Stimate domnule B.,

La 12 martie 2003, ați depus o plângere la Ombudsmanul European, atât împotriva Parlamentului European, cât și împotriva Comisiei Europene, în numele dlui Chung Tak Lam. Plângerea dumneavoastră a implicat două acuzații separate: (i) că Parlamentul European nu a tratat în mod corespunzător petiția pe care ați depus-o la instituția respectivă la 22 februarie 2000 și (ii) că Comisia Europeană nu a răspuns la scrisoarea pe care ați trimis-o instituției respective la 31 martie 2000 în legătură cu obiectul petiției dumneavoastră sau la atenționările ulterioare.

În ceea ce privește prima dumneavoastră afirmație, Ombudsmanul a declarat-o inadmisibilă la 6 mai 2003 pe motiv că nu se referea la administrarea defectuoasă și, prin urmare, nu a îndeplinit cerințele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Statutul meu. V-am explicat în scrisoarea mea că, în opinia mea, deciziile Comisiei pentru petiții a Parlamentului European fac parte din activitatea politică a instituției și, prin urmare, nu intră în sfera mea de competență.

Am considerat a doua afirmație admisibilă și, în consecință, am solicitat un aviz cu privire la aceasta din partea Comisiei Europene. La 6 mai 2003, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene. La 22 mai 2003, mi-ați trimis informații suplimentare privind schimburile dumneavoastră cu Comisia pentru petiții a Parlamentului European. Comisia a transmis avizul său la 18 septembrie 2003. V-am transmis-o cu invitația de a face observații. La 20 octombrie 2003, v-ați prezentat observațiile.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

Potrivit reclamantului, faptele cauzei sunt, pe scurt, următoarele:

La 22 februarie 2000, reclamantul a prezentat Parlamentului European o petiție privind izbucnirea unor boli legate de mediu în Regatul Unit și măsurile inadecvate luate ca răspuns de autoritățile britanice. La 5 octombrie 2000, președintele Comisiei pentru petiții a decis că numai aspectul petiției referitor la acuzațiile de daune aduse sănătății publice trebuie considerat admisibil. Petiția a fost apoi înregistrată cu numărul de dosar 169/2000. În ceea ce privește afirmațiile reclamantului referitoare la discriminare din partea autorităților fiscale britanice și a instanțelor, Comisia pentru petiții a declarat-o inadmisibilă. În opinia reclamantului, Comisia pentru petiții a evaluat în mod eronat petiția sa. În plus, el susține că solicitarea de aviz a Comitetului adresată DG Mediu a Comisiei ar fi trebuit să fie adresată în schimb DG Sănătate și Consumatori, având în vedere natura problemei.

Reclamantul s-a adresat în scris Comisiei la 31 martie 2000, exprimându-și dezacordul față de decizia luată de Comisia pentru petiții a Parlamentului European. Deși a trimis o serie de atenționări serviciilor Comisiei, reclamantul nu a primit niciun răspuns.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut, pe scurt, că Comisia Europeană nu a răspuns la o scrisoare sau la atenționările ulterioare pe care le-a trimis la 31 martie 2000 în legătură cu obiectul petiției nr. 169/2000, pe care a depus-o la Parlamentul European.

INQUIRY

Avizul Comisiei este, pe scurt, după cum urmează:

În ceea ce privește presupusa lipsă de răspuns la scrisoarea trimisă de reclamant, Comisia a observat că serviciile sale au primit într-adevăr o scrisoare din partea reclamantului, datată 31 martie 2000, care nu semăna însă cu cea la care acesta s-a referit în plângerea adresată Ombudsmanului. Acesta din urmă nu a fost primit de serviciile sale. Comisia și-a exprimat regretul cu privire la faptul că reclamantului nu i-a fost trimis niciun răspuns din cauza unei omisiuni nefericite.

Comisia a explicat că scrisoarea reclamantului exprima preocupări similare celor incluse în petiția nr. 169/2000. Serviciile sale responsabile cu problemele de mediu au analizat dacă situația constituie o posibilă încălcare a legislației comunitare de mediu de către Regatul Unit și au răspuns solicitării Parlamentului European cu toate informațiile necesare. Ca urmare a anchetei sale, s-a constatat că legislația comunitară relevantă nu intrase în vigoare și, prin urmare, nu era aplicabilă la momentul presupusei operațiuni industriale. Comisia s-a referit în special la Directiva 97/11/CE a Consiliului de modificare a Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (14 martie 1999); Directiva 96/62/CE a Consiliului privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (21 mai 1998); și Directiva 96/61/CE a Consiliului privind prevenirea și controlul integrat al poluării (31 octombrie 2007 pentru instalațiile industriale existente). În ceea ce privește Directiva 96/62/CE, trebuie remarcat, de asemenea, că acest instrument, axat pe valorile-limită și pragurile pentru anumiți poluanți din aerul înconjurător, nu oferă o bază pentru controlul poluării în funcție de instalații.

Comisia a descris concluziile serviciilor sale privind aplicarea Directivei 85/337/CEE (evaluarea impactului asupra mediului). Directiva a intrat în vigoare la 3 iulie 1988. Prin urmare, atât fabrica de pulverizare a vopselei de celuloză, cât și fabrica de ceramică de grădină ar putea, în ceea ce privește calendarul, să fie vizate de dispozițiile acesteia. Cu toate acestea, niciuna dintre instalații nu intră în domeniul de aplicare al evaluării obligatorii, astfel cum este definită în anexa 1. Ambele instalații ar putea fi considerate ca fiind potențial vizate de anexa II, lăsând statelor membre o marjă de apreciere pentru a decide dacă este necesară sau nu o evaluare a impactului asupra mediului. Informațiile prezentate de petiționar au fost insuficiente pentru a stabili cu certitudine dacă dispozițiile acestei directive erau aplicabile sau nu.

Evaluarea problemei de către Comisie a fost transmisă Parlamentului European printr-o comunicare din 9 martie 2001. În scrisoarea sa din 15 noiembrie 2000, transmisă Comisiei de către Comisia pentru petiții la 20 februarie 2001, petiționarul nu a prezentat niciun element nou care ar fi permis o reevaluare a situației.

În observațiile sale cu privire la avizul Comisiei, reclamantul a remarcat că Comisia a acceptat faptul că nu a răspuns la scrisoarea sa și, prin urmare, a recunoscut existența unei nereguli.

Reclamantul a făcut apoi o serie de observații suplimentare cu privire la obiectul petiției pe care a prezentat-o Parlamentului European, la răspunsul dat de Comisia pentru petiții și la răspunsurile date de Comisia Europeană la solicitările formulate de Parlament în legătură cu petiția de mai sus.

Reclamantul a făcut referire la o serie de aspecte incluse în petiția sa, pe care Comisia nu le-a recunoscut, cum ar fi presupusele acțiuni ilegale întreprinse de autoritățile locale responsabile sau preocupările sale cu privire la încălcarea mediului, a sănătății și a drepturilor omului. De asemenea, acesta consideră că, în evaluarea aspectelor juridice ale cazului, interpretarea de către Comisie a directivelor CE existente este inadecvată. În sprijinul poziției sale, reclamantul a citat o serie de norme din Directiva 96/62/CE (evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător), Directiva 85/337/CEE (evaluarea impactului asupra mediului) și Directiva 90/313/CEE (libertatea de acces la informații privind mediul), printre altele.

Ombudsmanul consideră că observațiile reclamantului cu privire la răspunsurile date de Comisia Europeană la petiția sa ridică probleme care nu se încadrează în domeniul de aplicare al plângerii inițiale. Ombudsmanul sugerează că cel mai util mod de acțiune pentru reclamant ar fi să se adreseze direct Comisiei cu privire la aceste aspecte. În cazul în care nu primește un răspuns satisfăcător într-un termen rezonabil, reclamantul ar putea lua în considerare posibilitatea de a adresa o nouă plângere Ombudsmanului.

DECIZIA

1.1 Reclamantul susține că Comisia Europeană nu a răspuns la o scrisoare sau la notificările ulterioare pe care le-a trimis la 31 martie 2000 în legătură cu subiectul petiției nr. 169/2000, pe care a depus-o la Comisia pentru petiții a Parlamentului European. Petiția se referea la izbucnirea unor boli legate de mediu în Regatul Unit și la măsurile inadecvate luate ca răspuns de autoritățile britanice.

1.2 Comisia explică faptul că serviciile sale au primit o scrisoare din partea reclamantului, datată 31 martie 2000. Această scrisoare era însă diferită de cea menționată în plângerea adresată Ombudsmanului, pe care instituția nu o primise. Comisia regretă că, din cauza unei omisiuni nefericite, reclamantului nu i s-a trimis niciun răspuns.

Cu toate acestea, Comisia observă că scrisoarea reclamantului a exprimat preocupări similare celor incluse în petiția nr. 169/2000. Serviciile sale responsabile cu problemele de mediu au analizat posibilitatea unei încălcări a legislației comunitare de mediu de către Regatul Unit și au răspuns solicitării Parlamentului European, furnizând toate informațiile necesare. Ca urmare a anchetei sale, s-a constatat că cea mai mare parte a legislației CE relevante nu intrase în vigoare și, prin urmare, nu era aplicabilă în momentul în care au avut loc faptele invocate. Evaluarea efectuată de Comisie a fost transmisă Parlamentului European printr-o comunicare din 9 martie 2001.

1.3 Ombudsmanul ia notă de faptul că, în conformitate cu Codul de bună conduită administrativă al Comisiei (1), răspunsul la o scrisoare adresată Comisiei se trimite în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la data primirii scrisorii de către serviciul competent al Comisiei. În cazul în care nu se poate trimite un răspuns în termenul menționat mai sus, membrul personalului responsabil ar trebui să trimită un răspuns provizoriu, indicând o dată până la care destinatarul se poate aștepta să primească un răspuns.

Prin faptul că nu a răspuns la scrisoarea trimisă de reclamant la 31 martie 2000, Comisia nu și-a respectat obligațiile prevăzute în propriul cod de bună conduită administrativă. Acest eșec constituie un caz de administrare defectuoasă.

Prin urmare, Ombudsmanul va adresa Comisiei o observație critică cu privire la acest caz.

Pe baza anchetelor Ombudsmanului European cu privire la această plângere, este necesar să se facă următoarea observație critică:

Prin faptul că nu a răspuns la scrisoarea trimisă de reclamant la 31 martie 2000, Comisia nu și-a respectat obligațiile prevăzute în propriul cod de bună conduită administrativă. Acest eșec constituie un caz de administrare defectuoasă.

Având în vedere faptul că Comisia a recunoscut că nu a răspuns la scrisoarea reclamantului și, prin urmare, a acceptat că plângerea adresată Ombudsmanului a fost justificată, o observație critică a Ombudsmanului pare să fie suficientă pentru reclamant.

Președintele Comisiei va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

(1) JO 2000, L 308/26, p. 308/32.