Strasbourg, 17 iulie 2008

Stimate domnule K.,

Prin scrisoarea din 25 februarie 2005, ați depus o plângere la Ombudsmanul European împotriva Comisiei Europene. Plângerea dumneavoastră se referea la tratarea de către Comisie a unei plângeri privind încălcarea dreptului comunitar pe care i-ați adresat-o împotriva Greciei, referitoare la construirea unui tramvai în Atena. La 11 aprilie 2005, am deschis o anchetă cu privire la plângerea dumneavoastră.

La 30 iunie 2005, am primit avizul Comisiei cu privire la plângere. La 27 septembrie 2005, am primit observațiile dumneavoastră cu privire la acest aviz. La 7 decembrie 2006, am făcut o propunere de soluție amiabilă în ceea ce privește un aspect al plângerii dumneavoastră. La 7 februarie 2007, am primit răspunsul Comisiei la această propunere. Prin scrisoarea din 18 iunie 2007, ați formulat observații cu privire la răspunsul Comisiei. De asemenea, mi-ai trimis câteva scrisori suplimentare cu privire la cazul tău.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatul anchetelor mele referitoare la plângerea dumneavoastră. Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care vă tratez cazul.

Plângerea

Prin scrisoarea din 29 mai 2002, reclamantul a depus la Reprezentanța Comisiei Europene în Grecia o plângere în temeiul articolului 226 împotriva autorităților elene pentru încălcarea legislației comunitare în domeniul mediului. Această plângere se referea la un proiect planificat pentru construirea unui tramvai în zona Atenei. Proiectul a fost cofinanțat de UE. În plângerea sa în temeiul articolului 226, reclamantul a susținut că raportul de evaluare a impactului asupra mediului („EIM”) pentru proiect a fost eronat în ceea ce privește fondul acestuia și a anexat o notă care indică deficiențele și deficiențele relevante. În această privință, el a subliniat, de asemenea, că nu a existat niciun studiu privind oportunitatea proiectului și că analiza cost-beneficiu a fost efectuată după evaluarea impactului asupra mediului. În cele din urmă, el a susținut că cetățenii nu au fost informați și că proiectul nu a fost aprobat de publicul în cauză.

Astfel cum se menționează în scrisoarea reclamantului din 22 februarie 2005 adresată Comisiei și necontestată de aceasta, (a) prin scrisoarea din 12 iulie 2002, Comisia a răspuns că plângerea reclamantului în temeiul articolului 226 va fi examinată în temeiul Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată (1) („directiva”), și că serviciile Comisiei îl vor informa cu privire la acțiunile întreprinse în urma cazului său; și (b) Secretariatul General al Comisiei l-a informat pe reclamant, prin scrisoarea din 26 iulie 2002, că Comisia va încerca să ia o decizie cu privire la plângerea sa în termen de un an.

Prin scrisoarea din 23 martie 2004, adresată reclamantului, Direcția Generală Mediu a Comisiei („DG Env”) a declarat că a finalizat examinarea plângerii sale și nu intenționează să propună Comisiei inițierea procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Aceasta a remarcat că directiva nu împuternicește Comisia să revizuiască oportunitatea unui proiect sau respectarea condițiilor de mediu aprobate pentru proiect. Aceasta a subliniat, de asemenea, că evaluarea calității unei evaluări a impactului asupra mediului pentru un proiect și a caracterului adecvat al condițiilor de mediu aprobate este responsabilitatea statelor membre. DG Env a adăugat că aceste aspecte nu intră în sfera de control a Comisiei, ci mai degrabă a autorităților naționale, administrative și judiciare competente.

DG Env a observat de asemenea că, în temeiul legislației elene, proiecte precum cel în cauză fac obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului. În plus, din corespondența sa cu autoritățile elene a reieșit că, în ceea ce privește construirea și exploatarea proiectului, au fost îndeplinite cerințele procedurale prevăzute de dreptul comunitar în ceea ce privește efectuarea unei EIM. Mai precis, dosarul studiului EIM a fost prezentat autorității competente și apoi transmis consiliilor prefectorale competente și altor organisme competente în vederea obținerii avizului acestora. La 11 iunie 2001, prefectura Atenei a solicitat ziarelor „Avgi” și „Imerisia” să publice un anunț, invitând cetățenii și organismele lor reprezentative să se informeze cu privire la studiul EIM pentru proiect. Prin urmare, Comisia a concluzionat că publicului interesat i s-a oferit posibilitatea de a fi informat cu privire la cererea de „aprobare de dezvoltare” a proiectului respectiv și cu privire la orice informații relevante referitoare la proiect, precum și de a-și exprima opinia înainte de acordarea unei astfel de aprobări. Ulterior, a fost emisă decizia ministerială comună care a aprobat condițiile de mediu pentru proiect. La 6 noiembrie 2001, Prefectura Atenei a cerut ziarului "Imerisia" să publice un anunț prin care să informeze cetățenii și organismele lor reprezentative cu privire la această decizie. Prin urmare, publicul interesat a fost informat în mod corespunzător. Având în vedere cele de mai sus, DG Env a concluzionat că, în ceea ce privește procedura EIM, autoritățile elene și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul directivei. Prin urmare, directiva nu a fost încălcată. În aceste condiții, DG Env a indicat că va propune Comisiei închiderea cazului. Cu toate acestea, în cazul în care reclamantul avea cunoștință de alte elemente de natură să dovedească existența unei încălcări, i s-a solicitat să prezinte observații relevante către DG Env în termen de patru săptămâni de la trimiterea scrisorii sale.

Prin scrisoarea din 19 octombrie 2004, DG Env l-a informat pe reclamant că, în urma scrisorii sale din 23 martie 2004, Comisia a decis, la 13 octombrie 2004, să închidă cazul și că acesta se poate adresa din nou Comisiei în această privință, în cazul în care găsește elemente noi care dovedesc existența unei încălcări.

Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2004, reclamantul a solicitat DG Env să motiveze decizia Comisiei menționată anterior. Acesta a arătat că nu avea cunoștință de scrisoarea sa din 23 martie 2004, menționată în scrisoarea sa din 19 octombrie 2004. El a adresat, de asemenea, anumite întrebări, inclusiv una referitoare la timpul necesar Comisiei pentru a finaliza examinarea cazului.

DG Env a răspuns prin scrisoarea din 10 decembrie 2004. Aceasta a anexat la scrisoarea sa o copie a scrisorii sale din 23 martie 2004 adresată reclamantului, care conținea motivarea deciziei Comisiei de a închide cazul. DG Env a precizat, de asemenea, că, în ceea ce privește durata examinării cazului, a trimis o scrisoare relevantă, datată 15 septembrie 2003, primarului din Palaio Faliro și, de asemenea, l-a informat pe reclamant cu privire la această chestiune și la opiniile sale în cursul reuniunii din 2 februarie 2004 și în scrisoarea sa din 23 martie 2004.

Reclamantul a răspuns prin scrisoarea din 22 februarie 2005, plângându-se de motivarea deciziei Comisiei de a închide cazul. Acesta a susținut că cerințele directivei privind necesitatea de a informa și de a consulta publicul interesat (articolele 5, 6 și 9) nu au fost respectate în cadrul proiectului în cauză. Anunțurile privind evaluarea impactului asupra mediului, făcute în ziarele „Avgi” și „Imerisia” la 12 iunie 2001, au fost eronate, având în vedere că (i) au fost publicate în paginile ziarelor care prezintă bilanțurile societăților și cererile de oferte sau licitațiile; (ii) „Imerisia” este un ziar financiar și atât „Avgi”, cât și „Imerisia” au o circulație națională, dar foarte limitată (aproximativ 1 750 de exemplare fiecare); (iii) o parte a tramvaiului ar urma să fie construită în Neo Faliro, care face parte din zona Pireu și, prin urmare, denumirea proiectului, astfel cum a fost anunțat, ar trebui să fie „tramvai în zonele Atenei și Pireu” (și nu „tramvai în zona Atenei”); (iv) din acest motiv, ar fi trebuit făcute anunțuri similare și de către prefectura Pireu; (v) publicul a fost invitat doar să ia cunoștință de evaluarea impactului asupra mediului, nu să își exprime opiniile cu privire la aceasta; (vi) niciun anunț nu a fost publicat în niciunul dintre cele opt ziare locale din Palaio Faliro, nicio expoziție cu desene, tabele, modele etc. nu a fost organizată în Palaio Faliro și nu s-a efectuat niciun sondaj de opinie publică. Nici cei aproape 70 000 de locuitori ai săi nu au fost invitați să prezinte sugestii scrise. În mod similar, reclamantul a observat că Decizia ministerială comună 75308/5512/1990, care a transpus directiva, nu prevedea furnizarea informațiilor către public prin alte mijloace decât publicarea în presa locală. Reclamantul a considerat, de asemenea, inadecvat al doilea anunț, publicat doar în „Imerisia” la 7 noiembrie 2001 și referitor la decizia ministerială comună care a aprobat condițiile de mediu pentru proiect.

Reclamantul a remarcat, de asemenea, că, chiar și în cazul în care unul dintre cetățenii în cauză ar fi vizitat prefectura pentru a fi informat cu privire la proiect, acesta ar fi fost în măsură să concluzioneze foarte puțin dintr-un studiu tehnic EIM de sute de pagini care nu a fost însoțit de un rezumat netehnic al conținutului acestuia.

În plus, Consiliul Prefecturii nu a prezentat Direcției competente a Ministerului Mediului, Planificării și Lucrărilor Publice, în conformitate cu legislația elenă relevantă, opiniile publicului cu privire la proiect, însoțite de propriul aviz. În consecință, lipsa unui răspuns din partea Consiliilor Prefecturilor Atenei și Pireu a fost considerată în mod arbitrar, în decizia ministerială comună de aprobare a EEM, ca reprezentând o opinie pozitivă din partea publicului cu privire la construirea tramvaiului.

În plus, traseul tramvaiului specificat în studiul EIM aprobat a fost modificat ulterior într-o serie de puncte. Prin urmare, evaluarea ar fi trebuit să fie aprobată din nou, după ce publicul interesat a fost informat în mod corespunzător. Reclamantul a afirmat că acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece autoritățile elene s-au grăbit să finalizeze construcția proiectului cu orice preț înainte ca Jocurile Olimpice să aibă loc.

Reclamantul și-a exprimat uimirea cu privire la faptul că DG Env consideră că autoritățile elene și-au respectat obligațiile care le revin în temeiul directivei. El a contestat, de asemenea, corectitudinea argumentului Comisiei, cuprins în scrisoarea sa din 23 martie 2004, potrivit căruia avizul consiliului prefecturii nu este obligatoriu, menționând că articolul 8 din directivă prevede că „informațiile colectate în temeiul articolelor 5, 6 și 7 trebuie luate în considerare în cadrul procedurii de aprobare a dezvoltării”.

În cele din urmă, reclamantul a formulat o serie de observații cu privire la oportunitatea deciziei Comisiei referitoare la plângerea sa în temeiul articolului 226 și cu privire la anumite aspecte legate de corespondența sa cu Comisia.

Ulterior, reclamantul a depus o plângere pe această temă la Ombudsmanul European.

Prin scrisoarea din 5 aprilie 2005, Comisia a răspuns scrisorii reclamantului din 22 februarie 2005. În primul rând, Comisia s-a referit la durata examinării cazului și a răspuns la una dintre observațiile reclamantului cu privire la trimiterile la paginile web care conțin legislația comunitară în domeniul mediului pe care i-a furnizat-o. În ceea ce privește fondul cazului, Comisia a observat că directiva impune obligația de a informa și de a se consulta cu publicul, dar lasă la latitudinea statelor membre modalitățile specifice pe care ar trebui să le adopte aceste informații și consultări. Directiva încurajează participarea publicului la procedura de luare a deciziilor privind problemele de mediu, dar opinia exprimată de public nu este obligatorie pentru administrație. Astfel, respingerea unui proiect de către publicul interesat nu poate constitui o încălcare a dreptului comunitar. Cu toate acestea, participarea publicului la procedura EIM permite cetățenilor să conteste legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor pertinente prin intermediul unor proceduri judiciare sau de altă natură. Astfel, cetățenii din Palaio Faliro, care au fost în mod evident informați cu privire la construcția iminentă a proiectului de tramvai, au sesizat instanța națională competentă, și anume Consiglio di Stato (Consiliul de Stat), care le-a respins cererea ca nefondată și a statuat, printre altele, că cerințele de publicitate prevăzute de legislația elenă au fost respectate.

Prin scrisoarea din 27 mai 2005, reclamantul a formulat o serie de observații cu privire la conținutul scrisorii Comisiei din 5 aprilie 2005, contestând caracterul adecvat al acesteia. Comisia a răspuns prin scrisoarea din 11 iulie 2005, iar reclamantul a răspuns prin scrisoarea din 27 iulie 2005.

Prin scrisoarea din 25 februarie 2005, reclamantul a depus prezenta plângere. Acesta a afirmat că Comisia a respins în mod eronat și tardiv plângerea sa întemeiată pe articolul 226 și a anexat la plângerea sa corespondența relevantă cu Comisia. Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la următoarele acuzații formulate de reclamant:

1. Comisia nu a tratat în mod corespunzător plângerea sa în temeiul articolului 226 din 29 mai 2002 privind o posibilă încălcare de către autoritățile elene a Directivei 85/337/CEE în legătură cu un proiect de tramvai în Atena.
2. Comisia s-a făcut vinovată de întârziere evitabilă în soluționarea plângerii sale în temeiul articolului 226.

În ceea ce privește prima afirmație, reclamantul a susținut, în special, că Comisia nu a luat în considerare în mod corespunzător cerințele directivei privind: (a) posibilitatea publicului interesat de a-și exprima opinia înainte de inițierea proiectului; și (b) evaluarea impactului asupra mediului, pe care reclamantul o consideră inadecvată. Reclamantul a susținut, de asemenea, că Comisia nu și-a justificat în mod corespunzător decizia de a închide cazul.

INQUIRY

Avizul Comisiei

În avizul său, Comisia a formulat următoarele observații în ceea ce privește prima afirmație a reclamantului.

Obiectul plângerii reclamantului în temeiul articolului 226, și anume autorizarea proiectului de construcție a unei linii de tramvai în Atena, a făcut deja obiectul unor proceduri judiciare în fața Consiliului de Stat elen în sesiune plenară. Comisia a arătat că judecătorul național, care este de asemenea responsabil de aplicarea dreptului comunitar, a respins ca nefondată cererea de anulare a deciziei de aprobare a proiectului.

În ceea ce privește diferitele argumente prezentate de reclamant, Comisia a reamintit observațiile pe care le-a făcut în corespondența sa cu acesta. Comisia a observat că directiva stabilește o serie de proceduri care trebuie respectate în contextul evaluării impactului asupra mediului al anumitor proiecte care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului. Cu toate acestea, directiva nu conferă Comisiei competența de a interveni în ceea ce privește oportunitatea unui proiect sau de a revizui calitatea unui studiu EIM și caracterul adecvat al condițiilor impuse pentru proiect.

În cazul respectiv, proiectul a fost supus unei evaluări a impactului asupra mediului, în sensul directivei, iar procedurile prevăzute în directivă au fost respectate. La sfârșitul procedurii EIM, a fost adoptată Decizia ministerială comună 105061/29.8.2001 de aprobare a condițiilor de mediu pentru proiect. Publicul a fost informat și a avut posibilitatea de a-și exprima opinia înainte de aprobarea finală a proiectului. În plus, în urma aprobării proiectului, autoritățile competente au informat publicul și i-au pus la dispoziție toate informațiile necesare.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că a ținut seama în mod corespunzător de cerințele directivei și a furnizat o motivare adecvată pentru decizia sa de a închide cazul.

De asemenea, Comisia a formulat observații cu privire la a doua afirmație a reclamantului, pe care a respins-o.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale cu privire la partea din avizul Comisiei referitoare la fondul cazului și la decizia sa de a-l închide, reclamantul a formulat, pe scurt, următoarele observații. În ceea ce privește argumentul Comisiei referitor la hotărârea Consiliului de Stat elen, reclamantul a observat că Comisia a prezentat mai întâi acest argument în scrisoarea sa din 5 aprilie 2005, și anume la șase luni de la respingerea plângerii sale în temeiul articolului 226, ceea ce arată că plângerea sa nu a fost respinsă pe baza acestui argument. În același sens, acesta a făcut referire la scrisoarea sa din 27 mai 2005, în care a abordat acest argument. Acesta a reamintit că Consiliul de Stat elen nu a autorizat construirea proiectului de tramvai și că a respins doar o cerere de anulare a deciziei ministeriale de aprobare a studiului EIM, pe baza căreia a fost acordată aprobarea de dezvoltare a proiectului. Reclamantul a observat, de asemenea, că, contrar celor susținute de Comisie, Consiliul de Stat a acceptat că publicul interesat nu a fost informat cu privire la studiul EIM.

Reclamantul a recunoscut că Comisia nu are competența de a decide cu privire la oportunitatea unui proiect de lucrări publice sau de a revizui calitatea unui studiu EIM. Cu toate acestea, el nu i-a cerut să facă acest lucru. În schimb, Comisia este obligată să verifice dacă cerințele procedurale prevăzute de directivă au fost respectate.

În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia publicul a fost informat și a avut posibilitatea de a-și exprima opinia înainte de aprobarea finală a proiectului, reclamantul a observat că Comisia a repetat această declarație fără a furniza niciun element de probă justificativ, ceea ce înseamnă că publicul nu s-a opus proiectului. Reclamantul a susținut că Comisia a ignorat dovezile contrare furnizate în scrisorile sale din 22 februarie, 27 mai 2005 și 27 iulie 2005.

Reclamantul a formulat, de asemenea, observații cu privire la partea din avizul Comisiei referitoare la cea de a doua afirmație a sa.

Eforturile Ombudsmanului de a ajunge la o soluție amiabilă

După o analiză atentă a avizului și a observațiilor, Ombudsmanul nu a fost mulțumit de răspunsul adecvat al Comisiei la prima afirmație a reclamantului. Pe baza unei analize motivate a aspectelor relevante (a se vedea punctul 1.2 și următoarele din prezenta decizie), acesta a propus astfel Comisiei o soluție amiabilă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Statutul Ombudsmanului. Mai precis, Ombudsmanul a sugerat că Comisia ar putea (a) să ia în considerare examinarea argumentelor reclamantului cu privire la caracterul adecvat și corectitudinea EIM a proiectului în cauză; (b) să își reconsidere, având în vedere anunțurile făcute în ziarele „Avgi” și „Imerisia”, poziția potrivit căreia nu a existat nicio încălcare a [dispozițiilor articolului 6 alineatele (2)-(3) și ale articolului 9 din] directivă.

În răspunsul său la propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului, Comisia și-a prezentat opiniile cu privire la aspectele menționate mai sus. În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul și-a exprimat dezacordul față de pozițiile Comisiei și și-a menținut plângerea.

DECIZIA

1 Afirmația potrivit căreia Comisia nu a tratat în mod corespunzător fondul plângerii formulate de reclamant în temeiul articolului 226

1.1 În ceea ce privește prima sa afirmație, reclamantul a susținut, în special, că Comisia nu a luat în considerare în mod corespunzător cerințele Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată (2) ("directiva"), referitoare la: (a) posibilitatea publicului interesat de a-și exprima opinia înainte de inițierea proiectului; și (b) evaluarea impactului asupra mediului, pe care reclamantul o consideră inadecvată. Reclamantul a susținut, de asemenea, că Comisia nu și-a justificat în mod corespunzător decizia de a închide cazul. Comisia, care a considerat că directiva era aplicabilă în cazul (3), a respins atât aceste argumente, cât și afirmația reclamantului.

1.2 În partea relevantă a analizei sale cuprinsă în propunerea sa de soluție amiabilă în acest caz, Ombudsmanul, în primul rând, a reamintit că directiva prevede în partea relevantă:

"Articolul 3

Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie și evaluează în mod corespunzător, în funcție de fiecare caz în parte și în conformitate cu articolele 4-11, efectele directe și indirecte ale unui proiect asupra următorilor factori:

ființe umane, faună și floră;
- solul, apa, aerul, clima și peisajul;
bunurile materiale și patrimoniul cultural;
interacțiunea dintre factorii menționați la prima, a doua și a treia liniuță.

Articolul 5

1. În cazul proiectelor care, în conformitate cu articolul 4, trebuie supuse unei evaluări a impactului asupra mediului în conformitate cu articolele 5-10, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că inițiatorul proiectului furnizează într-o formă adecvată informațiile specificate în anexa IV, în măsura în care:

(a) statele membre consideră că informațiile sunt relevante pentru o anumită etapă a procedurii de aprobare și pentru caracteristicile specifice ale unui anumit proiect sau tip de proiect și ale caracteristicilor de mediu care ar putea fi afectate;

(b) statele membre consideră că dezvoltatorului i se poate solicita în mod rezonabil să compileze aceste informații, având în vedere, printre altele, cunoștințele și metodele de evaluare actuale.

2. (...)

3. Informațiile care trebuie furnizate de inițiatorul proiectului în conformitate cu alineatul (1) includ cel puțin:

o descriere a proiectului care să cuprindă informații privind amplasamentul, concepția și dimensiunea proiectului,
o descriere a măsurilor avute în vedere pentru evitarea, reducerea și, dacă este posibil, remedierea efectelor negative semnificative,
datele necesare pentru identificarea și evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului,
o prezentare a principalelor alternative studiate de inițiatorul proiectului și indicarea principalelor motive care stau la baza alegerii sale, ținând seama de efectele asupra mediului,
un rezumat netehnic al informațiilor menționate la liniuțele anterioare.

4. (...)

Articolul 6

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autorităților care ar putea fi interesate de proiect, datorită responsabilităților lor specifice în materie de mediu, li se oferă posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la informațiile furnizate de inițiatorul proiectului și la cererea de aprobare de dezvoltare. În acest scop, statele membre desemnează autoritățile care urmează să fie consultate, fie în termeni generali, fie de la caz la caz. Informațiile colectate în temeiul articolului 5 se transmit autorităților respective. Statele membre stabilesc modalitățile de consultare.

2. Statele membre se asigură că orice cerere de aprobare de dezvoltare și orice informații colectate în temeiul articolului 5 sunt puse la dispoziția publicului într-un termen rezonabil pentru a oferi publicului interesat posibilitatea de a-și exprima opinia înainte de acordarea aprobării de dezvoltare.

3. Modalitățile de informare și consultare sunt stabilite de statele membre, care pot, în special, în funcție de caracteristicile specifice ale proiectelor sau siturilor în cauză:

- să determine publicul interesat,
- să specifice locurile în care pot fi consultate informațiile,
- să specifice modul în care publicul poate fi informat, de exemplu prin afișarea de facturi pe o anumită rază, publicarea în ziarele locale, organizarea de expoziții cu planuri, desene, tabele, grafice, modele,
- să determine modul în care publicul trebuie consultat, de exemplu, prin observații scrise, prin anchete publice,
- să stabilească termene adecvate pentru diferitele etape ale procedurii pentru a se asigura că se ia o decizie într-un termen rezonabil.

Articolul 8

Rezultatele consultărilor și informațiile colectate în temeiul articolelor 5, 6 și 7 trebuie luate în considerare în cadrul procedurii de aprobare a dezvoltării.

Articolul 9

1. În cazul în care s-a luat o decizie de acordare sau de refuzare a aprobării de dezvoltare, autoritatea sau autoritățile competente informează publicul în acest sens, în conformitate cu procedurile corespunzătoare, și pun la dispoziția publicului următoarele informații:

conținutul deciziei și orice condiții aferente acesteia,
principalele motive și considerații pe care se bazează decizia,
o descriere, dacă este necesar, a principalelor măsuri de evitare, reducere și, dacă este posibil, compensare a efectelor negative majore. (...)”

În continuare, Ombudsmanul a luat notă de următoarele aspecte. Comisia a subliniat că directiva nu îi conferă competența de a revizui calitatea unui studiu EIM. Acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, întrebarea nu este dacă prezenta directivă conferă Comisiei competența menționată mai sus, ci dacă, în îndeplinirea corespunzătoare a responsabilităților care îi revin în temeiul articolului 226 din Tratatul CE, Comisia are competența de a examina dacă un stat membru a respectat obligațiile pe care i le impune directiva în ceea ce privește caracterul adecvat și adecvat al evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul în cauză. Comisia însăși a considerat în mod clar că deține o astfel de competență, deoarece a inițiat, în fața Curții de Justiție, o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru tocmai într-o cauză în care a considerat că evaluarea impactului asupra mediului al unui anumit proiect nu îndeplinea aceste cerințe (4). În acest caz, Curtea a examinat argumentele Comisiei, în lumina articolelor 2, 3, 5 și 8 din directivă, și a concluzionat că cererea Comisiei este nefondată, deoarece Comisia „ar fi trebuit să precizeze în ce puncte specifice cerințele directivei nu au fost respectate în cursul procedurii de aprobare a proiectului în cauză și ar fi trebuit să furnizeze dovezi corespunzătoare de neconformitate”(5).

În plus, Ombudsmanul a remarcat că obiectivele directivei sunt mai bine îndeplinite atunci când argumentele privind caracterul adecvat și corect al unei evaluări a impactului asupra mediului, care sunt formulate având în vedere dispozițiile articolelor 3 și 5 din directivă, sunt prezentate autorităților naționale competente și luate în considerare de acestea în contextul procedurii de aprobare a dezvoltării, în conformitate cu articolele 6 și 8 din directivă. Ombudsmanul observă că, în calitatea sa de gardian al tratatului, Comisia trebuie să asigure respectarea articolului 8 din directivă. Având în vedere obligația de mai sus, Comisia ar trebui să trateze cu diligență o afirmație formulată într-o plângere în temeiul articolului 226 potrivit căreia un stat membru a acordat aprobarea de dezvoltare cu încălcarea articolului 8, și anume că statul membru nu a luat în considerare rezultatele anumitor consultări și informațiile specifice colectate în temeiul articolelor 5-7 și, în special, informațiile și avizele prezentate de public cu privire la caracterul adecvat și corectitudinea EIM furnizate de dezvoltator.

Cu toate acestea, în cazul în care acuzațiile privind nerespectarea dispozițiilor articolelor 3 și 5 din directivă sunt prezentate direct Comisiei, printr-o plângere privind încălcarea articolului 226, examinarea de către Comisie a caracterului adecvat și a caracterului adecvat al unei evaluări a impactului asupra mediului poate fi, în mod normal, limitată, având în vedere natura științifică și tehnică a conținutului său, la a verifica dacă statul membru a comis o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că evaluarea impactului asupra mediului a îndeplinit cerințele articolelor 3 și 5 din directivă. De exemplu, o astfel de eroare poate fi constatată atunci când evaluarea impactului asupra mediului nu include, astfel cum a susținut reclamantul cu privire la evaluarea impactului asupra mediului al proiectului în cauză, un rezumat fără caracter tehnic al informațiilor menționate la articolul 5 alineatul (3) primele patru liniuțe din directivă, deși un astfel de rezumat este impus de articolul 5 alineatul (3) a cincea liniuță.

Ombudsmanul a reamintit, de asemenea, că directiva se referă la „modificările aduse proiectelor de dezvoltare”, cum ar fi tramvaiele, deoarece scopul acesteia ar fi subminat dacă „modificările aduse proiectelor de dezvoltare” ar fi interpretate astfel încât să permită anumitor lucrări să se sustragă de la cerința unei evaluări a impactului asupra mediului atunci când, datorită naturii, dimensiunii sau localizării lor, pot avea efecte semnificative asupra mediului (6). În cazul de față, reclamantul a susținut că ruta tramvaiului specificată în studiul EIM aprobat a fost modificată ulterior într-o serie de puncte și, prin urmare, ar fi trebuit efectuată o nouă EIM. Cu toate acestea, Comisia nu a abordat această problemă.

Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul, în analiza cuprinsă în propunerea sa de soluție amiabilă, a concluzionat că Comisia nu a reușit să demonstreze că a examinat în mod corespunzător argumentele reclamantului cu privire la caracterul adecvat și corect al EIM a proiectului în cauză și că acesta ar putea fi un caz de administrare defectuoasă. În consecință, Ombudsmanul a sugerat că Comisia ar putea lua în considerare examinarea argumentelor reclamantului cu privire la caracterul adecvat și corectitudinea EIM a proiectului în cauză.

1.3 În partea relevantă a răspunsului său la propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului, Comisia a remarcat, în special, următoarele: Pe baza propriilor evaluări tehnice și științifice ale proiectului, reclamantul a prezentat o serie de argumente împotriva EIM a proiectului în cauză. EIM conținea un rezumat fără caracter tehnic al proiectului. Acesta nu a fost un caz în care autoritatea națională competentă a comis o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care decurg din articolele 3 și 5 din directivă, ci un caz în care Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a calității științifice și tehnice a studiului EIM (7).

În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul a făcut diverse afirmații, exprimându-și dezacordul față de argumentația Comisiei. Cu toate acestea, el nu a prezentat niciun argument specific, justificat în mod corespunzător, care să conteste, în mod convingător, poziția Comisiei potrivit căreia acesta nu era un caz în care autoritatea națională competentă săvârșise o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolele 3 și 5 din directivă.

1.4 În răspunsul său la propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului, Comisia a făcut, în special, următoarele observații cu privire la argumentul reclamantului potrivit căruia traseul tramvaiului specificat în studiul EIM aprobat a fost modificat ulterior într-o serie de puncte și, prin urmare, ar fi trebuit efectuată o nouă evaluare a impactului asupra mediului. În conformitate cu punctul 13 din anexa II la directivă, modificările aduse unui proiect deja aprobat ar necesita o evaluare a impactului asupra mediului relevantă în cazul în care ar putea avea efecte negative semnificative asupra mediului. În această privință, autoritățile naționale competente dispun de o anumită marjă de apreciere. Pentru a stabili că autoritățile naționale au săvârșit o eroare vădită de apreciere într-un astfel de context, Comisia trebuie să prezinte dovezi specifice pentru a stabili efectele negative semnificative asupra mediului cauzate de modificări. Argumentele generale ale reclamantului cu privire la modificarea rutei tramvaiului nu au fost suficiente în această privință.

În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul nu a fost mulțumit de abordarea Comisiei și a făcut o serie de observații în sprijinul argumentului său menționat mai sus.

Ombudsmanul observă că reclamantul nu pare să fi prezentat mai întâi argumentul său de mai sus autorităților naționale competente, care ar fi putut examina chestiunea și furniza explicații relevante. Mai degrabă, se pare că acesta a prezentat-o direct Comisiei. Argumentul a fost formulat în termeni generali. Cu toate acestea, evaluarea măsurii în care modificările unui proiect deja autorizat, precum cele în cauză, „pot avea efecte negative semnificative asupra mediului”, în sensul punctului 13 din anexa II la directivă, depinde în mare măsură de conținutul exact al acestor modificări și implică, în mod normal, evaluări bazate pe date pertinente privind mediul.

În această ultimă privință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat următoarele. În primul rând, Curtea a explicat ceea ce este necesar pentru a demonstra că autoritățile naționale au depășit limitele puterii lor de apreciere prin faptul că nu au solicitat efectuarea unei EEM înainte de a aproba un anumit proiect. În această privință, Comisia nu se poate limita la afirmații generale, fără a prezenta elemente concrete care să demonstreze că autoritățile naționale în cauză au săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când și-au dat acordul pentru un proiect. În al doilea rând, Comisia trebuie să furnizeze cel puțin unele dovezi cu privire la efectele pe care proiectul le poate avea asupra mediului (8). Aceasta implică faptul că Comisia ar putea decide în mod rezonabil să nu ia măsuri suplimentare în legătură cu argumentul general menționat mai sus al reclamantului, care nu a fost însoțit de date suficiente și pertinente cu privire la natura modificărilor în cauză și, în special, la efectele probabile ale acestora asupra mediului (9). În aceste condiții, abordarea de mai sus adoptată de Comisie în răspunsul său la propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului este rezonabilă.

1.5 În plus, în analiza cuprinsă în propunerea sa de soluție amiabilă, Ombudsmanul a observat că, în temeiul directivei, statele membre trebuie să se asigure că orice cerere de dezvoltare și orice informații colectate în temeiul articolului 5 sunt puse la dispoziția publicului, pentru a oferi publicului interesat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere înainte de acordarea aprobării de dezvoltare [articolul 6 alineatul (2) din directivă]. În plus, aceste puncte de vedere trebuie luate în considerare în cadrul procedurii de aprobare a dezvoltării (articolul 8 din directivă). Deși modalitățile detaliate de informare și consultare a publicului sunt stabilite de statele membre [articolul 6 alineatul (3) din directivă], marja de apreciere de care dispun statele membre în acest context trebuie exercitată în conformitate cu scopul dispozițiilor articolului 6 alineatul (2) și ale articolului 8 din directivă și cu necesitatea de a asigura „efectul util” al acestora (effet utile). Aceasta implică faptul că un stat membru depășește limitele puterii sale de apreciere relevante atunci când modalitățile sale privind modul în care publicul interesat poate fi informat nu sunt în mod rezonabil adecvate pentru atingerea obiectivului (a) de a sensibiliza publicul interesat cu privire la proiect și la implicațiile sale asupra mediului, pe baza unor informații specifice, și (b) de a-i oferi posibilitatea de a se pregăti în mod adecvat și de a-și exprima opinia, înainte de acordarea aprobării de dezvoltare.

În mod similar, articolul 9 din directivă lasă statelor membre sarcina de a specifica „procedurile adecvate” pentru informarea publicului cu privire la o decizie de acordare a unei aprobări de dezvoltare. Cu toate acestea, procedurile care nu sunt adecvate în mod rezonabil scopului preconizat de a informa publicul interesat cu privire la o astfel de decizie nu pot fi considerate „adecvate”, în sensul articolului 9.

În cazul de față, Comisia a considerat, în esență, că, având în vedere anunțurile făcute în ziarele „Avgi” și „Imerisia”, care invitau cetățenii și organismele lor reprezentative să se informeze cu privire la studiul EIM pentru proiect, nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor articolului 6 alineatele (2)-(3) din directivă. Reclamantul a susținut, în esență, că aceste anunțuri nu erau în mod rezonabil adecvate pentru atingerea obiectivului menționat mai sus, remarcând, în special, că (i) „Imerisia” este un ziar financiar și că atât „Avgi”, cât și „Imerisia” au o circulație națională, dar foarte limitată (aproximativ 1 750 de exemplare fiecare); (ii) niciun anunț nu a fost publicat în niciunul dintre cele opt ziare locale ale Palaio Faliro; (iii) deși o parte a tramvaiului va fi construită în Neo Faliro, care face parte din zona (prefectura) Pireu, numele proiectului, așa cum a fost anunțat, a fost pur și simplu "tramvai în zona Atenei", iar anunțurile au fost făcute numai de Prefectura Atenei. Cu toate acestea, Comisia nu a abordat în mod specific aceste argumente. Ca atare, aceste argumente nu par a fi lipsite de valoare. De asemenea, Comisia nu a abordat în mod specific argumentul reclamantului potrivit căruia articolul 9 din directivă nu a fost respectat, în măsura în care anunțul privind decizia ministerială comună care a aprobat condițiile de mediu pentru proiect a fost publicat numai în „Imerisia”.

În aceste condiții (10), Ombudsmanul a considerat că faptul că Comisia nu a abordat în mod specific argumentele reclamantului potrivit cărora anunțurile menționate mai sus făcute în ziarele „Avgi” și „Imerisia” nu îndeplineau cerințele de la articolele 6 alineatele (2)-(3) și 9 din directivă ar putea constitui un caz de administrare defectuoasă. În consecință, Ombudsmanul a sugerat că, având în vedere anunțurile menționate mai sus făcute în ziarele „Avgi” și „Imerisia”, Comisia ar putea să își reconsidere poziția potrivit căreia nu a existat nicio încălcare a [dispozițiilor articolului 6 alineatele (2)-(3) și ale articolului 9 din] directivă.

1.6 În partea relevantă a răspunsului său la propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului, Comisia a remarcat, în special, următoarele: „Dreptul” publicului de a beneficia de procedura de informare și consultare, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatele (2)-(3) din directivă, este limitat, deoarece statele membre sunt împuternicite să stabilească conținutul specific al acestei proceduri. Același lucru este valabil, prin analogie, în ceea ce privește articolul 9 din directivă. Marja largă de apreciere de care dispun statele membre în acest context este totuși limitată de necesitatea de a asigura efectul util al directivei.

În cazul de față, publicul a fost informat și a avut posibilitatea de a-și exprima opinia înainte de aprobarea proiectului. Prefectura din Atena a pus studiul EIM la dispoziția publicului, în clădirea sa. De asemenea, a informat municipalitățile Atena, Nea Smyrni, Palaio Faliro și Glyfada și a făcut un anunț relevant în ziarele „Avgi” și „Imerisia”. Decizia de aprobare a proiectului a fost publicată în "Imerisia". Prin urmare, Comisia nu dispunea de elemente suficiente pentru a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. În plus, ziarele de mai sus au o bună reputație și o circulație națională. Ele sunt adesea folosite pentru acest tip de anunt. Și nu este evident că ziarele locale ar fi promovat mai bine obiectivele directivei, deoarece acestea nu sunt întotdeauna zilnice și au o circulație și o semnificație limitate. În plus, întrucât proiectul nu privea o singură municipalitate, ci mai multe dintre acestea și, în esență, întreaga zonă a Atenei, alegerea unui ziar de circulație națională părea justificată.

În plus, era vorba despre un proiect de infrastructură și, în plus, de o importanță majoră, întrucât era legat de organizarea Jocurilor Olimpice. Studiile relevante au început deja în 1995 și, în 2000, proiectul a fost discutat în parlamentul elen, care a adoptat o lege privind înființarea unei entități responsabile cu studiul, construcția și gestionarea tramvaiului. Prin urmare, este dificil de acceptat faptul că autoritățile elene au dorit să împiedice informarea publicului cu privire la proiect. În schimb, un public activ și interesat a avut posibilitatea de a fi informat și ascultat.

În sfârșit, din cuprinsul punctului 12 din Hotărârea 2173/2002 a Consiliului de Stat elen privind decizia ministerială comună de aprobare a construcției proiectului rezultă în mod clar că procedura de publicitate a acestei decizii a fost respectată.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a concluzionat că nu a fost stabilită o încălcare a articolului 6 alineatele (2)-(3) și a articolului 9 din directivă.

1.7 În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul a contestat, în mod motivat, concluziile sale de mai sus. El a remarcat, în special, că, deși statele membre dispun de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește modul în care publicul este informat și consultat, acestea trebuie să aplice cel puțin una dintre metodele menționate la articolul 6 alineatul (3) din directivă, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

1.8 În ceea ce privește acest ultim aspect invocat de reclamant, Ombudsmanul observă următoarele. În temeiul articolului 6 alineatele (2)-(3) din directivă, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă în ceea ce privește stabilirea modalităților detaliate de informare și consultare a publicului. În special, statele membre pur și simplu „pot” specifica modul în care publicul este informat, „de exemplu” prin una dintre modalitățile menționate la articolul 6 alineatul (3) a treia liniuță. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamant, statele membre nu sunt obligate să urmeze cel puțin una dintre aceste modalități.

Pe de altă parte, trebuie remarcat, de asemenea, că reclamantul a atras în mod specific atenția Comisiei asupra faptului că Decizia ministerială comună a Greciei nr. 75308/5512/1990 (denumită în continuare „JMD”), care a fost emisă în contextul punerii în aplicare a directivei, prevedea publicarea în presa locală a anunțului privind studiul EIM (11). Astfel, articolul 1 din JMD prevede în mod explicit că JMD urmărește să armonizeze dreptul elen, printre altele, cu dispozițiile articolelor 6 și 9 din directivă. În plus, articolul 2 alineatul (2) din DCM prevede că Consiliul prefecturii care a primit un studiu EIM (de la departamentul competent al Ministerului Mediului, Planificării și Lucrărilor Publice) este responsabil pentru „publicarea în presa locală” („δημοσίευση στον τοπικό τύπο”) a unui anunț privind studiul EIM. De asemenea, este responsabilă de publicarea în presă a unei invitații adresate cetățenilor și entităților care îi reprezintă de a fi informați cu privire la acest studiu și de a-și prezenta opiniile cu privire la conținutul său într-un termen care să nu depășească 15 zile de la publicare. Prin urmare, Grecia și-a exercitat puterea de apreciere menționată mai sus de care beneficia în temeiul articolului 6 alineatele (2)-(3) din directivă, solicitând, printre altele, publicarea unei publicații relevante în presa locală. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Consiliul de Stat elen consideră că această cerință constituie un element esențial al procedurii de aprobare a proiectului relevant și că nerespectarea acesteia afectează decizia de aprobare (condițiile de mediu pentru) proiect (12). În cazul de față, se pare că publicarea privind studiul EIM a fost făcută numai în ziare de circulație națională. Prin urmare, s-ar putea concluziona în mod rezonabil că cerința menționată mai sus din legislația națională nu a fost respectată.

1.9 Cu toate acestea, o astfel de concluzie nu implică în mod necesar faptul că Comisia a comis o administrare defectuoasă prin decizia de a nu iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în această privință. În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că Comisia dispune de o putere discreționară pentru a decide dacă să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în temeiul articolului 226 din Tratatul CE (13). Ombudsmanul consideră că, atunci când Comisia ia această decizie într-un caz precum cel în discuție în prezenta cauză, care se referă la respectarea dispozițiilor articolului 6 alineatele (2)-(3) din directivă, nu și-ar depăși marja de apreciere de mai sus dacă, în loc să se concentreze asupra respectării sau nu a unei cerințe specifice relevante din legislația națională aplicabilă, ar examina dacă statul membru în cauză a acționat astfel încât să ofere garanții suficiente de conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatele (2)-(3) din directivă și cu necesitatea de a asigura efectul util al acestora. Aceasta pare să fi făcut Comisia în cazul de față.

1.10 În speță, Comisia a ajuns în esență la concluzia că nu s-a stabilit că statul membru nu și-a îndeplinit obligația care îi revine, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din directivă, de a se asigura că publicul interesat va avea posibilitatea de a-și exprima opinia înainte de adoptarea deciziei de autorizare. Comisia și-a întemeiat această concluzie pe următoarele puncte, prezentate la punctul 1.6 de mai sus: (a) Prefectura Atenei a pus studiul EIM la dispoziția publicului, în clădirea sa; (b) Prefectura Atenei a informat, de asemenea, municipalitățile Atena, Nea Smyrni, Palaio Faliro și Glyfada; (c) Prefectura Atenei a făcut un anunț relevant în ziarele "Avgi" și "Imerisia", care au o bună reputație și o circulație națională și sunt adesea folosite pentru acest tip de anunț; (d) nu este evident că ziarele locale ar fi promovat mai bine obiectivele directivei, deoarece acestea nu sunt întotdeauna zilnice și au o circulație și o semnificație limitate; și (e) evaluarea impactului asupra mediului a vizat un proiect de infrastructură de importanță majoră, legat de organizarea Jocurilor Olimpice; studiile relevante începuseră deja în 1995 și, în 2000, proiectul a fost discutat în parlamentul elen.

1.11 Ombudsmanul consideră că literele (a)-(e) de mai sus sunt în mod clar insuficiente pentru a demonstra că, în ceea ce privește proiectul în cauză, Grecia și-a îndeplinit obligația pozitivă prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din directivă. Efectul util al acestei dispoziții implică faptul că modul în care publicul interesat este informat ar trebui să fie adecvat în mod rezonabil pentru atingerea dublului obiectiv de a informa publicul interesat cu privire la existența și disponibilitatea studiului EIM și de a-i oferi o oportunitate echitabilă de a se pregăti în mod adecvat și de a-și exprima opinia, înainte de acordarea aprobării de dezvoltare. În ceea ce privește litera (a) din argumentația Comisiei, este suficient să se constate că simplul fapt că Prefectura Atenei a pus studiul EIM la dispoziția publicului nu era suficient dacă nu era însoțit de măsuri adecvate destinate să alerteze publicul interesat cu privire la existența și disponibilitatea studiului EIM și la posibilitatea de a se exprima cu privire la acesta. În ceea ce privește litera (b), este evident că furnizarea de informații relevante municipalităților vizate de proiect ar putea fi relevantă pentru îndeplinirea obligației impuse la articolul 6 alineatul (1) din directivă. Cu toate acestea, ea nu este, în sine, pertinentă în ceea ce privește articolul 6 alineatul (2) din directivă, întrucât nu se referă la furnizarea de informații publicului interesat. În mod similar, litera (c) nu este convingătoare. Faptul, invocat de Comisie fără nicio informație justificativă specifică, că aceste două ziare au fost adesea utilizate pentru anunțuri privind studiile de evaluare a impactului asupra mediului nu constituie o notorietate comună și a fost contestat de reclamant, care a indicat în mod corect că „Imerisia” se concentrează în principal pe chestiuni financiare. Mai important, nu se contestă faptul că ziarele "Avgi" și "Imerisia" au o circulație națională și destul de limitată. Este puțin probabil ca acest tip de circulație să ofere suficiente garanții că dublul obiectiv menționat mai sus va fi atins. Mai mult, publicarea anunțului în aceste ziare a avut loc o singură dată. În ceea ce privește litera (d), Comisia nu a respins argumentul reclamantului potrivit căruia ar fi existat un număr semnificativ de ziare locale care ar fi putut fi utilizate pentru a informa publicul vizat de proiect. În plus, chiar presupunând că presa locală este de așa natură încât este puțin probabil să promoveze obiectivele articolului 6 alineatul (2), un astfel de punct nu ar justifica utilizarea altor mijloace de publicitate care nu ar fi în mod rezonabil adecvate pentru atingerea acestor obiective. În cele din urmă, în ceea ce privește litera (e), simplul fapt că proiectul în cauză a fost unul major și ar fi putut fi făcut public prin discuții parlamentare sau prin mass-media nu poate crea o prezumție că aceleași obiective au fost îndeplinite.

1.12 Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a tratat în mod corespunzător argumentul reclamantului privind o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din directivă și că această nerespectare, care constituie administrare defectuoasă, nu a fost remediată în cursul prezentei anchete, în ciuda eforturilor sale în acest sens. Cu toate acestea, având în vedere natura acestui caz de administrare defectuoasă, faptul că construcția proiectului major în cauză a fost finalizată cu mult timp în urmă și puterea discreționară a Comisiei indicată la punctul 1.9 de mai sus, Ombudsmanul nu consideră că este justificat să continue examinarea problemei. În consecință, el va închide acest aspect al cazului cu o observație critică relevantă.

1.13 În ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la încălcarea articolului 9 din directivă, Comisia, în răspunsul său la partea relevantă din propunerea de soluție amiabilă a Ombudsmanului, a remarcat că din punctul 12 din hotărârea 2173/2002 a Consiliului de Stat elen privind decizia de aprobare a construcției proiectului rezultă în mod clar că au fost respectate normele procedurale pentru publicitatea acestei decizii. Ombudsmanul observă că, într-adevăr, Consiliul de Stat a afirmat că procedura prevăzută la articolul 3 din JMD privind, printre altele, publicarea în presă a deciziei de aprobare a condițiilor de mediu pentru proiect a fost respectată. Articolul 3 din JMD prevede, printre altele, că un anunț relevant ar trebui publicat în presa locală. Consiliul de Stat elen a ajuns la concluzia de mai sus, afirmând, în același timp, că i s-a furnizat o copie a ziarului relevant „în cazul în care numele ziarului [nu era] vizibil”. De fapt, se pare că acest ziar era „Imerisia”, care are o circulație națională și destul de limitată (a se vedea, de asemenea, punctul 1.11 de mai sus). Prin urmare, Comisia pare să se fi întemeiat pe concluzia de mai sus la care a ajuns Consiliul de Stat, fără a ține însă seama în mod corespunzător de observația relevantă formulată de Curte. În orice caz, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) nu a abordat problema respectării cerinței prevăzute la articolul 9 din directivă.

1.14 Având în vedere cele de mai sus și analiza sa relevantă de la punctul 1.5 din prezenta decizie, Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a tratat în mod corespunzător argumentul reclamantului privind o încălcare a articolului 9 din directivă și că această nerespectare, care constituie administrare defectuoasă, nu a fost remediată în cursul prezentei anchete, în ciuda eforturilor sale în sens contrar. Cu toate acestea, luând în considerare (i) natura acestui caz de administrare defectuoasă; (ii) construcția proiectului major în cauză a fost finalizată cu mult timp în urmă; și (iii) puterea discreționară a Comisiei indicată la punctul 1.9 de mai sus, Ombudsmanul nu consideră justificată continuarea examinării chestiunii. În consecință, el va închide acest aspect al cazului cu o observație critică relevantă.

2 Afirmație privind întârzierea evitabilă în tratarea de către Comisie a plângerii reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar

2.1 Anexa la "Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în cazul încălcării dreptului comunitar"(14) prevede, printre altele, că "[o] regulă generală este ca serviciile Comisiei să investigheze plângerile în vederea luării unei decizii de punere în întârziere sau de clasare a cazului în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii de către Secretariatul General"(punctul 8).

2.2 În cazul de față, plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar pare să fi fost înregistrată de Secretariatul General al Comisiei la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie 2002. Comisia pare să fi trimis evaluarea sa reclamantului prin scrisoarea din 23 martie 2004 (15). În avizul său cu privire la plângere, Comisia a recunoscut că nu a contactat autoritățile elene imediat după înregistrarea plângerii privind încălcarea în cauză. De fapt, Comisia pare să fi solicitat autorităților elene informații cu privire la această plângere abia în martie 2003, și anume la aproximativ nouă luni de la înregistrarea acesteia. Comisia a explicat această întârziere făcând referire la volumul de muncă al DG Mediu și observând că această direcție generală se ocupă de aproape 50 % din plângerile privind încălcarea dreptului comunitar tratate de Comisie. Totuși, aceasta nu este o explicație satisfăcătoare. Pe lângă faptul că este formulată în termeni generali, trebuie remarcat faptul că Comisia ar fi trebuit să ia măsurile adecvate în ceea ce privește organizarea și funcționarea DG Mediu, pentru a se asigura că această direcție generală va fi în măsură să trateze în mod corespunzător și în timp util numărul considerabil de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră, prin urmare, că a existat o întârziere nejustificată în tratarea de către Comisie a cazului reclamantului (16). Acesta a fost un caz de administrare defectuoasă, iar Ombudsmanul va face o observație critică relevantă mai jos (17).

3 Concluzie

Pe baza anchetelor sale în acest caz, Ombudsmanul face următoarele observații critice:

Din motivele explicate la punctele 1.5 și 1.11-1.14 de mai sus, Comisia nu a tratat în mod corespunzător argumentele reclamantului privind o încălcare a articolului 6 alineatul (2) și a articolului 9 din Directiva 85/337. Acest eșec echivalează cu administrarea defectuoasă.

Din motivele explicate la punctul 2.2 de mai sus, Comisia a acordat o perioadă de timp nejustificată pentru a trata plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar. Acesta a fost un caz de administrare defectuoasă.

Președintele Comisiei va fi, de asemenea, informat cu privire la prezenta decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) JO 1985, L 175, p. 40, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997, JO 1997, L 73, p. 5.

(2) A se vedea nota de subsol 1.

(3) Ancheta Ombudsmanului nu se referă la întrebarea dacă și în ce măsură directiva a fost aplicabilă proiectului în cauză. Cu toate acestea, Ombudsmanul observă, în această privință, că, în hotărârea sa nr. 2173/2002, Consiliul de Stat elen a afirmat, printre altele (punctul 15), că partea proiectului referitoare la ruta Neo Faliro-Palaio Faliro-Glifada a fost prevăzută în Legea nr. 1515/1985 („Planul de reglementare al Atenei”), care a stabilit că această parte a tramvaiului va fi interpretată de-a lungul coastei golfului Faliro. Această hotărâre, prin care s-a respins o acțiune în anularea deciziei ministeriale comune de aprobare a condițiilor de mediu pentru proiectul în cauză, nu a abordat problema de mai sus a aplicabilității directivei.

(4) A se vedea cauza C-431/92, Comisia/Germania, Rec., 1995, p. I-2189, punctele 1 și 42. Astfel cum s-a menționat la punctul 42 din hotărâre, Comisia a considerat că „evaluarea efectelor proiectului în cauză asupra mediului (...) nu a respectat obligația de a lua în considerare interacțiunea dintre factorii menționați la articolul 3 prima și a doua liniuță din directivă (ființele umane, fauna, flora, solul, apa, aerul, clima și peisajul), obligație care necesită o evaluare globală a acestor factori.”

(5) A se vedea cauza C-431/92, Comisia/Germania, citată anterior, punctele 39, 43-45.

(6) A se vedea cauza C-72/95 Kraaijeveld, Rec. 1996, p. I-5403, punctul 39; Cauza C-435/97 WWF, Rec. 1999, p. I-5613, punctul 40.

(7) Comisia s-a referit de asemenea, printre altele, la argumentul său anterior potrivit căruia, în Hotărârea 2173/2002, Consiliul de Stat elen a respins o acțiune în anularea deciziei ministeriale de aprobare a condițiilor de mediu ale proiectului. În această privință, Ombudsmanul observă că Consiliul de Stat elen nu a statuat în această hotărâre că cerințele Directivei 85/337 (sau ale legislației naționale de punere în aplicare) au fost, în general, respectate. Dimpotrivă, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a examinat și a respins ca nefondate motivele specifice prezentate de reclamante, care nu par să acopere preocupările exprimate de reclamantă în legătură cu proiectul în litigiu.

(8) A se vedea cauza C-508/03, Comisia/Regatul Unit, Rec., 2006, p. I-5517, punctul 91, care citează cauza C-117/02, Comisia/Portugalia, Rec., 2004, p. I-5517, punctele 85, 87.

(9) A se vedea decizia Ombudsmanului privind plângerea 3660/2004/PB, punctele 2.6 și 2.7.

(10) În mod similar, Ombudsmanul a reiterat faptul că, în hotărârea sa 2173/2002, Consiliul de Stat elen nu a abordat problema respectării cerințelor (articolele 6 și 9 din) directivei în acest caz. Curtea a considerat pur și simplu (punctul 12) că simplul fapt că cerințele de publicitate prevăzute de legislația națională pentru decizia contestată (aprobarea condițiilor de mediu pentru proiect) au fost îndeplinite nu înseamnă că petiționarii au devenit pe deplin conștienți de această decizie, în scopul de a examina dacă acțiunea în anulare a fost introdusă în timp util.

(11) JMD (mai precis articolul 3, referitor la publicitatea deciziei de aprobare a condițiilor de mediu ale unui proiect) a fost, de asemenea, menționat ca fiind aplicabil în hotărârea 2173/2002 a Consiliului de Stat elen (punctul 12).

(12) A se vedea Hotărârea 970/2007, punctul 12.

(13) A se vedea, în special, cauza 247/87 Star Fruit/Comisia, Rec. 1989, p. 291, punctul 11.

(14) COM(2002) 141 final, JO 2002 C 244, p. 5.

(15) Reclamantul a declarat că nu a primit această scrisoare la momentul respectiv. Se pare că acesta a primit-o abia în decembrie 2004, după ce Comisia l-a informat cu privire la închiderea cazului. În cadrul prezentei anchete, reclamantul și-a exprimat îndoielile cu privire la faptul că, într-adevăr, Comisia i-a trimis scrisoarea sa din 23 martie 2004, la momentul emiterii acesteia. El a sugerat că ar trebui efectuată o anchetă administrativă internă și că Ombudsmanul ar putea investiga chestiunea. Ombudsmanul reamintește că declarația factuală a Comisiei potrivit căreia aceasta a trimis prezenta scrisoare reclamantului conține o prezumție (refuzabilă) de veridicitate (a se vedea cauza T-311/00 British American Tobacco/Comisia, Rec., 2002, p. II-2781, punctul 35) și că, în general, Comisia dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește efectuarea anchetelor administrative interne. El observă, de asemenea, că niciun element din dosarul cauzei nu sugerează că Comisia ar fi omis în mod deliberat să trimită reclamantului scrisoarea sa din 23 martie 2004. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că nu ar fi justificat să se extindă domeniul de aplicare al prezentei anchete cu privire la problema menționată mai sus ridicată de reclamant.

(16) Ombudsmanul nu consideră necesar să evalueze dacă a existat o întârziere nejustificată și în una dintre etapele ulterioare ale tratării cazului de către Comisie.

(17) În cursul anchetei, reclamantul a solicitat Ombudsmanului să analizeze dacă membrii personalului Comisiei care au comis o administrare defectuoasă în cazul său s-ar putea face vinovați de infracțiuni penale sau disciplinare. În această privință, Ombudsmanul reamintește că, în conformitate cu articolul 195 din Tratatul CE, rolul său este de a examina eventualele cazuri de administrare defectuoasă în activitățile instituțiilor sau organismelor comunitare. Prin urmare, acesta nu efectuează anchete penale sau disciplinare cu privire la personalul instituțiilor sau organismelor comunitare, ale căror activități pot fi examinate de el pentru administrare defectuoasă. În temeiul articolului 4 alineatul (2) din statutul său, Ombudsmanul notifică autorităților naționale competente fapte care pot avea legătură cu dreptul penal. În cazul de față, Ombudsmanul nu a luat cunoștință de astfel de fapte. În plus, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din statutul său, Ombudsmanul poate informa instituția sau organul comunitar în cauză cu privire la faptele care pun în discuție comportamentul unui membru al personalului său din punct de vedere disciplinar. În prezenta decizie, care este comunicată atât reclamantului, cât și Comisiei, Ombudsmanul a prezentat elementele pe baza cărora a concluzionat că a existat o administrare defectuoasă din partea Comisiei. Prin urmare, este de competența Comisiei, iar nu a Ombudsmanului, să evalueze dacă acest caz implică și abateri disciplinare.