Strasbourg, 24 noiembrie 2004

Stimate domnule F.,

La 5 mai 2004, ați depus o plângere la Ombudsmanul European cu privire la Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate și la hotărârea Curții de Justiție din 9 septembrie 1999 în cauza C-102/97. Ați susținut că Comisia nu a pus în aplicare legislația comunitară și hotărârile pronunțate în temeiul legislației comunitare.

La 17 mai 2004, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene. Comisia și-a trimis avizul la 18 august 2004, iar eu vi l-am transmis la 30 august 2004, cu invitația de a prezenta observații până la 30 septembrie 2004. Se pare că nu s-a primit nicio observație din partea dumneavoastră.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Pentru a evita neînțelegerile, este important să se reamintească faptul că Tratatul CE împuternicește Ombudsmanul European să investigheze posibile cazuri de administrare defectuoasă numai în cadrul activităților instituțiilor și organismelor comunitare. Statutul Ombudsmanului European prevede în mod expres că nicio acțiune a unei alte autorități sau persoane nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului.

Prin urmare, anchetele Ombudsmanului cu privire la plângerea dumneavoastră au vizat să examineze dacă a existat un caz de administrare defectuoasă în activitățile Comisiei Europene.

Plângerea

Reclamantul este o societate germană care își desfășoară activitatea în domeniul reciclării uleiurilor uzate. Conform informațiilor furnizate în plângere, procesul utilizat de reclamant are ca rezultat producția de „Fluxöl” (ulei cu flux).

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (1) (astfel cum a fost modificată) prevede: „Atunci când constrângerile tehnice, economice și organizatorice permit acest lucru, statele membre iau măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare”.

Potrivit reclamantului, Germania a subvenționat arderea uleiurilor uzate (în scopul producerii de energie electrică) cel târziu din 1993. Reclamantul a considerat că acest lucru este în contradicție flagrantă cu dispozițiile directivei menționate. După ce s-a adresat fără succes guvernului federal al Germaniei, reclamantul a depus o plângere la Comisie. Aceasta din urmă a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și, ulterior, a sesizat Curtea de Justiție. În hotărârea sa din 9 septembrie 1999 privind această acțiune (2), Curtea a constatat că „prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare, în pofida constrângerilor tehnice, economice și organizatorice permise, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE a Consiliului”.

Potrivit reclamantului, Germania a fost reticentă în a se conforma acestei hotărâri. Numai după ce reclamantul s-a adresat din nou Comisiei și aceasta din urmă a luat măsuri în vederea utilizării procedurii prevăzute la articolul 228 din Tratatul CE (care prevede posibilitatea unor penalități cu titlu cominatoriu), Germania a acceptat să își modifice legislația.

Reclamantul a susținut că normele modificate aplicabile în prezent în Germania definesc termenul „regenerare” astfel încât să excludă (sau să facă posibilă excluderea) procesele care conduc la producția de „ulei de flux”. Potrivit reclamantului, această măsură a fost luată în mod deliberat pentru a fi pedepsită.

În plângerea sa, reclamantul a menționat o reuniune între Direcția Generală (DG) Mediu a Comisiei și reprezentanți ai Ministerului Mediului din Germania și ai Ministerului Economiei din Germania, care a avut loc la 25 septembrie 2003 și în cadrul căreia Comisia părea să fi acceptat noile norme.

La 9 ianuarie 2004, reclamantul i-a scris dnei Wallström, comisarul responsabil cu mediul, invitând Comisia să ia măsuri.

În plângerea adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut că Comisia nu a pus în aplicare dreptul comunitar și hotărârile pronunțate în temeiul dreptului comunitar.

INQUIRY

Avizul Comisiei

În avizul său, Comisia a formulat următoarele observații:

Prezenta plângere adresată Ombudsmanului se referea la plângerea 2002/4775 depusă la Comisie la 28 iunie 2002. Această plângere a fost o plângere subsecventă plângerii 1990/5097. În acest din urmă caz de plângere, Comisia a trimis Germania în fața Curții de Justiție pentru că nu a aplicat corect articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE. În hotărârea sa din 9 septembrie 1999, Curtea a afirmat în special că „posibilitatea de a continua să aplice o scutire de accize pentru uleiurile uzate destinate arderii, aprobată printr-o decizie a Consiliului din 30 iunie 1997, nu are ca efect să excludă luarea în considerare a măsurilor fiscale pe care Republica Federală Germania le-ar fi putut adopta pentru a se conforma obligației sale de a pune în aplicare articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439, astfel cum a fost modificată”(3).

Deoarece hotărârea Curții menționată anterior nu a fost pusă în aplicare imediat de Germania, Comisia a inițiat o procedură în temeiul articolului 228 din Tratatul CE. După ce Germania a adoptat un nou program de subvenționare pentru regenerarea uleiurilor uzate, punând astfel în aplicare principiul regenerării prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439, Comisia a închis cazul.

Noi informații privind posibila ineficacitate a programului german de subvenții menționat și contraproductivitatea rambursărilor de taxe sau a scutirilor de taxe pe combustibil pentru uleiurile uzate reutilizate drept combustibil au condus la deschiderea actualei plângeri 2002/4775 (și, ulterior, a unei alte plângeri paralele).

Reclamantul a susținut că obligația prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439 de a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare include prelucrarea destinată generării de „ulei de flux”. Uleiul de flux a fost un distilat de petrol utilizat pentru a produce o reducere pe termen lung a vâscozității bitumului. Uleiurile reziduale nu au fost colectate pentru regenerare. Articolul 1 a patra liniuță din Directiva 75/439 definea „regenerarea” ca fiind „orice proces prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin eliminarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți în aceste uleiuri”. Prelucrarea uleiurilor uzate în uleiuri de flux nu a eliminat contaminanții, produsele de oxidare și aditivii din uleiurile uzate. În plus, aceasta nu permitea reutilizarea uleiurilor uzate pentru utilizarea căreia îi fuseseră destinate inițial.

În plus, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439 nu preciza măsurile care trebuiau luate pentru a se conforma obligației prevăzute la acest articol. Prin urmare, statele membre au avut libertatea de a concepe și de a aplica măsuri adecvate.

În cursul investigațiilor în cazul 2002/4775, Germania a furnizat informații care indicau posibilitatea legală a administrației de a pune în aplicare prioritatea pentru regenerarea uleiurilor uzate și susțineau că cota de regenerare din Germania a demonstrat că principiul priorității a fost atins în practică.

În urma unei reuniuni ulterioare cu autoritățile germane competente din septembrie 2003, s-a constatat că, în principiu, a fost asigurată aplicarea principiului priorității. Cu toate acestea, Germania a recunoscut că statisticile privind uleiurile uzate neregenerate (incinerare, reciclarea altor produse) nu erau fiabile și că, prin urmare, va fi inițiat un studiu specific.

Rezultatele acestui studiu au fost așteptate până la sfârșitul anului 2004. În orice caz, rezultatele acestui studiu statistic ar trebui așteptate și evaluate înainte de a se putea lua o decizie cu privire la fondul prezentei plângeri.

Plângerea 2002/4775, a cărei anchetă era încă în curs de desfășurare, a fost tratată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar.

Scrisoarea reclamantului către dna Wallström din 9 ianuarie 2004 a primit răspuns la 3 februarie 2004.

Observațiile reclamantului

Nu s-a primit nicio observație din partea reclamantului.

DECIZIA

1 Presupusa neaplicare a dreptului comunitar și a hotărârilor pronunțate în temeiul acestuia

1.1 Reclamantul este o societate germană care își desfășoară activitatea în domeniul reciclării uleiurilor uzate. Conform informațiilor furnizate în plângere, procesul utilizat de reclamant are ca rezultat producția de „Fluxöl” (ulei cu flux). Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (4) (astfel cum a fost modificată) prevede: „Atunci când constrângerile tehnice, economice și organizatorice permit acest lucru, statele membre iau măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare”. Având în vedere că Germania nu a respectat această obligație, reclamantul a prezentat Comisiei o plângere (plângerea 1990/5097). Aceasta din urmă a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și, ulterior, a sesizat Curtea de Justiție. În hotărârea sa din 9 septembrie 1999 privind această acțiune (5), Curtea a constatat că „prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare, în pofida constrângerilor tehnice, economice și organizatorice permise, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE a Consiliului”. Deoarece această hotărâre nu a fost pusă în aplicare imediat de Germania, Comisia a inițiat o procedură în temeiul articolului 228 din Tratatul CE. După ce Germania a adoptat un nou program de subvenționare pentru regenerarea uleiurilor uzate, punând astfel în aplicare principiul regenerării prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439, Comisia a închis cazul. Reclamantul a susținut că normele modificate aplicabile în prezent în Germania definesc termenul „regenerare” astfel încât să excludă (sau să facă posibilă excluderea) procesele care conduc la producția de „ulei de flux”. Potrivit reclamantului, această măsură a fost luată în mod deliberat pentru a fi pedepsită. Prin urmare, reclamantul a solicitat Comisiei să intervină, printre altele, printr-o scrisoare din 9 ianuarie 2004 adresată doamnei Wallström, membră a Comisiei responsabilă cu problemele de mediu. În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut că Comisia nu a pus în aplicare dreptul comunitar și hotărârile pronunțate în temeiul dreptului comunitar.

1.2 În avizul său, Comisia a subliniat că prezenta cauză se referea la plângerea 2002/4775 depusă de reclamant ca urmare a plângerii 1990/5097. Comisia a observat că articolul 1 a patra liniuță din Directiva 75/439 definea „regenerarea” ca fiind „orice proces prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin eliminarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți în aceste uleiuri”. Potrivit Comisiei, prelucrarea uleiurilor uzate în uleiuri de flux nu a eliminat contaminanții, produsele de oxidare și aditivii din uleiurile uzate. În plus, aceasta nu permitea reutilizarea uleiurilor uzate pentru utilizarea căreia îi fuseseră destinate inițial. Comisia a explicat, de asemenea, că, în cursul anchetelor în cazul 2002/4775, Germania a furnizat informații care indicau posibilitatea legală a administrației de a pune în aplicare prioritatea pentru regenerarea uleiurilor uzate și susțineau că cota de regenerare din Germania a demonstrat că principiul priorității a fost atins în practică. Cu toate acestea, în cadrul unei reuniuni din septembrie 2003, Germania a recunoscut că statisticile privind uleiurile uzate neregenerate nu erau fiabile și că, prin urmare, urma să fie inițiat un studiu specific. Rezultatele acestui studiu, așteptate până la sfârșitul anului 2004, ar trebui așteptate și evaluate înainte de a se putea lua o decizie cu privire la fondul prezentei plângeri (6).

1.3 Ombudsmanul observă că din informațiile care i-au fost furnizate de Comisie reiese că aceasta din urmă examinează posibilitatea ca Germania să încalce în continuare articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439 și, prin urmare, să nu fi respectat hotărârea Curții în cauza C-102/97. El observă, de asemenea, că Comisia susține că rezultatele unui studiu specific privind chestiunea relevantă, care sunt așteptate până la sfârșitul anului 2004, ar trebui așteptate și evaluate înainte de a se putea lua orice decizie cu privire la fondul plângerii privind încălcarea dreptului comunitar. Având în vedere circumstanțele menționate de Comisie, în special faptul că Germania pare să fi recunoscut că statisticile sale privind uleiurile uzate neregenerate nu sunt fiabile, Ombudsmanul consideră că abordarea Comisiei este rezonabilă.

1.4 Având în vedere că, prin urmare, Comisia nu a luat încă o decizie cu privire la fondul argumentelor reclamantului, Ombudsmanul consideră, de asemenea, că nu este necesar ca acesta să adopte în prezent o poziție cu privire la afirmația Comisiei potrivit căreia producția de "uleiuri de flux" nu constituie "regenerare" în sensul articolului 1 a patra liniuță din Directiva 75/439.

2 Concluzie

Având în vedere cele de mai sus și sub rezerva celor menționate la punctul 1.4, Ombudsmanul consideră că nu pare să existe un caz de administrare defectuoasă din partea Comisiei. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul. Reclamantul ar putea depune o nouă plângere într-o etapă viitoare în cazul în care consideră că, după primirea rezultatelor studiului menționat mai sus, Comisia nu continuă cazul cu diligența corespunzătoare.

Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) JO 1975, L 194, p. 23.

(2) Cauza C-102/97 Comisia/Germania [ECR] 1999, I-5051.

(3) Hotărârea Loc.cit., punctul 47.

(4) JO 1975, L 194, p. 23.

(5) Cauza C-102/97 Comisia/Germania [ECR] 1999, I-5051.

(6) Se pare că se face referire la plângerea 2002/4775 (și nu la prezenta plângere depusă la Ombudsman).