ÎN CONTEXTUL PLÂNGERII

1. La 20 iulie 2002, reclamantul a depus o plângere la Comisie, în conformitate cu articolul 226 din Tratatul CE (1), împotriva autorităților italiene. La 22 august 2002, Comisia a înregistrat plângerea cu numărul de referință 2002/4946.

2. În plângerea sa adresată Comisiei, reclamantul a susținut că un proiect de construcție a unei stații de epurare a apelor uzate în Stintino, Italia (denumit în continuare „proiectul”) a fost aprobat de autoritățile italiene cu încălcarea dispozițiilor Directivei 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (2) și ale Directivei 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (denumită în continuare „Directiva CE privind habitatele”)(3). Reclamantul a susținut că autoritățile italiene au aprobat proiectul fără a ține seama de potențialele efecte negative asupra mediului pentru terenurile înconjurătoare. Acest teren a fost propus de Italia ca sit de importanță comunitară (SIC)(4) pe lista transmisă Comisiei de către autoritățile italiene (5), în temeiul Directivei 92/43/CEE. Prin urmare, reclamantul a considerat că proiectul ar fi trebuit să facă obiectul unei evaluări complete a impactului asupra mediului (EIM).

3. La 28 aprilie 2003, după efectuarea unei evaluări preliminare a plângerii, Comisia a trimis o scrisoare autorităților italiene, solicitând informații cu privire la modul în care dispozițiile celor două directive menționate anterior au fost aplicate în legătură cu proiectul.

4. Pe baza răspunsurilor autorităților italiene din 10 și 14 noiembrie 2003, precum și a informațiilor colectate în cadrul reuniunii sale din 25 iunie 2003 cu autoritățile menționate, Comisia a concluzionat că nu a avut loc nicio încălcare a Directivelor 85/337/CEE sau 92/43/CEE.

5. Prin scrisoarea din 10 august 2004, Comisia a informat reclamantul cu privire la concluzia sa de mai sus și a indicat că serviciile sale intenționează să închidă cazul. Între 31 august 2004 și 25 martie 2005, reclamantul a trimis Comisiei numeroase scrisori și e-mailuri (22 în total)(6), în vederea reexaminării cazului său. În consecință, Comisia și-a suspendat decizia de a închide cazul, pentru a evalua argumentele reclamantului.

6. La 5 și 7 mai 2005, reclamantul i-a scris dnei Day, directoarea generală de atunci a DG Mediu, solicitând o revizuire completă a dosarului reclamantului 2002/4946. Serviciile Comisiei au răspuns prin scrisorile din 25 mai și 10 iunie 2005, subliniind că informațiile furnizate nu conțineau elemente noi care să îi permită să identifice o posibilă încălcare a legislației comunitare în domeniul mediului. Reclamantul a trimis o nouă corespondență Comisiei la 1, 2, 22, 24 și 25 iunie 2005. Serviciile Comisiei au răspuns prin scrisoarea din 1 iulie 2005, subliniind că, în lipsa unor elemente noi, nu a fost identificată nicio posibilă încălcare a legislației comunitare în domeniul mediului.

7. La 5 iulie 2005, Comisia a închis cazul 2002/4946 și, la 11 iulie 2005, a informat reclamantul în consecință.

8. Reclamantul nu a fost de acord din nou cu concluzia Comisiei. Prin urmare, a avut loc un amplu schimb de corespondență între Comisie și reclamant.

9. Prin scrisoarea din 14 octombrie 2005 (7), Comisia a informat reclamantul că, în conformitate cu Codul de bună conduită administrativă al Comisiei - Relațiile cu publicul (8), serviciile sale nu vor mai răspunde la corespondența ulterioară cu caracter repetitiv, abuziv și/sau inutil. Reclamantul a scris scrisori suplimentare, la care Comisia a răspuns la 17 noiembrie 2005.

OBIECTUL ÎNTREBĂRII

10. În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a prezentat următoarele acuzații:

1. Decizia Comisiei de a închide plângerea 2002/4946 a fost nejustificată și s-a bazat pe o motivare inconsecventă;
2. Comisia nu a răspuns la scrisoarea sa din 7 mai 2005;
3. Decizia Comisiei din 14 octombrie 2005 de a nu mai răspunde la corespondența sa invocând articolul 4 din Codul bunei conduite administrative al Comisiei a fost necorespunzătoare și nemotivată; și
4. Comisia nu a respectat articolele 8, 9, 10, 12, 14, 15 și 18 din Codul european al bunei conduite administrative (9).

INQUIRY

11. La 19 iunie 2006, Ombudsmanul a deschis o anchetă privind afirmațiile de mai sus ale reclamantului.

12. La 28 septembrie 2006, Comisia a transmis avizul său cu privire la afirmațiile reclamantului. Avizul furnizat de Comisie a fost transmis reclamantului, împreună cu o invitație de a formula observații, pe care acesta a prezentat-o la 17 noiembrie 2006.

ANALIZA ȘI CONCLUZIILE OMBUDSMANULUI

A. Afirmația potrivit căreia decizia Comisiei de a închide plângerea nr. 2002/4946 a fost nejustificată și s-a bazat pe raționamente inconsecvente

Argumente prezentate Ombudsmanului

13. Reclamantul a susținut că decizia Comisiei de a închide plângerea sa nr. 2002/4946 împotriva autorităților italiene a fost nejustificată și bazată pe o motivare inconsecventă.

14. În opinia reclamantului, Comisia a acceptat în mod greșit decizia autorităților italiene potrivit căreia proiectul nu necesita o evaluare prealabilă a impactului asupra mediului. Comisia nu ar fi trebuit să aibă încredere în informațiile incorecte primite de la autoritățile italiene, și anume „Relazione tecnico agronomica di ripristino ambientale del sedime dell'impianto di trattamento reflui di Stintino”– „Raportul Relazione”), deoarece acest raport a fost un fals. Dimpotrivă, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare în mod corespunzător informațiile pe care reclamantul le-a prezentat ( Analisi ambientale di un complesso forestale interessato dalla realizzazione di un sistema integrato di raccolta collettamento e depurazione del abitato e degli insediamenti turistici, affinamento, regolazione idraulica e redistribuzione delle acque usate- scarico degli esuberi da parte del Comune di Stintino - "expertiza dlui B"). De asemenea, Comisia nu a efectuat propria inspecție la fața locului, bazându-se în schimb pe rezultatele inspecției efectuate de autoritățile italiene.

15. Comisia a considerat că evaluarea efectuată de autoritățile italiene este conformă cu legislația comunitară relevantă și a explicat acest lucru în detaliu în numeroasele sale comunicări cu reclamantul (și în special în decizia sa din 19 aprilie 2005 de închidere a cazului reclamantului). Comisia a acceptat concluzia autorităților italiene potrivit căreia proiectul nu a avut niciun impact negativ asupra mediului pe baza (i) rezultatelor unei inspecții la fața locului efectuate cu privire la proiect și (ii) a unei serii de documente prezentate de aceste autorități, printre care raportul Relazione menționat anterior. Comisia a subliniat că avizul expertului dr. B nu era valabil din punct de vedere formal, deoarece nu conținea nicio dată și nicio ștampilă oficială.

Evaluarea Ombudsmanului

16. Ombudsmanul înțelege pozițiile părților după cum urmează: Comisia și-a întemeiat decizia de a închide cazul reclamantului pe faptul că autoritățile italiene și-au exercitat în mod corespunzător puterea discreționară atunci când au decis să nu efectueze evaluarea impactului asupra mediului în ceea ce privește proiectul. Autoritățile italiene au prezentat Comisiei documente în sprijinul deciziei lor.

17. Reclamantul nu a fost de acord cu concluzia Comisiei. În primul rând, acesta a considerat că autoritățile italiene nu au respectat legislația comunitară, deoarece avizul expertului Dr. B a dovedit că proiectul a avut, de fapt, efecte negative asupra mediului. Acesta a susținut că autoritățile italiene ar fi trebuit, prin urmare, să efectueze o evaluare completă a impactului asupra mediului. În al doilea rând, acesta a considerat că explicațiile și documentele autorităților italiene, inclusiv rezultatele inspecției la fața locului, erau incorecte. Comisia nu și-a exercitat în mod suficient obligația de diligență atunci când a evaluat elementele de probă furnizate de autoritățile italiene și nu a luat în considerare informațiile pe care el însuși le-a furnizat.

18. În ceea ce privește prima opinie a reclamantului, Ombudsmanul reamintește că, în conformitate cu articolul 195 din Tratatul CE, acesta poate primi și examina plângeri privind administrarea defectuoasă în activitățile instituțiilor și organismelor Comunității Europene. Nicio acțiune a unei alte autorități nu poate face obiectul unei plângeri adresate acestuia. Prin urmare, Ombudsmanului nu îi revine sarcina de a examina dacă autoritățile italiene au aplicat în mod corect legislația națională sau europeană. Evaluarea Ombudsmanului urmărește să stabilească dacă Comisia a acționat corect atunci când a concluzionat că comportamentul autorităților italiene a fost în conformitate cu normele aplicabile privind evaluările impactului asupra mediului.

19. În ceea ce privește al doilea punct de vedere al reclamantului, și anume argumentele sale privind obligația de diligență a Comisiei, Ombudsmanul subliniază în primul rând că procedura EIM, astfel cum se prevede în directivele EIM, ar trebui să fie efectuată de autoritățile naționale (10). În plus, în ceea ce privește proiectele care corespund claselor enumerate în anexa II la Directiva 97/11/CE de modificare a Directivei 85/337/CEE (11), autoritățile naționale au, pe baza criteriilor stabilite în anexa III, libertatea de a decide dacă evaluarea impactului asupra mediului este necesară sau nu. În sfârșit, articolul 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE(12) prevede că:

„Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, face obiectul unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia. În lumina concluziilor evaluării efectelor asupra sitului și sub rezerva dispozițiilor alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul numai după ce au constatat că acesta nu are efecte negative asupra integrității sitului în cauză și, dacă este cazul, după ce au consultat opinia publică.”(sublinierea noastră)

20. Reclamantul a susținut, de asemenea, că Comisia nu ar fi trebuit să aibă încredere în inspecții și în concluziile la care au ajuns autoritățile naționale și pe care i le-a furnizat. În acest sens, Ombudsmanul reamintește obligația reciprocă de cooperare loială impusă instituțiilor comunitare și statelor sale membre prin articolul 10 alineatul (2) din Tratatul CE. Acest principiu a fost invocat de instanțele comunitare în contextul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 din Tratatul CE (13). Ambele articole prevăd că statele membre se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor tratatului.

21. Având în vedere principiul de mai sus, este rezonabil să se considere că Comisia ar putea (i) să considere în mod legitim că autoritățile italiene au respectat dispozițiile legale aplicabile privind protecția mediului atunci când au efectuat inspecții la fața locului referitoare la posibilul impact al proiectului asupra mediului și (ii) să se aștepte în mod legitim ca autoritățile italiene să îi furnizeze informații fiabile privind aplicarea legislației comunitare relevante în materie de mediu în cazul proiectului.

22. Pe baza elementelor de probă disponibile, se pare că Comisia a examinat cu atenție explicațiile și documentele justificative furnizate de autoritățile italiene. Chiar dacă autenticitatea raportului Relazione a fost într-o anumită măsură discutabilă, deoarece, în opinia reclamantului, acesta a fost falsificat, Comisia a subliniat în mod întemeiat că, atât timp cât autoritățile administrative și juridice italiene competente nu dovedesc contrariul, acest document este în continuare relevant pentru evaluarea Comisiei.

23. În plus, se pare că Comisia a examinat nu numai documentele furnizate de autoritățile italiene (inclusiv raportul Relazione de mai sus) și informațiile colectate în cursul reuniunii cu acestea din 25 iunie 2003, ci și documentul specific (avizul de specialitate al dlui B) furnizat de reclamant, chiar dacă acesta nu avea statut oficial deoarece, potrivit Comisiei, nu conținea nicio dată și ștampilă oficială. În scrisoarea adresată reclamantului la 19 aprilie 2005, Comisia s-a referit, într-adevăr, în mai multe rânduri, la datele și argumentele prezentate în avizul expertului Dr. B și a luat poziție cu privire la acestea (14).

24. În plus, pe baza numeroaselor schimburi de corespondență dintre reclamant și DG Mediu, se pare că, referindu-se în mod explicit la argumentele prezentate de reclamant (și anume, „Argumentul pe care l-ați prezentat cu privire la presupusa poluare nu este susținut de nicio dovadă concretă”)(15), serviciile Comisiei au luat în considerare în mod corespunzător toate informațiile prezentate de acesta.

25. În scrisoarea sa din 19 aprilie 2005, Comisia a declarat, de asemenea, că va lua în considerare în continuare posibilitatea de a iniția o nouă procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, după închiderea cazului reclamantului, în cazul în care acesta ar prezenta informații noi și relevante.

26. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Comisia și-a suspendat decizia de închidere a cazului, pentru a analiza elementele de probă prezentate de reclamant. Ombudsmanul înțelege că Comisia a făcut acest lucru deoarece, în cazul în care ar fi găsit suficiente elemente pentru a pune la îndoială informațiile autorităților italiene, ar fi verificat informațiile respective prin efectuarea propriei inspecții la fața locului. Cu toate acestea, Comisia nu a găsit astfel de elemente și, prin urmare, a susținut în mod rezonabil că autoritățile italiene au efectuat o anchetă suficientă la fața locului.

27. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că reclamantul nu a demonstrat că (i) Comisia nu și-a respectat obligația de diligență atunci când a examinat documentele și explicațiile pe baza cărora a decis să închidă cazul său și (ii) a avut încredere în mod eronat în documentele furnizate de autoritățile italiene în loc să acorde atenția cuvenită informațiilor și documentelor furnizate de acesta.

28. În plus, Ombudsmanul subliniază că, în scrisoarea sa din 19 aprilie 2005 adresată reclamantului, Comisia a explicat în detaliu motivele pentru care a închis cazul acestuia.

29. În ceea ce privește presupusa încălcare a Directivei 85/337/CEE, Comisia a subliniat că, în conformitate cu raportul Relazione, care a fost luat în considerare de autoritățile italiene atunci când au decis să nu efectueze evaluarea impactului asupra mediului în legătură cu proiectul, se pare că autoritățile italiene au luat în considerare criteriile stabilite în anexa III la directiva respectivă.

30. În ceea ce privește presupusa încălcare a Directivei 92/43/CEE, coroborată cu Directiva 79/409/CEE (16), Comisia a făcut trimitere la jurisprudența relevantă (17) și a reamintit că proiectele de construcții pe situri propuse de statele membre ca fiind eligibile pentru a fi identificate ca situri de importanță comunitară pe lista transmisă Comisiei nu necesită neapărat o evaluare a impactului asupra mediului până la adoptarea listei de către Comisie. Cu toate acestea, între timp, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE, statele membre trebuie să adopte măsuri adecvate pentru protejarea siturilor de pe lista propusă. Comisia a explicat în mod clar că autoritățile italiene ar fi încălcat Directiva 93/43/CEE dacă nu ar fi adoptat măsurile adecvate pentru a proteja situl în cauză, dar au făcut acest lucru.

31. În cele din urmă, Comisia a subliniat că autoritățile italiene au efectuat o evaluare a impactului asupra mediului în alte două situri propuse pe listă (SIC „ITB010043 Coste e Isolette nord ovest della Sardegna” și „ITB010002” Stagno di Pilo e Stagno di Casaraccio), deși nu erau obligate să facă acest lucru. În urma acestei evaluări a acestor două zone protejate, autoritățile italiene au concluzionat că proiectul în cauză nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra integrității siturilor Natura 2000 în cauză, în sensul dispozițiilor Directivelor 92/43/CEE și 79/409/CEE.

32. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul este de părere că, în scrisoarea sa din 19 aprilie 2005 adresată reclamantului, Comisia a furnizat o motivare adecvată pentru decizia sa de a închide dosarul reclamantului.

33. În plus, în avizul său privind plângerea, Comisia și-a completat în mod exhaustiv motivarea, reiterând temeiurile juridice ale deciziei sale de a închide plângerea reclamantului întemeiată pe articolul 226.

34. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că nu pare să fi existat un caz de administrare defectuoasă din partea Comisiei în ceea ce privește această afirmație.

B. Presupusa lipsă de răspuns din partea Comisiei la scrisoarea reclamantului din 7 mai 2005

Argumente prezentate Ombudsmanului

35. Reclamantul a susținut că Comisia nu a răspuns la scrisoarea sa din 7 mai 2005.

36. În avizul său, Comisia a arătat că, întrucât scrisoarea din 7 mai 2005 era identică cu cea adresată DG Mediu la 5 mai 2005, la care a fost trimis un răspuns la 25 mai 2005, Comisia a furnizat un răspuns la această scrisoare. În orice caz, în scrisoarea sa din 8 septembrie 2005, Comisia și-a cerut scuze reclamantului pentru că nu a răspuns în mod oficial la scrisoarea sa din 7 mai 2005.

Evaluarea Ombudsmanului

37. Ombudsmanul a examinat corespondența în cauză, care i-a fost transmisă de reclamant și de Comisie.

38. În scrisoarea sa către DG Mediu din 5 mai 2005, reclamantul și-a reiterat opinia potrivit căreia autoritățile italiene au încălcat legislația comunitară în domeniul mediului.

În scrisoarea sa din 7 mai 2005 (18), reclamantul a solicitat o reexaminare a întregului dosar 2002/4946.

În răspunsul său din 25 mai 2005, Comisia a subliniat că informațiile furnizate nu conțineau elemente noi care să îi permită să identifice o posibilă încălcare a legislației comunitare în domeniul mediului.

39 Prin urmare, în opinia Ombudsmanului, nu pare nerezonabil să se considere că cele două scrisori ale reclamantului vizau în esență aceeași chestiune. Prin urmare, Ombudsmanul acceptă opinia Comisiei potrivit căreia răspunsul său din 25 mai 2005 ar putea fi considerat ca referindu-se, de asemenea, la obiectul scrisorii reclamantului din 5 mai 2005 și din 7 mai 2005.

40. În plus, Comisia și-a cerut scuze reclamantului pentru lipsa unui răspuns formal la scrisoarea sa din 7 mai 2005.

41. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că nu par să existe motive pentru anchete suplimentare cu privire la afirmația reclamantului.

C. Afirmație referitoare la decizia Comisiei din 8 octombrie 2005 de a nu mai răspunde la corespondența reclamantului invocând articolul 4 din Codul bunei conduite administrative al Comisiei, prezentat

Ombudsmanului

42. Reclamantul a susținut că decizia Comisiei din 14 octombrie 2005 (și anume scrisoarea Comisiei din acea dată) de a nu mai răspunde la corespondența sa invocând articolul 4 din Codul bunei conduite administrative al Comisiei a fost necorespunzătoare și nemotivată.

43 În avizul său, Comisia a afirmat că decizia DG Mediu de a întrerupe corespondența repetitivă, abuzivă sau inutilă cu reclamantul a fost luată în temeiul Codului bunei conduite administrative al Comisiei, din cauza caracterului repetitiv și inutil al scrisorilor adresate în mod continuu de reclamant DG Mediu (atât serviciilor sale, cât și directorului general), comisarului Dimas și președintelui Barroso. În acest sens, Comisia a observat că „are datoria de a utiliza în mod corespunzător banii contribuabililor”.

Evaluarea Ombudsmanului

44. Articolul 4 din Codul bunei administrări al Comisiei prevede că:

„Răspunsul la o scrisoare adresată Comisiei se trimite în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la data primirii scrisorii de către departamentul responsabil al Comisiei (…).

În cazul în care un răspuns nu poate fi trimis în termenul menționat mai sus și în toate cazurile în care răspunsul necesită alte lucrări, cum ar fi consultarea interdepartamentală sau traducerea, membrul personalului responsabil ar trebui să trimită un răspuns provizoriu, indicând o dată până la care destinatarul se poate aștepta să primească un răspuns în lumina acestei activități suplimentare, ținând seama de urgența și complexitatea relativă a chestiunii (…).

Aceste reguli nu se aplică corespondenței care poate fi considerată în mod rezonabil ca fiind necorespunzătoare, de exemplu, deoarece este repetitivă, abuzivă și/sau inutilă. În acest caz, Comisia își rezervă dreptul de a întrerupe orice astfel de schimburi de corespondență.”(sublinierea noastră)

45. Ombudsmanul este de acord că, într-adevăr, Comisia are obligația de a utiliza în mod corespunzător fondurile care i-au fost alocate pentru a-și îndeplini sarcinile administrative și pentru a-și utiliza resursele umane în mod eficace. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să îl împiedice să trateze în mod corespunzător corespondența cetățenilor, în conformitate cu principiile bunei administrări, prevăzute în propriul său cod și în Codul european al bunei conduite administrative.

46. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă decizia Comisiei în acest caz particular de a nu mai răspunde la corespondența repetitivă și abuzivă a reclamantului a fost acceptabilă și corectă în contextul relațiilor sale cu cetățenii europeni. Ombudsmanul este, în general, de părere că acest lucru ar fi valabil în cazul în care Comisia ar informa autorul corespondenței că acest lucru ar fi considerat repetitiv și că nu se vor trimite răspunsuri suplimentare decât dacă se furnizează elemente noi. Astfel, Comisia ar demonstra că nu clasifică în mod automat corespondența ca fiind repetitivă, de exemplu pe baza criteriului autorului, ci numai după ce a analizat conținutul acesteia pentru a verifica dacă apar elemente noi.

47. Pe baza elementelor de probă disponibile în cazul de față, este evident că reclamantul a trimis Comisiei un număr semnificativ de scrisori și e-mailuri referitoare la aceeași chestiune. Pe scurt, toate acestea au susținut că decizia Comisiei de a închide procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a fost incorectă. Comisia a răspuns la aceleași preocupări ale reclamantului, în mai multe rânduri.

48. În scrisoarea sa din 14 octombrie 2005, a cărei copie a fost furnizată de Comisie în avizul său privind plângerea, Comisia a informat reclamantul că, în conformitate cu Codul său de bună conduită administrativă, serviciile sale nu vor mai răspunde la corespondența ulterioară cu caracter repetitiv, abuziv și/sau inutil și a declarat că va aplica această dispoziție din codul său „cu excepția cazului în care vor fi prezentate elemente noi”(19).

49. Având în vedere considerațiile de mai sus, poziția Comisiei, astfel cum a fost exprimată în scrisoarea sa de mai sus din 14 octombrie 200, pare să fie în conformitate cu propriile sale norme și, prin urmare, să se bazeze pe o motivare solidă.

50. Ombudsmanul observă, de asemenea, că, după scrisoarea sa din 14 octombrie 2005, Comisia a răspuns încă la 17 noiembrie 2005 la corespondențele ulterioare ale reclamantului din 17, 21 și 25 octombrie 2005. În această scrisoare, Comisia a reamintit că, în conformitate cu Codul său de bună conduită administrativă, nu va da curs niciunei alte corespondențe care ar putea fi considerată în mod rezonabil abuzivă, având în vedere caracterul său repetitiv, prejudiciabil sau nefondat. În plus, aceasta a precizat că, în cazul în care ar primi informații noi care ar justifica deschiderea unei anchete cu privire la același subiect, cauza ar fi redeschisă și anchetată din nou.

51 Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei în ceea ce privește această afirmație.

D. Presupusa nerespectare de către Comisie a articolelor 8, 9, 10, 12, 14, 15 și 18 din Codul european al bunei conduite administrative Argumente

prezentate Ombudsmanului

52. Reclamantul a susținut că Comisia nu a respectat articolul 8 (Imparțialitate și independență); articolul 9 (Obiectivitate); articolul 10 (Așteptări legitime, consecvență și consiliere); articolul 12 (prin curtoazie); articolul 14 (Confirmarea de primire și indicarea funcționarului competent); Articolul 15 (Obligația de transfer către serviciul competent al instituției) și articolul 18 (Obligația de motivare a deciziilor) din Codul european al bunei conduite administrative.

53. În avizul său, Comisia a afirmat că trimiterea reclamantului la nerespectarea de către Comisie a mai multor articole din Codul european al bunei conduite administrative este nefondată.

54. În observațiile sale, reclamantul și-a clarificat afirmația afirmând că netransmiterea de către DG Mediu către DG Piața Internă a documentelor referitoare la cea de-a doua plângere a sa către Comisie, din data de 4 decembrie 2002, constituie o dovadă clară a comportamentului necorespunzător al funcționarilor în cauză, care au încălcat Codul de bună conduită administrativă al Comisiei, încălcând astfel normele organizatorice fundamentale.

Evaluarea Ombudsmanului

55. Ombudsmanul observă că reclamantul nu a făcut nicio referire specifică la modul în care Comisia a încălcat fiecare articol din cod la care face referire, cu excepția faptului că DG Mediu nu a transmis documentele relevante către DG Piața Internă [și anume, a făcut referire la articolul 15 din Codul european al bunei conduite administrative (20)].

56. Prin urmare, Ombudsmanul va evalua doar această chestiune.

57. Pe baza elementelor de probă colectate, reiese că, prin scrisorile din 4 și 15 decembrie 2002, reclamantul a depus la Comisie o a doua plângere în temeiul articolului 226 privind aplicarea necorespunzătoare a legislației comunitare în materie de achiziții publice. Această nouă plângere a fost însă legată de (prima) plângere adresată Comisiei la care se referă prezenta decizie.

La 21 martie 2003, DG Piața Internă a înregistrat a doua plângere a reclamantului cu numărul de referință 2003/4372.

La 4 aprilie 2003, DG Piața Internă a solicitat DG Mediu să îi transmită copii ale documentelor trimise de reclamant în cadrul primei sale plângeri (numărul de referință 2002/4946), precum și orice alte informații relevante referitoare la cazul său. Aceste documente au fost transmise ulterior de DG Mediu către DG Piața Internă prin scrisoarea din 14 aprilie 2003.

58. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că afirmația reclamantului potrivit căreia Comisia a încălcat articolul 15 din Codul european al bunei conduite administrative nu poate fi susținută și, prin urmare, nu constată nicio administrare defectuoasă și în legătură cu această afirmație.

E. Concluzii

Pe baza anchetelor efectuate cu privire la această plângere, Ombudsmanul concluzionează că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene în ceea ce privește prima, a treia și a patra acuzație a reclamantului. În ceea ce privește a doua afirmație a reclamantului, nu există motive pentru investigații suplimentare.

Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul. Reclamantul și președintele Comisiei Europene vor fi informați cu privire la această decizie.

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

Adoptată la Strasbourg, la 20 noiembrie 2008.

---

(1) Articolul 226 din Tratatul CE are următorul cuprins:

„În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul prezentului tratat, aceasta emite un aviz motivat în această privință, după ce a acordat statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează avizului în termenul stabilit de Comisie, aceasta din urmă poate sesiza Curtea de Justiție.”

(2) Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, JO 1985, L 175, p. 40.

(3) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109).

(4) În conformitate cu Directiva 92/43/CEE, „sit de importanță comunitară” înseamnă un sit care, în regiunea sau regiunile biogeografice din care face parte, contribuie în mod semnificativ la menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui tip de habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II și poate contribui, de asemenea, în mod semnificativ la coerența rețelei Natura 2000 menționată la articolul 3 și/sau contribuie în mod semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea sau regiunile biogeografice în cauză.

Pentru speciile de animale care se întind pe arii extinse, siturile de importanță comunitară corespund locurilor din aria de extindere naturală a acestor specii care prezintă factorii fizici sau biologici esențiali pentru viața și reproducerea lor.”

(5) Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE are următorul cuprins: „Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 1) și a informațiilor științifice relevante, fiecare stat membru propune o listă a siturilor care indică tipurile de habitate naturale din anexa I și speciile din anexa II care sunt indigene pe teritoriul său și pe care le găzduiesc siturile.(…).”

(6) Reclamantul a trimis e-mailuri la 31 august, 20 septembrie, 19 noiembrie, 3, 7, 18 și 20 decembrie 2004, precum și la 10, 16, 17 ianuarie și 1 martie 2005. Acesta a trimis scrisori (prin poștă, fax și e-mail) la 27 și 29 august, la 1 septembrie, la 19 noiembrie, la 3, la 6 și la 20 decembrie 2004, precum și la 8 și 16 ianuarie și la 1 și 25 martie 2005.

(7) În avizul său, Comisia a subliniat că scrisoarea sa din 14 octombrie 2005 a fost identificată în mod eronat de către reclamant, în plângerea sa adresată Ombudsmanului, drept „decizia [Comisiei] din 8 octombrie 2005”. Prin urmare, data de 14 octombrie 2005 va fi utilizată pe parcursul prezentei decizii pentru a face trimitere la prezenta scrisoare.

(8) Codul bunei conduite administrative al Comisiei privind relațiile cu publicul este disponibil la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/civil_society/code/index_en.htm.

(9) Codul european al bunei conduite administrative este disponibil la următoarea adresă: http://www.ombudsman.europa.eu/code/en/default.htm.

(10) Ombudsmanul amintește că, potrivit considerentului (5) al Directivei 85/337/CEE, aceasta urmărește să stabilească principii generale de evaluare a efectelor asupra mediului în vederea completării și coordonării "procedurilor de autorizare" aplicabile proiectelor publice și private care pot avea un efect asupra mediului.

În acest scop, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 85/337/CEE definește „autorizația de dezvoltare” ca fiind decizia autorității sau autorităților competente care împuternicesc inițiatorul proiectului să realizeze un proiect.

Articolul 2 alineatul (1) din directivă prevede: „Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că, înainte de acordarea autorizației, proiectele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, în temeiul, inter alia, al naturii, al dimensiunii sau al localizării lor, fac obiectul unei evaluări a efectelor lor. Aceste proiecte sunt definite la articolul 4.”

(11) Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 de modificare a Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, JO 1997, L 73, p. 5. Articolul 4 alineatele (2) și (3) din prezenta directivă prevede că:

"Articolul 4

2. Sub rezerva articolului 2 alineatul (3), pentru proiectele enumerate în anexa II, statele membre stabilesc prin:

(a) o examinare de la caz la caz sau

(b) pragurile sau criteriile stabilite de statul membru

dacă proiectul face obiectul unei evaluări în conformitate cu articolele 5-10.

Statele membre pot decide să aplice ambele proceduri menționate la literele (a) și (b). (sublinierea noastră)

3. Atunci când se efectuează o examinare de la caz la caz sau se stabilesc praguri sau criterii în sensul alineatului (2), se ține seama de criteriile de selecție relevante stabilite în anexa III. „(sublinierea noastră)

(12) A se vedea nota de subsol 3 de mai sus.

(13) A se vedea cauza C-10/00 Comisia/Italia, Rec., 2002, p. I-2357, punctul 88.

(14) De exemplu:

(a) „[opinia expertului Dr. B] nu contrazice în mod necesar «Relazione», deoarece se referă la suprafața supusă exproprierii și nu la zona direct implicată în activitatea proiectului”.

(În italiana originală fragmentul de mai sus are următorul conținut. "Tra le altre cose, almeno per quanto riguarda le superfici, essa non è necessariamente in contraddizione con la Relazione di ripristino in quanto si riferisce alla superficie oggetto di espropriazione e non a quella direttamente interessata da lavori".)

(b) „Cu toate acestea, chiar dacă presupunem că datele din expertiza Dr. B sunt corecte, trebuie spus că impactul proiectului nu este semnificativ pentru sit și că, prin urmare, nu există nicio încălcare a Directivei 92/43/CEE și nu este necesar să se adopte măsuri compensatorii.”

(În italiana originală, fragmentul de mai sus are următorul conținut. "Tuttavia, il punto essenziale da chiarire è che, anche prendendo per validi i dati presenti nella "Perizia" del dr. B., si deve concludere che l’incidenza dell’opera non è significativa per il sito e che, pertanto, non c’è violazione della direttiva 92/43/CEE e non c’è neanche necessità di adottare misure di compensazione".

(15) În italiană originală: "La Sua argomentazione tesa a dimostrare un possibile inquinamento non è supportata da nessun elemento concreto".

(16) Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, JO 1979, L 103, p. 1-18.

(17) A se vedea cauza C-374/98, Comisia/Franța, Rec., 2000, p. I-10799, punctele 25 și 26: „De asemenea, ar trebui remarcat faptul că inventarul zonelor care sunt de mare importanță pentru conservarea păsărilor sălbatice, mai cunoscut sub acronimul IBA (Inventarul ariilor importante pentru conservarea păsărilor din Comunitatea Europeană), include zona în cauză. Curtea de Justiție a statuat că acest inventar, deși nu este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru statele membre în cauză, conține elemente științifice care permit să se aprecieze dacă un stat membru și-a respectat obligația de a clasifica ca APS (arii de protecție specială) teritoriile cele mai adecvate ca număr și suprafață pentru conservarea speciilor protejate (Hotărârea din 12 decembrie 1998, Comisia/Țările de Jos, C-3/96, Rec., p. I-3031, punctele 69 și 70).

Din economia generală a articolului 4 din Directiva păsări rezultă că, atunci când o anumită arie îndeplinește criteriile de clasificare ca APS, aceasta trebuie să facă obiectul unor măsuri speciale de conservare susceptibile să asigure în special supraviețuirea și reproducerea speciilor de păsări menționate în anexa I la această directivă.”

A se vedea, în special, punctele 25 și 26:

„De asemenea, ar trebui remarcat faptul că inventarul zonelor de mare importanță pentru conservarea păsărilor sălbatice, mai cunoscut sub acronimul IBA (Inventarul ariilor importante pentru conservarea păsărilor din Comunitatea Europeană), include zona în cauză. Curtea a statuat că acest inventar, deși nu este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru statele membre în cauză, conține elemente științifice care permit să se aprecieze dacă un stat membru și-a respectat obligația de a clasifica ca APS teritoriile cele mai adecvate din punctul de vedere al numărului și al dimensiunii pentru conservarea speciilor protejate (Hotărârea din 12 decembrie 1998, Comisia/Țările de Jos, C-3/96, Rec., p. I-3031, punctele 69 și 70).

Din economia generală a articolului 4 din Directiva păsări rezultă că, atunci când o anumită zonă îndeplinește criteriile de clasificare ca APS, aceasta trebuie să facă obiectul unor măsuri speciale de conservare care să poată asigura în special supraviețuirea și reproducerea speciilor de păsări menționate în anexa I la această directivă.”

(18) În scrisoarea sa din 7 mai 2005, trimisă directorului general al DG Mediu, reclamantul a scris următoarele (versiunea originală în limba engleză):

„Doresc să vă informez cu privire la «comportamentul» anormal al unității A2, care se referă la încălcarea 2002/4946. În opinia mea, interferențele externe ar fi putut prezenta Unitatea făcând munca cuvenită. Prin urmare, în calitatea mea de cetățean european, vă solicit [sic] o revizuire a dosarului conex.”

(19) Traducerea serviciilor Ombudsmanului din originalul în limba italiană:

„Le ricordo ancora una volta che ove la Commissione venisse in possesso di ulteriori informazioni e notizie suscettibili di giustificare l’apertura di una procedura avente il medesimo oggetto, il caso verrebbe riaperto e nuovamente istruito. Tuttavia, Le ricordo che, ai sensi del Codice di buona condotta amministrativa, la Commissione non darà seguito a ulteriore corrispondenza che possa ragionevolmente essere considera abusiva per il suo carattere ripetitivo, ingiurioso o infondato." (Sublinierea noastră).

(20) Articolul 15 din Codul european al bunei conduite administrative are următorul cuprins:

„Obligația de a transfera către serviciul competent al instituției:

1. În cazul în care o scrisoare sau o plângere adresată instituției este adresată sau transmisă unei direcții generale, direcții sau unități care nu are competența de a o trata, serviciile sale se asigură că dosarul este transferat fără întârziere serviciului competent al instituției.

2. Serviciul care a primit inițial scrisoarea sau reclamația notifică acest transfer autorului și indică numele și numărul de telefon al funcționarului căruia i-a fost transmis dosarul.

3. Funcționarul alertează publicul sau organizația cu privire la orice erori sau omisiuni din documente și oferă posibilitatea de a le rectifica.”