Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Ombudsmanul European a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht ca unul dintre elementele cetățeniei Uniunii Europene. Crearea biroului Ombudsmanului a fost menită să sublinieze angajamentul Uniunii față de forme de administrație deschise, democratice și responsabile. Înființarea biroului a fost menită să consolideze relațiile dintre cetățenii europeni și administrație.

Unul dintre drepturile conferite de cetățenia Uniunii este de a adresa o plângere Ombudsmanului cu privire la administrarea defectuoasă în activitățile instituțiilor și organismelor comunitare. Ombudsmanul poate, de asemenea, să inițieze o anchetă din proprie inițiativă. Acesta are competența de a obține documente și informații de la instituțiile și organismele comunitare, precum și de la statele membre. Atunci când Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta caută o soluție amiabilă, acolo unde este posibil. De asemenea, acesta poate face recomandări instituției sau organismului în cauză și, ca ultimă posibilitate, poate prezenta un raport Parlamentului.

Ombudsmanul contribuie, de asemenea, la promovarea - în limitele mandatului său - atât a punerii efective în aplicare a drepturilor cetățenilor la toate nivelurile de guvernanță în Uniune, cât și a transparenței în activitatea instituțiilor și organismelor comunitare.

Prin urmare, este important ca activitățile Ombudsmanului să fie cât mai deschise și mai transparente posibil, atât pentru ca cetățenii europeni să îi poată urmări și înțelege activitatea, cât și pentru a oferi un bun exemplu. Rapoartele Ombudsmanului către Parlamentul European, inclusiv raportul anual, sunt publicate în Jurnalul Oficial. Un registru al plângerilor este deschis publicului, iar decizia care închide în cele din urmă fiecare plângere este, de asemenea, disponibilă. Reclamantul are dreptul de a solicita un tratament confidențial al plângerii sale, iar acest lucru trebuie acordat. Până în prezent, doar câțiva reclamanți au solicitat un tratament confidențial.

O inițiativă privind transparența

Încă de la începutul mandatului, au existat numeroase plângeri cu privire la lipsa de transparență. În stadiul actual al dreptului comunitar, nu există nicio dispoziție din tratat sau legislație comunitară generală cu privire la accesul public la documente. Cu toate acestea, Declarația 17 anexată la Actul final al Tratatului privind Uniunea Europeană este formulată după cum urmează:
„Conferința consideră că transparența procesului decizional consolidează caracterul democratic al instituțiilor și încrederea publicului în administrație.”

De asemenea, Consiliul a recomandat Consiliului și Comisiei să adopte propriile norme, accesibile publicului, privind accesul la documente. Acestea au adoptat un cod de conduită comun (JO 1993, L341/41) pus în aplicare prin decizii separate ale Consiliului și ale Comisiei în 1993 și 1994. În plus, angajamentul față de transparență reiese dintr-o hotărâre a Curții de Justiție (Țările de Jos/Consiliul) pronunțată în aprilie 1996. Instanța precizează că instituțiile și organismele comunitare au obligația legală de a lua măsurile adecvate pentru a trata cererile de acces la documente și de a acționa în conformitate cu buna administrare.

Cu toate acestea, celelalte instituții și organisme comunitare nu adoptaseră norme privind accesul public la documente. Acest lucru m-a determinat să încep o anchetă din proprie inițiativă privind accesul public la documente în iunie 1996. Ancheta a vizat cincisprezece instituții și organisme comunitare, dintre care majoritatea, dar nu toate, intenționau să urmeze exemplul Consiliului și al Comisiei și să adopte norme care să reglementeze accesul public la documente.

În luna ianuarie a acestui an, a fost publicată concluzia anchetei: Cetățenii europeni au dreptul să se aștepte ca fiecare instituție și organism comunitar să dispună de norme privind accesul la documente, iar neadoptarea unor astfel de norme ar putea fi un caz de administrare defectuoasă. Ulterior, a fost adresată o recomandare instituțiilor și organismelor care nu adoptaseră încă norme în acest sens. Principiul adoptării normelor a fost, în general, salutat. Unele instituții și organisme mi-au trimis deja o copie a normelor pe care le-au adoptat ca răspuns la recomandare, iar altele au solicitat o întârziere de câteva luni în acest sens. Ancheta din proprie inițiativă va fi reluată în perioada septembrie-octombrie 1997.

Datoria de a avea reguli este un lucru. Ceea ce ar trebui să conțină regulile este o altă întrebare. În stadiul actual, dreptul comunitar nu oferă un răspuns. Normele Comisiei și ale Consiliului sunt destul de restrictive. De exemplu, acestea permit un refuz generalizat al accesului la documente care nu provin de la instituția însăși. În opinia noastră, cea mai bună cale de urmat este de a face din accesul la documente un drept de cetățenie. Aceasta este o sarcină a conferinței care are în vedere în prezent revizuirea tratatelor Uniunii, care urmează să fie luată în considerare în cadrul reuniunii sale finale programate la Amsterdam, în iunie 1997. Dreptul de acces al cetățenilor la documente ar trebui să facă obiectul unei liste clar definite de excepții de tipul celor care există în majoritatea legislațiilor naționale în acest domeniu. Acestea ar trebui să fie stabilite chiar în tratat.

Secretele gardianului tratatului

De asemenea, am primit numeroase plângeri cu privire la activitățile Comisiei Europene de supraveghere a îndeplinirii de către statele membre a obligațiilor care le revin în temeiul dreptului comunitar. Rolul Comisiei în calitate de „gardian al tratatelor” este de o importanță vitală pentru statul de drept în Comunitate, deoarece numai Comisia are competența de a sesiza Curtea de Justiție cu privire la un stat membru în temeiul articolului 169 din tratat. Comisia a invitat persoanele fizice să îi adreseze plângeri cu privire la încălcări ale dreptului comunitar de către statele membre. În mai multe cazuri, cetățenii care au depus plângeri la Comisie au depus ulterior plângeri la Ombudsman, invocând administrarea defectuoasă a modului în care Comisia le-a tratat plângerea.

Din anchetele pe care le-am efectuat cu privire la aceste plângeri reiese clar că procedura utilizată în prezent de Comisie provoacă nemulțumiri considerabile în rândul cetățenilor europeni, dintre care unii consideră abordarea Comisiei ca fiind arogantă și autoritară. Este corect să se afirme că nu există nicio obligație legală pentru Comisie de a îmbunătăți transparența acestor proceduri. Pe de altă parte, nu există niciun obstacol juridic în acest sens. Este, în esență, o chestiune de credibilitate a angajamentului de a îmbunătăți relațiile dintre administrația europeană și cetățenii europeni.

Am început recent o anchetă din proprie inițiativă pentru a evalua posibilitățile de îmbunătățire a calității acestor proceduri. Am solicitat Comisiei să mă informeze, până la sfârșitul lunii iulie 1997, cu privire la orientările și instrucțiunile procedurale emise personalului care se ocupă de gestionarea plângerilor cetățenilor și cu privire la orice plan de reformă pe care Comisia îl are în vedere pentru îmbunătățirea transparenței activităților sale în acest domeniu și pentru a permite cetățenilor să participe mai mult la procedura administrativă în temeiul articolului 169. Consider că anchetele privind accesul public la documente și procedura prevăzută la articolul 169 se referă la aspecte ale transparenței care au o mare importanță pentru cetățenii europeni. Acestora li se va alătura în curând o a treia anchetă din proprie inițiativă, care se va ocupa, de asemenea, de transparență.

O procedură de recrutare mai deschisă

Procedurile de recrutare a funcționarilor comunitari fac frecvent obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului. Din aceste plângeri reiese că mulți cetățeni care participă la concursuri sunt nemulțumiți de amploarea informațiilor de care dispun cu privire la performanța lor. Lucrările comisiilor de selecție sunt confidențiale, dar pare util să se examineze cât de multe informații ar putea fi furnizate, pentru a îmbunătăți transparența procesului de selecție, fără a aduce atingere acestei confidențialități. Este necesar, de exemplu, ca numele membrilor comisiei de evaluare să rămână secrete?

O administrație europeană deschisă și transparentă

Personal, sunt convins că întreaga administrație publică ar trebui să fie deschisă și transparentă pentru a oferi cetățenilor o șansă echitabilă de a urmări, înțelege și judeca modul în care administrația și funcționarii săi publici își îndeplinesc obligațiile și activitățile. Consider că acest lucru este esențial pentru îmbunătățirea relațiilor dintre administrații și cetățenii europeni.

Mulți m-au întrebat cum am găsit calitatea activității desfășurate în cadrul instituțiilor și organismelor comunitare. Cea mai mare parte a activității pe care am avut posibilitatea să o urmez a fost realizată de funcționari publici competenți și dedicați, care, de obicei, s-au dovedit extraordinar de competenți din punct de vedere lingvistic. La nivel general, nu am văzut niciun motiv pentru a ascunde această performanță sau rezultatele acestei lucrări în spatele cortinei confidențialității. Desigur, trebuie să existe excepții de la regula generală a publicității, cum ar fi, de exemplu, în cazul vieții private, al apărării și al securității sau al secretului de afaceri, dar confidențialitatea ar trebui să fie o excepție, nu o regulă generală. Transparența este, desigur, o adevărată condiție prealabilă pentru a garanta o adevărată noțiune de responsabilitate pentru orice activitate.

Pentru Uniunea Europeană, este necesar să se meargă pe o cale mai transparentă și mai deschisă pentru a asigura încrederea cetățenilor europeni în activitățile sale.