Stimate domnule M.,
La 13 iulie 1999 ați depus o plângere la Ombudsmanul European împotriva Comisiei Europene privind excluderea dumneavoastră din concurs COM/LA/1/99.
La 7 septembrie 1999, am transmis plângerea Comisiei pentru observații.
La 30 septembrie 1999, Universitatea din Lausanne mi-a furnizat informații suplimentare cu privire la plângerea dumneavoastră, pe care am transmis-o Comisiei la 6 octombrie 1999.
Comisia și-a trimis avizul cu privire la plângerea dumneavoastră la 7 ianuarie 2000, iar eu v-am transmis avizul la 21 ianuarie 2000, cu invitația de a formula observații, dacă doriți. La 2 februarie 2000, mi-ați transmis observațiile dumneavoastră cu privire la avizul Comisiei.
La 10 februarie 2000, am trimis Comisiei o cerere de informații suplimentare.
La 14 martie 2000 mi-ați scris pentru a-mi atrage atenția asupra faptului că ați fost admis la un concurs organizat de Parlamentul European. Am transmis Comisiei această scrisoare și documentul anexat la aceasta la 20 martie 2000.
La 11 mai 2000, Comisia a răspuns solicitării noastre de informații suplimentare. V-am transmis acest răspuns la 19 mai 2000, cu invitația de a formula observații, dacă doriți. La 5 iunie 2000, mi-ați trimis observațiile dumneavoastră cu privire la scrisoarea Comisiei.
Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatul anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

La 13 iulie 1999, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului Comisiei de a-i permite să participe la concursul COM/LA/1/99 organizat de Comisie în vederea angajării traducătorilor de limbă franceză pentru care candidase. Conform punctului III B 2 din anunțul de concurs publicat în Jurnalul Oficial (1), candidații trebuie să fi absolvit studii universitare și să fi obținut o diplomă ("des études universitaires de cycle complet sanctionnées par un diplôme de fin d'études"). Anunțul de concurs a subliniat, de asemenea, că comisia de evaluare va ține seama de diferențele dintre sistemele educaționale și că exemplele de diplome au fost enumerate, cu titlu indicativ, într-o anexă la „Ghidul” care însoțește anunțul de concurs. Acest ghid conține indicații pentru fiecare dintre cele 15 state membre ale UE, inclusiv Franța („Maîtrise ou équivalent”). Reclamantul, cetățean olandez, a obținut o „licență în științe economice” de la Ecole des Hautes Etudes Commerciales („licență HEC”) de la Universitatea din Lausanne, Elveția, în 1986.
Prin scrisoarea din 10 mai 1999, comisia de evaluare l-a informat pe reclamant că nu putea fi admis la concurs, întrucât nu îndeplinea condiția prevăzută la punctul III B 2 din anunțul de concurs. La 19 mai 1999, reclamantul a contestat această decizie, subliniind că diploma sa a fost acceptată cu ocazia concursurilor anterioare și atunci când a fost angajat, la 1 mai 1999, în calitate de agent auxiliar al Comisiei. Într-o scrisoare din 29 iunie 1999, comisia de evaluare și-a confirmat decizia. Potrivit comisiei de evaluare, diploma reclamantului obținută după trei ani de studii nu era de nivelul cerut de anunțul de concurs, și anume o diplomă maîtrise sau o diplomă echivalentă.
În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul și-a exprimat opinia că este discriminat. Cerința privind necesitatea unei diplome de masterat sau a unei diplome echivalente a fost specificată în apendicele 1 la „Ghidul” pentru Franța. Cu toate acestea, pentru Belgia, Portugalia și Spania a fost necesară o „licență”. Nivelul de "maîtrise" nu exista în Elveția. În cele din urmă, faptul că și-a putut finaliza studiile într-un timp mai scurt (trei ani) s-a datorat faptului că a studiat anterior la Ecole Polytechnique de Lausanne și că i s-au acordat credite pentru unele dintre cursurile pe care le-a urmat acolo. Astăzi, aceeași licență a fost acordată după patru ani de studii pentru a oferi studenților mai mult timp pentru a dobândi experiență practică în calitate de stagiari. Curriculum-ul a rămas însă identic. Reclamantul și-a exprimat opinia că excluderea sa din concurs a fost cauzată de o lipsă de înțelegere a sistemului universitar elvețian.
Într-o scrisoare adresată Ombudsmanului, Universitatea din Lausanne a explicat că, până în 1996, „licența HEC” putea fi obținută după cel puțin trei ani de studii. De atunci, este necesar un minim de 8 semestre și 240 de credite ECTS (Sistemul european de credite transferabile). Această schimbare a permis universității să adauge mai multe ore de cursuri, deși diferența față de regimul anterior nu a fost semnificativă. Principalul scop al prelungirii programului a fost acela de a include stagii în întreprinderi, schimburi cu universități străine și mai multe activități personale (de exemplu, în seminarii). „Licența” obținută de reclamant nu ar putea fi în niciun caz asimilată unei „licențe” franceze și ar trebui mai degrabă comparată cu o „maîtrise” în cadrul sistemului francez. Recunoașterea internațională a "autorizației HEC" a fost bine stabilită în zilele noastre. Un acord-cadru între Franța și Elveția din 1994 a recunoscut echivalența unei „licențe” elvețiene și a unei „maîtrise” franceze. Conform unui tabel anexat scrisorii de la Universitatea din Lausanne, „licența HEC” cuprindea un total de 2310 ore de cursuri în 1986 (studii de trei ani) și de 2338 de ore în 1999 (studii de patru ani), în timp ce o „licență” de la Universitatea din Paris cuprindea doar un total de 1590 de ore de cursuri în 1999 (studii de trei ani). Titularii unei "licențe HEC" au fost, de asemenea, admiși la programe postuniversitare în întreaga lume.

INQUIRY

Avizul Comisiei În
avizul său, Comisia a formulat următoarele observații cu privire la plângere:
Comisia de evaluare îi explicase deja reclamantului că faptul că lucra pentru Comisie în calitate de agent auxiliar era irelevant în contextul de față, întrucât postul în cauză la momentul respectiv era un post de categoria B care nu necesita o diplomă universitară.
„Permisul HEC” obținut de reclamant în 1986 nu era complet echivalent cu diplomele corespunzătoare acordate după 1996. Deși era adevărat că universitățile din Belgia, Spania și Portugalia au acordat diplome numite "licențe", aceste diplome necesitau un minim de patru sau cinci ani de studii. De asemenea, „maîtrise” în Franța a fost acordat după patru ani de studii, în timp ce „licența” care nu a fost considerată suficientă pentru a permite titularului său să fie admis la concurs a fost acordată după trei ani de studii.
Faptul că titularii unei "licențe HEC" au fost admiși la programe postuniversitare în statele membre ale UE nu le-a dat dreptul automat ca aceste diplome să fie recunoscute ca fiind echivalente cu diplomele naționale relevante (cum ar fi "maîtrise" în Franța). Această recunoaștere depindea de Ministerul Educației din statul membru în cauză. Practica curentă era ca această recunoaștere să fie acordată numai dacă solicitantul a promovat unul sau mai multe cursuri suplimentare.
Din aceste motive, ținând seama de diferențele existente între sistemele de învățământ, comisia de evaluare a concluzionat că diploma reclamantului nu îi conferă dreptul de a fi admis la concursul în cauză.
În observațiile
sale, reclamantul și-a menținut plângerea și a formulat următoarele observații suplimentare:
Întrucât avizul Comisiei a fost primit de Ombudsman după termenul stabilit în acest scop (31 decembrie 1999), Ombudsmanul nu ar trebui să îl ia în considerare atunci când ia o decizie cu privire la plângere. Decizia Comisiei de a nu îl admite la concurs era incompatibilă cu Convenția privind recunoașterea studiilor și a calificărilor în învățământul superior adoptată la 21 decembrie 1979 de o conferință internațională a statelor invitate de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) și cu Recomandarea privind recunoașterea studiilor și a calificărilor în învățământul superior adoptată de UNESCO la 13 noiembrie 1993. Alineatul (11) al acestuia din urmă prevedea că, pentru a evalua echivalența unei diplome obținute într-o altă țară, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să ia în considerare drepturile pe care diploma respectivă le-a acordat titularului său în țara în care a fost acordată. În acest context, reclamantul a subliniat că, de acum trei luni, a ocupat un post în administrația federală elvețiană care era echivalent cu un post de categoria A. Excluderea reclamantului din concurs ar însemna că niciun funcționar public al federației elvețiene nu ar putea deveni funcționar public de categoria A al UE și că toți titularii de diplome elvețiene acordate înainte de 1996 ar fi excluși. Reclamantul a susținut, de asemenea, că a lucrat ca stagiar într-o societate turcă timp de trei luni în timpul vacanței de vară din 1985 și într-o societate canadiană timp de un an în 1986/87, după ce și-a obținut diploma. El a subliniat, de asemenea, că UE și Elveția sunt pe punctul de a semna acorduri care, printre altele, ar prevedea recunoașterea oficială a diplomelor elvețiene în UE și viceversa. Acest lucru a arătat că problema recunoașterii diplomei era o chestiune pur formală și nu privea natura diplomei ca atare.
Reclamantul a concluzionat subliniind că, în 1986, studiile universitare în Elveția aveau o durată de trei ani și că nu era posibilă nicio altă opțiune.

ÎNTREBĂRI SUPLIMENTARE

Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul a concluzionat că are nevoie de informații suplimentare pentru a trata plângerea. Prin urmare, acesta a solicitat Comisiei să furnizeze informații cu privire la (1) motivele pentru care a considerat că diploma reclamantului este insuficientă pentru a-l admite la concursul în cauză, (2) cu privire la întrebarea dacă o „licență HEC” acordată de Universitatea din Lausanne după 1996 ar fi fost considerată suficientă și (3) cu privire la afirmația făcută de Universitatea din Lausanne conform căreia un acord încheiat în 1994 între Franța și Elveția a recunoscut că „licența” elvețiană corespunde unei „maîtrise” franceze.
La scurt timp după aceea, reclamantul a informat Ombudsmanul că a fost admis la concursul EUR/A/151/98 organizat de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Reclamantul a considerat că acest lucru ar trebui considerat un precedent.
Răspunsul Comisiei În
răspunsul său la solicitarea de informații suplimentare a Ombudsmanului, Comisia a formulat următoarele observații:
În vederea admiterii la concursurile sale din categoria A, Comisia a urmat regula potrivit căreia erau necesare diplome universitare sau diplome echivalente, cu alte cuvinte diplome care au fost recunoscute ca fiind echivalente din punct de vedere academic sau care au fost recunoscute de statele membre ale Uniunii. Până în prezent, reclamantul nu a dovedit că diploma sa elvețiană acordată în 1986 a fost recunoscută ca fiind echivalentă cu una dintre diplomele solicitate de Comisie.
Comisia a considerat că nu putea formula observații cu privire la aspectul dacă o licență elvețiană acordată după 1996 ar fi fost considerată suficientă, având în vedere că nu putea anticipa decizia comisiei de evaluare care avea competența principală de a se ocupa de aceste aspecte. Aceasta a adăugat însă că problema organizării concursurilor și, în special, problema condițiilor de acces vor fi reexaminate în cadrul viitoarei reforme administrative.
Comisia a subliniat, de asemenea, că Universitatea din Lausanne nu a susținut că licența elvețiană era echivalentă cu o maîtrise franceză. În conformitate cu acordul-cadru din 1994 care fusese încheiat de Conferința președinților universităților (Franța) și de Conferința directorilor universităților elvețiene, licența elvețiană acordată după cel puțin opt semestre de studii „corespundea” unei maîtrise franceze. Cu toate acestea, scopul acestei dispoziții era de a facilita acceptarea licenței elvețiene ca diplomă universitară care să permită titularului său să își continue studiile la o universitate franceză. Acordul nu se referea la recunoașterea licenței elvețiene ca maîtrise franceză de către Ministerul Educației din Franța. Același lucru este valabil și în ceea ce privește Convenția și recomandarea UNESCO.
În ceea ce privește admiterea reclamantului la un concurs organizat de Parlamentul European, fiecare instituție era suverană în ceea ce privește modul de redactare a anunțurilor sale de concurs. În plus, candidații nu se puteau prevala de faptul că fuseseră admiși la un alt concurs.

Observațiile reclamantului În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul a susținut că, întrucât răspunsul Comisiei a fost primit de Ombudsman după termenul stabilit în acest scop (30 aprilie 2000), Ombudsmanul nu ar trebui să îl ia în considerare atunci când ia o decizie cu privire la plângere. Reclamantul a subliniat, de asemenea, că există o incoerență, având în vedere că Parlamentul European i-a acceptat diploma, în timp ce Comisia a refuzat să facă acest lucru.

DECIZIA

1 Observații introductive
1.1 Având în vedere faptul că avizul Comisiei și răspunsul Comisiei la solicitarea de informații suplimentare a Ombudsmanului au fost prezentate după expirarea termenului stabilit în acest scop, reclamantul solicită Ombudsmanului să nu ia în considerare aceste documente atunci când ia o decizie cu privire la plângerea sa.
1.2 În conformitate cu articolul 195 din Tratatul CE, atunci când consideră că există un posibil caz de administrare defectuoasă, Ombudsmanul transmite plângerea instituției în cauză "care dispune de un termen de trei luni pentru a-l informa cu privire la punctele sale de vedere". Cu toate acestea, nu există nicio dispoziție în tratat care să oblige Ombudsmanul să nu ia în considerare un aviz al unei instituții care este depus după expirarea acestui termen. În cazul de față, avizul a fost transmis Ombudsmanului la 7 ianuarie 2000, adică la doar câteva zile după expirarea termenului, iar Comisia și-a cerut scuze Ombudsmanului pentru această întârziere. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care opinia Comisiei să nu fie luată în considerare de Ombudsman.
1.3 În ceea ce privește răspunsul la solicitarea de informații suplimentare, trebuie luat în considerare articolul 3 alineatul (2) din Statutul Ombudsmanului (2). În conformitate cu această dispoziție, instituțiile și organele comunitare sunt obligate să furnizeze Ombudsmanului toate informațiile pe care acesta le-a solicitat. În cazul în care nu se acordă această asistență, Ombudsmanul informează Parlamentul European, care face demersurile corespunzătoare [articolul 3 alineatul (4) din statut]. Ombudsmanul European solicită informații suplimentare în cazul în care consideră că aceste informații îi sunt necesare pentru a putea trata o plângere. Prin urmare, ar fi inadecvat să se ignore un răspuns la o astfel de cerere pentru simplul motiv că aceasta a sosit după expirarea termenului stabilit de Ombudsman pentru prezentarea sa. Ombudsmanul este de părere că o întârziere în furnizarea informațiilor pe care le-a solicitat poate constitui în sine un caz de administrare defectuoasă. Cu toate acestea, în cazul de față, răspunsul a fost trimis Ombudsmanului la 11 mai 2000, adică la doar câteva zile după expirarea termenului, iar Comisia și-a cerut scuze Ombudsmanului pentru această întârziere. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care răspunsul Comisiei să nu fie luat în considerare de Ombudsman.
2 Discriminare
2.1 Reclamantul susține că Comisia l-a discriminat prin refuzul de a-i permite să participe la concursul COM/LA/1/99 pe motiv că "licența" obținută în Elveția în 1986 nu era suficientă pentru a-i permite admiterea.
2.2 Comisia răspunde că nu a existat nicio discriminare, deoarece comisia de evaluare ajunsese în mod legitim la concluzia că gradul reclamantului nu era suficient pentru a-i permite să fie admis la concurs.
2.3 Conform anunțului de concurs, candidații trebuiau să fi absolvit studii universitare și să fi obținut o diplomă. Exemple de diplome considerate suficiente au fost enumerate, cu titlu indicativ, într-o anexă la „Ghidul” care însoțește anunțul de concurs. Acest ghid conține indicații pentru fiecare dintre cele 15 state membre ale UE, inclusiv Franța („Maîtrise ou équivalent”). Având în vedere că reclamantul și-a obținut diploma în Elveția, întrebarea decisivă este dacă această diplomă trebuie considerată echivalentă cu oricare dintre diplomele indicate în ghidul care însoțește anunțul de concurs.
2.4 Simplul fapt că o "licență" obținută în Belgia, Spania sau Portugalia a fost considerată suficientă pentru admiterea la concurs nu poate fi considerat decisiv în acest context. Comisia a explicat că aceste diplome necesită cel puțin patru ani de studii, în timp ce diploma reclamantului a fost acordată după numai trei ani de studii.
2.5 În plus, Ombudsmanul consideră că faptul că reclamantul a lucrat anterior ca agent auxiliar pentru Comisie nu poate fi considerat relevant, având în vedere că acest post a fost un post de categoria B, în timp ce concursul a fost organizat pentru posturi de categoria LA. Nici simplul fapt că reclamantul a fost admis, pe baza diplomei sale, la un concurs de categoria A de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene nu putea obliga Comisia să considere această diplomă ca fiind suficientă pentru propriul concurs.
2.6 Reclamantul invocă Convenția UNESCO privind recunoașterea studiilor și a calificărilor în învățământul superior, adoptată la 21 decembrie 1979, și Recomandarea UNESCO privind recunoașterea studiilor și a calificărilor în învățământul superior, adoptată la 13 noiembrie 1993. Ombudsmanul nu consideră că aceste acte ar fi obligat Comisia să considere diploma reclamantului ca fiind suficientă în scopul concursului relevant.
2.7 Universitatea din Lausanne se referă, de asemenea, la acordul-cadru încheiat în 1994 de două organisme care reprezintă universitățile din Elveția și Franța. Conform acestui acord, licența elvețiană acordată după cel puțin opt semestre de studii corespunde unei maîtrise franceze. Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că reclamantul nu a stabilit că acordul-cadru din 1994 este relevant în cazul său. Acordul se referă la o licență elvețiană acordată după cel puțin opt semestre de studii. Cu toate acestea, diploma reclamantului a fost acordată după numai trei ani de studii. Referirile reclamantului la experiența profesională dobândită în timpul (în 1985) și după terminarea studiilor (în 1986/87) nu par a fi relevante în acest context.
2.8 Cu toate acestea, cele de mai sus nu exclud posibilitatea ca diploma reclamantului să fi putut fi considerată echivalentă cu o diplomă franceză bazată pe propriile merite. Cifrele furnizate de Universitatea din Lausanne confirmă afirmația acesteia din urmă potrivit căreia licența acordată reclamantului nu poate fi asimilată unei „licențe” franceze, ci ar trebui mai degrabă comparată cu o „maîtrise” în cadrul sistemului francez. De asemenea, din aceste cifre reiese că, deși licența elvețiană este acordată în prezent după patru ani de studii, numărul de ore predate nu a crescut în mod semnificativ (2338 în loc de 2310). Prin urmare, nu pare exclus să se considere că licența elvețiană acordată în cadrul sistemului în vigoare până în 1996 este echivalentă cu licențele acordate în prezent de universitățile elvețiene și care corespund, astfel cum s-a discutat anterior, unei „maîtrise” în cadrul sistemului francez. Ombudsmanul consideră, de asemenea, că este semnificativ faptul că alte două instituții comunitare, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, au acceptat că diploma reclamantului poate fi considerată suficientă pentru a-i permite să participe la concursul de categoria A.
2.9 Cu toate acestea, trebuie să se ia în considerare faptul că comisia de evaluare a dispus de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește decizia cu privire la gradele care ar putea fi considerate "echivalente" și, prin urmare, suficiente pentru admiterea la concurs. Ombudsmanul consideră că nu s-a stabilit acest lucru.
2.10 Pe baza celor de mai sus, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei. Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că este oportun să facă o observație suplimentară în această privință.
3 Concluzie
Pe baza anchetelor Ombudsmanului European cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene. Prin urmare, Ombudsmanul închide dosarul.

ÎN AL DOILEA RÂND.

Ombudsmanul
ar aprecia dacă, în ceea ce privește concursurile viitoare, Comisia ar putea lua în considerare cooperarea cu celelalte instituții și organisme ale UE pentru a evita aplicarea unor standarde diferite în ceea ce privește diplomele academice necesare pentru concursurile pentru posturi comparabile.
Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.
Cu stimă,
Jacob SÖDERMAN

---

(1) JO C 21 A din 26 ianuarie 1999, p. 12.

(2) Decizia nr. 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului (JO L 113, p. 15).