Cazul a vizat o cerere de acces public la documente referitoare la o reuniune între Comisia Europeană și un grup de reflecție care a avut loc în 2014. Comisia a acordat acces parțial la două documente și a refuzat accesul integral la un al treilea document. Procedând astfel, Comisia a invocat excepția de la accesul public care se referă la protecția vieții private și a integrității individului.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentele în litigiu și a confirmat că ocultările vizează date cu caracter personal. Ombudsmanul a considerat că era rezonabil ca Comisia să considere că reclamantul nu a furnizat argumente convingătoare cu privire la motivele pentru care era necesar ca acesta să aibă acces la datele cu caracter personal în cauză. Ca atare, Comisia a fost îndreptățită să refuze accesul (integral) la documentele solicitate.

Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la documentele deținute de Comisia Europeană referitoare la preocupările privind conduita profesională exprimate de membrii operațiunii internaționale de monitorizare din Albania. Comisia a identificat un document (o scrisoare) ca intrând în domeniul de aplicare al cererii și a acordat acces parțial la acesta. Aceasta a refuzat accesul la părți ale scrisorii pe baza necesității de a proteja viața privată și interesul public în ceea ce privește relațiile internaționale ale UE.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentul și a confirmat că piesele reținute conțin date cu caracter personal și informații sensibile. Ombudsmanul a considerat că argumentele Comisiei care justifică ocultarea datelor cu caracter personal sunt rezonabile. Ea a constatat, de asemenea, că nu este vădit greșit din partea Comisiei să susțină că divulgarea anumitor părți sensibile ale scrisorii ar submina relațiile internaționale ale UE cu Albania.

Prin urmare, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu a existat un caz de administrare defectuoasă.

Cazul a vizat o cerere de acces public la documente adresată Comisiei Europene privind returnarea sau îndepărtarea refugiaților, a solicitanților de azil sau a migranților din Turcia. Ca răspuns, Comisia a identificat 27 de documente la care a refuzat accesul în întregime. Pentru șase dintre documente, accesul a fost refuzat pentru a proteja interesele comerciale ale partenerului de implementare al proiectului conex finanțat de UE. Pentru restul documentelor, Comisia a invocat protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale ale UE cu Turcia.

Reclamantul a solicitat Comisiei să își revizuiască decizia (prin formularea unei „cereri de confirmare”). Întrucât Comisia nu a răspuns în termenele aplicabile, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului.

Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la lipsa unui răspuns din partea Comisiei la cererea de confirmare a reclamantului. În lipsa unei decizii de confirmare și în efortul de a avansa cazul, Ombudsmanul a solicitat să consulte documentele în litigiu. Pe baza inspecției, Ombudsmanul a comunicat Comisiei opinia sa preliminară potrivit căreia refuzul de a acorda acces la toate documentele în întregime nu era justificat.

La aproape un an de la depunerea cererii de confirmare, Comisia a răspuns reiterând că nu se poate acorda acces la niciunul dintre documente. Deși nu s-a mai bazat pe protecția intereselor comerciale ale partenerului de implementare, aceasta a considerat că trebuie refuzat accesul la toate documentele pentru a evita punerea în pericol a relațiilor internaționale ale UE cu Turcia. 

Întrucât Comisia a răspuns la cererea de confirmare a reclamantului, Ombudsmanul a închis cazul. Ea a criticat fără echivoc întârzierea semnificativă cu care Comisia a răspuns la cererea reclamantului. Ombudsmanul și-a reiterat, de asemenea, îndoielile - astfel cum s-a exprimat deja în opiniile sale preliminare - cu privire la faptul că documentele conțin informații sensibile în întregul text. Cu toate acestea, întrucât cazul se referea la faptul că Comisia nu a răspuns în timp util la cererea de acces public, ea nu a urmărit acest lucru.

Cazul a vizat o cerere de acces public la un document referitor la un proiect finanțat de UE în Turcia privind gestionarea migrației. Comisia Europeană a identificat un document, un raport financiar, pe care a refuzat să îl divulge pe motiv că divulgarea ar putea submina protecția interesului public în ceea ce privește siguranța publică și relațiile internaționale ale UE.

Echipa de anchetă a Ombudsmanului a examinat documentul în litigiu.

Pe baza inspecției și având în vedere marja largă de apreciere de care dispun instituțiile UE atunci când stabilesc dacă interesul public în ceea ce privește siguranța publică și relațiile internaționale este în pericol, Ombudsmanul a constatat că decizia Comisiei de a refuza accesul nu a fost vădit eronată. Având în vedere că interesele publice în cauză nu pot fi înlocuite de un alt interes public considerat mai important, Ombudsmanul nu a constatat nicio administrare defectuoasă și a închis cazul.

Cazul a vizat o cerere de acces public la documente legate de o reuniune între reprezentanții Institutului Tony Blair pentru guvernanță globală (TBI) și doi membri ai cabinetului comisarului ungar la 19 iunie 2024. În special, reclamantul a fost interesat să știe dacă la reuniune a fost prezent un anumit reprezentant al TBI, pe care reclamantul l-a considerat o persoană publică care deținea anterior o funcție publică.

Comisia a oferit reclamantului acces parțial la raportul reuniunii și la un e-mail pe care l-a primit de la TBI înainte de reuniune. Comisia a ocultat numele reprezentanților TBI. Aceasta a considerat că argumentele prezentate de reclamant nu erau de natură să stabilească o nevoie specifică în interesul public de divulgare a acestor date cu caracter personal („necesitatea”). Independent de lipsa necesității, Comisia a considerat că divulgarea ar aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor în cauză. În ceea ce privește cererea de acces referitoare la o persoană identificată, Comisia a răspuns că nu poate nici să confirme, nici să infirme dacă persoana în cauză a participat la reuniune, deoarece și aceasta a fost considerată date cu caracter personal.

Ombudsmanul a considerat că este rezonabil ca Comisia să considere că reclamantul nu a prezentat suficiente argumente care să stabilească necesitatea de a i se transfera datele cu caracter personal într-un scop specific de interes public. Prin urmare, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu sunt justificate alte anchete. Cu toate acestea, Ombudsmanul a remarcat că Comisia ar fi putut să se consulte cu TBI cu privire la chestiunea divulgării numelor reprezentanților acestora în cadrul reuniunii, cu scopul de a elimina orice bază pentru speculațiile publice, și a făcut o sugestie corespunzătoare.