FOR PREVIEWING & TESTING PURPOSES ONLY.
This notification will disappear once the page will be published.
This link is available for less than 30 minutes.
  • Ușor de citit
  • Dimensiune text

Aveți o plângere împotriva unei instituții sau unui organism al UE?

Limba actuală: 
  • Română
limbi disponibile: 

Strategia Ombudsmanului European pentru mandatul 2025-2029

Strategia Ombudsmanului European pentru mandatul 2025-2029

Introducere

Teresa Anjinho, European Ombudswoman

Ombudsmanul European examinează plângeri și efectuează anchete în cazurile de presupusă administrare defectuoasă în activitățile instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor UE, cu excepția Curții de Justiție a Uniunii Europene în exercitarea funcției sale jurisdicționale.

Acest rol important oferă cetățenilor și organizațiilor un mijloc de recurs în situațiile în care consideră că plângerile lor rămân nesoluționate de către instituțiile în cauză. De asemenea, îi conferă Ombudsmanului competența de a efectua anchete din proprie inițiativă și de a colabora cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE și cu alte părți interesate pentru a identifica în mod proactiv domeniile care necesită îmbunătățiri și pentru a aborda problemele sistemice. Astfel, Ombudsmanul contribuie la asigurarea bunei administrări și, prin urmare, la consolidarea standardelor și valorilor democratice care stau la baza UE.

De la înființarea biroului în 1995, Ombudsmanul a tratat peste 68 000 de plângeri și a efectuat aproape 10 000 de anchete.

Bazându-mă pe experiența și realizările predecesorilor mei și ținând seama de provocările geopolitice majore cu care se confruntă în prezent UE, ambiția mea este să apăr drepturile cetățenilor și ale organizațiilor. Îmi propun să acționez ca un adevărat mediator între aceștia și UE, consolidând încrederea în guvernanța democratică a UE și asigurându-mă că instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE respectă cele mai înalte standarde de bună administrare.

Acest lucru va implica:

  • plasarea drepturilor cetățenilor în centrul acțiunilor noastre,
  • acționarea nu numai în mod reactiv, ci și proactiv și strategic pentru a produce schimbări pozitive și
  • promovarea unui dialog constructiv cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE, precum și colaborarea cu alte părți interesate relevante.

Această strategie, elaborată în urma unor consultări interne ample, prezintă modul în care biroul meu intenționează să realizeze acest lucru în următorii ani, precum și principiile și valorile care ne vor călăuzi activitatea.

Teresa Anjinho, Ombudsmanul European

Teresa Anjinho's signature

Octombrie 2025

  • Misiune

    Misiunea noastră este de a contribui la soluționarea plângerilor și de a ne asigura că administrația UE aplică cele mai înalte standarde de integritate, transparență, responsabilitate și receptivitate. Realizăm acest lucru prin plasarea cetățenilor și a drepturilor lor în centrul acțiunilor noastre și prin promovarea unui dialog constructiv cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE, precum și prin colaborarea cu alte părți interesate relevante.

  • Viziune

    Recunoașterea Ombudsmanului ca apărător de încredere al drepturilor și al principiilor care stau la baza funcționării democratice a UE și ca agent al unei schimbări pozitive.

  • Principii și valori

    Principiile și valorile noastre călăuzitoare stau la baza modului în care ne desfășurăm activitatea și interacționăm cu părțile interesate.

Principiile noastre călăuzitoare

Aceste principii ne ghidează deciziile și interacțiunile la toate nivelurile

Integritate:
acționăm în mod etic și respectăm cele mai înalte standarde de conduită profesională.
Corectitudine:
ne străduim să ne asigurăm că organizațiile și cetățenii sunt tratați în mod just, echitabil și cu respectul cuvenit.
Imparțialitate:
tratăm toate părțile în mod egal și obiectiv, fără prejudecăți și influențe nejustificate.
Independență:
ne desfășurăm activitatea în mod autonom, asigurând credibilitatea și încrederea.
Responsabilitate:
ne asumăm responsabilitatea și răspundem pentru acțiunile și deciziile noastre.

Valorile noastre fundamentale

Aceste valori definesc modul în care lucrăm și interacționăm cu cetățenii, organizațiile și instituțiile

Respect:
tratăm pe toată lumea cu demnitate, apreciind diversitatea perspectivelor și a experiențelor.
Deschidere:
promovăm transparența și comunicarea clară, atât în cadrul instituției noastre, cât și în exterior.
Incluziune:
ne străduim să ne asigurăm că serviciile noastre sunt accesibile și răspund nevoilor tuturor cetățenilor.
Colaborare:
promovăm dialogul constructiv și cooperarea cu instituțiile și părțile interesate.
Eficiență:
ne propunem să obținem rezultate prin utilizarea promptă și oportună a resurselor noastre.

Obiective

1. Creșterea capacității de acțiune a cetățenilor

Obiectiv: Să informăm cetățenii și societatea civilă despre rolul Ombudsmanului European și să ne asigurăm că vocile lor sunt auzite, iar drepturile lor respectate.

  • Să explorăm noi modalități de a crește gradul de conștientizare cu privire la Biroul Ombudsmanului European, rolul nostru și dreptul cetățenilor și al organizațiilor de a apela la noi
  • Să adoptăm o abordare orientată pentru a implica cetățenii din categoriile subreprezentate.
  • Să ne asigurăm că platformele noastre de comunicare sunt ușor de utilizat și accesibile unui public cât mai larg posibil.
  • Să comunicăm cu privire la activitatea noastră într-un mod care să sublinieze importanța bunei administrări, precum și independența biroului și rolul său de apărător al drepturilor cetățenilor.
  • Să promovăm un proces decizional transparent, favorabil incluziunii și responsabil la nivelul UE prin consultări publice semnificative privind politicile de sprijinire a participării cetățenilor.
  • Să utilizăm întreaga gamă de competențe ale Ombudsmanului pentru a trata problemele semnalate, inclusiv activitățile UE în țări terțe.

2. Producerea de schimbări pozitive

Obiectiv: Să stimulăm schimbările instituționale și să consolidăm buna administrare prin promovarea echității, integrității, transparenței și încrederii.

  • Să emitem în continuare propuneri de soluții, sugestii de îmbunătățire și recomandări în timp util, clare și bine justificate către instituțiile UE și să ne asigurăm că deciziile noastre sunt bine fundamentate și solide.
  • Să monitorizăm și să întreprindem activități de monitorizare pentru a ne asigura că propunerile noastre de soluții, sugestiile de îmbunătățire și recomandările sunt puse în aplicare.
  • Să anticipăm modul în care contextul în continuă schimbare al UE va afecta activitatea Ombudsmanului și să contribuim activ la dezbaterile și discuțiile relevante privind principiile și valorile fundamentale ale administrației UE.
  • Să ne concentrăm activitatea strategică pe domenii de interes public, care aduc un plus de valoare și care pot fi abordate de birou.
  • Să prezentăm impactul activității Ombudsmanului, inclusiv prin publicarea rezultatelor anchetelor, a rapoartelor tematice și a ghidurilor.
  • Să valorificăm atribuțiile de supraveghere ale Parlamentului European pentru a sprijini și a consolida concluziile Ombudsmanului și pentru a atrage atenția asupra unor aspecte esențiale de interes public.

3. Consolidarea parteneriatelor

Obiectiv: Să stabilim și să cultivăm relații de colaborare cu părțile interesate care pot sprijini și mări eficacitatea Ombudsmanului în protejarea drepturilor cetățenilor și promovarea bunei administrări.

  • Să consolidăm relațiile de lucru cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE pentru a ne asigura că rolul Ombudsmanului European este înțeles și respectat, pentru a contribui la obținerea de rezultate rapide și echitabile în cazul plângerilor și pentru a promova bunele practici administrative.
  • Să intensificăm colaborarea cu Rețeaua europeană a ombudsmanilor ca mijloc de a asigura o mai bună protecție a drepturilor cetățenilor UE și de a amplifica aspectele majore legate de democrație, statul de drept și drepturile fundamentale la nivelul UE și la nivel național.
  • Să promovăm cooperarea cu organizațiile internaționale implicate în apărarea drepturilor omului și a statului de drept, precum Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Organizația Națiunilor Unite.
  • Să colaborăm cu organizațiile societății civile și ONG-uri și să obținem de la ele informații despre preocupările cetățenilor.
  • Să colaborăm cu instituțiile academice și rețelele de cercetare pentru a promova rolul Ombudsmanului în îmbunătățirea guvernanței.

4. Promovarea calității și eficienței operaționale

Obiectiv: Să promovăm un Birou al Ombudsmanului orientat spre viitor, adaptabil și cu un spirit de disponibilitate, care să exemplifice bunele practici, să adopte inovația și să rămână receptiv la tendințele și nevoile în continuă evoluție.

  • Să ne revizuim și să ne adaptăm încontinuu procesele pentru a ne eficientiza operațiunile și a asigura flexibilitatea și capacitatea de reacție.
  • Să ne îmbunătățim instrumentele digitale și să explorăm modul în care IA poate contribui în mod util la simplificarea și eficientizarea proceselor noastre de gestionare a plângerilor și a altor procese.
  • Să promovăm o gestionare exemplară a resurselor umane prin recrutarea și păstrarea personalului cu înalte calificări și prin încurajarea unei culturi interne de comunicare, colaborare, stare de bine și învățare continuă pentru a sprijini dezvoltarea personală și agilitatea organizațională.
  • Să adoptăm o abordare orientată către un spirit de disponibilitate, favorabilă incluziunii și accesibilă în interacțiunile noastre cu părțile interesate interne și externe.
  • Să asigurăm în continuare conformitatea cu normele și reglementările aplicabile și cu principiile eticii și bunei guvernanțe, inclusiv în domeniul transparenței, al protecției datelor și al sustenabilității.

Punere în aplicare

Acțiunile concrete de punere în aplicare a acestei strategii vor fi incluse în planul anual de gestiune pentru anii care acoperă mandatul actual. Biroul va stabili, de asemenea, o serie de indicatori-cheie de performanță pentru a măsura progresele înregistrate în realizarea obiectivelor și priorităților strategiei.