Aveți o plângere împotriva unei instituții sau unui organism al UE?
Limba actuală:
- RO Română
Traducerea acestei pagini a fost generată prin traducere automată.
Traducerile automate pot conține erori care pot reduce claritatea și exactitatea; Ombudsmanul nu își asumă răspunderea pentru eventuale discrepanțe. Pentru cele mai fiabile informații și securitate juridică, vă rugăm să consultați versiunea sursă din engleză, linkul de mai sus.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați politica noastră lingvistică și de traducere.
Traducerile automate pot conține erori care pot reduce claritatea și exactitatea; Ombudsmanul nu își asumă răspunderea pentru eventuale discrepanțe. Pentru cele mai fiabile informații și securitate juridică, vă rugăm să consultați versiunea sursă din engleză, linkul de mai sus.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați politica noastră lingvistică și de traducere.
Proiect de recomandare adresată Comisiei Europene în plângerea 489/98/OV
Recomandare
Caz 489/98/OV - Deschis la Luni | 18 mai 1998 - Recomandare privind Joi | 04 noiembrie 1999 - Decizie din Miercuri | 12 aprilie 2000
[Fabricat în conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului (7)]
Stimate domnule P.,
La 1 aprilie 1998 ați depus o plângere la Ombudsmanul European cu privire la incapacitatea Comisiei Europene de a vă reintegra la sfârșitul concediului fără plată pentru interese personale și de a refuza să vă plătească o compensație pentru pierderea salariului și pensia redusă.
La 18 mai 1998, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene. Comisia și-a trimis avizul la 27 iulie 1998 și vi l-am transmis împreună cu o invitație de a formula observații, dacă doriți. La 14 septembrie 1998, am primit observațiile dumneavoastră cu privire la avizul Comisiei. La 31 martie 1999, am primit o scrisoare din partea dlui Brendan Donnelly, deputat în Parlamentul European, care a scris în numele dumneavoastră pentru a solicita informații cu privire la rezultatul plângerii dumneavoastră. La 12 aprilie 1999 i-am trimis un răspuns pentru a-l informa că plângerea dumneavoastră este încă în curs de investigare. V-am informat în consecință în aceeași zi.
La 22 aprilie 1999, ați trimis informații mai detaliate cu privire la plângerea dumneavoastră. La 23 aprilie 1999, am solicitat Comisiei observații suplimentare cu privire la anumite aspecte ale plângerii dumneavoastră. Comisia și-a trimis cel de-al doilea aviz la 1 iulie 1999, iar eu vi l-am transmis la 20 iulie 1999, cu invitația de a formula noi observații. La 11 august 1999, ați transmis observațiile dumneavoastră cu privire la cel de-al doilea aviz al Comisiei.
Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate. Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care am luat o decizie cu privire la plângerea dumneavoastră.
Potrivit reclamantului, faptele relevante au fost următoarele:
Reclamantul, funcționar de gradul A4 al Comisiei Europene, a fost în concediu fără plată pentru interese personale timp de un an, de la 1 octombrie 1995 până la 30 septembrie 1996. Acesta s-a plâns de faptul că Comisia nu l-a repus în funcție după această perioadă. Mai precis, la două luni de la expirarea concediului său fără plată, Comisia nu făcuse încă o ofertă de reintegrare și nici nu exista vreo perspectivă de reintegrare în viitor.
În consecință, reclamantul s-a adresat în scris directorului general al DG IX la 25 noiembrie 1996, informându-l că, pentru a-și asigura o sursă de venit regulat și având în vedere că nu avea altă opțiune decât pensionarea anticipată, a demisionat din funcție cu efect de la 1 octombrie 1996.
La 10 iunie 1997, reclamantul a solicitat, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, o compensație financiară pentru pierderea salariului de la expirarea concediului până la data scrisorii sale de demisie, precum și reducerea pensiei. La 5 august 1997, DG IX a răspuns că reclamantul a formulat o cerere neechivocă de demisie, astfel cum se prevede la articolul 48 din Statutul funcționarilor, și că, prin urmare, nu putea lua în considerare cererea sa de despăgubire.
La 17 septembrie 1997, reclamantul a introdus la AIPN o cale de atac împotriva acestui refuz în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, reiterând cererea sa de compensație financiară. Autoritatea împuternicită să facă numiri a respins cererea reclamantului în scrisoarea sa din 16 februarie 1998. Aceasta a considerat că Comisia nu săvârșise neregularități administrative și nu era responsabilă pentru demisia sa și că, prin urmare, nu trebuia să plătească o despăgubire. Prin urmare, reclamantul a depus prezenta plângere la Ombudsman, susținând că Comisia nu l-a reintegrat la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale și a refuzat să plătească o compensație pentru a) pierderea salariului din cauza nereintegrării sale și pentru b) pierderea financiară cauzată de demisia sa.
Avizul Comisiei În
avizul său, Comisia a făcut trimitere la răspunsul autorității împuternicite să facă numiri din 16 februarie 1998. AIPN a amintit reclamantului dispoziția de la articolul 40 alineatul (4) litera (d) din statut, care impune instituției să reintegreze un funcționar, la expirarea concediului fără plată pentru interese personale, în primul post care corespunde gradului său și care devine vacant în categoria sau în serviciul său, cu condiția ca acesta să îndeplinească cerințele pentru postul respectiv. Procedura prin care se urmărește să se stabilească dacă un funcționar îndeplinește aceste cerințe trebuie să se desfășoare efectiv și trebuie să se desfășoare astfel încât instituția în cauză să poată dovedi că dispoziția a fost respectată. Neefectuarea unor astfel de verificări ar constitui o acțiune sau o omisiune culpabilă care ar atrage răspunderea Comisiei față de reclamantă.
În continuare, Comisia a observat că o examinare a măsurilor luate de reclamant, pe de o parte, și de Comisie, pe de altă parte, nu a evidențiat nicio neregulă în procedura de reintegrare. AIPN a considerat că faptul că reclamantul nu fusese reintegrat la sfârșitul lunii noiembrie 1996 era rezonabil, având în vedere că concediul său pentru interese personale expirase cu două luni înainte, la 30 septembrie 1996. Din aceste motive, cererea de despăgubire a reclamantului a fost refuzată în ceea ce privește perioada cuprinsă între încheierea concediului pentru interese personale și data scrisorii sale de demisie.
Autoritatea împuternicită să facă numiri a subliniat că, în hotărârea sa din 1 iulie 1976 (1), Curtea de Justiție a statuat că, în cazul unei cereri de despăgubire pentru nereintegrarea după expirarea concediului pentru interese personale, reclamantul nu poate, în lipsa serviciilor prestate, să solicite plata restanțelor salariale. Cu toate acestea, el are dreptul să primească despăgubiri pentru prejudiciul real pe care l-a suferit ca urmare a pierderii acestui salariu ca urmare a comportamentului nelegal al administrației.
În ceea ce privește cererea de compensație financiară de la data la care s-a pensionat, reclamantul a susținut că a fost obligat să demisioneze, având în vedere că administrația l-a lăsat fără venituri în cele două luni care au urmat expirării concediului său. Comisia a reamintit jurisprudența consacrată conform căreia instituția comunitară este răspunzătoare în cazul în care presupusul comportament este ilegal, prejudiciul a fost efectiv suferit și există o legătură de cauzalitate între comportamentul respectiv și prejudiciu.
În speță, AIPN a verificat dacă Comisia a luat efectiv măsuri și dacă a făcut acest lucru în mod corespunzător și că perioada de două luni cuprinsă între expirarea concediului și scrisoarea sa de demisie era un termen rezonabil, chiar dacă reclamantul nu a fost reintegrat. De asemenea, demisia reclamantului a fost rezultatul faptului că acesta și-a exprimat fără echivoc, în scris, intenția de a părăsi definitiv serviciul instituției, astfel cum se prevede la articolul 48 din Statutul funcționarilor. Prin urmare, având în vedere că demisia a fost un act voluntar al reclamantului, Comisia a concluzionat că nu are nicio responsabilitate directă în această privință și că nu poate fi atribuită nicio vină Comisiei. Prin urmare, cererea de compensație financiară a fost respinsă.
Observațiile reclamantului
Reclamantul și-a menținut plângerea. Acesta a afirmat că, de fapt, existau mai multe posturi vacante perfect adecvate la momentul respectiv și că Comisia nu i-a examinat calificările pentru niciunul dintre aceste posturi. El afirmă că patru posturi adecvate au fost rezervate pentru alți candidați sau pentru persoane din noile state membre. Prin urmare, reclamantul a considerat că declarația Comisiei potrivit căreia nu a existat nicio neregulă în procedura de reintegrare a personalului nu este corectă. Măsurile luate de Comisie nu au fost eficiente, având în vedere că nu au condus la o singură ofertă de reintegrare în termen de 3,5 luni de la data la care acesta și-a confirmat intenția de a reveni, nici la o perspectivă de reintegrare în viitor. Reclamantul a concluzionat că comportamentul Comisiei a fost neglijent, că a suferit un prejudiciu și că legătura de cauzalitate dintre cele două era clară. La 22 aprilie 1999, reclamantul a trimis detalii suplimentare cu privire la 4 posturi care erau vacante în momentul în care a solicitat reintegrarea.
Pentru a verifica dacă Comisia a examinat în detaliu capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante corespunzătoare gradului său, Ombudsmanul a solicitat Comisiei, la 23 aprilie 1999, observații suplimentare cu privire la trei aspecte.
În primul rând, Ombudsmanul a solicitat să obțină lista tuturor posturilor (inclusiv cerințele) corespunzătoare gradului reclamantului (A4) care au fost vacante în perioada de după expirarea concediului său pentru interese personale (30 septembrie 1996).
În al doilea rând, Comisiei i s-a solicitat să răspundă la afirmația reclamantului potrivit căreia nu i-a examinat calificările pentru niciunul dintre posturile vacante, deoarece acestea erau rezervate altor candidați.
În cele din urmă, Ombudsmanul a întrebat care a fost justificarea pentru luarea în considerare de către autoritatea împuternicită să facă numiri a faptului că posturile vacante nu corespundeau calificărilor reclamantului (scrisoarea comisarului Liikanen din 16 februarie 1998, pagina 3, ultimul paragraf).
Al doilea aviz al Comisiei
Comisia a transmis Ombudsmanului listele posturilor de conducere vacante care au fost publicate săptămânal între 18 iulie 1996 și 28 noiembrie 1996. Comisia a reiterat faptul că acest litigiu a fost consecința deciziei unilaterale a reclamantului din 25 noiembrie 1996 de a demisiona din Comisie, la mai puțin de două luni de la 1 octombrie 1996. Prin urmare, Comisia a declarat că nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia respectivă sau pentru impactul acesteia asupra veniturilor reclamantului.
În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu a examinat calificările sale pentru niciunul dintre posturile vacante, Comisia a observat că nu se contestă că au existat posturi A5/A4 vacante între 1 octombrie 1996 și 30 noiembrie 1996, inclusiv cele patru posturi de șef de unitate citate de reclamant. Comisia a subliniat mai întâi că unul dintre posturile la care s-a referit reclamantul era un post A3 și, prin urmare, nu era relevant. Prin urmare, a fost necesar să se examineze dacă curriculum vitae al reclamantului a demonstrat că îndeplinește cerințele pentru celelalte trei posturi.
Potrivit CV-ului reclamantului, în calitate de funcționar A4, a fost administrator principal (A5/4) și, ulterior, șef de divizie în cadrul DG II (Afaceri Economice și Financiare) între 1974 și 1990. Între 1990 și 1995 a fost consilier al DG I din Paris. Comisia a observat că CV-ul reclamantului era vag în ceea ce privește cariera și competențele sale și că, până în 1988, postul de șef de divizie era rezervat funcționarilor A3. După 1990, reclamantul nu a mai fost șef de divizie (sau, mai degrabă, șef de unitate).
Posturile vacante în cauză au fost cele de șef al unității „Dimensiunea externă a pieței interne și servicii financiare” din cadrul DG XV, șef al unității „Monitorizarea impactului Fondului social european” din cadrul DG V și șef al unității „Organizația Națiunilor Unite” din cadrul DG IA. Fiecare dintre aceste posturi necesită abilități speciale. Comisia a afirmat că există îndoieli întemeiate cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerinței pentru aceste posturi, atât în ceea ce privește nivelul de responsabilitate (un candidat pentru un post de șef de unitate trebuie să aibă competențe de conducere dovedite), cât și în ceea ce privește celelalte cerințe. Prin urmare, nu s-ar putea reproșa administrației că nu l-a repus imediat în funcție pe reclamant, deoarece, în astfel de circumstanțe, aceasta trebuie să solicite informații suplimentare de la persoana în cauză. Faptul că Comisia nu a făcut acest lucru s-a datorat faptului că reclamantul s-a pensionat înainte ca acest lucru să poată fi realizat într-un termen rezonabil.
DG IX din cadrul Comisiei a contactat, de asemenea, diferite direcții generale, inclusiv DG I, DG II, DG VI și DG XXI, în încercarea de a găsi un post adecvat pentru reclamant. Totuși, aceste încercări nu au condus la reintegrarea sa, deoarece CV-ul reclamantului nu conținea suficiente detalii cu privire la capacitățile sale. Comisia a observat că acest CV era prea vag pentru a permite luarea unei decizii imediate.
Prin urmare, Comisia a concluzionat că administrația era departe de a fi inactivă în această privință și a început să ia măsuri pentru reintegrarea reclamantului.
Observațiile suplimentare ale reclamantului
Reclamantul și-a menținut plângerea, reiterând faptul că nu i s-a oferit niciun post în cele 3,5 luni care au urmat cererii sale de reintegrare profesională. Reclamantul a observat, de asemenea, că CV-ul său era menit să sintetizeze experiența sa profesională care era deja cunoscută Comisiei de 22 de ani. Reclamantul a adăugat că a ocupat într-adevăr un post A3 în calitate de șef de divizie în cadrul DG II-E-2 în perioada 1986-1987. Reclamantul a afirmat că posturile la care s-a referit Comisia au fost toate în conformitate cu experiența și responsabilitățile sale în cadrul Delegației de la Paris. În sfârșit, acesta a arătat că Comisia ar fi putut solicita informații suplimentare cu privire la CV-ul său.
1 Nereușita Comisiei de a-l reintegra pe reclamant la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale
1.1 Reclamantul a susținut că Comisia nu l-a reintegrat la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale, la 30 septembrie 1996. Mai precis, la două luni după această dată, el nu primise încă o ofertă de reintegrare și nici nu exista vreo perspectivă de reintegrare în viitorul apropiat. Comisia a observat că examinarea măsurilor luate de Comisie a arătat că nu a existat nicio neregulă în procedura de reintegrare. În cel de al doilea aviz, Comisia a adăugat că există îndoieli întemeiate cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerințelor pentru posturile vacante. Comisia a subliniat, de asemenea, că CV-ul reclamantului este prea vag pentru a lua o decizie imediată cu privire la reintegrarea sa.
1.2 Ombudsmanul amintește că articolul 40 alineatul (4) litera (d) din statut prevede că, la expirarea concediului, funcționarul este reintegrat pe primul post corespunzător gradului său care devine vacant în categoria sau în serviciul său, cu condiția să îndeplinească cerințele pentru postul respectiv. Potrivit jurisprudenței Tribunalului de Primă Instanță, administrația verifică în mod sistematic, prin intermediul unei examinări aprofundate, aptitudinile funcționarului în așteptarea reintegrării pentru fiecare post vacant corespunzător gradului său. Prin urmare, procedura de verificare a capacității funcționarilor în așteptarea reintegrării trebuie să fie eficientă și să își urmeze cursul astfel încât instituțiile să poată dovedi că aceasta a fost respectată. În această privință, deși autoritățile competente nu pot fi obligate să demonstreze că au examinat aptitudinile funcționarului atunci când există o divergență vădită între aptitudinile sale și cele necesare pentru un anumit post vacant, o astfel de dovadă trebuie totuși prezentată în toate cazurile în care, în lipsa unei astfel de divergențe vădite, este necesară o verificare completă a aptitudinilor persoanei în cauză în raport cu un post vacant. Lipsa verificării sistematice a aptitudinilor funcționarului în cauză pentru fiecare post vacant în care ar fi putut fi reintegrat constituie o culpă legată de serviciu care poate angaja răspunderea administrației în măsura în care o astfel de lipsă întârzie reintegrarea persoanei în cauză (2).
1.3 Prin urmare, Ombudsmanul verifică dacă, în cazul de față, Comisia a efectuat o examinare detaliată a capacităților reclamantului în ceea ce privește posturile vacante. Se pare că reclamantul a solicitat, la 12 august 1996, să fie repus în drepturi cu efect de la 1 octombrie 1996. În decizia sa finală din 16 februarie 1998 privind calea de atac introdusă de reclamant în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, autoritatea împuternicită să facă numiri a observat doar că nicio direcție generală nu a fost în măsură să ofere un post reclamantului înainte de sfârșitul lunii noiembrie 1996, deoarece „fie nu dispuneau de posturi vacante pertinente, fie posturile vacante nu corespundeau capacităților reclamantului”. Autoritatea împuternicită să facă numiri nu a furnizat nicio justificare pentru concluzia sa potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor solicitate de posturile vacante și nici nu s-a referit la posturile specifice care erau vacante.
1.4 Prin urmare, Ombudsmanul a solicitat mai multe detalii cu privire la lista posturilor vacante în perioada de după expirarea concediului reclamantului pentru interese personale. De asemenea, acesta a solicitat Comisiei să indice care a fost justificarea autorității împuternicite să facă numiri pentru concluzia sa potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor ale posturilor vacante. Din listele de posturi vacante publicate între 18 iulie 1996 și 28 noiembrie 1996 reiese că, în această perioadă, au fost vacante peste douăzeci și cinci de posturi A5/A4 (3).
1.5 Cu toate acestea, în opinia sa adresată Ombudsmanului, cu excepția celor 4 posturi indicate chiar de reclamant, Comisia nu a făcut nicio referire la vreun post vacant A5/A4 din aceste liste și nici nu a oferit o justificare, chiar și în scurt timp, a motivului pentru care reclamantul nu a putut fi reintrodus într-unul dintre aceste posturi. În ceea ce privește trei dintre cele patru posturi menționate de reclamant, Comisia s-a limitat din nou să observe, fără o examinare detaliată, că exista o îndoială rezonabilă cu privire la faptul că reclamantul îndeplinea cerințele pentru aceste posturi, atât în ceea ce privește nivelul de responsabilitate (necesitatea unor competențe de conducere dovedite pentru posturile de șef de unitate), cât și celelalte cerințe. Comisia a adăugat chiar că, având în vedere această incertitudine reală, administrația trebuie, în astfel de împrejurări, să solicite informații suplimentare de la persoana interesată. Această cerință a fost confirmată și de jurisprudența Tribunalului de Primă Instanță (4). Cu toate acestea, Comisia nu a procedat astfel.
1.6 Pe baza celor de mai sus, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a efectuat examinarea detaliată, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, a capacităților reclamantului în ceea ce privește fiecare post vacant corespunzător gradului său. Acest lucru este confirmat, de asemenea, de faptul că Comisia și-a bazat aprecierea cu privire la capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante numai pe curriculum vitae al reclamantului, pe care l-a considerat prea vag și vag și fără a solicita reclamantului informații mai detaliate. De asemenea, se pare că, în niciun moment, Comisia nu a consultat detaliile dosarului personal al reclamantului, ceea ce ar fi putut face având în vedere că acesta a lucrat pentru Comisie timp de 22 de ani.
1.7 Prin urmare, din aceste considerații reiese că neefectuarea de către Comisie a unei examinări detaliate a calificărilor reclamantului pentru posturile în cauză constituie un caz de administrare defectuoasă de natură să angajeze răspunderea Comisiei față de reclamant. Având în vedere că, din cauza opiniilor contrare ale Comisiei și ale reclamantului, nu a fost posibilă găsirea unei soluții amiabile între părți cu privire la acest aspect, Ombudsmanul face proiectul de recomandare de mai jos.
2 Reclamantul a solicitat o compensație financiară pentru nereintegrarea sa de către Comisie și implicațiile financiare ale demisiei sale
2.1 Reclamantul a solicitat o compensație pentru 1) pierderea salariului (între sfârșitul concediului său fără plată și data demisiei sale) din cauza nereintegrării sale de către Comisie la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale și pentru 2) pierderea financiară legată de faptul că a trebuit să demisioneze din partea Comisiei. Comisia a refuzat să plătească ambele compensații deoarece a considerat că, pe de o parte, nu a comis o neregulă în procedura de reintegrare și, pe de altă parte, nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia unilaterală a reclamantului de a demisiona din Comisie.
2.2 În ceea ce privește prima cerere de despăgubire ca urmare a nereintegrării reclamantului de către Comisie, Ombudsmanul observă că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, solicitantul de despăgubiri pentru nereintegrarea după expirarea concediului pentru interese personale nu poate solicita, în absența serviciilor prestate, plata unor restanțe salariale. Cu toate acestea, el are dreptul să primească despăgubiri pentru prejudiciul real suferit ca urmare a pierderii acestui salariu ca urmare a comportamentului nelegal al administrației (5).
2.3 Prin urmare, în cazul de față, Comisia ar trebui să despăgubească reclamantul pentru prejudiciul material suferit direct de acesta ca urmare a culpei serviciului Comisiei, și anume neefectuarea unei examinări detaliate a calificărilor reclamantului pentru posturile vacante după expirarea concediului său pentru interese personale. Ombudsmanul nu consideră că este în măsură să stabilească valoarea acestei compensații. El invită părțile să convină asupra principiului și a cuantumului unei compensații financiare. Prin urmare, Ombudsmanul face proiectul de recomandare de mai jos. 2.4 În ceea ce privește a doua cerere, Ombudsmanul observă că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, instituția în cauză nu poate fi considerată răspunzătoare pentru niciun prejudiciu financiar rezultat din decizia funcționarului de a-și părăsi locul de muncă înainte de a primi o notificare privind reintegrarea sa (6). Într-adevăr, articolul 40 alineatul (4) litera (d) in fine prevede că, până la reintegrarea efectivă, funcționarul rămâne în concediu fără plată pentru interese personale. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că, în cazul de față, Comisia nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia unilaterală a reclamantului de a demisiona. Prin urmare, cererea de despăgubire a reclamantului nu este întemeiată și nu s-a constatat nicio administrare defectuoasă cu privire la acest aspect al cazului.
3 Concluzie
Potrivit jurisprudenței Tribunalului de Primă Instanță, administrația verifică în mod sistematic, prin intermediul unei examinări aprofundate, aptitudinile funcționarului în așteptarea reintegrării pentru fiecare post vacant corespunzător gradului său.
În speță, autoritatea împuternicită să facă numiri nu și-a justificat în niciun fel concluzia potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor cerute de posturile vacante. De asemenea, cu excepția celor 4 posturi indicate chiar de reclamant, Comisia nu a făcut nicio referire la niciun post vacant A5/A4 de pe liste și nici nu a justificat, nici măcar în scurt timp, motivul pentru care reclamantul nu a putut fi reintegrat într-unul dintre aceste posturi. Comisia și-a bazat aprecierea cu privire la capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante numai pe curriculum vitae al reclamantului, pe care l-a considerat prea vag și vag și fără a solicita reclamantului informații mai detaliate. Prin urmare, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a efectuat examinarea detaliată, astfel cum se prevede în jurisprudența Curții de Justiție, a capacităților reclamantului în ceea ce privește fiecare post vacant corespunzător gradului său. Această nerespectare constituie un caz de administrare defectuoasă de natură să angajeze răspunderea Comisiei față de reclamant.
Având în vedere aceste concluzii (punctele 1.7 și 2.3) și având în vedere că nu a fost posibilă găsirea unei soluții amiabile între părți cu privire la acest punct, Ombudsmanul adresează Comisiei Europene următorul proiect de recomandare:
Europeană va fi informată cu privire la acest proiect de recomandare. În conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului, Comisia trimite un aviz detaliat în termen de trei luni. Avizul detaliat ar putea consta în acceptarea recomandării Ombudsmanului și o descriere a măsurilor luate pentru punerea în aplicare a recomandării.
Cu stimă
Jacob SÖDERMAN
Strasbourg, 4 noiembrie 1999
Stimate domnule P.,
La 1 aprilie 1998 ați depus o plângere la Ombudsmanul European cu privire la incapacitatea Comisiei Europene de a vă reintegra la sfârșitul concediului fără plată pentru interese personale și de a refuza să vă plătească o compensație pentru pierderea salariului și pensia redusă.
La 18 mai 1998, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene. Comisia și-a trimis avizul la 27 iulie 1998 și vi l-am transmis împreună cu o invitație de a formula observații, dacă doriți. La 14 septembrie 1998, am primit observațiile dumneavoastră cu privire la avizul Comisiei. La 31 martie 1999, am primit o scrisoare din partea dlui Brendan Donnelly, deputat în Parlamentul European, care a scris în numele dumneavoastră pentru a solicita informații cu privire la rezultatul plângerii dumneavoastră. La 12 aprilie 1999 i-am trimis un răspuns pentru a-l informa că plângerea dumneavoastră este încă în curs de investigare. V-am informat în consecință în aceeași zi.
La 22 aprilie 1999, ați trimis informații mai detaliate cu privire la plângerea dumneavoastră. La 23 aprilie 1999, am solicitat Comisiei observații suplimentare cu privire la anumite aspecte ale plângerii dumneavoastră. Comisia și-a trimis cel de-al doilea aviz la 1 iulie 1999, iar eu vi l-am transmis la 20 iulie 1999, cu invitația de a formula noi observații. La 11 august 1999, ați transmis observațiile dumneavoastră cu privire la cel de-al doilea aviz al Comisiei.
Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate. Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care am luat o decizie cu privire la plângerea dumneavoastră.
Plângerea
Potrivit reclamantului, faptele relevante au fost următoarele:
Reclamantul, funcționar de gradul A4 al Comisiei Europene, a fost în concediu fără plată pentru interese personale timp de un an, de la 1 octombrie 1995 până la 30 septembrie 1996. Acesta s-a plâns de faptul că Comisia nu l-a repus în funcție după această perioadă. Mai precis, la două luni de la expirarea concediului său fără plată, Comisia nu făcuse încă o ofertă de reintegrare și nici nu exista vreo perspectivă de reintegrare în viitor.
În consecință, reclamantul s-a adresat în scris directorului general al DG IX la 25 noiembrie 1996, informându-l că, pentru a-și asigura o sursă de venit regulat și având în vedere că nu avea altă opțiune decât pensionarea anticipată, a demisionat din funcție cu efect de la 1 octombrie 1996.
La 10 iunie 1997, reclamantul a solicitat, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, o compensație financiară pentru pierderea salariului de la expirarea concediului până la data scrisorii sale de demisie, precum și reducerea pensiei. La 5 august 1997, DG IX a răspuns că reclamantul a formulat o cerere neechivocă de demisie, astfel cum se prevede la articolul 48 din Statutul funcționarilor, și că, prin urmare, nu putea lua în considerare cererea sa de despăgubire.
La 17 septembrie 1997, reclamantul a introdus la AIPN o cale de atac împotriva acestui refuz în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, reiterând cererea sa de compensație financiară. Autoritatea împuternicită să facă numiri a respins cererea reclamantului în scrisoarea sa din 16 februarie 1998. Aceasta a considerat că Comisia nu săvârșise neregularități administrative și nu era responsabilă pentru demisia sa și că, prin urmare, nu trebuia să plătească o despăgubire. Prin urmare, reclamantul a depus prezenta plângere la Ombudsman, susținând că Comisia nu l-a reintegrat la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale și a refuzat să plătească o compensație pentru a) pierderea salariului din cauza nereintegrării sale și pentru b) pierderea financiară cauzată de demisia sa.
INQUIRY
Avizul Comisiei În
avizul său, Comisia a făcut trimitere la răspunsul autorității împuternicite să facă numiri din 16 februarie 1998. AIPN a amintit reclamantului dispoziția de la articolul 40 alineatul (4) litera (d) din statut, care impune instituției să reintegreze un funcționar, la expirarea concediului fără plată pentru interese personale, în primul post care corespunde gradului său și care devine vacant în categoria sau în serviciul său, cu condiția ca acesta să îndeplinească cerințele pentru postul respectiv. Procedura prin care se urmărește să se stabilească dacă un funcționar îndeplinește aceste cerințe trebuie să se desfășoare efectiv și trebuie să se desfășoare astfel încât instituția în cauză să poată dovedi că dispoziția a fost respectată. Neefectuarea unor astfel de verificări ar constitui o acțiune sau o omisiune culpabilă care ar atrage răspunderea Comisiei față de reclamantă.
În continuare, Comisia a observat că o examinare a măsurilor luate de reclamant, pe de o parte, și de Comisie, pe de altă parte, nu a evidențiat nicio neregulă în procedura de reintegrare. AIPN a considerat că faptul că reclamantul nu fusese reintegrat la sfârșitul lunii noiembrie 1996 era rezonabil, având în vedere că concediul său pentru interese personale expirase cu două luni înainte, la 30 septembrie 1996. Din aceste motive, cererea de despăgubire a reclamantului a fost refuzată în ceea ce privește perioada cuprinsă între încheierea concediului pentru interese personale și data scrisorii sale de demisie.
Autoritatea împuternicită să facă numiri a subliniat că, în hotărârea sa din 1 iulie 1976 (1), Curtea de Justiție a statuat că, în cazul unei cereri de despăgubire pentru nereintegrarea după expirarea concediului pentru interese personale, reclamantul nu poate, în lipsa serviciilor prestate, să solicite plata restanțelor salariale. Cu toate acestea, el are dreptul să primească despăgubiri pentru prejudiciul real pe care l-a suferit ca urmare a pierderii acestui salariu ca urmare a comportamentului nelegal al administrației.
În ceea ce privește cererea de compensație financiară de la data la care s-a pensionat, reclamantul a susținut că a fost obligat să demisioneze, având în vedere că administrația l-a lăsat fără venituri în cele două luni care au urmat expirării concediului său. Comisia a reamintit jurisprudența consacrată conform căreia instituția comunitară este răspunzătoare în cazul în care presupusul comportament este ilegal, prejudiciul a fost efectiv suferit și există o legătură de cauzalitate între comportamentul respectiv și prejudiciu.
În speță, AIPN a verificat dacă Comisia a luat efectiv măsuri și dacă a făcut acest lucru în mod corespunzător și că perioada de două luni cuprinsă între expirarea concediului și scrisoarea sa de demisie era un termen rezonabil, chiar dacă reclamantul nu a fost reintegrat. De asemenea, demisia reclamantului a fost rezultatul faptului că acesta și-a exprimat fără echivoc, în scris, intenția de a părăsi definitiv serviciul instituției, astfel cum se prevede la articolul 48 din Statutul funcționarilor. Prin urmare, având în vedere că demisia a fost un act voluntar al reclamantului, Comisia a concluzionat că nu are nicio responsabilitate directă în această privință și că nu poate fi atribuită nicio vină Comisiei. Prin urmare, cererea de compensație financiară a fost respinsă.
Observațiile reclamantului
Reclamantul și-a menținut plângerea. Acesta a afirmat că, de fapt, existau mai multe posturi vacante perfect adecvate la momentul respectiv și că Comisia nu i-a examinat calificările pentru niciunul dintre aceste posturi. El afirmă că patru posturi adecvate au fost rezervate pentru alți candidați sau pentru persoane din noile state membre. Prin urmare, reclamantul a considerat că declarația Comisiei potrivit căreia nu a existat nicio neregulă în procedura de reintegrare a personalului nu este corectă. Măsurile luate de Comisie nu au fost eficiente, având în vedere că nu au condus la o singură ofertă de reintegrare în termen de 3,5 luni de la data la care acesta și-a confirmat intenția de a reveni, nici la o perspectivă de reintegrare în viitor. Reclamantul a concluzionat că comportamentul Comisiei a fost neglijent, că a suferit un prejudiciu și că legătura de cauzalitate dintre cele două era clară. La 22 aprilie 1999, reclamantul a trimis detalii suplimentare cu privire la 4 posturi care erau vacante în momentul în care a solicitat reintegrarea.
ÎNTREBĂRI SUPLIMENTARE
Pentru a verifica dacă Comisia a examinat în detaliu capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante corespunzătoare gradului său, Ombudsmanul a solicitat Comisiei, la 23 aprilie 1999, observații suplimentare cu privire la trei aspecte.
În primul rând, Ombudsmanul a solicitat să obțină lista tuturor posturilor (inclusiv cerințele) corespunzătoare gradului reclamantului (A4) care au fost vacante în perioada de după expirarea concediului său pentru interese personale (30 septembrie 1996).
În al doilea rând, Comisiei i s-a solicitat să răspundă la afirmația reclamantului potrivit căreia nu i-a examinat calificările pentru niciunul dintre posturile vacante, deoarece acestea erau rezervate altor candidați.
În cele din urmă, Ombudsmanul a întrebat care a fost justificarea pentru luarea în considerare de către autoritatea împuternicită să facă numiri a faptului că posturile vacante nu corespundeau calificărilor reclamantului (scrisoarea comisarului Liikanen din 16 februarie 1998, pagina 3, ultimul paragraf).
Al doilea aviz al Comisiei
Comisia a transmis Ombudsmanului listele posturilor de conducere vacante care au fost publicate săptămânal între 18 iulie 1996 și 28 noiembrie 1996. Comisia a reiterat faptul că acest litigiu a fost consecința deciziei unilaterale a reclamantului din 25 noiembrie 1996 de a demisiona din Comisie, la mai puțin de două luni de la 1 octombrie 1996. Prin urmare, Comisia a declarat că nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia respectivă sau pentru impactul acesteia asupra veniturilor reclamantului.
În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu a examinat calificările sale pentru niciunul dintre posturile vacante, Comisia a observat că nu se contestă că au existat posturi A5/A4 vacante între 1 octombrie 1996 și 30 noiembrie 1996, inclusiv cele patru posturi de șef de unitate citate de reclamant. Comisia a subliniat mai întâi că unul dintre posturile la care s-a referit reclamantul era un post A3 și, prin urmare, nu era relevant. Prin urmare, a fost necesar să se examineze dacă curriculum vitae al reclamantului a demonstrat că îndeplinește cerințele pentru celelalte trei posturi.
Potrivit CV-ului reclamantului, în calitate de funcționar A4, a fost administrator principal (A5/4) și, ulterior, șef de divizie în cadrul DG II (Afaceri Economice și Financiare) între 1974 și 1990. Între 1990 și 1995 a fost consilier al DG I din Paris. Comisia a observat că CV-ul reclamantului era vag în ceea ce privește cariera și competențele sale și că, până în 1988, postul de șef de divizie era rezervat funcționarilor A3. După 1990, reclamantul nu a mai fost șef de divizie (sau, mai degrabă, șef de unitate).
Posturile vacante în cauză au fost cele de șef al unității „Dimensiunea externă a pieței interne și servicii financiare” din cadrul DG XV, șef al unității „Monitorizarea impactului Fondului social european” din cadrul DG V și șef al unității „Organizația Națiunilor Unite” din cadrul DG IA. Fiecare dintre aceste posturi necesită abilități speciale. Comisia a afirmat că există îndoieli întemeiate cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerinței pentru aceste posturi, atât în ceea ce privește nivelul de responsabilitate (un candidat pentru un post de șef de unitate trebuie să aibă competențe de conducere dovedite), cât și în ceea ce privește celelalte cerințe. Prin urmare, nu s-ar putea reproșa administrației că nu l-a repus imediat în funcție pe reclamant, deoarece, în astfel de circumstanțe, aceasta trebuie să solicite informații suplimentare de la persoana în cauză. Faptul că Comisia nu a făcut acest lucru s-a datorat faptului că reclamantul s-a pensionat înainte ca acest lucru să poată fi realizat într-un termen rezonabil.
DG IX din cadrul Comisiei a contactat, de asemenea, diferite direcții generale, inclusiv DG I, DG II, DG VI și DG XXI, în încercarea de a găsi un post adecvat pentru reclamant. Totuși, aceste încercări nu au condus la reintegrarea sa, deoarece CV-ul reclamantului nu conținea suficiente detalii cu privire la capacitățile sale. Comisia a observat că acest CV era prea vag pentru a permite luarea unei decizii imediate.
Prin urmare, Comisia a concluzionat că administrația era departe de a fi inactivă în această privință și a început să ia măsuri pentru reintegrarea reclamantului.
Observațiile suplimentare ale reclamantului
Reclamantul și-a menținut plângerea, reiterând faptul că nu i s-a oferit niciun post în cele 3,5 luni care au urmat cererii sale de reintegrare profesională. Reclamantul a observat, de asemenea, că CV-ul său era menit să sintetizeze experiența sa profesională care era deja cunoscută Comisiei de 22 de ani. Reclamantul a adăugat că a ocupat într-adevăr un post A3 în calitate de șef de divizie în cadrul DG II-E-2 în perioada 1986-1987. Reclamantul a afirmat că posturile la care s-a referit Comisia au fost toate în conformitate cu experiența și responsabilitățile sale în cadrul Delegației de la Paris. În sfârșit, acesta a arătat că Comisia ar fi putut solicita informații suplimentare cu privire la CV-ul său.
DECIZIA
1 Nereușita Comisiei de a-l reintegra pe reclamant la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale
1.1 Reclamantul a susținut că Comisia nu l-a reintegrat la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale, la 30 septembrie 1996. Mai precis, la două luni după această dată, el nu primise încă o ofertă de reintegrare și nici nu exista vreo perspectivă de reintegrare în viitorul apropiat. Comisia a observat că examinarea măsurilor luate de Comisie a arătat că nu a existat nicio neregulă în procedura de reintegrare. În cel de al doilea aviz, Comisia a adăugat că există îndoieli întemeiate cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerințelor pentru posturile vacante. Comisia a subliniat, de asemenea, că CV-ul reclamantului este prea vag pentru a lua o decizie imediată cu privire la reintegrarea sa.
1.2 Ombudsmanul amintește că articolul 40 alineatul (4) litera (d) din statut prevede că, la expirarea concediului, funcționarul este reintegrat pe primul post corespunzător gradului său care devine vacant în categoria sau în serviciul său, cu condiția să îndeplinească cerințele pentru postul respectiv. Potrivit jurisprudenței Tribunalului de Primă Instanță, administrația verifică în mod sistematic, prin intermediul unei examinări aprofundate, aptitudinile funcționarului în așteptarea reintegrării pentru fiecare post vacant corespunzător gradului său. Prin urmare, procedura de verificare a capacității funcționarilor în așteptarea reintegrării trebuie să fie eficientă și să își urmeze cursul astfel încât instituțiile să poată dovedi că aceasta a fost respectată. În această privință, deși autoritățile competente nu pot fi obligate să demonstreze că au examinat aptitudinile funcționarului atunci când există o divergență vădită între aptitudinile sale și cele necesare pentru un anumit post vacant, o astfel de dovadă trebuie totuși prezentată în toate cazurile în care, în lipsa unei astfel de divergențe vădite, este necesară o verificare completă a aptitudinilor persoanei în cauză în raport cu un post vacant. Lipsa verificării sistematice a aptitudinilor funcționarului în cauză pentru fiecare post vacant în care ar fi putut fi reintegrat constituie o culpă legată de serviciu care poate angaja răspunderea administrației în măsura în care o astfel de lipsă întârzie reintegrarea persoanei în cauză (2).
1.3 Prin urmare, Ombudsmanul verifică dacă, în cazul de față, Comisia a efectuat o examinare detaliată a capacităților reclamantului în ceea ce privește posturile vacante. Se pare că reclamantul a solicitat, la 12 august 1996, să fie repus în drepturi cu efect de la 1 octombrie 1996. În decizia sa finală din 16 februarie 1998 privind calea de atac introdusă de reclamant în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, autoritatea împuternicită să facă numiri a observat doar că nicio direcție generală nu a fost în măsură să ofere un post reclamantului înainte de sfârșitul lunii noiembrie 1996, deoarece „fie nu dispuneau de posturi vacante pertinente, fie posturile vacante nu corespundeau capacităților reclamantului”. Autoritatea împuternicită să facă numiri nu a furnizat nicio justificare pentru concluzia sa potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor solicitate de posturile vacante și nici nu s-a referit la posturile specifice care erau vacante.
1.4 Prin urmare, Ombudsmanul a solicitat mai multe detalii cu privire la lista posturilor vacante în perioada de după expirarea concediului reclamantului pentru interese personale. De asemenea, acesta a solicitat Comisiei să indice care a fost justificarea autorității împuternicite să facă numiri pentru concluzia sa potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor ale posturilor vacante. Din listele de posturi vacante publicate între 18 iulie 1996 și 28 noiembrie 1996 reiese că, în această perioadă, au fost vacante peste douăzeci și cinci de posturi A5/A4 (3).
1.5 Cu toate acestea, în opinia sa adresată Ombudsmanului, cu excepția celor 4 posturi indicate chiar de reclamant, Comisia nu a făcut nicio referire la vreun post vacant A5/A4 din aceste liste și nici nu a oferit o justificare, chiar și în scurt timp, a motivului pentru care reclamantul nu a putut fi reintrodus într-unul dintre aceste posturi. În ceea ce privește trei dintre cele patru posturi menționate de reclamant, Comisia s-a limitat din nou să observe, fără o examinare detaliată, că exista o îndoială rezonabilă cu privire la faptul că reclamantul îndeplinea cerințele pentru aceste posturi, atât în ceea ce privește nivelul de responsabilitate (necesitatea unor competențe de conducere dovedite pentru posturile de șef de unitate), cât și celelalte cerințe. Comisia a adăugat chiar că, având în vedere această incertitudine reală, administrația trebuie, în astfel de împrejurări, să solicite informații suplimentare de la persoana interesată. Această cerință a fost confirmată și de jurisprudența Tribunalului de Primă Instanță (4). Cu toate acestea, Comisia nu a procedat astfel.
1.6 Pe baza celor de mai sus, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a efectuat examinarea detaliată, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, a capacităților reclamantului în ceea ce privește fiecare post vacant corespunzător gradului său. Acest lucru este confirmat, de asemenea, de faptul că Comisia și-a bazat aprecierea cu privire la capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante numai pe curriculum vitae al reclamantului, pe care l-a considerat prea vag și vag și fără a solicita reclamantului informații mai detaliate. De asemenea, se pare că, în niciun moment, Comisia nu a consultat detaliile dosarului personal al reclamantului, ceea ce ar fi putut face având în vedere că acesta a lucrat pentru Comisie timp de 22 de ani.
1.7 Prin urmare, din aceste considerații reiese că neefectuarea de către Comisie a unei examinări detaliate a calificărilor reclamantului pentru posturile în cauză constituie un caz de administrare defectuoasă de natură să angajeze răspunderea Comisiei față de reclamant. Având în vedere că, din cauza opiniilor contrare ale Comisiei și ale reclamantului, nu a fost posibilă găsirea unei soluții amiabile între părți cu privire la acest aspect, Ombudsmanul face proiectul de recomandare de mai jos.
2 Reclamantul a solicitat o compensație financiară pentru nereintegrarea sa de către Comisie și implicațiile financiare ale demisiei sale
2.1 Reclamantul a solicitat o compensație pentru 1) pierderea salariului (între sfârșitul concediului său fără plată și data demisiei sale) din cauza nereintegrării sale de către Comisie la sfârșitul concediului său fără plată pentru interese personale și pentru 2) pierderea financiară legată de faptul că a trebuit să demisioneze din partea Comisiei. Comisia a refuzat să plătească ambele compensații deoarece a considerat că, pe de o parte, nu a comis o neregulă în procedura de reintegrare și, pe de altă parte, nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia unilaterală a reclamantului de a demisiona din Comisie.
2.2 În ceea ce privește prima cerere de despăgubire ca urmare a nereintegrării reclamantului de către Comisie, Ombudsmanul observă că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, solicitantul de despăgubiri pentru nereintegrarea după expirarea concediului pentru interese personale nu poate solicita, în absența serviciilor prestate, plata unor restanțe salariale. Cu toate acestea, el are dreptul să primească despăgubiri pentru prejudiciul real suferit ca urmare a pierderii acestui salariu ca urmare a comportamentului nelegal al administrației (5).
2.3 Prin urmare, în cazul de față, Comisia ar trebui să despăgubească reclamantul pentru prejudiciul material suferit direct de acesta ca urmare a culpei serviciului Comisiei, și anume neefectuarea unei examinări detaliate a calificărilor reclamantului pentru posturile vacante după expirarea concediului său pentru interese personale. Ombudsmanul nu consideră că este în măsură să stabilească valoarea acestei compensații. El invită părțile să convină asupra principiului și a cuantumului unei compensații financiare. Prin urmare, Ombudsmanul face proiectul de recomandare de mai jos. 2.4 În ceea ce privește a doua cerere, Ombudsmanul observă că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, instituția în cauză nu poate fi considerată răspunzătoare pentru niciun prejudiciu financiar rezultat din decizia funcționarului de a-și părăsi locul de muncă înainte de a primi o notificare privind reintegrarea sa (6). Într-adevăr, articolul 40 alineatul (4) litera (d) in fine prevede că, până la reintegrarea efectivă, funcționarul rămâne în concediu fără plată pentru interese personale. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că, în cazul de față, Comisia nu poate fi considerată responsabilă pentru decizia unilaterală a reclamantului de a demisiona. Prin urmare, cererea de despăgubire a reclamantului nu este întemeiată și nu s-a constatat nicio administrare defectuoasă cu privire la acest aspect al cazului.
3 Concluzie
Potrivit jurisprudenței Tribunalului de Primă Instanță, administrația verifică în mod sistematic, prin intermediul unei examinări aprofundate, aptitudinile funcționarului în așteptarea reintegrării pentru fiecare post vacant corespunzător gradului său.
În speță, autoritatea împuternicită să facă numiri nu și-a justificat în niciun fel concluzia potrivit căreia capacitățile reclamantului nu corespundeau celor cerute de posturile vacante. De asemenea, cu excepția celor 4 posturi indicate chiar de reclamant, Comisia nu a făcut nicio referire la niciun post vacant A5/A4 de pe liste și nici nu a justificat, nici măcar în scurt timp, motivul pentru care reclamantul nu a putut fi reintegrat într-unul dintre aceste posturi. Comisia și-a bazat aprecierea cu privire la capacitățile reclamantului în ceea ce privește posturile vacante numai pe curriculum vitae al reclamantului, pe care l-a considerat prea vag și vag și fără a solicita reclamantului informații mai detaliate. Prin urmare, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a efectuat examinarea detaliată, astfel cum se prevede în jurisprudența Curții de Justiție, a capacităților reclamantului în ceea ce privește fiecare post vacant corespunzător gradului său. Această nerespectare constituie un caz de administrare defectuoasă de natură să angajeze răspunderea Comisiei față de reclamant.
Având în vedere aceste concluzii (punctele 1.7 și 2.3) și având în vedere că nu a fost posibilă găsirea unei soluții amiabile între părți cu privire la acest punct, Ombudsmanul adresează Comisiei Europene următorul proiect de recomandare:
- Comisia ar trebui să despăgubească reclamantul pentru prejudiciul material pe care l-a suferit în mod direct ca urmare a culpei legate de serviciu a Comisiei, și anume neefectuarea unei examinări detaliate a calificărilor reclamantului pentru posturile vacante după expirarea concediului său pentru interese personale.
Europeană va fi informată cu privire la acest proiect de recomandare. În conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului, Comisia trimite un aviz detaliat în termen de trei luni. Avizul detaliat ar putea consta în acceptarea recomandării Ombudsmanului și o descriere a măsurilor luate pentru punerea în aplicare a recomandării.
Cu stimă
Jacob SÖDERMAN
(1) Cauza 58/75, Sergy/Comisia, Culegere 1976, p. 1139.
(2) Cauza T-48/90, Giordani/Comisia, Rec., 1993, p. II-721, punctele 50-56; Cauza T-276/94, Buick/Comisia, Rec., 1995, p. II-667, punctele 34-46; Cauza T-205/96, Bieber/Parlamentul European, Rec., 1998, p. II-723.
(3) Posturi vacante COM/088/96, COM/090/96, COM/093/96, COM/094/96, COM/095/96, COM/096/96, COM/R/5138/96, COM/036/96, COM/105/96, COM/104/96, COM/103/96, COM/109/96, COM/110/96, COM/065/96, COM/113/96, COM/118/96, COM/122/96, COM/120/96, COM/126/96, COM/115/96, COM/116/96, COM/128/96, COM/R/5659/96, COM/131/96, COM/155/96 COM/157/96, COM/163/96.
(4) A se vedea cauza T-276/94 de mai sus, punctul 43.
(5) Cauza 58/75, Sergy/Comisia, Rec., 1976, p. 1139, punctul 39.
(6) Cauza 292/87, Pizziolo/Comisia, Rec. 1988, p. 5165.
(7) Decizia 94/262 a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor Ombudsmanului, JO L 113/15, 1994.