Introducere

Domnule președinte, aș dori să vă mulțumesc dumneavoastră și tuturor membrilor comisiei dumneavoastră pentru această ocazie de a vă face o scurtă prezentare cu privire la un raport special pe care l-am prezentat Parlamentului în luna mai, pe baza acordului nostru de a mă prezenta în fața dumneavoastră ori de câte ori prezint un raport special.

Nu trebuie să vă răpesc prea mult timp, deoarece s-au înregistrat evoluții pozitive cu privire la problema de fond ridicată în raport, de care veți fi fost informat ca urmare a scrisorii comisarului McCreevy din 11 iulie.

Scopul și importanța rapoartelor speciale ale Ombudsmanului

Astfel cum s-a subliniat în raportul anual al Ombudsmanului European pentru 1998, posibilitatea de a prezenta un raport special Parlamentului European are o valoare inestimabilă pentru activitatea Ombudsmanului.

Motivul pentru care rapoartele speciale sunt atât de importante este că acestea sunt, ca să spunem așa, arma supremă a Ombudsmanului. Instituția ombudsmanului, așa cum s-a răspândit în întreaga Europă și, într-adevăr, în întreaga lume, nu are competența de a lua decizii obligatorii din punct de vedere juridic. Acest lucru nu trebuie văzut ca o slăbiciune.

Fără competența de a lua decizii obligatorii din punct de vedere juridic, procedurile unui ombudsman pot fi mai flexibile decât cele ale unei instanțe, iar criteriile aplicate pot fi mai ample, oferind astfel cetățenilor posibilitatea reală de a alege între o cale de atac judiciară și una extrajudiciară, fiecare având caracteristici și avantaje diferite.

Un ombudsman se bazează pe persuasiune, pe capacitatea de a convinge prin argumente motivate și, din când în când, pe publicitate și forța opiniei publice.

Numărul extrem de mic de rapoarte speciale pe care Ombudsmanul European le-a prezentat Parlamentului – 13 în 11 ani – este dovada unei abordări bazate pe cooperare adoptate de instituțiile și organismele comunitare în majoritatea covârșitoare a cazurilor.

Cu toate acestea, o parte din contextul acestei cooperări este existența competenței de a prezenta un raport special Parlamentului. În special atunci când se face un proiect de recomandare, cunoașterea faptului că următorul pas ar putea fi un raport special ajută adesea Ombudsmanul să convingă instituția sau organismul în cauză să își modifice poziția.

Prin urmare, rapoartele speciale nu ar trebui prezentate prea frecvent, ci numai în legătură cu aspecte importante, cu privire la care Parlamentul ar putea contribui la convingerea instituției sau a organului în cauză să își modifice poziția.

În calitate de organism politic, Parlamentul European este suveran în ceea ce privește tratarea rapoartelor speciale ale Ombudsmanului, atât în ceea ce privește procedurile sale, cât și fondul abordării și acțiunilor sale.

Cu toate acestea, sper că, atunci când analizează un raport special, Parlamentul va ține întotdeauna seama de faptul că dreptul de a se adresa Ombudsmanului, alături de dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, este un drept fundamental al cetățeniei. Din motivele pe care le-am explicat, rapoartele speciale și răspunsul Parlamentului la acestea reprezintă piatra de temelie a arcului care sprijină activitatea Ombudsmanului.

289/2005/GG

Mă întorc acum la raportul special pe care l-am prezentat Parlamentului la 30 mai anul acesta, în urma anchetei mele în cazul 289/2005/GG.

Contextul cauzei este că reclamantul a oferit servicii de pariuri sportive în Saxonia Inferioară, care face parte din Germania. El a susținut că autoritățile germane i-au ordonat să nu mai ofere aceste servicii, obligându-l astfel să își închidă afacerea.

În opinia reclamantului, comportamentul autorităților germane a încălcat legislația UE în general și libertatea de a presta servicii în special. Prin urmare, în aprilie 2004, avocatul reclamantului a depus la Comisia Europeană o plângere privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Germaniei.

În plângerea pe care mi-a adresat-o în ianuarie 2005, reclamantul a susținut, în esență, că Comisia nu a tratat în mod corespunzător plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar. El a susținut că este necesară de urgență o reacție rapidă din partea Comisiei, deoarece a suferit prejudicii ca urmare a imposibilității de a-și desfășura activitatea.

În avizul său, Comisia a susținut, în esență, că termenul normal de un an pentru tratarea plângerilor privind încălcarea dreptului comunitar, stabilit în „Comunicarea către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar” din 2002, nu era aplicabil în acest caz.

Potrivit Comisiei, cazul a fost excepțional, deoarece a implicat o evaluare dificilă a justificării și proporționalității măsurii naționale în cauză.

În astfel de circumstanțe, Comisia s-a angajat „să informeze reclamantul în scris”. Acest lucru a fost realizat în cazul de față printr-o scrisoare pe care Comisia a trimis-o reclamantului la 30 mai 2005.

Comisia mi-a transmis o copie a acestei scrisori, în care se afirma că tratează „în mod intensiv” plângerea reclamantului și alte plângeri referitoare la serviciile de pariuri sportive din Germania.

În ceea ce privește calendarul, scrisoarea preciza că „din cauza termenelor procedurale speciale pentru anchetele Comisiei în legătură cu încălcările tratatului, adoptarea unei poziții de către Comisie nu poate fi probabil așteptată în viitorul apropiat”.

Această "explicație" nu se referea la nicio circumstanță specială care să justifice depășirea de către Comisie a termenului normal de un an.

În plus, Comisia însăși a subliniat că hotărârea Curții de Justiție din 6 noiembrie 2003 în cauza C-243/01 (Gambelli și alții) i-a furnizat orientări pentru a evalua astfel de plângeri. Cu toate acestea, în momentul în care Comisia mi-a dat avizul, trecuseră mai mult de 1 ½ de ani de la pronunțarea acestei hotărâri.

Am observat de asemenea că, deși Comisia a susținut că trebuia să efectueze o evaluare dificilă a justificării și a proporționalității măsurii naționale în cauză, aceasta nu a avut niciun contact cu autoritățile germane. Am considerat că este dificil să vedem cum ar putea Comisia să evalueze justificarea și proporționalitatea dispozițiilor relevante ale dreptului german fără, cel puțin, să solicite autorităților germane informații și explicații cu privire la considerațiile pe care s-au bazat aceste dispoziții.

Întrucât explicația Comisiei cu privire la întârzierea în tratarea cazului a fost inadecvată, am făcut un proiect de recomandare, în iulie 2005, conform căruia:

Comisia ar trebui să trateze plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar cu diligență și fără întârzieri nejustificate.

Comisia mi-a trimis avizul său detaliat privind proiectul de recomandare la 5 ianuarie 2006.

În esență, Comisia s-a limitat să afirme (i) că a considerat plângerea ca fiind „foarte sensibilă din punct de vedere politic și controversată” și (ii) că o decizie de inițiere a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor necesită sprijinul colegiului comisarilor și că Comisia nu a fost în măsură să ia o astfel de decizie.

Răspunsul mi s-a părut nesatisfăcător. În opinia noastră, deși Comisia dispune de o marjă de apreciere în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, aceasta trebuie să soluționeze o plângere privind încălcarea într-un termen rezonabil.

De asemenea, am considerat că această cauză a ridicat o problemă importantă de principiu care ar trebui supusă atenției Parlamentului, și anume problema dacă Comisia are dreptul să amâne pe termen nelimitat tratarea plângerilor întemeiate pe o încălcare a dreptului comunitar de către un stat membru pe motiv că nu poate ajunge la un consens politic cu privire la modul în care trebuie procedat.

Neprimind informații suplimentare din partea Comisiei, am prezentat Parlamentului un raport special în mai 2006.

Ulterior, m-am întâlnit cu comisarul McCreevy, la 4 iulie, ca parte a unui program de reuniuni cu comisari individuali pentru a discuta noua procedură internă a Comisiei de răspuns la anchetele Ombudsmanului.

După cum am explicat în raportul meu anual pentru 2005, ideea dnei Wallström în elaborarea noii proceduri a Comisiei a fost de a oferi fiecărui comisar o mai mare asumare a cazurilor, menținând în același timp rolul valoros al Secretariatului General.

În cursul întâlnirii cu comisarul McCreevy, am discutat despre acest caz particular. Comisarul m-a informat, așa cum v-a informat și pe dumneavoastră, domnule președinte, că Comisia a decis să trimită Germaniei o scrisoare de punere în întârziere la 4 aprilie. Din cauza unei omisiuni în cadrul Comisiei, acest fapt nu mi-a fost comunicat înainte ca raportul meu special să fie prezentat acestei Camere la 30 mai.

Am fost încântat să aflu că Comisia a luat deja măsuri, așa cum am recomandat, pentru a remedia un caz de administrare defectuoasă.

Consider că soluționarea cu succes a acestui caz ilustrează atât valoarea rolului Ombudsmanului în promovarea bunei administrări în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cât și a conceptului de asumare sporită a cazurilor de către comisarii individuali.

Sprijinul Parlamentului European și al acestei comisii, în special, a fost și continuă să fie indispensabil pentru activitatea Ombudsmanului.

În acest context, dle președinte, sper că îmi veți permite să menționez pe scurt cererea pe care am adresat-o Președintelui Parlamentului pentru anumite modificări ale Statutului Ombudsmanului.

În general, statutul continuă să ofere un cadru bun pentru investigațiile Ombudsmanului și pentru cooperarea eficace cu instituțiile în vederea promovării bunei administrări și a combaterii administrării defectuoase, astfel cum este ilustrat de cazul pe care vi l-am prezentat astăzi. Prin urmare, modificările statutului pe care le propunem sunt limitate atât ca număr, cât și ca domeniu de aplicare.

Am fost încântat să aflu că acest comitet va avea ocazia să emită un aviz cu privire la propuneri, deoarece suntem, cred, parteneri în efortul continuu de a ne asigura că cetățenii și rezidenții Uniunii se pot bucura efectiv de drepturile lor în temeiul legislației comunitare, inclusiv de dreptul la bună administrare, la toate nivelurile Uniunii.

Dle președinte, aș dori să vă mulțumesc dumneavoastră și membrilor comisiei pentru atenția acordată astăzi și aștept cu interes să aud opiniile dumneavoastră.