FOR PREVIEWING & TESTING PURPOSES ONLY.
This notification will disappear once the page will be published.
This link is available for less than 30 minutes.
  • Ușor de citit
  • Dimensiune text

Aveți o plângere împotriva unei instituții sau unui organism al UE?

Limba actuală: 
  • Română
Limba sursă: 
limbi disponibile: 
Traducerea acestei pagini a fost generată prin traducere automată.
Traducerile automate pot conține erori care pot reduce claritatea și exactitatea; Ombudsmanul nu își asumă răspunderea pentru eventuale discrepanțe. Pentru cele mai fiabile informații și securitate juridică, vă rugăm să consultați versiunea sursă din engleză, linkul de mai sus.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați politica noastră lingvistică și de traducere.

Decizia în cazul 1064/2015/JAP privind respingerea și recuperarea de către Comisia Europeană a costurilor declarate în temeiul unui acord de grant PC6

Cazul a vizat respingerea de către Comisie și a propus recuperarea anumitor costuri legate de activitățile subcontractate în contextul unui acord de grant PC6. Ca urmare a anchetei Ombudsmanului, Comisia a decis să nu procedeze la recuperarea costurilor în valoare totală de aproape 87 000 EUR. Comisia a explicat că a decis să își modifice decizia inițială pe baza faptului că reclamantul a acționat cu bună-credință și în conformitate cu recomandările pe care Comisia însăși le-a dat.

Ombudsmanul a salutat această nouă decizie; cu toate acestea, petiționara a considerat regretabil faptul că, timp de mai mulți ani, reclamantul a avut perspectiva unei recuperări majore a fondurilor care atârnau de el.

Contextul plângerii

1. Reclamantul, un institut de cercetare polonez, a pus în aplicare o serie de proiecte care au fost cofinanțate de Uniunea Europeană în cadrul celui de Al șaselea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (denumit în continuare „PC6”) între 2004 și 2009.

2. La 15 februarie 2005, reclamantul s‐a consultat prin e‐mail cu responsabilul de proiect al Comisiei pentru a stabili dacă aceasta putea subcontracta anumite lucrări. La 16 februarie 2005, responsabilul de proiect a răspuns prin e-mail și a sugerat că reclamantul ar putea angaja o anumită persoană în temeiul unui contract de muncă pentru a evita o cerere de ofertă de subcontractare.

3. După finalizarea cu succes a proiectelor, Comisia a efectuat, în iulie 2010, un audit financiar în cadrul a trei proiecte. Raportul de audit a evidențiat o serie de probleme. Comisia a comunicat reclamantului concluziile sale preliminare în martie 2011, iar reclamantul a trimis explicații detaliate.

4. În august 2013, Comisia a trimis reclamantului raportul final de audit. Raportul a respins costurile legate de unele sarcini considerate subcontractare. Dialogul ulterior, care a implicat o corespondență amplă și o serie de reuniuni, s-a dovedit a fi lipsit de succes din punctul de vedere al reclamantului.

5. Motivul respingerii costurilor a fost nerespectarea normelor acordului de grant. Auditorii au respins costurile declarate pentru o serie de contracte de servicii încheiate cu o altă entitate, deoarece reclamantul nu a depus oferte pentru contracte, ci le-a atribuit în mod direct. Acest lucru contravine articolului II.6.2 din acordul de grant, care prevede că subcontractele trebuie atribuite „ofertei care prezintă cel mai bun raport calitate-preț (...) în condiții de transparență și egalitate de tratament”. Având în vedere importanța contractelor, care acopereau unele elemente esențiale ale proiectului, auditorii nu au fost de acord cu reclamantul că sarcinile constituiau „servicii minore”, ceea ce i-ar scuti de regula de mai sus.  În plus, acordul de grant inițial nu prevedea nicio posibilitate de subcontractare [1]. Auditorii au declarat, de asemenea, că nu pot fi de acord cu selectarea contractantului și nici cu „selectarea formei juridice a cooperării”.

6. Prin urmare, Comisia a dispus recuperarea tuturor costurilor de subcontractare, în valoare totală de aproape 87. 000 EUR.

7. La 28 octombrie 2013, responsabilul de proiect al Comisiei a trimis un e-mail reclamantului și a confirmat că, în e-mailul său din 16 februarie 2005, „a convenit, după consultări interne cu unitatea juridică [a Comisiei], să nu organizeze nicio procedură de ofertare și a recomandat un contract de muncă (...)”. În plus, „în locul [contractului de muncă] [...] [el] a fost mulțumit de contractul de servicii selectat la final (...)”. Responsabilul de proiect a încheiat spunând: „Insist asupra faptului că am fost ținut la curent cu privire la fiecare contract ulterior contractului inițial ”.

6. Eforturile reclamantului de a găsi o soluție amiabilă nu au avut succes. În consecință, în iunie 2015, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului European.

Ancheta

7. Ombudsmanul a deschis o anchetă privind decizia Comisiei de a respinge și, ulterior, de a recupera costurile legate de anumite subcontracte, chiar dacă acestea au fost încheiate cu sprijinul responsabilului de proiect relevant.

8. În cursul anchetei, Ombudsmanul a primit răspunsul Comisiei cu privire la plângere și, ulterior, observațiile reclamantului. În desfășurarea anchetei, Ombudsmanul a luat în considerare argumentele și opiniile prezentate de părți.

Afirmația potrivit căreia Comisia a respins în mod incorect costurile legate de subcontracte și a dispus recuperarea acestora

Argumentele reclamantului și ale instituției

9. Reclamantul a susținut că Comisia nu ar fi trebuit să respingă costurile deoarece sarcinile acoperite de contractele de servicii relevante erau „sarcini minore” [2], pentru care „a fost necesar doar acordul Comisiei, dar nu și o procedură de licitație completă”. Astfel cum reiese din corespondența prin e-mail (a se vedea punctele 2 și 7 de mai sus), reclamantul a solicitat și a obținut autorizarea prealabilă din partea responsabilului de proiect al Comisiei pentru a încheia aceste contracte. Responsabilul de proiect a confirmat, de asemenea, autorizarea verbal. Într-un e-mail din 28 octombrie 2013, în cursul dialogului reclamantului cu Comisia, responsabilul de proiect a certificat că a fost pe deplin conștient de deciziile reclamantului de a alege o altă formă juridică de cooperare cu entitatea și de prelungire a contractelor. În acest context, reclamantul a observat că, deși Comisia „a luat act” de această corespondență, ea nu a prezentat observații pe fond. În ceea ce privește faptul că reclamantul a atribuit contractul în mod direct, acest lucru a fost justificat deoarece subcontractantul avea o „experiență unică și specifică” relevantă pentru sarcini.

10. În răspunsul său adresat Ombudsmanului, Comisia a afirmat că auditorii săi nu au contestat niciodată faptul că responsabilul de proiect a luat act de posibilitatea subcontractării în cauză. Cu toate acestea, Comisia și-a confirmat opinia potrivit căreia costurile erau neeligibile deoarece reclamantul nu a respectat normele acordului de grant. Cu toate acestea, având în vedere „circumstanțele specifice ale [acestui] caz, buna-credință a [reclamantului] și avizul [reclamantului] primit”, Comisia s-a oferit să renunțe la recuperarea sumei de 86 720,11 EUR [3].

11. Reclamantul și-a exprimat satisfacția cu privire la propunerea Comisiei.

Evaluarea Ombudsmanului

12. Ombudsmanul salută decizia Comisiei de a nu proceda la recuperarea propusă în acest caz.  În circumstanțele specifice, aceasta a fost decizia corectă pe care am luat-o. Ombudsmanul consideră că recuperarea nu ar fi fost nici justă, nici conformă cu principiul proporționalității. Atunci când s-a angajat să contracteze anumite aspecte ale proiectului, reclamantul a acționat cu bună-credință și în conformitate cu avizul responsabilului de proiect al Comisiei, aviz pe care acesta din urmă era autorizat să îl acorde. Funcția însăși a responsabilului de proiect implică faptul că aceasta include acordarea de consiliere și că destinatarul unei astfel de consilieri are dreptul să aibă încredere că o acțiune în conformitate cu consilierea respectivă va fi acceptabilă pentru Comisie. În caz contrar, reclamantul (și, într-adevăr, alți beneficiari ai granturilor) nu poate fi niciodată sigur când și în ce măsură se poate baza pe comunicările responsabililor de proiect relevanți din cadrul Comisiei. Acest lucru ar pune în pericol încrederea cetățenilor în administrație și ar afecta derularea unor programe precum PC7. Deși părțile la astfel de acorduri de grant au opțiunea de a sesiza o instanță cu privire la orice chestiune contestată, aceasta nu este întotdeauna o opțiune realistă, în special pentru operatorii mai mici (beneficiarii granturilor) care ar putea să nu fie în măsură să riște cheltuielile de judecată implicate.  Deși în prezent s-a ajuns la o concluzie satisfăcătoare în acest caz particular, este regretabil faptul că, timp de mai mulți ani, reclamantul s-a confruntat cu perspectiva de a trebui să ramburseze aproape 87. 000 EUR pentru Comisie.

13. Acest caz particular subliniază că, în astfel de chestiuni, Comisia trebuie să fie foarte atentă pentru a nu permite ca acțiunile sale să fie determinate exclusiv de aspectele tehnice ale acordului de grant, ci trebuie să urmărească respectarea principiului proporționalității, care este un principiu de rang superior obligatoriu pentru Comisie și a cărui respectare, în materie de recuperare, este impusă în mod explicit de Regulamentul de punere în aplicare a Regulamentului financiar [4]. Este un fapt recunoscut că acordurile de grant din cadrul PC7 prezintă o complexitate care poate fi tulburătoare pentru beneficiari. Erorile pot apărea în cursul vieții unui proiect. Comisia trebuie, pe de o parte, să pună în aplicare acordurile de grant, în vederea protejării intereselor financiare ale UE. Având în vedere numărul mare de acorduri de grant pe care Comisia le administrează, este, de asemenea, de înțeles și corect ca tratamentul acordurilor să devină într-o anumită măsură standardizat. Pe de altă parte, Comisia trebuie să examineze de asemenea ceea ce este echitabil și just în împrejurările unui acord individual. O opinie generală a ombudsmanilor din sectorul public este că nicio normă juridică nu ar trebui aplicată într-un mod atât de inflexibil încât să cauzeze o gravă nedreptate sau nedreptate; principiile bunei administrări trebuie, de asemenea, respectate. Principiul egalității impune ca situațiile egale să fie tratate în mod egal, dar și ca situațiile diferite să nu fie tratate în mod egal. Principiul proporționalității impune ca sancțiunea pentru o neconformitate să fie rezonabilă în raport cu gravitatea neconformității; alte circumstanțe care trebuie luate în considerare sunt, de exemplu, buna credință și diligența beneficiarului. Astfel, în astfel de cazuri trebuie găsit un echilibru între aplicarea strictă a prevederilor contractuale și necesitatea ca organismele publice să acționeze în conformitate cu cerințele justiției și echității pe care le întruchipează astfel de principii. În consecință, Ombudsmanul sugerează Comisiei Europene să reflecteze asupra elaborării propriilor orientări privind bunele practici cu privire la cea mai bună modalitate de a reconcilia aplicarea dispozițiilor contractuale cu cerința de a acționa în mod echitabil și corect.

Concluzie

Pe baza anchetei privind această plângere, Ombudsmanul o închide cu următoarea concluzie [5]:

Comisia a soluționat această problemă.

Reclamantul și Comisia vor fi informați cu privire la această decizie.

Emily O'Reilly

Ombudsmanul European

Strasbourg, 22/06/2017

 

[1] Subcontractarea nu a fost prevăzută în anexa I la acordul de grant, astfel cum se prevede la articolul II.6.2.c din condițiile generale ale acordului de grant.

[2] Articolul II.6.1. din condițiile generale ale acordului de grant prevede că „[î]n cursul punerii în aplicare a proiectului, contractanții pot subcontracta alte servicii minore, care nu reprezintă elemente esențiale ale activității proiectului (...)”.

[3] Comisia s-a întemeiat pe articolul 91 alineatul (1) litera (c) din Normele de aplicare a Regulamentului financiar, care are următorul cuprins:

„1. Ordonatorul de credite competent poate renunța la recuperarea totală sau parțială a unei creanțe constatate numai în următoarele cazuri: (...)

c) în cazul în care recuperarea este incompatibilă cu principiul proporționalității.

2. În cazul menționat la alineatul (1) litera (c), ordonatorul de credite competent acționează în conformitate cu procedurile prestabilite stabilite în cadrul fiecărei instituții și aplică următoarele criterii care sunt obligatorii și aplicabile în toate circumstanțele:

(a) faptele, având în vedere gravitatea neregulii care a condus la constatarea creanței (fraudă, recidivă, intenție, diligență, bună-credință, eroare vădită);

(b) impactul pe care renunțarea la recuperare l-ar avea asupra funcționării Uniunii și a intereselor sale financiare (suma implicată, riscul de a stabili un precedent, subminarea autorității legii).

În funcție de circumstanțele cazului, ordonatorul de credite competent poate fi nevoit, de asemenea, să ia în considerare următoarele criterii suplimentare:

(a) orice denaturare a concurenței care ar fi cauzată de renunțarea la recuperare;

(b) daunele economice și sociale care ar fi cauzate în cazul recuperării integrale a datoriei.”

[4] Articolul 91 din Regulamentul (UE) nr. 1268/2012 (Regulamentul de punere în aplicare a Regulamentului financiar).

[5] Informații privind procedura de revizuire pot fi găsite pe site-ul Ombudsmanului: http://www.ombudsman.europa.eu/en/resources/otherdocument.faces/en/70669/html.bookmark

Ce părere aveți despre această traducere automată? Trimiteți-ne părerea dumneavoastră!