Stimați domni,

La 3 februarie 2000, ați depus o plângere la Ombudsmanul European împotriva Comisiei Europene privind refuzul Comisiei de a vă acorda acces la o scrisoare a OLAF adresată autorităților vamale olandeze cu privire la o misiune comunitară în Bangladesh.

La 1 martie 2000, am transmis plângerea președintelui Comisiei. Comisia a transmis avizul său la 8 martie 2000. V-am transmis-o împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 28 iunie 2000. În observațiile dumneavoastră ați făcut o nouă afirmație. La 11 iulie 2000, am solicitat Comisiei să comenteze noua dumneavoastră afirmație, iar Comisia a trimis al doilea aviz la 3 octombrie 2000, pe care vi l-am transmis cu invitația de a formula observații. Se pare că nu am primit observații din partea dumneavoastră cu privire la al doilea aviz al Comisiei.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

În februarie 2000, reclamantul a depus o plângere la Ombudsman privind accesul la un document al Comisiei.

Reclamantul era o societate care acționa în numele clienților și care a introdus o cale de atac împotriva autorităților vamale neerlandeze (districtul vamal Arnhem). Recursul a fost formulat împotriva impunerii de taxe vamale la importurile de textile din Bangladesh. Taxele au fost impuse deoarece districtul vamal Arnhem a considerat că certificatele de origine nu erau valabile. Reclamantul a afirmat că, în cursul procedurii de recurs, districtul vamal Arnhem a făcut trimitere la o scrisoare (SG/TF8/SO/Ban58, datată 29 ianuarie 1999) din partea OLAF către districtul vamal Arnhem. Reclamantul a încercat fără succes să obțină o copie a scrisorii din partea autorităților olandeze. Reclamantul a încercat apoi să obțină scrisoarea din partea Comisiei. Cererea sa și cererea de confirmare au fost respinse.

Primul refuz al Comisiei a fost trimis de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), o unitate antifraudă din cadrul Comisiei. Atunci când și-a exprimat refuzul, OLAF a făcut trimitere la articolul 19 din Regulamentul (CEE) nr. 1468/81, care prevede că informațiile obținute sub orice formă în temeiul regulamentului sunt de natură confidențială și interzice transmiterea informațiilor obținute în acest context către orice altă persoană decât acele persoane din statele membre sau din cadrul instituțiilor comunitare ale căror atribuții impun accesul la acestea. Scrisoarea OLAF a adăugat că documentul face obiectul excepțiilor prevăzute în cadrul politicii de acces. Excepțiile menționate au fost: interesele publice și private, deliberările interne ale Comisiei, interesele financiare ale Comunității, protecția confidențialității solicitată de persoana fizică sau juridică care a furnizat informațiile sau impusă de legislația statului membru care a furnizat informațiile.

Cererea de confirmare a reclamantului adresată Secretarului General al Comisiei a fost respinsă, în esență, din aceleași motive ca cele menționate de OLAF.

Reclamantul a solicitat Secretarului General să își reconsidere refuzul în lumina hotărârii Interporc II (cauza T92/98, hotărârea din 7 decembrie 1999). Această cerere a fost respinsă printr-o scrisoare datată 14 ianuarie 2000.

Reclamantul susține că refuzul Comisiei de a publica scrisoarea este ilegal.

INQUIRY

Ombudsmanul a transmis plângerea Comisiei pentru aviz și a declarat că dorește să consulte documentul în cauză. Comisia a transmis avizul său la 6 iunie 2001. La 8 iunie 2001, Ombudsmanul a inspectat documentul la sediul Comisiei din Bruxelles.

În explicarea refuzului Comisiei, avizul Comisiei s-a referit la cele două temeiuri menționate mai sus, și anume:

a) Excepții cuprinse în Decizia Comisiei din 8 februarie 1994 privind accesul public la documentele Comisiei.

b) Regulamentul Consiliului 1468/81 art. 19, înlocuit de Regulamentul (CE) 515/1997 art. 45, care prevede că orice informație comunicată sub orice formă în temeiul regulamentului a) este de natură confidențială, b) este supusă obligației de păstrare a secretului profesional și c) nu poate fi trimisă altor persoane decât celor din statele membre sau din cadrul instituțiilor comunitare ale căror îndatoriri necesită accesul la aceasta.

Inspecția Ombudsmanului asupra documentului a confirmat faptul că acesta conține detalii cu privire la avizele delegației comunitare care a vizitat Bangladeshul în iulie 1996 și se referă, de asemenea, la misiunile anterioare din 1992 și 1994. Obiectul se referă la investigarea suspiciunilor de fraudă.

Reclamantul și-a menținut plângerea și a adăugat că, în opinia sa, refuzul Comisiei constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Aceasta a arătat că inspectorul vamal al districtului vamal Arnhem a solicitat avizul Comisiei Europene în cadrul procedurii de recurs în cauza Bangladesh și a respins recursul după primirea documentului în cauză.

Ombudsmanul a solicitat Comisiei să prezinte observații cu privire la afirmația reclamantului potrivit căreia refuzul accesului constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Comisia a afirmat că procedurile de recuperare țin de responsabilitatea statelor membre și că este de competența unei instanțe neerlandeze, în cazul în care reclamantul se adresează instanței, să analizeze dacă este necesar și relevant să solicite prezentarea documentului.

DECIZIA

1.1 Reclamantul a susținut că Comisia a acționat în mod ilegal refuzând accesul la documentul solicitat. Aceasta a considerat că acest refuz constituie o încălcare a legislației Comisiei privind accesul public, precum și o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Comisia și-a explicat refuzul referindu-se, în primul rând, la regulamentul comunitar care conține norme privind accesul la tipul de informații în cauză, și anume Regulamentul 1468/81, înlocuit de Regulamentul 515/97, și, în al doilea rând, la excepțiile din decizia Comisiei privind accesul public la documentele Comisiei.

1.2 Articolul 19 din Regulamentul nr. 1468/81, reprodus în prezent în mod substanțial la articolul 45 din Regulamentul nr. 515/97, prevede că:

1. Orice informație comunicată sub orice formă în temeiul prezentului regulament este de natură confidențială. Acestea intră sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional și beneficiază de protecția acordată informațiilor similare atât în temeiul legislației naționale a statului membru care le-a primit, cât și în temeiul dispozițiilor corespunzătoare care se aplică autorităților comunitare.

Informațiile menționate la primul paragraf nu pot fi transmise, în special, altor persoane decât cele din statele membre sau din cadrul instituțiilor comunitare ale căror atribuții necesită accesul la acestea. De asemenea, acestea nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul regulament, cu excepția cazului în care autoritatea care le-a furnizat și-a dat acordul în mod expres și în măsura în care dispozițiile în vigoare în statul membru în care este situată autoritatea care le-a primit nu împiedică o astfel de comunicare sau utilizare.

1.3 Ombudsmanul nu consideră că Comisia a concluzionat în mod greșit că această dispoziție conține o interdicție de divulgare a documentului către reclamant. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nedivulgarea documentului a reprezentat totuși o încălcare a dreptului la un proces echitabil (1), un drept fundamental care poate prevala asupra dispozițiilor legislației comunitare secundare, Ombudsmanul observă că articolul 19 alineatul (2) prevede, în parte, că:

2. Alineatul (1) nu împiedică utilizarea, în cadrul acțiunilor în justiție sau al procedurilor inițiate ulterior pentru nerespectarea legislației în domeniul vamal sau agricol, a informațiilor obținute în temeiul prezentului regulament.

1.4 Având în vedere această garanție, Ombudsmanul consideră că Comisia a acționat în mod corespunzător, făcând referire la posibilitatea reclamantului de a introduce o acțiune în justiție.

1.5 În ceea ce privește decizia Comisiei privind accesul public la documentele Comisiei, trebuie remarcat faptul că un regulament comunitar are un rang mai înalt decât o decizie adoptată de o instituție comunitară. Prin urmare, în măsura în care Comisia a fost obligată să refuze accesul în temeiul Regulamentului 1468/81, astfel cum s-a concluzionat mai sus, excepțiile cuprinse în decizia Comisiei privind accesul public la documente nu sunt relevante în acest caz.

Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

Jacob SÖDERMAN

(1) Articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. A se vedea, de asemenea, articolul 47 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a UE.