Strasbourg, 7 noiembrie 2007

Stimate domnule R.,

La 20 noiembrie 2006, ați depus o plângere la Ombudsmanul European împotriva Comisiei Europene privind presupusa omisiune a Comisiei de a investiga în mod corespunzător plângerea dumneavoastră cu privire la presupusa transpunere eronată a Directivei 2002/92/CE („Directiva privind medierea în domeniul asigurărilor”) în legislația irlandeză.

La 15 decembrie 2006, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene, solicitându-i să-mi transmită avizul său până la 31 martie 2007.

La 3 ianuarie 2007 mi-ați trimis documente suplimentare, pe care le-am transmis Comisiei.

La 13 februarie 2007 și la 20 februarie 2007, ați contactat telefonic serviciile noastre în legătură cu plângerea dumneavoastră. Serviciile mele v-au trimis e-mailuri în legătură cu aceste conversații telefonice la 14 și, respectiv, 21 februarie 2007.

La 23 aprilie 2007, dat fiind că Comisia nu și-a prezentat avizul până la termenul stabilit în scrisoarea mea din 15 decembrie 2006, am informat Comisia că doresc să primesc avizul său până la 31 mai 2007. V-am informat în consecință la 23 aprilie 2007.

La 7 mai 2007, Comisia mi-a transmis avizul său, pe care vi l-am transmis cu invitația de a formula observații.

Mi-ați trimis observațiile dumneavoastră la 31 mai 2007.

Mi-ați trimis informații suplimentare la 4 iunie 2007 și la 5 iulie 2007.

Ați contactat serviciile mele prin telefon la 9 septembrie 2007.

La 12 septembrie 2007, Comisia mi-a trimis o nouă corespondență prin e-mail, pe care v-am transmis-o împreună cu o invitație de a formula observații.

Prin poștă și, ulterior, prin fax, trimise la 26 septembrie 2007, mi-ați transmis observațiile dumneavoastră cu privire la corespondența ulterioară a Comisiei.

Mi-ați trimis observații suplimentare prin e-mail la 27 septembrie 2007.

Ați contactat serviciile mele prin telefon și e-mail la 17 octombrie 2007 și, respectiv, la 18 octombrie 2007.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

Potrivit reclamantului, faptele relevante pot fi rezumate după cum urmează:

Reclamantul s-a adresat în scris Comisiei Europene la 27 iunie 2005, exprimându-și îngrijorarea cu privire la transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări (Directiva 2002/92/CE) în legislația irlandeză.

Reclamantul a susținut că intermediarii de asigurări din Irlanda fac obiectul legislației adoptate inițial de autoritățile irlandeze pentru a transpune a treia directivă privind asigurarea de viață (Directiva 92/96/CEE).

Reclamantul a susținut, de asemenea, că legislația irlandeză, și anume Legea privind intermediarii de investiții din 1995, prevede că toate polițele de asigurare trebuie clasificate drept „instrumente de investiții”. Prin urmare, toți vânzătorii de polițe de asigurare trebuie să fie clasificați mai degrabă ca „intermediari de investiții” decât ca „intermediari de asigurări”. Având în vedere că toți vânzătorii de polițe de asigurare din Irlanda trebuie să fie clasificați drept „intermediari de investiții”, aceștia trebuie, în Irlanda, să respecte legislația mai oneroasă menită să reglementeze vânzarea de produse de investiții.

Reclamantul s-a referit, de asemenea, la faptul că legislația irlandeză de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări a exclus în mod eronat de la aplicarea normelor privind intermedierea de asigurări instituțiile de credit care au acționat în calitate de intermediari de asigurări.

Prin urmare, reclamantul susține că în Irlanda nu există măsuri naționale care să transpună în mod adecvat Directiva privind intermedierea de asigurări.

Reclamantul a menținut o corespondență detaliată cu Comisia Europeană în ceea ce privește aspectele prezentate mai sus. În plus, reclamantul a participat la o reuniune cu DG Piața Internă și Servicii, care a avut loc la 8 decembrie 2005. Ulterior, acesta a fost informat, prin scrisoarea din 17 ianuarie 2006, că Comisia Europeană nu intenționa să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei pentru motivul că, potrivit Comisiei, nu era posibil să se demonstreze că Irlanda a săvârșit vreo încălcare în legătură cu transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări. Cu toate acestea, reclamantul a subliniat că în scrisoare se preciza în continuare că autoritățile irlandeze erau conștiente de „uneledificultăți interne legate în principal de interacțiunea dintre noul regulament de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări și alte dispoziții din legislația irlandeză”.

Reclamantul a remarcat faptul că, la 9 iunie 2006, Comisia i-a scris reclamantului un e-mail prin care îl informa că i-a adresat acum o scrisoare Irlandei în legătură cu transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări și că va aștepta răspunsuri din partea statului membru respectiv înainte de a decide dacă sunt necesare măsuri suplimentare. E-mailul Comisiei a subliniat în continuare că se pare că Irlanda a inclus intermediarii de asigurări în legislația adoptată în legătură cu Directiva privind serviciile de investiții și că „legislațiasecundară este planificată [de către autoritățile irlandeze] să se ocupe de inconsecvențele care decurg din această abordare”.

În general, reclamantul a susținut că legislația irlandeză fie reglementează excesiv, fie reglementează incorect activitățile intermediarilor de asigurări. Potrivit reclamantului, impunerea unor cerințe suplimentare intermediarilor de asigurări în temeiul legislației irlandeze (altele decât cele prevăzute în Directiva privind intermedierea de asigurări) a dus la creșterea costurilor pentru intermediarii de asigurări (de exemplu, creșterea costurilor contabile, a costurilor de formare și a taxelor impuse de autoritățile de reglementare).

Ombudsmanul a înțeles că reclamantul susține, pe scurt, că Comisia Europeană nu a investigat în mod corespunzător presupusa netranspunere de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză.

Ombudsmanul a înțeles că reclamantul susține, pe scurt, că Comisia Europeană ar trebui să investigheze în mod corespunzător presupusa netranspunere de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză, pentru a stabili dacă este oportun să se inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei.

De asemenea, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să confirme dacă plângerea înaintată Comisiei a fost tratată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar(1).

INQUIRY

Avizul Comisiei

Avizul Comisiei Europene cu privire la plângere poate fi rezumat după cum urmează:

Prezentare generală

Reclamantul a scris Comisiei Europene la 27 iunie 2005 cu privire la o presupusă reglementare excesivă a intermediarilor de asigurări ca urmare a punerii incorecte în aplicare a legislației europene în domeniul asigurărilor în Irlanda [și anume, a treia directivă privind asigurarea de viață (Directiva 92/96/CEE) și Directiva privind intermedierea de asigurări (Directiva 2002/92/CE)]. Scrisoarea reclamantului nu a fost înregistrată ca plângere oficială de către Comisia Europeană, deoarece, în conformitate cu avizul Comisiei, aceasta nu conținea o „indicație tangibilă” privind o încălcare a legislației comunitare de către Irlanda.

La 28 iulie 2005, reclamantului i s-a trimis un răspuns în care se preciza că A treia directivă privind asigurarea de viață nu se aplică intermediarilor de asigurări din Irlanda, astfel cum susține acesta. S-a explicat, de asemenea, că, întrucât Directiva privind intermedierea de asigurări prevede o armonizare minimă, o eventuală reglementare excesivă a întreprinderilor mici este o chestiune care trebuie rectificată de autoritățile naționale. Statele membre au libertatea de a adăuga cerințe suplimentare față de cele prevăzute în directivă. De asemenea, s-a remarcat faptul că Comisia era în curs de examinare a măsurilor naționale de punere în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări în Irlanda.

La 25 octombrie 2005, reclamantul a răspuns la scrisoare afirmând că intermediarii de asigurări din Irlanda fac în continuare obiectul celei de A treia directive privind asigurarea de viață.

La 8 decembrie 2005, serviciul responsabil al DG MARKT a organizat o reuniune cu reclamantul pentru a clarifica orice preocupări rămase ale reclamantului său. În cadrul reuniunii, a fost invocat faptul că legislația irlandeză de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări a exclus în mod eronat de la aplicarea normelor privind intermedierea de asigurări instituțiile de credit care au acționat în calitate de intermediari de asigurări. În cursul unei verificări a punerii în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări în Irlanda, serviciile Comisiei au verificat ulterior dacă această afirmație a fost corectă. Din acest motiv și având în vedere că și alte aspecte privind transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări în Irlanda trebuiau clarificate, o așa-numită scrisoare „pre-226” a fost trimisă autorităților irlandeze la 11 aprilie 2006. În răspunsul lor din 19 mai 2006 la scrisoarea „pre-226”, autoritățile irlandeze s-au angajat să rectifice erorile.

Comisia observă, în acest sens, că, în acest moment, corespondența reclamantului cu Comisia ar fi trebuit să fie înregistrată oficial ca plângere. Comisia regretă faptul că nu a făcut acest lucru. Această situație a fost remediată în prezent, iar plângerea a fost înregistrată oficial de Secretariatul General sub numărul 2007/4071 la 26 ianuarie 2007(2). Comisia precizează, în confirmarea de primire, că reclamantul va fi informat cu privire la rezultatul investigației plângerii sale.

În urma reuniunii, reclamantul a solicitat ca aspectele discutate să fie confirmate în scris. Din acest motiv, la 17 ianuarie 2006 i-a fost trimisă o scrisoare. Ulterior, au existat o serie de contacte între Unitatea de asigurări și pensii a Comisiei și reclamant (e-mailurile din 9 iunie 2006 și 14 septembrie 2006). Întrucât intermediarii de asigurări irlandezi au făcut, de asemenea, obiectul legislației naționale care transpune, în primul rând, Directiva privind serviciile de investiții (Directiva 93/22/CEE) și apoi Directiva privind piețele instrumentelor financiare (Directiva 2004/93/CE), Unitatea pentru piețele valorilor mobiliare din cadrul DG MARKT a fost, de asemenea, implicată în corespondența cu reclamantul.

În cele din urmă, reclamantul i-a scris comisarului McCreevy la 25 octombrie 2006. Scrisoarea nu conținea informații noi care să sugereze că Irlanda nu a pus în aplicare în mod corect Directiva privind intermedierea de asigurări. Acest lucru a fost, de asemenea, raportat reclamantului prin e-mailul din 4 decembrie 2006.

Argumente specifice ale reclamantului

În ceea ce privește argumentul prezentat de reclamant potrivit căruia activitățile intermediarilor de asigurări din Irlanda continuă să fie reglementate de Legea privind asigurările din 2000, care nu este un instrument juridic adecvat pentru punerea în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări, acest lucru nu este corect, deoarece Irlanda a adoptat o măsură națională specială de punere în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări. Autoritățile irlandeze au confirmat, de asemenea, că intermediarii de asigurări din Irlanda fac obiectul Regulamentului din 2005 privind intermedierea de asigurări (precum și al Legii din 1995 privind intermediarii de investiții).

Deși argumentul reclamantului potrivit căruia legislația irlandeză se aplică legislației privind produsele de asigurare care este menită să reglementeze produsele de investiții este corect, acesta nu încalcă normele juridice aplicabile. Deși polițele de asigurare nu sunt considerate „produse de investiții” în temeiul Directivei privind serviciile de investiții și al Directivei privind piețele instrumentelor financiare, Directiva privind serviciile de investiții și Directiva privind piețele instrumentelor financiare nu împiedică totuși autoritățile naționale să aleagă să definească, în temeiul legislației naționale, politicile de asigurare ca produse de investiții. În continuare, Comisia a subliniat că este de competența statelor membre să aleagă atât forma, cât și metoda de transpunere a directivelor în ordinea juridică națională.

Directiva privind intermedierea de asigurări a fost adoptată în temeiul principiului „armonizării minime”. Astfel, aceasta a lăsat statelor membre o autonomie considerabilă în ceea ce privește reglementarea detaliilor. Într-adevăr, anumite state membre au adoptat o varietate de norme naționale pe care Directiva privind intermedierea de asigurări nu le prevedea. Acest lucru a condus la situații în unele state membre, de exemplu în Irlanda, unde întreprinderile sau persoanele fizice se pot simți suprareglementate. Cu toate acestea, statele membre, și nu Comisia, sunt responsabile pentru aceste efecte suplimentare. Prin urmare, orice cale de atac împotriva acestor efecte în temeiul dreptului comunitar nu intră în sfera de competență a Comisiei.

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia legislația secundară este planificată de autoritățile irlandeze pentru a remedia inconsecvențele în abordarea sa cu privire la transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări, Comisia a fost, într-adevăr, informată de autoritățile irlandeze că este în curs o revizuire a legislației irlandeze. Această revizuire este menită să soluționeze situația în care intermediarii de asigurări fac obiectul atât al Regulamentului din 2005 privind intermedierea de asigurări, cât și al Legii din 1995 privind intermediarii de investiții.

Intenția este ca intermediarii de asigurări să facă doar obiectul noului Regulament revizuit privind intermedierea de asigurări. Potrivit Comisiei, aceasta este o evoluție bună, deoarece sporește claritatea juridică pentru intermediarii de asigurări din Irlanda, chiar dacă această situație nu a fost nici contrară Directivei privind intermedierea de asigurări, nici Directivei privind serviciile de investiții sau Directivei privind piețele instrumentelor financiare.

Procesul de adoptare a legii irlandeze revizuite de punere în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări a fost monitorizat de serviciile Comisiei. Legea era în așteptarea semnării de către ministrul de finanțe și ar trebui, în opinia Comisiei, să intre în vigoare din mai 2007.

În ceea ce privește argumentul prezentat de reclamant potrivit căruia, deși Comisia a declarat că va urmări anumite anomalii pe care autoritățile irlandeze le-au identificat în legislația irlandeză care urmărește să transpună Directiva privind intermedierea de asigurări, aceasta s-a abținut până în prezent să facă acest lucru în mod efectiv, Comisia a subliniat din nou că autoritățile irlandeze sunt în curs de adoptare a Regulamentului revizuit privind intermedierea de asigurări, care va supune intermediarii de asigurări unui singur act legislativ (și nu va face obiectul Legii privind intermediarii de investiții). Este posibil ca acest lucru să fi fost considerat o „anomalie” de fapt, chiar dacă nu putea fi considerat o punere în aplicare incorectă a Directivei privind intermedierea de asigurări, care să justifice inițierea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar.

Observațiile reclamantului

Observațiile reclamantului cu privire la avizul Comisiei Europene pot fi rezumate după cum urmează:

Reclamantul afirmă că intermediarii de asigurări din Irlanda sunt încă reglementați în temeiul legislației de transpunere a celei de a treia directive privind asigurarea de viață și a Directivei privind serviciile de investiții. El afirmă că acest lucru este confirmat de autoritatea irlandeză de reglementare a serviciilor financiare în scrisoarea sa din 19 decembrie 2006. Prin urmare, reclamantul înțelege că guvernul irlandez a reutilizat sau a dat „efect suplimentar” celei de-a treia Directive 92/96/CEE privind asigurarea de viață și Directivei 93/22/CEE privind serviciile de investiții pentru a reglementa, de asemenea, intermediarii de asigurări. El susține că o astfel de abordare este contrară „obiectivelor” ambelor directive.

Prin urmare, intermediarii de asigurări fac obiectul normelor prevăzute în A treia directivă privind asigurarea de viață în ceea ce privește supravegherea prudențială, adecvarea capitalului, cerințele de solvabilitate și condițiile de funcționare. Aceste cerințe erau destinate să se aplice numai societăților de asigurare, nu și intermediarilor de asigurări.

Reclamantul susține, în această privință, că Irlanda încalcă dreptul comunitar, întrucât legislația adoptată în scopul respectării celei de A treia directive privind asigurarea de viață a fost modificată ulterior într-un mod care contravine „obiectivelor” directivei respective.

În mod similar, guvernul irlandez a modificat Legea privind intermediarii de investiții din 1995, care a fost adoptată inițial pentru a transpune Directiva privind serviciile de investiții, astfel încât aceasta să acopere, de asemenea, toate polițele de asigurare.

Ca urmare a celor de mai sus, legislația irlandeză actuală nu prevede, potrivit reclamantului, „claritatejuridică”și nici nu „stabileșteo poziție juridică atacabilă pentru persoanele fizice”.

Reclamantul afirmă, de asemenea, că avizul Comisiei confirmă faptul că guvernul irlandez a exclus toate instituțiile de credit (și anume băncile și societățile de construcții) din domeniul de aplicare al Directivei privind intermedierea de asigurări. Ca atare, Comisia confirmă că Directiva privind intermedierea de asigurări nu a fost transpusă în mod corespunzător în dreptul irlandez.

În pofida celor de mai sus, nu au fost emise proceduri de avertizare sau de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei pentru nerespectarea standardelor minime de armonizare impuse de Directiva privind intermedierea de asigurări.

Reclamantul înțelege că trebuie permisă o anumită marjă de manevră în ceea ce privește punerea în aplicare a directivelor, dar Irlanda a depășit „limitele discriminării profesionale”. El afirmă că clasificarea anumitor produse de asigurare, cum ar fi polițele de economii de dotare, drept „instrumente de investiții” ar putea fi de înțeles, dar este dincolo de limitele bunului simț să se clasifice drept „instrumente de investiții” asigurarea gospodăriilor, asigurarea aviației, asigurarea maritimă, asigurarea bovinelor, asigurarea ecvestră, asigurarea auto și asigurarea împotriva accidentelor personale.

Corespondența ulterioară a reclamantului

Reclamantul a confirmat, într-o corespondență telefonică cu Ombudsmanul din 9 septembrie 2007, că, până în prezent, Irlanda nu a adoptat, în ciuda angajamentului său de a face acest lucru până în mai 2007, legislația necesară pentru a remedia anomaliile prezente în legislația irlandeză.

Avizul suplimentar al Comisiei

La 12 septembrie 2007, Comisia a contactat serviciile Ombudsmanului prin e-mail pentru a informa serviciile Ombudsmanului cu privire la situația actuală în ceea ce privește punerea în aplicare în Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări. Comisia a declarat că a fost informată recent de către autoritățile irlandeze că adoptarea normelor naționale revizuite de punere în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări a fost amânată până în toamna anului 2007 (octombrie/noiembrie). Conform informațiilor primite de Comisie de la Ministerul Finanțelor din Irlanda, băncile care intermediază produse de asigurare vor fi incluse în domeniul de aplicare al regulamentelor revizuite. Comisia a precizat de asemenea că, în plus, problema unei eventuale suprareglementări a intermediarilor în Irlanda ar trebui soluționată prin normele revizuite.

Comisia a declarat că va informa Ombudsmanul cu privire la evoluția situației.

Observațiile reclamantului în legătură cu avizul suplimentar

Observația reclamantului cu privire la avizul suplimentar al Comisiei Europene poate fi rezumată după cum urmează:

Reclamantul a afirmat că e-mailul din 12 septembrie 2007 confirmă faptul că, contrar dreptului comunitar, Irlanda a omis băncile și produsele lor de intermediere de asigurări din legislația Directivei privind intermedierea de asigurări. În această privință, Comisia nu a observat omisiunea, nu a dat curs plângerii sale timp de peste 2 ani și nu a pus în aplicare dreptul comunitar și tratatul. În această privință, el a subliniat că, deși comisarul competent i-a confirmat, la 4 decembrie 2006, că Irlanda a pus în aplicare în mod corect Directiva privind intermedierea de asigurări, autoritățile irlandeze contrazic în prezent această declarație de fapt.

Reclamantul a subliniat că, deși este lăudabil faptul că autoritățile irlandeze vor rectifica în cele din urmă erorile și omisiunile din legislația de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări și vor aborda problema reglementării excesive a intermediarilor de asigurări, este foarte regretabil faptul că Comisia nu a considerat adecvat să protejeze drepturile intermediarilor de asigurări.

DECIZIA

1 Situația de fapt
relevantă

1.1 La 27 iunie 2005, reclamantul s-a adresat în scris Comisiei Europene, exprimându-și îngrijorarea cu privire la transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări (Directiva 2002/92/CE) în legislația irlandeză. Reclamantul a susținut că intermediarii de asigurări din Irlanda fac obiectul legislației adoptate inițial de autoritățile irlandeze pentru a transpune a treia directivă privind asigurarea de viață (Directiva 92/96/CEE).

Reclamantul a susținut, de asemenea, că legislația irlandeză, și anume Legea privind intermediarii de investiții din 1995, prevede că toate polițele de asigurare trebuie clasificate drept „instrumente de investiții”. Prin urmare, toți vânzătorii de polițe de asigurare trebuie să fie clasificați mai degrabă ca „intermediari de investiții” decât ca „intermediari de asigurări”. Având în vedere că toți vânzătorii de polițe de asigurare din Irlanda trebuie să fie clasificați drept „intermediari de investiții”, aceștia trebuie, în Irlanda, să respecte legislația mai oneroasă menită să reglementeze produsele de investiții.

Prin urmare, reclamantul a susținut că în Irlanda nu există măsuri naționale care să transpună în mod adecvat Directiva privind intermedierea de asigurări.

1.2 Reclamantul s-a referit, de asemenea, la faptul că legislația irlandeză de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări a exclus în mod eronat de la aplicarea normelor privind intermedierea de asigurări acele instituții de credit care au acționat în calitate de intermediari de asigurări.

1.3 Reclamantul a menținut o corespondență detaliată cu Comisia Europeană în ceea ce privește aspectele menționate mai sus. În plus, reclamantul a participat la o reuniune cu DG Piața Internă și Servicii la 8 decembrie 2005. Ulterior, acesta a fost informat, prin scrisoarea din 17 ianuarie 2006, că Comisia Europeană nu intenționa să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei pentru motivul că, potrivit Comisiei, nu era posibil să se demonstreze că Irlanda a săvârșit vreo încălcare în legătură cu transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări. Cu toate acestea, reclamantul a subliniat că în scrisoare se afirma în continuare că autoritățile irlandeze erau conștiente de „unele dificultăți interne legate în principal de interacțiunea dintre noul regulament de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări și alte dispoziții din legislația irlandeză”. În scrisoare se afirma că Comisia va „urmări această situație” împreună cu autoritățile irlandeze.

1.4 Reclamantul a menționat că, la 9 iunie 2006, Comisia i-a trimis un e-mail prin care îl informa că i-a trimis Irlandei o scrisoare în legătură cu transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări și că va aștepta răspunsuri din partea statului membru respectiv înainte de a decide dacă sunt necesare măsuri suplimentare. E-mailul Comisiei a subliniat în continuare că se pare că Irlanda a inclus intermediarii de asigurări în legislația adoptată în legătură cu Directiva privind serviciile de investiții și că „legislațiasecundară este planificată [de către autoritățile irlandeze] să se ocupe de inconsecvențele care decurg din această abordare”.

1.5 În general, reclamantul a susținut că legislația irlandeză fie reglementează excesiv, fie reglementează incorect activitățile intermediarilor de asigurări. Potrivit reclamantului, impunerea unor cerințe suplimentare intermediarilor de asigurări în temeiul legislației irlandeze (altele decât cele prevăzute în Directiva privind intermedierea de asigurări) a dus la creșterea costurilor pentru intermediarii de asigurări (de exemplu, creșterea costurilor contabile, a costurilor de formare și a taxelor impuse de autoritățile de reglementare).

1.6 Ombudsmanul a înțeles că reclamantul susține, pe scurt, că Comisia Europeană nu a investigat în mod corespunzător presupusa netranspunere de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză.

Ombudsmanul a înțeles că reclamantul susține, pe scurt, că Comisia Europeană ar trebui să investigheze în mod corespunzător presupusa netranspunere de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză, pentru a stabili dacă este oportun să se inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei.

1.7 De asemenea, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să confirme dacă plângerea înaintată Comisiei a fost tratată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar(3).

1.8 În avizul său, Comisia a afirmat că, deși legislația irlandeză se aplică legislației privind produsele de asigurare care vizează reglementarea produselor de investiții, acest cadru de reglementare nu încalcă normele juridice aplicabile. Într-adevăr, deși, în temeiul Directivei privind serviciile de investiții și al Directivei privind piețele instrumentelor financiare, nu este obligatoriu ca polițele de asigurare să fie clasificate drept „produse de investiții”, Directiva privind serviciile de investiții și Directiva privind piețele instrumentelor financiare nu împiedică autoritățile naționale să aleagă să clasifice polițele de asigurare drept produse de investiții.

1.9 În același aviz, Comisia a susținut în continuare că Directiva privind intermedierea de asigurări a fost adoptată în temeiul principiului "armonizării minime". Astfel, în conformitate cu acest principiu, statelor membre li se acordă o autonomie considerabilă în ceea ce privește reglementarea detaliilor. Într-adevăr, anumite state membre au adoptat o varietate de norme naționale suplimentare pe care nu erau obligate să le adopte prin Directiva privind intermedierea de asigurări. Cu toate acestea, statele membre, și nu Comisia, sunt responsabile pentru aceste efecte suplimentare. Prin urmare, orice remediere a acestor efecte nu intră în sfera de competență a Comisiei.

1.10 În ceea ce privește argumentul invocat de reclamant potrivit căruia Irlanda a exclus în mod eronat de la aplicarea normelor privind intermedierea de asigurări acele instituții de credit care au acționat și în calitate de intermediari de asigurări, Comisia a afirmat, în opinia sa, că a confirmat că această afirmație era corectă. Din acest motiv și, de asemenea, deoarece „alte aspecte” privind transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări în Irlanda trebuiau clarificate, o așa-numită scrisoare „pre-226” a fost trimisă autorităților irlandeze la 11 aprilie 2006. În răspunsul din 19 mai 2006, autoritățile irlandeze s-au angajat să rectifice erorile.

Comisia a precizat de asemenea, în avizul său, că a fost informată de autoritățile irlandeze că revizuirea propusă a legislației irlandeze va soluționa situația în care intermediarii de asigurări sunt supuși atât Regulamentului din 2005 privind intermedierea de asigurări, cât și Legii din 1995 privind intermediarii de investiții. Intenția a fost ca intermediarii de asigurări să facă obiectul doar al noului Regulament revizuit privind intermedierea de asigurări. Comisia a adăugat în continuare că legea așteaptă semnarea de către ministrul de finanțe și ar trebui să intre în vigoare din mai 2007.

1.11 În observația sa cu privire la avizul Comisiei, reclamantul a afirmat că intermediarii de asigurări din Irlanda sunt încă reglementați în temeiul legislației de transpunere a celei de-a treia directive privind asigurarea de viață și a Directivei privind serviciile de investiții.

Prin urmare, intermediarii de asigurări fac obiectul normelor prevăzute în A treia directivă privind asigurarea de viață în ceea ce privește supravegherea prudențială, adecvarea capitalului, cerințele de solvabilitate și condițiile de funcționare. Aceste cerințe erau destinate să se aplice numai societăților de asigurare, nu și intermediarilor de asigurări.

În mod similar, guvernul irlandez a modificat Legea privind intermediarii de investiții din 1995, care a fost adoptată inițial pentru a transpune Directiva privind serviciile de investiții, astfel încât aceasta să acopere, de asemenea, toate polițele de asigurare.

Ca urmare a celor de mai sus, legislația irlandeză actuală nu prevede, potrivit reclamantului, „claritatejuridică”și nici nu „stabileșteo poziție juridică atacabilă pentru persoanele fizice”.

1.12 Reclamantul a afirmat, de asemenea, că avizul Comisiei confirmă faptul că guvernul irlandez a exclus toate instituțiile de credit (adică băncile și societățile de construcții) "din Directiva privind intermedierea de asigurări". Ca atare, Comisia a confirmat că Directiva privind intermedierea de asigurări nu a fost transpusă în mod corespunzător în legislația irlandeză și nu a îndeplinit standardul minim necesar pentru armonizare.

În pofida celor de mai sus, nu a fost emisă nicio procedură de avertizare sau de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Irlandei pentru nerespectarea standardelor minime de armonizare impuse de Directiva privind intermedierea de asigurări.

1.13 Reclamantul a afirmat, de asemenea, că înțelege că trebuie permisă o anumită marjă de manevră în ceea ce privește punerea în aplicare a directivelor, dar că Irlanda a depășit "limitele discriminării profesionale". El a adăugat că clasificarea anumitor produse de asigurare, cum ar fi politicile de economii de dotare, ca "instrumente de investiții" ar putea fi de înțeles, dar este dincolo de limitele bunului simț să se clasifice ca "instrumente de investiții" asigurarea gospodăriilor, asigurarea aviației, asigurarea maritimă, asigurarea bovinelor, asigurarea ecvestră, asigurarea auto și asigurarea împotriva accidentelor personale.

1.14 Într-o corespondență telefonică din 9 septembrie 2007 cu serviciile Ombudsmanului, reclamantul a confirmat că, până în prezent, Irlanda nu a adoptat legislația pe care s-a angajat să o adopte pentru a remedia anomaliile existente în legislația irlandeză.

1.15 La 12 septembrie 2007, Comisia a contactat serviciile Ombudsmanului prin e-mail pentru a le informa cu privire la situația actuală în ceea ce privește punerea în aplicare în Irlanda a Directivei 2002/92/CE privind intermedierea de asigurări. Comisia a declarat că a fost informată recent de către autoritățile irlandeze că adoptarea regulamentelor revizuite de punere în aplicare a Directivei privind intermedierea de asigurări a fost amânată pentru toamna anului 2007 (octombrie/noiembrie), din motive pe care Comisia nu le consideră ca având o legătură cu problema „asigurării bancare” ridicată de reclamant. Conform informațiilor primite de Comisie de la Ministerul Finanțelor din Irlanda, băncile care intermediază produse de asigurare vor fi incluse în domeniul de aplicare al regulamentelor revizuite. Comisia a precizat de asemenea că, în plus, problema unei eventuale suprareglementări a intermediarilor în Irlanda ar trebui soluționată prin normele revizuite.

1.16 În observațiile sale referitoare la avizul suplimentar al Comisiei Europene, reclamantul a afirmat că e-mailul din 12 septembrie 2007 confirmă faptul că, contrar dreptului comunitar, Irlanda a omis băncile și produsele lor de intermediere de asigurări din legislația de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări. În acest sens, Comisia Europeană nu a observat omisiunea, nu a dat curs plângerii sale timp de peste 2 ani și nu a pus în aplicare dreptul comunitar și tratatul. În această privință, el a subliniat că, deși comisarul competent a confirmat, la 4 decembrie 2006, că Irlanda a pus în aplicare în mod corect Directiva privind intermedierea de asigurări, autoritățile irlandeze contrazic în prezent această declarație de fapt.

1.17 Reclamantul a subliniat că, deși este lăudabil faptul că autoritățile irlandeze vor rectifica, în cele din urmă, erorile și omisiunile din legislația de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări și vor aborda problema reglementării excesive a intermediarilor de asigurări, este foarte regretabil faptul că Comisia nu a considerat adecvat să protejeze drepturile intermediarilor de asigurări.

2 Presupusa neinvestigare adecvată a pretinsei netranspuneri de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în dreptul irlandez

2.1 În primul rând, Ombudsmanul ia notă de faptul că articolul 1 din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar(4) ("Comunicarea") prevede că "«plângere»înseamnă orice abordare scrisă adresată Comisieicare indică măsuri sau practici contrare dreptului comunitar."Articolul 3 din comunicare prevede că "[o]rice corespondență care poate fi investigată ca plângere se înregistrează în registrul central al plângerilor ținut de Secretariatul General al Comisiei." Această cerință procedurală garantează că reclamantul va fi tratat într-unmod eficient. Nu în ultimul rând, această cerință procedurală garantează că Comisia trebuie, ca regulă generală și în conformitate cu articolul 8 din comunicare, „săinvestigheze [plângerea] pentru a ajunge la o decizie de a emite o punere în întârziere sau de a închide cazul în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii de către Secretariatul General. În cazul în care acest termen este depășit, departamentul Comisiei responsabil de caz va informa reclamantul în scris.”

2.2 În avizul său, Comisia a informat Ombudsmanul că plângerea a fost înregistrată oficial ca "plângere" de către Secretariatul General în temeiul Regulamentului 2007/4071 la 26 ianuarie 2007, după începerea prezentei anchete și ca urmare a solicitării Ombudsmanului către Comisie de a confirma dacă corespondența reclamantului a fost într-adevăr tratată în conformitate cu comunicarea.

2.3 Ombudsmanul observă că, în avizul său adresat Ombudsmanului, Comisia a declarat că ar fi trebuit să înregistreze corespondența reclamantului ca "plângere", în conformitate cu comunicarea, după ce a trimis o așa-numită scrisoare "pre-226" autorităților irlandeze la 11 aprilie 2006. În opinia sa, aceasta și-a cerut scuze pentru că nu a înregistrat corespondența reclamantului ca „plângere” la momentul respectiv.

2.4 Ombudsmanul observă că reclamantul s-a adresat în scris Comisiei Europene la 27 iunie 2005 și, ulterior, în numeroase rânduri, exprimându-și în mod clar preocupările cu privire la transpunerea Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză. În opinia Ombudsmanului, aceste comunicări ar fi trebuit, în conformitate cu comunicarea menționată anterior, să fie clasificate drept „plângere” începând cu 27 iunie 2005. În special, Ombudsmanul respinge opinia Comisiei potrivit căreia aceasta a fost obligată să înregistreze comunicările reclamantului ca „plângere” numai după ce a trimis scrisoarea „pre226” autorităților irlandeze la 11 aprilie 2006. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul va face o observație critică.

2.5 În ceea ce privește măsurile luate de Comisie pentru a aborda problemele ridicate de reclamant, Ombudsmanul observă că, în repetate rânduri, Comisia l-a informat pe reclamant că, în opinia sa, Irlanda își respectă pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul Directivei privind intermedierea de asigurări. În special, comisarul responsabil i-a scris reclamantului la 4 decembrie 2006, informându-l că Comisia nu a putut găsi nicio dovadă care să sugereze că Directiva privind intermedierea de asigurări nu a fost pusă în aplicare în mod corect în Irlanda.

2.6 Ombudsmanul observă, de asemenea, că reclamantul și Comisia și, într-adevăr, autoritățile irlandeze par să împărtășească în prezent opinia potrivit căreia anumite aspecte ale legislației de transpunere a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză nu sunt conforme cu Directiva privind intermedierea de asigurări. În special, reclamantul și Comisia par acum să fie de acord că Irlanda a exclus în mod eronat de la aplicarea normelor privind intermedierea de asigurări acele instituții de credit care au acționat, de asemenea, în calitate de intermediari de asigurări.

2.7 În acest context, Ombudsmanul nu consideră util să analizeze de ce, în anumite corespondențe anterioare cu reclamantul, Comisia a considerat că Irlanda și-a respectat pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul Directivei privind intermedierea de asigurări. Mai degrabă, Ombudsmanul consideră că este mai avantajos din punct de vedere practic să se concentreze asupra măsurilor pe care Comisia le-a luat și pe care le poate lua în viitor pentru a se asigura că neconformitatea este corectată.

2.8 Ombudsmanul constată că, la 19 mai 2006, autoritățile irlandeze s-au angajat față de Comisie să rectifice erorile identificate în legislația irlandeză. În acest context, Comisia a afirmat, în avizul său, că noua legislație irlandeză, menită să soluționeze erorile identificate în legislația irlandeză existentă și reglementarea excesivă a intermediarilor de asigurări, urma să fie adoptată în mai 2007.

Cu toate acestea, din e-mailul Comisiei adresat Ombudsmanului European, datat 12 septembrie 2007, reiese că autoritățile irlandeze nu au adus încă modificările menționate anterior legislației irlandeze. În e-mailul Comisiei se afirmă, de asemenea, că se așteaptă ca autoritățile irlandeze să efectueze modificările menționate anterior până în octombrie sau noiembrie 2007.

2.8 Ombudsmanul observă că, în calitatea sa de gardian al tratatului în temeiul articolului 211 din Tratatul CE, Comisia este obligată să trateze cu diligență plângerile prezentate de cetățeni cu privire la posibile presupuse încălcări ale dreptului comunitar de către statele membre. Având în vedere această obligație, Ombudsmanul consideră că Comisia este obligată să verifice dacă Irlanda a adoptat într-adevăr legislația pe care s-a angajat să o adopte, cu scopul de a rectifica erorile identificate de reclamant în legislația irlandeză, iar Comisia este de acord că există. Nerespectarea acestei obligații de către Comisie ar constitui un caz de administrare defectuoasă.

2.9 Ombudsmanul este conștient de faptul că, după cum s-a menționat la punctul 2.4 de mai sus, s-au înregistrat deja întârzieri semnificative ca urmare a neînregistrării de către Comisie a corespondenței reclamantului ca "plângere". Cu toate acestea, pentru a se asigura că problema este soluționată în mod satisfăcător, Ombudsmanul, ținând seama de faptul că (a) corespondența reclamantului a fost, la 26 ianuarie 2007, înregistrată în cele din urmă ca „plângere” în registrul central al plângerilor ținut de Secretariatul General al Comisiei și (b) Comisia, în confirmarea de primire trimisă reclamantului ca urmare a înregistrării plângerii sale în registrul central, a declarat că reclamantul va fi informat cu privire la rezultatul investigării plângerii respective, consideră că Comisia ar trebui să ajungă la o decizie de punere în întârziere a Irlandei sau la o decizie motivată de închidere a cazului până cel târziu la 26 ianuarie 2008. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul va face o observație suplimentară.

3 Cu privire la afirmația potrivit căreia Comisia ar trebui să investigheze în mod corespunzător pretinsa netranspunere de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în dreptul irlandez

Ombudsmanul a menționat mai sus că Comisia ar trebui să ajungă la o decizie de punere în întârziere a Irlandei sau la o decizie motivată de închidere a cazului până cel târziu la 26 ianuarie 2008. În acest context, nu sunt necesare investigații suplimentare în ceea ce privește afirmația reclamantului.

4 Concluzie

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia Comisia nu a investigat în mod corespunzător netranspunerea de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză, este necesar să se facă următoarea observație critică:

Articolul 3 din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar prevede că „oricecorespondență care poate fi investigată ca plângere se înregistrează în registrul central al plângerilor ținut de Secretariatul General al Comisiei.” Această cerință procedurală garantează că plângerile referitoare la încălcări ale dreptului comunitar vor fi tratate într-unmod eficace. Nu în ultimul rând, această cerință procedurală garantează că Comisia trebuie, ca regulă generală și în conformitate cu articolul 8 din comunicare, „săinvestigheze [plângerea] pentru a ajunge la o decizie de emitere a unei somații oficiale sau de închidere a cazului în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii de către Secretariatul General”. Neînregistrarea de cătreComisie a corespondenței reclamantului ca plângere până la 26 ianuarie 2007 nu a fost în conformitate cu comunicarea și constituie un caz de administrare defectuoasă.

În ceea ce privește eforturile actuale ale Comisiei de a investiga netranspunerea de către Irlanda a Directivei privind intermedierea de asigurări în legislația irlandeză, este util să se facă următoarea observație suplimentară:

Pentru a se asigura că preocupările exprimate de reclamant sunt soluționate în mod satisfăcător, Ombudsmanul este de părere că, în conformitate cu articolul 8 din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar, Comisia ar trebui să ajungă fie la o decizie de punere în întârziere a Irlandei în ceea ce privește respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Directivei privind intermedierea de asigurări, fie la o decizie de închidere a cazului, până cel târziu la 26 ianuarie 2008.

Având în vedere concluziile prezentate mai sus, Ombudsmanul decide să închidă cazul.

Președintele Comisiei va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) A se vedea Jurnalul Oficial C 244 din 10 octombrie 2002.

(2) O copie a acestei scrisori a fost transmisă Ombudsmanului de către reclamant.

(3) A se vedea Jurnalul Oficial C 244 din 10 octombrie 2002.

(4) A se vedea Jurnalul Oficial C 244 din 10 octombrie 2002.