Stimată doamnă B.,
La 7 septembrie 1997, ați adresat o plângere Ombudsmanului European cu privire la modul în care Comisia a tratat plângerile referitoare la legislația germană privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Ombudsmanul a primit, de asemenea, o plângere similară din partea unui alt reclamant (819/97/IJH). Pentru a trata plângerile cât mai eficient și cât mai prompt posibil, anchetele au fost efectuate în comun.
La 18 octombrie 1997, am transmis plângerile președintelui Comisiei. La 10 februarie 1998, Comisia mi‐a transmis avizul său. V-am transmis avizul Comisiei împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 20 martie 1998. La 9 septembrie 1998, am solicitat în scris Comisiei să răspundă la problemele ridicate în observații. La 9 noiembrie 1998, Comisia mi-a trimis răspunsul său, iar la 19 noiembrie 1998 serviciile mele v-au contactat telefonic cu privire la răspunsul Comisiei.
Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatul anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

Plângerile adresate Ombudsmanului se refereau la modul în care Comisia a tratat plângerile referitoare la legislația germană privind ambalajele și deșeurile de ambalaje din 1991 (Verordnung über die Vermeidung von Verpackungsabfällen), care au fost adresate Comisiei în 1991 și 1992. Plângerile adresate Ombudsmanului au susținut că, deși Comisia a atribuit plângerilor un număr de referință, aceasta nu a furnizat ulterior informații suplimentare reclamanților și că acest comportament este inacceptabil.

INQUIRY

Avizul Comisiei Pe
scurt, avizul Comisiei a fost următorul: Legislația germană privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a făcut obiectul a 47 de plângeri pe care Comisia le-a înregistrat și le-a tratat împreună în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 91/4489, în vederea examinării unei posibile încălcări a articolului 30 din tratat. După 1996, procedura a luat o nouă turnură, deoarece problema a intrat în prezent sub incidența Directivei 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Având în vedere această nouă situație, Comisia a decis să transfere chestiunea, împreună cu plângerile, serviciului responsabil, DG XI. În prezent, Comisia examinează legislația germană în lumina acestui nou cadru juridic pentru a vedea dacă există o încălcare a directivei sau a tratatului, în special a articolului 30.
Comisia a afirmat, de asemenea, că, în general, are următoarele obligații față de reclamanți:
(i) Pentru a trimite o confirmare de primire.
(ii) să informeze reclamantul cu privire la măsurile luate pentru a trata plângerea, inclusiv cu privire la observațiile făcute în fața autorităților naționale sau a organismelor comunitare.
(iii) să informeze reclamantul cu privire la orice procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe care o inițiază împotriva unui stat membru sau cu privire la orice acțiune în justiție pe care intenționează să o întreprindă împotriva unei întreprinderi, ca urmare a plângerii.
În ceea ce privește cazul în discuție, Comisia a declarat că a confirmat primirea plângerilor. În iulie 1994, Comisia a decis să trimită autorităților germane o scrisoare de punere în întârziere. În octombrie 1994, Comisia a contactat reclamanții care păreau cei mai îngrijorați pentru a le solicita punctele de vedere. La 12 decembrie 1995, aceasta a trimis scrisoarea de punere în întârziere. Comisia nu a considerat necesară informarea fiecăruia dintre cei 47 de reclamanți cu privire la această acțiune, în special din cauza publicității considerabile acordate acestei chestiuni. Cu toate acestea, Comisia a informat toate persoanele interesate, la cerere. De asemenea, a organizat o reuniune în iunie 1997, precum și alte reuniuni pentru sectoare specifice.
În cele din urmă, Comisia a declarat că va informa reclamanții cu privire la orice decizie ulterioară pe care o va lua cu privire la această chestiune.
Observațiile reclamantului În
observațiile lor, reclamanții au fost mulțumiți de explicațiile oferite de Comisie, cu excepția unui punct. Ambii reclamanți au subliniat faptul că Comisia nu a menționat angajamentul său de a informa reclamanții cu privire la intenția sa de a închide un caz, oferindu-le astfel șansa de a prezenta opinii și critici cu privire la punctul de vedere al Comisiei înainte ca aceasta să se angajeze să ajungă la o concluzie finală.

ÎNTREBĂRI SUPLIMENTARE

Ombudsmanul
a invitat Comisia să răspundă la problema ridicată în observațiile reclamantului. În memoriul său în replică, Comisia a arătat mai întâi că nu avea în niciun moment intenția de a închide cazul. De asemenea, aceasta a informat Ombudsmanul că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor era încă în desfășurare și că a trimis o nouă scrisoare autorităților germane în august 1998.
Comisia a declarat, de asemenea:

„Din decizia menționată a Comisiei rezultă că nu a fost necesară informarea în prealabil a reclamanților. Cu toate acestea, independent de acest caz, Comisia profită de ocazie pentru a-și reitera angajamentul de a informa reclamantul în timp util înainte de a decide să închidă un dosar de plângere.

Reclamanții sunt informați cu privire la decizia menționată anterior. De asemenea, Comisia își confirmă angajamentul ca reclamanții să fie informați cu privire la orice decizie ulterioară pe care Comisia o va lua cu privire la această chestiune, în conformitate cu regulamentul de procedură indicat reclamanților în confirmarea plângerilor lor.”

În cadrul unei discuții telefonice cu serviciile Ombudsmanului, reclamanții s-au declarat mulțumiți de răspunsul Comisiei.

DECIZIA

1 Plângerile adresate Ombudsmanului se referă la modul în care Comisia a tratat plângerile care i-au fost adresate în 1991 și 1992 cu privire la legislația germană privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.
2 În aprilie 1997, Ombudsmanul a inițiat o anchetă din proprie inițiativă cu privire la posibilitățile de îmbunătățire a calității procedurilor administrative ale Comisiei de tratare a plângerilor referitoare la încălcări ale dreptului comunitar de către statele membre (1). În cursul anchetei din proprie inițiativă, Comisia a indicat că a adoptat o normă internă de procedură potrivit căreia decizia fie de a închide un dosar fără a întreprinde nicio acțiune, fie de a iniția o procedură oficială de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trebuie să fie luată cu privire la fiecare plângere în termen de maximum un an de la data înregistrării acesteia, cu excepția cazurilor speciale, ale căror motive trebuie indicate.
3 În plus, Comisia s-a angajat că, în afară de cazurile în care o plângere este în mod evident nefondată și de cazurile în care nu se mai aude nimic de la reclamant, Comisia se va asigura că reclamantul este informat cu privire la intenția sa de a închide un caz. Prin urmare, se pare că, în cazurile în care Comisia constată că nu există nicio încălcare a dreptului comunitar, reclamanții ar trebui să aibă posibilitatea de a prezenta opinii și critici cu privire la punctul de vedere al Comisiei înainte ca aceasta să se angajeze să ajungă la concluzia finală că nu există nicio încălcare.
4 Reclamanții au susținut că Comisia nu i-a informat, pe o perioadă lungă de timp, cu privire la măsurile luate în legătură cu plângerile adresate Comisiei. În avizul său, Comisia a explicat modul în care tratează cazul.
5 În observațiile lor, reclamanții au arătat că sunt mulțumiți de răspunsul Comisiei, cu excepția faptului că aceasta nu a menționat angajamentul menționat la punctul 2 de mai sus.
6 Ca răspuns la alte întrebări, Comisia a reiterat angajamentul menționat la punctul 2 de mai sus. Reclamanții au informat Ombudsmanul că sunt mulțumiți de acest răspuns.
Concluzie
Din observațiile ´ ale Comisiei și din observațiile reclamanților reiese că Comisia a luat măsuri pentru a soluționa problema și, prin urmare, l-a satisfăcut pe reclamant. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.
Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.
Cu stimă,
Jacob Söderman

---

(1) 303/97/PD, raportat în Raportul anual al Ombudsmanului European pentru 1997, p. 270-274 și a se vedea cel de-al 15-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (1997), Introducere, p. III-IV [COM (1998) 317 final].