Atunci când 600 de persoane mor într-o noapte de vară în Marea Mediterană, călătoria lor fiind cunoscută sau asistată timp de mai multe ore și în diferite momente de o agenție a UE, de două autorități ale statelor membre, de societatea civilă și de nave și ambarcațiuni private, o călătorie și un înec, efectiv la vedere, există o întrebare evidentă la care trebuie să se răspundă „Cum s-a întâmplat acest lucru”?

O a doua întrebare este, cum ne evaluăm sau ne asumăm responsabilitatea colectivă?

Cei care se află în afara controlului nostru direct și care profită de pe urma mizeriei și disperării umane își poartă propria responsabilitate. Dar ce se întâmplă atunci când persoanele vulnerabile intră în zona noastră europeană de control și avem de făcut alegeri?

Valorile europene sunt invocate frecvent de factorii de decizie politică, deoarece își exprimă sprijinul pentru drepturile fundamentale.

Tocmai modul în care cele mai fundamentale drepturi ale omului, dreptul la viață, supraviețuiesc contactului cu cei a căror responsabilitate este de a gestiona frontierele noastre face obiectul unei anchete în curs de desfășurare de către biroul meu și care va fi publicată în următoarele zece zile. Nu dorim să anticipăm concluziile acestei anchete în acest moment, astfel încât observațiile noastre se vor referi la contextul mai larg.

În urma naufragiului navei Adriana, am remarcat răspunsul oficial.

Au fost exprimate o adevărată simpatie și îngrijorare, dar întrebarea „cum s-a întâmplat acest lucru?”, deși a fost adresată, nu a primit răspuns imediat sau, până în prezent, nu a primit niciun răspuns.

O tragedie de asemenea amploare ar necesita în mod normal o anchetă publică independentă, medico-legală, dar curând a devenit clar că o astfel de anchetă nu s-ar întâmpla sau nu s-ar putea întâmpla.

Nu am niciun rol față de statele membre, dar am decis să deschid o anchetă cu privire la acțiunile unei agenții a UE care se află sub mandatul meu, pentru a examina în mod specific modul în care Frontex își respectă obligațiile în materie de drepturi fundamentale, nu numai în acest incident în care a fost prezentă în anumite momente, ci, mai general, în participarea sa la operațiunile de căutare și salvare din Marea Mediterană.

Această anchetă se desfășoară în același timp cu o anchetă a Ombudsmanului elen Pottakis cu privire la acțiunile autorităților elene în tragedia de la Adriana. Sperăm că aceste investigații pot aduce împreună o cantitate semnificativă de claritate în ceea ce s-a întâmplat în luna iunie a anului trecut și pot oferi chiar un model pentru investigațiile viitoare în absența unui mecanism unic de tragere la răspundere.

Frontex nu are responsabilitatea principală pentru operațiunile de căutare și salvare. Acest lucru le revine autorităților statelor membre, dar am considerat totuși că este important să subliniez rolul unei agenții care acționează în numele cetățenilor UE.

Arhitectura securității frontierelor UE face ca lacunele în materie de responsabilitate să fie inevitabile, dar opțiunile de politică au, de asemenea, un impact. 

Frontex nu funcționează în vid, iar înțelegerea sistemului în care este încorporat este vitală pentru întrebarea „cum s-a întâmplat acest lucru?”.

În 2014, Mare Nostrum, operațiunea proactivă de căutare și salvare finanțată de UE, condusă de autoritățile italiene, a fost încheiată.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE a documentat mai multe cazuri în care mai multe state membre fie amenință, fie urmăresc penal ONG-urile implicate în operațiuni proactive de salvare similare. Acest lucru trebuie să pună un semn de întrebare asupra priorității reale, spre deosebire de retorică, de a salva vieți.

Salvarea proactivă este considerată un factor de „tragere” a migranților. Prin urmare, tensiunea dintre datoria de a salva vieți și datoria de a descuraja trecerile provoacă Frontex în echilibrarea rolului său de protecție a frontierelor cu datoria sa de a susține dreptul la viață.

În prezent, agenția este numită „pază de coastă”, dar mandatul și misiunea sa sunt insuficiente. Acesta este un instrument de supraveghere, dar nu și de salvare și este constrâns și mai mult de faptul că autoritățile statelor membre sunt singurele care au dreptul legal de a conduce și coordona misiunile de căutare și salvare.

Frontex are de ales în ceea ce privește modul în care reacționează la urgențele maritime pe care le detectează prin intermediul supravegherii sale, în special modul în care comunică cu autoritățile naționale și ia decizii cu privire la emiterea de semnale de urgență. Însă dependența sa de buna credință a statelor membre este esențială pentru capacitatea sa de a-și respecta obligațiile în materie de drepturi fundamentale și, prin extensie, pentru capacitatea UE de a face acest lucru.

Dar ce se întâmplă dacă Frontex se îndoiește de buna credință a unui stat membru? Ce se întâmplă dacă ordinele pe care este obligat să le urmeze sunt discutabile?

De asemenea, Frontex are motive să se îndoiască de respectarea de către unele state membre a obligațiilor care le revin în materie de drepturi fundamentale. Oficiul European de Luptă Antifraudă a constatat că activele de supraveghere ale Frontex au fost deturnate în mod deliberat pentru a evita observarea unor „respingeri”. Acest lucru – alături de alte incidente – ridică întrebări serioase cu privire la relația Frontex cu autoritățile naționale și la propria sa înțelegere a obligațiilor sale în materie de drepturi fundamentale în astfel de circumstanțe.

Dacă Frontex are datoria de a salva vieți, dar instrumentele juridice și de altă natură de care are nevoie pentru a face acest lucru lipsesc sau buna credință a statelor membre este pusă uneori sub semnul întrebării, atunci acest lucru trebuie să fie în mod necesar un motiv de îngrijorare pentru legiuitorii UE.

Am întrebat Frontex de multe ori, iar acest control va continua și se va extinde, nu numai pentru Frontex, ci și pentru multe instituții ale UE, deoarece UE își asumă din ce în ce mai mult rolul de organism executiv practic cu privire la toate aspectele, de la prelucrarea cererilor de azil și achiziționarea de vaccinuri până la furnizarea de armament – toate aspectele care au un impact substanțial asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor.

Salvarea de vieți omenești este în prezent o preocupare esențială a UE și a agențiilor sale. Este necesară o reflecție amplă și susținută cu privire la modul de abordare a acestei responsabilități. Salut rolul Comisiei LIBE în această privință și sper că concluziile propriei mele anchete vor contribui, de asemenea, la această dezbatere publică vitală și urgentă.