Strasbourg, 14 decembrie 2007

Stimate domnule A.,

La 3 februarie 2006, ați depus o plângere la Ombudsmanul European împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (denumit în continuare „oficiul”), referitoare la faptul că acesta nu a acordat acces la un document și nu a tratat în mod corespunzător o cerere de plată.

La 15 martie 2006, am deschis o anchetă cu privire la această plângere și am transmis-o președintelui Oficiului. Oficiul și-a transmis avizul la 8 iunie 2006. V-am transmis-o împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 18 iulie 2006. Prin scrisoarea din 23 ianuarie 2007, mi-ați trimis informații suplimentare cu privire la plângerea dumneavoastră.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate. Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care vă tratez cazul.

PLÂNGEREA ȘI CONTEXTUL SĂU

Elementele esențiale ale prezentei critici pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este avocat în fața Baroului din Bruxelles. Acesta l-a reprezentat pe domnul M. într-o cauză (cauza T) în fața Tribunalului de Primă Instanță (denumit în continuare „TPI”), care privea o acțiune în despăgubire împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (denumit în continuare „Oficiul”). Acțiunea a fost admisă în parte, iar Oficiul a fost obligat la plata unei cincimi din cheltuielile de judecată efectuate de domnul M. în cadrul procedurii judiciare (1). În urma acestei hotărâri, pronunțată la 28 octombrie 2004, reclamantul, în calitate de avocat al domnului M., a solicitat Oficiului, prin scrisoarea din 5 noiembrie 2004, să îi plătească suma de 2 727,08 euro, care corespundea unei cincimi din onorariile și cheltuielile sale (în total 13 635,43 euro) pentru prezenta cauză. Reclamantul a declarat că acest demers este normal, iar atunci când avocatului i se plătește suma relevantă, acesta rambursează clientului său, dar păstrează suma pe care clientul său i-ar putea datora-o. Domnul M. datora reclamantului suma de 4 635,42 euro și fusese informat cu privire la aceasta printr-o scrisoare datată 16 iulie 2004. La 7 decembrie 2004, reclamantul a primit din partea Oficiului o scrisoare în care se preciza că domnul M. a adus la cunoștința Oficiului faptul că nu exista un acord între el și reclamant cu privire la cuantumul definitiv al taxelor reclamantului în cazul respectiv. În consecință, Oficiul nu a fost în măsură să plătească reclamantului suma solicitată până când domnul M. nu a fost de acord cu suma finală a onorariilor reclamantului. Reclamantul a dedus din acest răspuns că scrisoarea sa din 5 noiembrie 2004 fusese comunicată de Oficiu domnului M., deși domnul M. nu era destinatarul acesteia.

La 28 decembrie 2004, reclamantul a adresat domnului M. o scrisoare prin care îi amintea de datoria sa. La aceeași dată, reclamantul s-a adresat din nou Oficiului. În această scrisoare, el a reiterat cererea formulată în scrisoarea sa din 5 noiembrie 2004, subliniind că ține de atribuțiile sale de avocat să asigure executarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță și, în consecință, potrivit practicii curente, să solicite rambursarea cheltuielilor pe care Oficiul trebuia să le plătească în temeiul acestei hotărâri. În aceeași scrisoare, plângerea a adăugat că această funcție este independentă de chestiunea existenței unui acord sau a unui dezacord între părți cu privire la cuantumul onorariilor și al cheltuielilor.

Prin scrisoarea din 30 august 2005, Oficiul l-a informat pe reclamant că i-a plătit direct domnului M. suma de bani pe care acesta din urmă a indicat-o ca fiind echivalentă cu 20 % din costurile suportate de acesta în cadrul procedurii judiciare. Oficiul a subliniat că, întrucât domnul M. era cel care avea dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate de acesta în calitatea sa de reclamant în cadrul unei proceduri în fața Tribunalului de Primă Instanță, Oficiul a decis să îi plătească suma de bani pe care a solicitat-o cu titlu de rambursare a 20 % din cheltuieli. Prin urmare, Oficiul a considerat că, pe de o parte, și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță privind rambursarea costurilor și, pe de altă parte, că litigiul dintre domnul M. și reclamant cu privire la prestarea de servicii juridice nu intră în domeniul de aplicare al mandatului Oficiului.

Prin scrisoarea din 14 septembrie 2005, reclamantul a solicitat domnului M. plata sumei de 4 635,42 euro pe care i-o datora. Cu toate acestea, scrisoarea a fost returnată reclamantului. Prin scrisoarea din 27 septembrie 2005, adresată Oficiului, reclamantul a declarat că Oficiul nu se poate prevala de dezacordul care ar putea exista între el și domnul M. pentru a refuza plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a considerat că Oficiul l-a favorizat în mod deliberat pe domnul M. în contextul litigiului său cu reclamantul, încălcând normele aplicabile plății cheltuielilor de judecată. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2005, președintele Oficiului a confirmat în esență declarațiile făcute în scrisoarea din 30 august 2005 menționată anterior. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2005, adresată președintelui Oficiului, reclamantul a subliniat că Oficiul a fost în mod evident informat de către domnul M. că există un litigiu între acesta și reclamant cu privire la plata onorariilor, că Oficiul a soluționat acest litigiu în favoarea domnului M. fără să fi consultat reclamantul și că, în principiu, costurile acoperă onorariile avocaților și trebuie plătite în mod normal avocaților. În plus, reclamantul a solicitat (i) o copie a cererii de rambursare a domnului M. și (ii) clarificări cu privire la data la care Oficiul a plătit cheltuielile domnului M.

Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2005, președintele Oficiului a refuzat accesul reclamantului la cererea de rambursare a domnului M. În această privință, președintele a arătat că, potrivit legislației comunitare privind accesul la documente, cererea privea un document al unui terț, care nu putea fi comunicat reclamantului fără o autorizare ad-hoc din partea autorului documentului. Prin scrisoarea din 2 decembrie 2005, reclamantul a formulat o cale de atac, susținând că (a) domnul M. nu putea fi considerat terț, întrucât era funcționar al Oficiului și fusese reprezentat de acesta în fața Tribunalului de Primă Instanță; și (b) excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la Parlamentul European, Consiliu și Comisie (2) ("Regulamentul 1049/2001") ar trebui interpretate în mod strict. În cererea sa, reclamantul a solicitat de asemenea Oficiului să precizeze temeiul juridic al poziției sale potrivit căreia domnul M. era un terț.

Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2006, președintele Oficiului a respins recursul, constatând următoarele. Refuzul său de a acorda acces la documentul solicitat s-a bazat pe Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și pe Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (3) ("Regulamentul 45/2001"), coroborate. Domnul M. era un terț față de Oficiu, întrucât documentul solicitat nu privea nici exercitarea funcțiilor domnului M., nici activitățile Oficiului pentru care acesta lucra. Documentul conținea date cu caracter personal, în sensul Regulamentului 45/2001, și, prin urmare, Oficiul ar fi obligat să îl consulte pe domnul M. înainte de a le divulga. Președintele a confirmat astfel că, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, documentul solicitat constituia un document terț care nu putea fi comunicat reclamantului fără consimțământul autorului său, și anume domnul M., întrucât era susceptibil să conțină date cu caracter personal, iar divulgarea sa putea fi considerată o ingerință în viața privată a domnului M.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a făcut următoarele afirmații și revendicări:

(1) Oficiul nu a tratat (în mod deliberat) în mod corespunzător cererea sa de plată.

(2) Oficiul a refuzat în mod eronat să îi acorde accesul la cererea de rambursare formulată de domnul M.

(3) Reclamantului ar trebui să i se acorde acces la cererea de rambursare a dlui M.

(4) Oficiul ar trebui să îi plătească fără întârziere suma de 2 727,08 EUR, care corespunde unui procent de 20 % din costurile pe care Oficiul a trebuit să le plătească în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță în cauza T.

(5) Oficiul ar trebui să îi plătească o dobândă pentru întârzierea la plată a sumei menționate mai sus (8 % pe an, calculată începând cu 7 noiembrie 2004).

(6) Reclamantul ar trebui să fie despăgubit (în valoare de 15 000 EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza greșelilor Oficiului.

INQUIRY

În avizul său privind plângerea, Oficiul, în primul rând, și-a exprimat anumite preocupări cu privire la admisibilitatea plângerii. Acesta a respins acuzațiile și revendicările reclamantului. În ceea ce privește afirmația referitoare la faptul că cererea de plată a reclamantului nu a fost tratată în mod corespunzător, Comisia a reiterat, în esență, argumentele prezentate în scrisorile din 30 august 2005 și 10 octombrie 2005 pe care le trimisese reclamantului. În ceea ce privește afirmația referitoare la refuzul său de a acorda reclamantului acces la cererea de rambursare a domnului M., Oficiul a arătat în special că era obligat, în temeiul articolului 118a din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului coroborat cu articolele 3 și 4 [alineatele (1), (2) și (4)] din Regulamentul nr. 1049/2001, să îl consulte pe domnul M. cu privire la aspectul dacă divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere vieții sale private. În scrisoarea sa din 26 octombrie 2005, reclamantul a solicitat ca cererea sa de acces să fie tratată în mod confidențial. Acest lucru a împiedicat Oficiul să solicite opinia domnului M. cu privire la posibilitatea divulgării și, în special, cu privire la aspectul dacă acesta a considerat că se aplică una dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, Oficiul nu a fost în măsură să dea curs cererii reclamantului.

În observațiile sale, reclamantul și-a menținut afirmațiile. El a respins, de asemenea, sugestia Oficiului potrivit căreia plângerea ar putea fi inadmisibilă.

DECIZIA

1 Observație preliminară

1.1 În avizul său privind plângerea, Oficiul și-a exprimat anumite preocupări cu privire la admisibilitatea plângerii, făcând trimitere la articolul 195 din Tratatul CE (4) și la articolul 1 alineatul (3) și articolul 2 alineatul (7) din Statutul Ombudsmanului European (5). Aceasta a observat că cererile reclamantului se refereau la executarea unei hotărâri a Tribunalului de Primă Instanță („TPI”) (în cauza T), împotriva căreia a fost introdus un recurs (cauza C). În observațiile sale, reclamantul a respins sugestia Oficiului potrivit căreia plângerea ar putea fi inadmisibilă. Ulterior, acesta a informat Ombudsmanul că recursul a fost respins de Curtea de Justiție.

1.2 În mod similar, este suficient să se constate că aprecierea Ombudsmanului cu privire la temeinicia afirmațiilor reclamantului nu poate fi considerată, în niciun caz, ca punând sub semnul întrebării temeinicia hotărârii Tribunalului de Primă Instanță în cauza T sau a ordonanței Curții de Justiție în cauza C. Afirmațiile reclamantului anchetate de Ombudsman se referă la modul în care Oficiul tratează cererile de plată ale reclamantului și la accesul la un document. Această chestiune nu a fost examinată în hotărârile menționate mai sus, care priveau un litigiu de muncă între Oficiu și domnul M.. Rezultă că preocupările privind admisibilitatea exprimate de Oficiu, având în vedere articolul 195 din Tratatul CE și articolul 1 alineatul (3) și articolul 2 alineatul (7) din Statutul Ombudsmanului European, nu sunt justificate.

2 Afirmația potrivit căreia Oficiul nu a tratat (în mod deliberat) în mod corespunzător cererea de plată a reclamantului

2.1 Reclamantul, avocat, l-a reprezentat pe domnul M. într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului de Primă Instanță. Cauza se referea la o acțiune în despăgubire împotriva Oficiului. Acțiunea a fost admisă în parte, iar Oficiul a fost obligat la plata a 20 % din cheltuielile de judecată efectuate de domnul M. în cadrul procedurii judiciare. Se pare că, în urma acestei hotărâri, a existat un litigiu între domnul M. și reclamant cu privire la plata onorariilor acestuia din urmă. După pronunțarea acestei hotărâri la 28 octombrie 2004, reclamantul, în calitate de avocat al domnului M., a solicitat Oficiului, prin scrisoarea din 5 noiembrie 2004, să îi plătească suma de 2 727,08 euro, care corespundea unei cincimi din onorariile și cheltuielile sale (în total 13 635,43 euro) pentru prezenta cauză. La 7 decembrie 2004, reclamantul a primit din partea Oficiului o scrisoare în care se preciza că domnul M. a adus la cunoștința Oficiului faptul că nu exista un acord între el și reclamant cu privire la cuantumul definitiv al taxelor reclamantului în cazul respectiv. În consecință, Oficiul nu a fost în măsură să plătească reclamantului suma solicitată până când domnul M. nu a fost de acord cu suma finală a onorariilor reclamantului.

La 28 decembrie 2004, reclamantul a adresat domnului M. o scrisoare prin care îi amintea de datoria sa. La aceeași dată, reclamantul s-a adresat din nou Oficiului. În această scrisoare, el a reiterat cererea formulată în scrisoarea sa din 5 noiembrie 2004, subliniind că ține de atribuțiile sale de avocat să asigure executarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță și, în consecință, potrivit practicii curente, să solicite rambursarea cheltuielilor pe care Oficiul trebuia să le plătească în temeiul acestei hotărâri. În aceeași scrisoare, reclamantul a adăugat că această funcție este independentă de chestiunea existenței unui acord sau a unui dezacord între părți cu privire la cuantumul taxelor și cheltuielilor. Prin scrisoarea din 30 august 2005, Oficiul l-a informat pe reclamant că i-a plătit direct domnului M. suma de bani pe care acesta din urmă a indicat-o ca fiind echivalentă cu 20 % din costurile suportate de acesta în cadrul procedurii judiciare. Oficiul a subliniat că, întrucât domnul M. era cel care avea dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate de acesta în calitatea sa de reclamant în cadrul unei proceduri în fața Tribunalului de Primă Instanță, Oficiul a decis să îi plătească suma de bani pe care a solicitat-o cu titlu de rambursare a 20 % din cheltuieli. Prin urmare, Oficiul a considerat că, pe de o parte, și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță privind rambursarea costurilor și, pe de altă parte, că litigiul dintre domnul M. și reclamant cu privire la prestarea de servicii juridice nu intră în domeniul de aplicare al mandatului Oficiului.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut că Oficiul nu a tratat (în mod deliberat) în mod corespunzător cererea sa de plată. Acesta a considerat că Oficiul a luat partea domnului M. în contextul litigiului său cu domnul M. În opinia sa, Oficiul a respins această afirmație, reiterând, în esență, argumentele sale de mai sus. În observațiile sale, reclamantul și-a menținut afirmația.

2.2 În primul rând, Ombudsmanul observă că, în conformitate cu articolul 91 litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță (denumit în continuare "regulamentul"), "cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura, în special cheltuielile de deplasare și de ședere și remunerarea agenților, consilierilor sau avocaților"sunt considerate cheltuieli recuperabile. În temeiul articolului 92 alineatul (1) din regulament, „[î]n cazul unui litigiu privind cheltuielile de judecată care trebuie recuperate, Tribunalul, sesizat cu soluționarea cauzei, pronunță, la cererea părții interesate și după ascultarea celeilalte părți, o ordonanță care nu poate face obiectul unui recurs.” Potrivit unei jurisprudențe constante:

(a) cheltuielile de judecată recuperabile sunt limitate, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura în fața TPI și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în acest scop;

(b) în absența unor dispoziții comunitare de stabilire a baremelor de onorarii, Curtea trebuie să efectueze o apreciere neîngrădită a faptelor cauzei, ținând seama de obiectul și de natura procedurii, de importanța acestora din punctul de vedere al dreptului comunitar, precum și de dificultățile pe care le prezintă cauza, de volumul de muncă generat de cauză pentru agenții sau consilierii implicați și de interesul financiar pe care părțile l-au avut în cadrul procedurii;

(c) Curtea nu este abilitată să stabilească onorariile datorate de părți propriilor avocați, dar poate stabili cuantumul acestor onorarii care pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată;

(d) atunci când se pronunță cu privire la cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată, Curtea nu este obligată să țină seama de niciun barem național al onorariilor avocaților sau de niciun acord privind onorariile încheiat între partea în cauză și agenții sau consilierii săi (6).

2.3 Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul constată următoarele. În primul rând, reclamantul nu pare să fi contestat corectitudinea poziției Oficiului potrivit căreia domnul M., în calitatea sa de parte la procedura judiciară în cauză, și nu reclamantul (în calitatea sa de avocat al domnului M.), avea dreptul de a fi rambursat de Oficiu pentru 20 % din cheltuielile suportate de domnul M. în scopul procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță. Articolele 86 și următoarele din Normă, care se referă la plata cheltuielilor de judecată, nu par să creeze un drept la plată în favoarea avocaților părților îndreptățite să recupereze cheltuielile de judecată. În plus, în conformitate cu normele menționate mai sus, astfel cum au fost interpretate de TPI, costurile pe care Oficiul a trebuit să le plătească au fost „cheltuielile suportate în mod necesar de [domnul M.] în scopul procedurii”(sublinierea noastră), care ar putea, dar nu neapărat, să coincidă cu suma de bani pe care reclamantul a perceput-o domnului M. pentru prestarea de servicii în cadrul procedurii judiciare sau cu suma de bani prevăzută într-un acord încheiat între reclamant și domnul M. Din aceleași norme rezultă că, întrucât Oficiul a ajuns la un acord cu domnul M. cu privire la suma de bani care trebuie plătită cu titlu de cheltuieli de judecată domnului M. și a efectuat plata relevantă către domnul M., ar trebui să se considere că Oficiul a respectat hotărârea TPI (în cauza T) în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată. În această privință, trebuie subliniat de asemenea că Oficiul nu pare să fi fost notificat cu privire la o hotărâre judecătorească sau la un alt act obligatoriu care să îl oblige să se abțină de la efectuarea acestei plăți către domnul M., în vederea asigurării plăților pe care domnul M. ar putea fi nevoit să le efectueze către reclamant.

2.4 Având în vedere cele de mai sus, Oficiul nu pare să fi luat partea domnului M. în contextul litigiului dintre reclamant și domnul M. Mai degrabă, se pare că Oficiul și-a respectat doar obligațiile care îi revin în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată. Faptul că Oficiul și domnul M. au ajuns la un acord cu privire la „cheltuielile necesare suportate de [domnul M.] în scopul procedurii” nu înseamnă, astfel cum susține reclamantul, că Oficiul a luat poziție cu privire la aspectul dacă domnul M. îi datora reclamantului suma de 4 635,42 EUR. În plus, Oficiul a răspuns (la 7 decembrie 2004) la cererea de plată a reclamantului (scrisoarea din 5 noiembrie 2004), explicând că nu poate plăti suma de bani solicitată de reclamant, întrucât domnul M. a adus la cunoștința Oficiului faptul că nu există un acord între acesta și reclamant cu privire la valoarea finală a taxelor reclamantului. Procedând astfel, Oficiul pare să fi acționat în mod rezonabil. De asemenea, Oficiul a considerat în mod rezonabil că un astfel de acord nu era necesar pentru stabilirea „cheltuielilor necesare suportate de [domnul M.] în scopul procedurii” și pentru îndeplinirea obligației sale relevante de a plăti cheltuielile de judecată, în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță. Într-adevăr, astfel cum s-a observat mai sus, aceste cheltuieli ar putea, dar nu neapărat, să coincidă cu suma de bani prevăzută într-un astfel de acord.

2.5 În aceste condiții, Ombudsmanul concluzionează că afirmația reclamantului nu a fost justificată. Prin urmare, Ombudsmanul nu constată niciun caz de administrare defectuoasă care să corespundă acestei afirmații.

3 Cu privire la afirmația potrivit căreia Oficiul a refuzat în mod eronat să acorde reclamantului accesul la cererea de rambursare formulată de domnul M.

3.1 Reclamantul, avocat, l-a reprezentat pe domnul M. într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului de Primă Instanță. Cauza se referea la o acțiune în despăgubire împotriva Oficiului. Acțiunea a fost admisă în parte, iar Oficiul a fost obligat la plata unei cincimi din cheltuielile de judecată efectuate de domnul M. în cadrul procedurii judiciare. Se pare că, în urma acestei hotărâri, a existat un litigiu între domnul M. și reclamant cu privire la plata onorariilor acestuia din urmă. Prin scrisoarea din 30 august 2005, Oficiul a informat reclamantul că a plătit direct domnului M. suma de bani pe care domnul M. a indicat-o ca fiind echivalentă cu 20 % din costurile suportate de acesta în cadrul procedurii judiciare menționate mai sus. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2005, adresată președintelui Oficiului, reclamantul a solicitat o copie a cererii de rambursare a domnului M.

3.2 Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2005, președintele Oficiului a refuzat să admită cererea reclamantului, pentru motivul că, în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă, aceasta privea un document al unui terț, care nu putea fi comunicat reclamantului fără autorizarea ad-hoc a autorului documentului. Prin scrisoarea din 2 decembrie 2005, reclamantul a introdus o cale de atac (cerere de confirmare), susținând că (a) domnul M. nu putea fi considerat terț, întrucât era funcționar al Oficiului și fusese reprezentat de acesta în fața Tribunalului de Primă Instanță; (b) excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (7) ("Regulamentul 1049/2001") ar trebui interpretate în mod strict. În cererea sa, reclamantul a solicitat de asemenea Oficiului să precizeze temeiul juridic al poziției sale potrivit căreia domnul M. era un terț.

Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2006, președintele Oficiului a respins cererea de confirmare, constatând următoarele. Refuzul său de a acorda acces la documentul solicitat s-a bazat pe Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și pe Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (8) ("Regulamentul 45/2001"), coroborate. Domnul M. era un terț față de Oficiu, întrucât documentul solicitat nu privea nici exercitarea funcțiilor domnului M., nici activitățile Oficiului pentru care acesta lucra. Documentul conținea date cu caracter personal, în sensul Regulamentului 45/2001, și, prin urmare, Oficiul ar fi obligat să îl consulte pe domnul M. înainte de a le divulga. Președintele a confirmat astfel că, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, documentul solicitat constituia un document terț care nu putea fi comunicat reclamantului fără consimțământul autorului său, și anume domnul M., întrucât era susceptibil să conțină date cu caracter personal, iar divulgarea sa putea fi considerată o ingerință în viața privată a domnului M.

3.3 În plângerea adresată Ombudsmanului, reclamantul a susținut că Oficiul i-a refuzat în mod eronat accesul la cererea de rambursare a domnului M. În susținerea acestei afirmații, el a susținut că (a) domnul M. nu era un terț în raport cu Oficiul, întrucât era funcționar al Oficiului și a formulat cererea de rambursare în urma unei hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat litigiul pe care îl avea cu Oficiul; (b) documentul în cauză nu era, în niciun caz, relevant pentru viața privată a domnului M. și nu conținea date cu caracter personal, întrucât era vorba despre o simplă cerere de plată.

3.4 În avizul său cu privire la prezenta plângere, Oficiul a adăugat, în sprijinul respingerii cererii de acces a reclamantului, că este obligat, în conformitate cu articolul 118a din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (9) (denumit în continuare "Regulamentul nr. 40/94"), coroborat cu articolele 3 și 4 [alineatele (1), (2) și (4)] din Regulamentul nr. 1049/2001, să îl consulte pe domnul M. pentru a stabili dacă divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere vieții sale private, în special intereselor sale comerciale, în conformitate cu Regulamentul nr. 45/2001. Într-adevăr, era clar că reclamantul dorea să aibă acces la acest document al unui terț în contextul unui litigiu comercial privat între reclamant și domnul M. În scrisoarea sa din 26 octombrie 2005, reclamantul a solicitat ca cererea sa de acces să fie tratată în mod confidențial. Acest lucru a împiedicat Oficiul să solicite opinia domnului M. cu privire la posibilitatea divulgării și, în special, cu privire la aspectul dacă acesta a considerat că se aplică una dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, Oficiul nu a fost în măsură să dea curs cererii reclamantului. În plus, reclamantul a solicitat Ombudsmanului să trateze cazul său în mod confidențial.

În observațiile sale, reclamantul și-a menținut afirmația.

3.5 În conformitate cu articolul 118a din Regulamentul nr. 40/94, Regulamentul nr. 1049/2001 se aplică documentelor deținute de Oficiu.

Articolul 3 din Regulamentul 1049/2001 prevede că, în sensul prezentului regulament, „«terț» înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate din afara instituției în cauză, inclusiv statele membre, alte instituții și organisme comunitare sau necomunitare și țările terțe.”

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul 1049/2001, „instituțiile refuză accesul la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar aduce atingere protecției: (...) (b) viața privată și integritatea persoanei, în special în conformitate cu legislația comunitară privind protecția datelor cu caracter personal.”

În temeiul articolului 4 alineatul (2) din același regulament, „instituțiile refuză accesul la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar aduce atingere protecției: interesele comerciale ale unei persoane fizice sau juridice (...), cu excepția cazului în care există un interes public superior care justifică divulgarea.”

Articolul 4 alineatul (4) din acest regulament prevede că „[î]n ceea ce privește documentele terților, instituția consultă terțul pentru a evalua dacă se aplică o excepție de la alineatul [alineatele] (1) sau (2), cu excepția cazului în care este clar că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.”

Articolul 2 din Regulamentul 45/2001 prevede că, în sensul prezentului regulament,„«date cu caracter personal» înseamnă orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (...) ; o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.”

3.6 În plus, Tribunalul de Primă Instanță, în hotărârea sa în cauza T-194/04 (10), a statuat, printre altele, următoarele: (a) accesul la documente care conțin date cu caracter personal intră sub incidența Regulamentului 1049/2001 (11); b) excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament privește numai divulgarea datelor cu caracter personal care ar aduce atingere protecției vieții private și integrității persoanei(12); (c) faptul că noțiunea de "viață privată" este una largă, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și că dreptul la protecția datelor cu caracter personal poate constitui unul dintre aspectele dreptului la respectarea vieții private, nu înseamnă că toate datele cu caracter personal intră în mod necesar sub incidența noțiunii de "viață privată"(13); (d) a fortiori, nu orice divulgare de date cu caracter personal este de natură să submineze viața privată a persoanei în cauză (14); (e) simplul fapt că un document conține date cu caracter personal nu înseamnă neapărat că este afectată viața privată sau integritatea persoanelor în cauză (15).

3.7 În cazul de față, Oficiul a respins cererea de confirmare a reclamantului, în esență, pe baza următorului raționament, pe care l-a prezentat în avizul său privind plângerea: (i) documentul în cauză, și anume cererea de rambursare a cheltuielilor formulată de domnul M., era un document terț; (ii) documentul conținea date cu caracter personal, în sensul Regulamentului 45/2001, și ar putea fi aplicabilă excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 1049/2001; (iii) prin urmare, Oficiul ar fi obligat să îl consulte pe domnul M. și să obțină consimțământul acestuia pentru divulgare; (iv) Oficiul nu a putut proceda la această consultare, deoarece reclamantul a desemnat cererea sa de acces ca fiind confidențială.

3.8 În ceea ce privește elementul (i), Ombudsmanul acceptă poziția Oficiului potrivit căreia documentul în cauză este un document terț, în sensul articolului 3 și al articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 1049/2001. Acest document a fost redactat de domnul M. nu în cadrul exercitării atribuțiilor sale de funcționar al Oficiului, ci în calitatea sa de particular și de parte în procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță. În consecință, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din prezentul regulament, Oficiul ar trebui să îl consulte pe dl M. pentru a evalua dacă este aplicabilă o excepție de la articolul 4 alineatul (1) sau (2), cu excepția cazului în care este clar că documentul solicitat ar trebui sau nu să fie divulgat.

3.9 În ceea ce privește elementul (ii), reclamantul a susținut că documentul nu putea conține date cu caracter personal, deoarece era doar o cerere de plată. Acest argument nu poate fi acceptat. Se pare că documentul se referea la o anumită sumă de bani care a fost solicitată - și primită ulterior (16) - de domnul M. ca fiind echivalentă cu 20 % din costurile suportate de acesta în cadrul procedurii judiciare în fața TPI (17). Aceste informații constituie „date cu caracter personal”, în sensul articolului 2 din Regulamentul 45/2001.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că documentul în cauză nu era, în niciun fel, relevant pentru viața privată a domnului M. Nici acest argument nu poate fi acceptat. Comunicarea către reclamant a datelor cu caracter personal de mai sus, referitoare la stabilirea și plata către domnul M. a cheltuielilor de judecată pe care avea dreptul să le recupereze, în calitatea sa de particular și de parte în procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță, ar putea fi considerată în mod rezonabil o ingerință în dreptul domnului M. la respectarea vieții sale private (18).

3.10 În ceea ce privește elementul (iii), trebuie arătat, în primul rând, că, contrar celor afirmate de Oficiu în răspunsul său la cererea de confirmare, documentul solicitat putea fi comunicat reclamantului chiar și fără consimțământul domnului M. În această privință, articolul 4 alineatul (4) impune doar o consultare, iar nu o autorizare a terțului.

În al doilea rând, o astfel de consultare are loc cu excepția cazului în care este clar că documentul va fi divulgat sau nu. Aceasta înseamnă că este necesară o consultare în cazul în care nu este clar că niciuna dintre excepții nu este aplicabilă sau că ar trebui să se aplice cel puțin una dintre excepții. În mod similar, Ombudsmanul reamintește observațiile sale de la punctul 3.9 de mai sus și faptul că, în conformitate cu Regulamentul 45/2001, divulgarea solicitată a datelor cu caracter personal ar fi legală dacă dl M. și-ar da consimțământul fără echivoc. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că nu era nerezonabil ca Oficiul să considere că nu era clar dacă excepția de la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 1049/2001 ar fi trebuit sau nu să fie aplicată.

3.11 În ceea ce privește elementul (iv), caracterul confidențial al cererii de acces a reclamantului nu a fost contestat de acesta și este confirmat de documentația prezentată Ombudsmanului (19). În plus, argumentul relevant al Oficiului, potrivit căruia confidențialitatea cererii de acces a reclamantului l-a împiedicat să solicite punctul de vedere al dlui M. cu privire la posibilitatea divulgării, nu a fost contestat de reclamant și este rezonabil.

3.12 Pe baza celor de mai sus, Ombudsmanul concluzionează că afirmația reclamantului nu a fost justificată. Prin urmare, Ombudsmanul nu constată niciun caz de administrare defectuoasă care să corespundă acestei afirmații.

4 Creanțe

4.1 Având în vedere concluziile sale de la punctele 2.5 și 3.12 din prezenta decizie, Ombudsmanul consideră că afirmațiile reclamantului nu pot fi susținute.

5 Concluzie

Pe baza anchetei sale cu privire la această plângere, Ombudsmanul nu a constatat niciun caz de administrare defectuoasă care să corespundă afirmațiilor reclamantului. Prin urmare, el închide cazul.

Președintele Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță nu a stabilit valoarea reală a costurilor care trebuie recuperate.

(2) JO 2001, L 145, p. 43.

(3) JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3.

(4) Articolul 195 din Tratatul CE prevede, inter alia, că „[...] Ombudsmanul desfășoară anchetele pe care le consideră întemeiate (...), cu excepția cazului în care faptele invocate fac sau au făcut obiectul unor proceduri judiciare.”

(5) Articolul 1 alineatul (3) din statut prevede că „Ombudsmanul nu poate interveni în cauzele aflate pe rolul instanțelor și nici nu poate pune la îndoială temeinicia unei hotărâri judecătorești.”

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din statut, „în cazul în care Ombudsmanul, ca urmare a unei proceduri judiciare în curs sau încheiate cu privire la faptele invocate, trebuie să declare o plângere inadmisibilă sau să pună capăt examinării acesteia, rezultatul oricărei anchete pe care a efectuat-o până în acel moment se depune definitiv.”

(6) A se vedea, de exemplu, cauza 178/98 DEP Fresh Marine/Comisia, Rec., 2004, p. II-3127, punctele 26-28, 33 și 41.

(7) JO 2001, L 145, p. 43.

(8) JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3.

(9) JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 11, p. 3. Articolul 118a (Accesul la documente) a fost adăugat prin articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1653/2003 al Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară (JO 2003, L 245, p. 36, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146).

(10) Cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, hotărârea din 8 noiembrie 2007 (nepublicată încă în Recueil).

(11) A se vedea punctul 107 din cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, citată anterior.

(12) A se vedea punctul 128 din cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, citată anterior.

(13) A se vedea punctul 118 din cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, citată mai sus.

(14) A se vedea punctul 119 din cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, citată mai sus.

(15) A se vedea punctul 123 din cauza T-194/04 Bavaria Lager/Comisia, citată mai sus.

(16) În mod similar, se reamintește faptul că Oficiul l-a informat pe reclamant, înainte de cererea sa de acces, că i-a plătit domnului M. suma pe care acesta a solicitat-o.

(17) Oficiul nu a clarificat dacă documentul în cauză conținea și date referitoare la detaliile costurilor.

(18) A se vedea cauzele conexate C-465/00, C-138/01 și C-139/01 Österreichischer Rundfunk și alții, Rec., 2003, p.

(19) Scrisoarea reclamantului din 26 octombrie 2005, în care acesta și-a formulat cererea de acces la document, poartă mențiunea "Confidențielle et personnelle". O copie a acestei scrisori a fost anexată la plângere.