Dragă Dr. N.,

La 27 iulie 2001, ați depus o plângere împotriva Comisiei Europene cu privire la modul în care aceasta din urmă gestionează grantul dumneavoastră în calitate de cercetător științific și tehnologic al Comisiei Europene în Japonia.

La 22 august 2001, am transmis plângerea Comisiei pentru observații.

Comisia a transmis avizul său cu privire la plângerea dumneavoastră la 11 decembrie 2001. La 12 decembrie 2001, v-am transmis avizul Comisiei, cu invitația de a formula observații, dacă doriți. La 8 februarie 2002, mi-ați trimis observațiile dumneavoastră.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

UE oferă granturi pentru a permite oamenilor de știință din statele membre să desfășoare activități de cercetare în Japonia, în prezent în cadrul celui de-al cincilea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative. Granturile sunt acordate pentru o durată de doi ani și pentru perioade care se suprapun. Aceasta înseamnă că grupul care a început în 1999 (al treisprezecelea grup de bursieri în domeniul științei și tehnologiei de la începutul schemei, cunoscut, prin urmare, sub denumirea de „STF 13”) a rămas în Japonia din martie 1999 până în martie 2001. Următorul grup („STF 14”) a început în 2000 și rămâne până în 2002 etc.

Toate granturile au fost plătite în yeni până la și inclusiv grupul STF 12. Unii dintre oamenii de știință care fac parte din grupul STF 13 și-au primit grantul în euro. Ca urmare a deteriorării cursului de schimb dintre cele două monede, acești oameni de știință au primit o sumă care valora mult mai puțin decât suma plătită în yeni. După ce acești oameni de știință s-au plâns Comisiei și, ulterior, Ombudsmanului, ei au fost despăgubiți pentru această pierdere (1).

Reclamantul din cazul de față, un om de știință german, face parte din grupul STF 14 (2000-2002). Membrii acestui grup sunt plătiți în euro. În octombrie 2000, Comisia a decis să majoreze subvenția lunară plătită membrilor STF 14 în ceea ce privește a doua jumătate a șederii lor în Japonia. Reclamantul a susținut că el și colegii săi au primit în continuare mult mai puțin decât colegii lor din grupul STF 13 (în ceea ce privește primul an) și colegii lor din grupul STF 15 (în ceea ce privește al doilea an) pentru aceeași perioadă de timp și că, prin urmare, au fost discriminați.

La 5 decembrie 2000, reclamantul și mai mulți colegi s-au adresat în scris Comisiei pentru a solicita despăgubiri. În răspunsul său din 21 martie 2001, Comisia a considerat că a respectat termenii acordului individual și că nu exista niciun drept legal la despăgubiri. Aceasta a făcut de asemenea referire la decizia sa din octombrie 2000 de majorare a indemnizațiilor lunare. La 15 iunie 2001, reclamantul a scris din nou Comisiei. Potrivit reclamantului, această scrisoare nu primise răspuns până la data la care prezenta plângere a fost depusă la Ombudsman. Reclamantul a susținut că Comisia nu a răspuns la scrisorile sale într-un termen rezonabil și a omis să își motiveze decizia de respingere a cererii de despăgubire. El a susținut, de asemenea, că Comisia a întârziat în mod deliberat această chestiune. În opinia sa, Comisia a încălcat astfel dreptul său la bună administrare prevăzut la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale.

Pe scurt, reclamantul a prezentat următoarele afirmații și afirmații:

(1) Comisia nu i‐a acordat o compensație ca urmare a deteriorării cursului de schimb dintre yen și euro

(2) Comisia i-a încălcat dreptul la bună administrare

INQUIRY

În avizul său, Comisia a formulat următoarele observații:

În ceea ce privește STF 13, a fost anunțată o subvenție lunară de 445 000 de yeni. Unele dintre contractele care au fost încheiate cu oamenii de știință au inclus această sumă. Alte contracte care au fost tratate prin diferite servicii se refereau la echivalentul în euro (3 063 EUR). Ca urmare a deteriorării cursului de schimb dintre yen și euro, Comisia a decis ulterior să îi despăgubească pe oamenii de știință al căror grant a fost exprimat în euro pentru a se asigura că aceștia primesc echivalentul a 445 000 de yeni.

A fost anunțată o subvenție lunară de € 3 063 atât pentru STF 14, cât și pentru STF 15. Cu toate acestea, la momentul negocierii contractelor și pentru a ține seama de deteriorarea cursului de schimb dintre yeni și euro, Comisia a decis să majoreze grantul lunar acordat € cu 3 600 pentru STF 14 și € cu 4 470 pentru STF 15. Grantul lunar pentru oamenii de știință care fac parte din STF 14 a fost, de asemenea, majorat la € 4 470 în ceea ce privește al doilea an.

Comisia a considerat astfel că și-a respectat angajamentele și nu a încălcat nici principiul încrederii legitime, nici pe cel al egalității de tratament. Cu toate acestea, serviciile Comisiei au efectuat o analiză comparativă a condițiilor financiare pentru diferitele selecții. Pe această bază, toți oamenii de știință care fac parte din STF 14 au fost informați în noiembrie 2001 cu privire la intenția Comisiei de a le acorda o indemnizație suplimentară. Această indemnizație ar urma să fie plătită de îndată ce suma rezultată din această analiză ar fi fost convenită de acestea.

Desigur, Comisia nu răspunsese decât la 21 martie 2001 la scrisoarea din 5 decembrie 2000. Acest lucru s-a datorat necesității de a purta numeroase discuții interne cu diferite servicii cu privire la o chestiune atât de complexă și a fost necesar să se analizeze situația și posibilele soluții cu mare atenție. În timp ce reclamantul și mai mulți dintre colegii săi au scris o nouă scrisoare Comisiei la 15 iunie 2001, Delegația de la Tokyo a fost în contact permanent cu colegii. În plus, serviciile Comisiei s-au întâlnit la 12 iunie 2001 cu șapte dintre colegii din cadrul STF 14, inclusiv cu reclamantul, și au explicat situația.

În observațiile sale, reclamantul a informat Ombudsmanul că, cu ocazia unei videoconferințe care a avut loc la începutul lunii decembrie 2001, Comisia s-a oferit să efectueze plăți suplimentare cuprinse între € 11 037 și € 11 726 către oamenii de știință care fac parte din STF 14 și că el și ceilalți au acceptat această ofertă. Cu toate acestea, banii nu au fost încă plătiți.

Cu toate acestea, reclamantul și-a reiterat opinia potrivit căreia Comisia i-a încălcat dreptul la bună administrare. El a subliniat că a trebuit să aștepte trei luni înainte de a primi un scurt răspuns la scrisoarea sa din decembrie 2000. Un răspuns la scrisoarea sa din iunie a fost trimis abia în august 2001. Potrivit reclamantului, Comisia l-a contactat doar de patru ori într-o perioadă de douăsprezece luni și că, în ultimele două ocazii, acest lucru s-a întâmplat doar din cauza presiunii exercitate de Ombudsman. Reclamantul a menționat că, în cadrul videoconferinței, și-a exprimat opinia că ar fi oportun să își ceară scuze. Cu toate acestea, nu a fost prezentată nicio scuză oficială.

DECIZIA

1.1 Reclamantului, om de știință german, i s-a acordat de către Comisia Europeană o subvenție exprimată în euro, în cadrul celui de-al cincilea Program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative, pentru o ședere de doi ani în Japonia. El a susținut că, din cauza deteriorării cursului de schimb dintre yen și euro, a primit mai puțini oameni de știință comparabili care au sosit cu un an înainte sau cu un an după aceea și că, prin urmare, a fost discriminat.

1.2 În opinia sa, Comisia a considerat că și-a respectat angajamentele și nu a încălcat nici principiul încrederii legitime, nici pe cel al egalității de tratament. Cu toate acestea, Comisia a observat, de asemenea, că a efectuat o analiză comparativă a situației și că, pe baza acestei analize, intenționa să acorde o indemnizație suplimentară reclamantului și colegilor săi.

1.3 În observațiile sale, reclamantul a informat Ombudsmanul că Comisia s-a oferit să efectueze plăți suplimentare cuprinse între € 11 037 și € 11 726 către reclamant și colegii săi și că această ofertă a fost acceptată.

1.4 Reclamantul a subliniat că suma respectivă nu a fost încă plătită. Cu toate acestea, Ombudsmanul are încredere că Comisia va plăti suma datorată reclamantului cât mai curând posibil.

1.5 Prin urmare, se pare că Comisia a luat măsuri pentru a soluționa acest aspect al plângerii și, prin urmare, l-a satisfăcut pe reclamant.

2.1 Reclamantul susține că Comisia nu a răspuns scrisorilor sale din 5 decembrie 2000 și din 15 iunie 2001 într-un termen rezonabil și nu și-a motivat decizia de respingere a cererii de despăgubire. El consideră, de asemenea, că Comisia a amânat în mod deliberat această chestiune. În opinia sa, Comisia a încălcat astfel dreptul său la bună administrare prevăzut la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale.

2.2 Comisia admite că a răspuns la prima scrisoare din 5 decembrie 2000 abia la 21 martie 2001. Potrivit Comisiei, acest lucru s-a datorat necesității de a purta numeroase discuții interne cu diferite servicii cu privire la o chestiune atât de complexă și necesității de a analiza situația și posibilele soluții cu mare atenție. În timp ce reclamantul și mai mulți dintre colegii săi au scris o nouă scrisoare Comisiei la 15 iunie 2001, Delegația de la Tokyo a fost în contact permanent cu colegii. În plus, Comisia subliniază că serviciile sale s-au întâlnit la 12 iunie 2001 cu șapte dintre colegii care făceau parte din STF 14, inclusiv cu reclamantul, și a explicat situația.

2.3 Articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale prevede că orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie tratate "într-un termen rezonabil de către instituțiile și organismele Uniunii Europene". Ombudsmanul observă că, în cazul de față, reclamantul a scris pentru prima dată Comisiei la începutul lunii decembrie 2000. Videoconferința în cadrul căreia Comisia a propus efectuarea unei plăți suplimentare a avut loc la începutul lunii decembrie 2001.

2.4 Astfel, Comisia a avut nevoie de aproape un an întreg pentru a găsi o soluție la problema ridicată de reclamant și de colegii săi. În acest context, ar trebui să se țină seama de faptul că a fost relativ ușor să se stabilească, pe baza unei simple operații matematice, exactitatea afirmației reclamantului potrivit căreia subvenția sa a fost efectiv mai mică decât cea acordată oamenilor de știință comparabili. Ombudsmanul înțelege că poate dura ceva timp pentru a decide cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse și pentru a găsi fondurile necesare pentru a finanța în continuare plățile compensatorii. Având în vedere că șederea reclamantului în Japonia a fost limitată la doi ani și că subvenția a fost destinată să îl ajute să acopere cheltuielile acestei șederi, ar fi fost totuși cu atât mai important să se reacționeze cât mai repede posibil. În plus, Comisia cunoștea deja problema înainte ca reclamantul să se adreseze acesteia, având în vedere că o plângere similară fusese depusă în noiembrie 1999 (2). În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că Comisia nu a tratat chestiunea într-un termen rezonabil. Acesta este un caz de administrare defectuoasă, iar Ombudsmanul consideră că este necesar să facă o observație critică.

Pe baza anchetelor Ombudsmanului European cu privire la această plângere, este necesar să se facă următoarea observație critică:

Având în vedere că aceste aspecte ale cazului se referă la proceduri legate de evenimente specifice din trecut, nu este oportun să se urmărească o soluționare amiabilă a problemei. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

Jacob SÖDERMAN

(1) A se vedea decizia Ombudsmanului din 30 martie 2001 privind plângerea 1393/99/(IJH)/BB, disponibilă pe site-ul Ombudsmanului (http://www.ombudsman.europa.eu) și în viitorul raport anual 2001.

(2) A se vedea decizia Ombudsmanului din 30 martie 2001 privind plângerea 1393/99/(IJH)/BB, disponibilă pe site-ul Ombudsmanului (http://www.ombudsman.europa.eu) și în viitorul raport anual 2001.