunitar. A doua dintre aceste posibilități a fost indicată în documentul a cărui copie a fost prezentată de Parlament.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale, reclamantul a formulat următoarele observații:

Natura specifică și complicată a subiectului i-a permis doar treptat să afle despre problemele cu care se confrunta. Tocmai incoerența informațiilor pe care le primise de la Parlament i-a îngreunat evaluarea chestiunii.

După obținerea unor informații suplimentare și mai precise, a fost corect să se afirme că hotărârea în cauza Kristensen nu era aplicabilă în prezenta cauză.

Din examinarea documentelor aflate în posesia sa a reieșit că acesta omisese să indice una dintre cele două posibilități menționate în scrisoarea adresată BfA la 4 iunie 1996. Serviciile Parlamentului par să fi corectat această omisiune prin bifarea celei de a doua posibilități. Ombudsmanului i s-a solicitat să verifice acest lucru prin compararea copiei scrisorii pe care reclamantul i-o prezentase deja. Deși Parlamentul a acționat în mod incontestabil cu bună-credință, acest fapt a constituit un viciu de procedură evident care a anulat întregul transfer al drepturilor de pensie germane. BfA va fi informată în consecință.

DECIZIA

1 Nefurnizarea de informații complete și corecte

1.1 Reclamantul este funcționar public pensionat al Parlamentului European. Înainte de a se alătura funcției publice a UE, reclamantul a lucrat pentru alți angajatori din Germania și Belgia și a dobândit drepturi de pensie acolo. În 1996, reclamantul a acceptat ca aceste drepturi de pensie să fie transferate în sistemul comunitar de pensii. Ca urmare a acestui transfer, reclamantul atinsese deja pensia maximă permisă în temeiul Statutului funcționarilor (70 % din ultimul salariu de bază) la vârsta de 60 de ani. Cu toate acestea, reclamantul s-a pensionat doar la vârsta de 61 de ani și 11 luni la sfârșitul anului 2002. Deși primește pensia maximă admisibilă în temeiul statutului, el s‐ar fi aflat într‐o situație financiară mai bună dacă numai o parte din drepturile de pensie pe care le dobândise în Germania și în Belgia ar fi fost transferate în sistemul comunitar.

1.2 Reclamantul a susținut că Parlamentul European nu i-a furnizat informații complete și corecte care să îi permită să evalueze semnificația acordului pe care l-a încheiat cu privire la transferul drepturilor sale de pensie. El a susținut că, având în vedere caracterul foarte specializat al subiectului, a solicitat transferul, punându-și încrederea în totalitate în administrație și fără a fi în măsură să evalueze consecințele. Potrivit reclamantului, lipsa unor informații complete și corecte a constituit o neglijență sau chiar un abuz de putere din partea Parlamentului. Reclamantul a subliniat, de asemenea, o neconcordanță între două documente pe care Parlamentul i le-a furnizat cu titlu informativ în 1999 și 2000.

1.3 În avizul său, Parlamentul a susținut că a aplicat în mod corect normele în vigoare și că nu a comis neglijență, eroare sau abuz de putere. Parlamentul a considerat că obligația administrației de a lua în considerare interesele funcționarului este limitată de necesitatea de a respecta normele în vigoare și a subliniat că Statutul funcționarilor limitează în mod clar pensia la maximum 70 % din ultimul salariu de bază. Aceasta a subliniat că tabelul anexat la propunerea de transfer al drepturilor de pensie belgiene indicase că, după efectuarea acestui transfer, valoarea maximă a pensiei (70 %) va fi deja atinsă la vârsta de 60 de ani. În opinia Parlamentului, cu greu s-ar putea nega faptul că, atunci când a pregătit documentele necesare pentru transferul drepturilor sale de pensie, reclamantul a fost în mod necesar în strânsă legătură cu serviciile relevante și ar fi putut solicita orice informație de care ar fi avut nevoie. Parlamentul a recunoscut că a existat o neconcordanță între cele două documente furnizate reclamantului în 1999 și 2000 și a susținut că acest lucru s-a datorat unei erori deplorabile. Totuși, potrivit Parlamentului, această eroare nu a afectat în niciun fel corectitudinea deciziei Parlamentului de stabilire a drepturilor de pensie ale reclamantului, care a fost adoptată în decembrie 2002 și care i-a fost comunicată în ianuarie 2003.

1.4 Ombudsmanul consideră că ar trebui făcute două observații preliminare. În primul rând, în plângerea sa, reclamantul a încercat să se bazeze pe hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauza Kristensen (6). În opinia sa, Parlamentul a contestat relevanța acestui caz pentru prezenta plângere, iar în observațiile sale reclamantul a acceptat că hotărârea menționată nu se aplică în cazul său. În al doilea rând, Ombudsmanul observă că articolul 77 din Statutul funcționarilor prevede că pensia maximă care poate fi acordată în cadrul sistemului comunitar de pensii se ridică la 70 % din ultimul salariu de bază. Având în vedere că aceasta este suma acordată reclamantului prin decizia Parlamentului din 17 decembrie 2002, este evident că reclamantul nu atacă această decizie ca atare, ci transferul anterior al (unei părți a) drepturilor de pensie pe care le dobândise în Germania și Belgia.

1.5 Astfel de transferuri sunt reglementate de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII („Sistemul de pensii”) la Statutul funcționarilor. Ombudsmanul este de acord că dispozițiile relevante și modul în care acestea sunt puse în aplicare nu sunt ușor de înțeles pentru cei care nu se specializează în acest domeniu. Prin urmare, este important ca administrația să furnizeze funcționarului informații suficiente pentru a-i permite să înțeleagă semnificația și consecințele unui astfel de transfer. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama și de faptul că un astfel de transfer se efectuează numai cu consimțământul funcționarului în cauză. Prin urmare, este de așteptat ca funcționarii să solicite administrației informații suplimentare și mai specifice, în cazul în care informațiile disponibile nu sunt suficiente pentru a clarifica toate aspectele.

1.6 În cazul de față, Ombudsmanul observă că tabelul anexat la propunerea de transfer al drepturilor de pensie belgiene indica faptul că, după efectuarea acestui transfer, valoarea maximă a pensiei (70 %) ar fi deja atinsă la vârsta de 60 de ani. Informațiile relevante preced imediat semnăturile persoanelor responsabile din cadrul Parlamentului European și ale reclamantului însuși. Faptul că valoarea maximă a pensiei care putea fi acordată reclamantului în cadrul sistemului comunitar de pensii era de 70 % din ultimul său salariu de bază este prevăzut la articolul 77 din Statutul funcționarilor. De asemenea, s-a menționat în cele două documente de informare pe care reclamantul le-a obținut de la Parlament în 1999 și 2000. Deși este regretabil faptul că unele dintre celelalte cifre din aceste documente au fost ușor diferite, nu este mai puțin adevărat că reclamantul nu ar putea avea nicio îndoială că nu ar primi o pensie care să depășească 70 % din ultimul său salariu de bază, chiar dacă ar continua să lucreze după vârsta de 60 de ani. Ombudsmanul consideră că, în aceste circumstanțe, Parlamentul s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil ca reclamantul să solicite serviciilor sale informații și consiliere înainte de a accepta transferul drepturilor sale naționale de pensie în cazul în care ar fi avut îndoieli sau întrebări.

1.7 În observațiile sale cu privire la avizul Parlamentului, reclamantul a susținut că a existat un viciu de procedură evident care a anulat întregul transfer al drepturilor de pensie germane. Pentru a-și susține opinia, reclamantul a făcut referire la scrisoarea adresată BfA (Bundesversicherungsanstalt für Angestellte, Oficiul german de pensii) și datată 4 iunie 1996, în care reclamantul a declarat că este de acord cu transferul drepturilor de pensie germane către sistemul comunitar. Potrivit reclamantului, căsuța corespunzătoare nu a fost bifată de acesta, ci de serviciile Parlamentului. Cu toate acestea, Ombudsmanul ia act de faptul că reclamantul nu pune la îndoială buna-credință a Parlamentului și nici nu contestă faptul că a semnat scrisoarea relevantă și, de asemenea, a aprobat și a semnat o notă întocmită de Parlament în care se specifică ora și valoarea transferului relevant. În plus, chiar dacă opinia reclamantului potrivit căreia întregul transfer a fost nul și neavenit ar fi acceptată, consecința probabilă ar fi că reclamantul ar putea solicita în continuare pensia sa germană de la BfA.

1.8 În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că nu pare să existe un caz de administrare defectuoasă din partea Parlamentului European. Prin urmare, nu este necesar să se efectueze anchetele suplimentare sugerate de reclamant în observațiile sale și nici să se trateze afirmațiile pe care reclamantul le-a formulat pe baza afirmației sale privind administrarea defectuoasă.

2 Concluzie

Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Parlamentului European. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Parlamentului European va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) Cauzele conexate T-103/98, T-104/98, T-107/98, T-113/98 și T-118/98 Kristensen și alții/Consiliul, Rec., 1999, p. I-A-215, II-1111.

(2) Hotărârea Loc. cit., punctele 40-45.

(3) În conformitate cu articolul 77 din statut și cu articolul 2 din anexa VIII la statut, pensia se calculează pe baza numărului total de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii dobândiți de funcționar, cu o durată maximă de 35 de ani. Pensia maximă pentru limită de vârstă este de 70 % din ultimul salariu de bază.

(4) A se vedea nota de subsol precedentă.

(5) A se vedea, de exemplu, cauzele conexate T-33/89 și T-74/89 Blackman/Parlamentul European, Rec., 1993, p. II-249, punctul 54.

(6) Cauzele conexate T-103/98, T-104/98, T-107/98, T-113/98 și T-118/98 Kristensen și alții/Consiliul, Rec., 1999, p. I-A-215, II-1111.