Strasbourg, 9 iunie 2006

Stimate domnule F.,

La 10 ianuarie 2005, mi-ați transmis anumite informații în legătură cu două plângeri (plângerea 1272/2004/GG și plângerea 3534/2004/GG) pe care le-ați depus anterior la Ombudsmanul European. Având în vedere convorbirea telefonică dintre societatea dumneavoastră și serviciile noastre din 7 ianuarie 2005, e-mailul dumneavoastră din 10 ianuarie 2005 a fost înregistrat ca o nouă plângere cu numărul de referință menționat mai sus. Această plângere (ca și cele două precedente) se referea la presupusa neaplicare de către Comisia Europeană a dreptului comunitar și a hotărârilor instanțelor comunitare.

La 18 ianuarie 2005, am transmis plângerea președintelui Comisiei.

La 31 ianuarie 2005 și în urma unei solicitări telefonice, v-am trimis o copie a unei note privind convorbirea telefonică din 7 ianuarie 2005.

Comisia și-a trimis avizul la 12 aprilie 2005. V-am transmis-o la 28 aprilie 2005, împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 27 mai 2005. Din răspunsul dumneavoastră, am aflat că forma juridică a societății dumneavoastră s-a schimbat între timp.

La 15 iunie 2005, am adresat Comisiei un proiect de recomandare. Comisia a transmis avizul său detaliat la 4 octombrie 2005. V-am transmis-o la 5 octombrie 2005, cu invitația de a prezenta observații, până la 30 noiembrie 2005.

La 11 noiembrie 2005, Comisia mi-a transmis o copie a scrisorii sale din 28 octombrie 2005, prin care vă informase că intenționa să respingă plângerea dumneavoastră privind încălcarea dreptului comunitar. La 15 noiembrie 2005, v-am transmis o copie a acestei scrisori.

La 17 noiembrie 2005, ați solicitat o prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor. În răspunsul meu din 6 decembrie 2005, v-am informat că am prelungit acest termen până la 31 ianuarie 2006.

La 20 decembrie 2005, mi-ați transmis o copie a unei scrisori pe care ați adresat-o Comisiei în ziua respectivă. În scrisoarea dumneavoastră de intenție, mi-ați solicitat ajutorul împotriva Comisiei.

În răspunsul meu din 6 ianuarie 2006, v-am informat că nu am fost în măsură să dau instrucțiuni Comisiei și că voi decide cu privire la modul în care să procedez în acest caz după primirea observațiilor dumneavoastră.

La 31 ianuarie 2006, ați solicitat o nouă prelungire a termenului de prezentare a observațiilor până la 28 februarie 2006. În răspunsul meu din 6 februarie 2006, v-am informat că am acceptat această cerere și că observațiile dumneavoastră pot fi transmise până la 28 februarie 2006.

Până la data respectivă nu s-a primit nicio observație din partea dumneavoastră.

Cu toate acestea, la 17 mai 2006, m-ați informat că, în prezent, Comisia a respins plângerea dumneavoastră privind încălcarea dreptului comunitar. În scrisoarea dumneavoastră, v-ați exprimat opinia că decizia Comisiei a fost greșită și mi-ați solicitat să examinez fondul cazului.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Pentru a evita neînțelegerile, este important să se reamintească faptul că Tratatul CE împuternicește Ombudsmanul să investigheze posibile cazuri de administrare defectuoasă numai în cadrul activităților instituțiilor și organismelor comunitare. Statutul Ombudsmanului European prevede în mod expres că nicio acțiune a unei alte autorități sau persoane nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului.

Prin urmare, anchetele Ombudsmanului cu privire la plângerea dumneavoastră au vizat să examineze dacă a existat un caz de administrare defectuoasă în activitățile Comisiei.

Plângerea

Contextul

Reclamantul este o societate germană care își desfășoară activitatea în domeniul reciclării uleiurilor uzate. Procesul utilizat de reclamant are ca rezultat producția de „Fluxöl” (ulei cu flux).

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (1), astfel cum a fost modificată (denumită în continuare „Directiva 75/439”), prevede: „Atunci când constrângerile tehnice, economice și organizatorice permit acest lucru, statele membre iau măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare.”

În conformitate cu articolul 1 din directivă, „regenerare” înseamnă „orice proces prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin eliminarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți în aceste uleiuri”.

Potrivit reclamantului, Germania subvenționează arderea uleiurilor uzate (în scopul producerii de energie electrică) cel târziu din 1993. Reclamantul a considerat că acest lucru este în contradicție flagrantă cu dispozițiile directivei și a depus o plângere la Comisie. Aceasta din urmă a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care a condus la o hotărâre a Curții de Justiție din 1999 în favoarea Comisiei [cauza C-102/97 (2)].

La început, Germania a fost reticentă în a se conforma acestei hotărâri. Se pare că Germania a acceptat să își modifice legislația numai după ce reclamantul s-a adresat din nou Comisiei, iar aceasta din urmă a luat măsuri în vederea invocării procedurii prevăzute la articolul 228 din Tratatul CE (care prevede posibilitatea unor penalități cu titlu cominatoriu).

Potrivit reclamantului, normele modificate definesc termenul „regenerare” astfel încât să excludă (sau să facă posibilă excluderea) procesele care conduc la producția de „ulei de flux”. În opinia reclamantului, această măsură a fost luată în mod deliberat pentru a o pedepsi.

Plângerea 1272/2004/GG

La 5 mai 2004, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului. În plângerea sa, reclamantul a susținut că Comisia nu a pus în aplicare legislația comunitară în general și hotărârea menționată mai sus în special.

În avizul său prezentat în august 2004, Comisia a subliniat că plângerea adresată Ombudsmanului se referea la plângerea 2002/4775 privind încălcarea dreptului comunitar pe care reclamantul a depus-o la Comisie la 28 iunie 2002. Comisia a explicat că, în cursul investigațiilor sale cu privire la această plângere, Germania a furnizat informații care indică posibilitatea legală a administrației de a pune în aplicare prioritatea pentru regenerarea uleiurilor uzate și susține că cota de regenerare din Germania a demonstrat că principiul priorității a fost atins în practică.

Potrivit Comisiei, o reuniune ulterioară cu autoritățile germane competente, care a avut loc în septembrie 2003, indicase că, în principiu, era asigurată aplicarea principiului priorității. Cu toate acestea, Germania a recunoscut că statisticile privind uleiurile uzate neregenerate (incinerare, reciclarea altor produse) nu erau fiabile și că, prin urmare, va fi inițiat un studiu specific. Comisia a susținut că rezultatele acestui studiu, care erau așteptate până la sfârșitul anului 2004, ar trebui așteptate înainte de a lua o decizie cu privire la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (3).

Avizul a fost transmis reclamantului pentru observații. Nu s-au primit astfel de observații.

Având în vedere circumstanțele menționate de Comisie, în special faptul că Germania părea să fi recunoscut că statisticile sale privind uleiurile uzate neregenerate nu erau fiabile, Ombudsmanul a considerat că abordarea Comisiei a fost rezonabilă. Prin urmare, la 24 noiembrie 2004, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu exista un caz de administrare defectuoasă. Cu toate acestea, Ombudsmanul a remarcat că reclamantul ar putea depune o nouă plângere într-o etapă viitoare în cazul în care consideră că Comisia nu a urmărit cazul cu diligența corespunzătoare. În decizia sa, Ombudsmanul a subliniat, de asemenea, că, întrucât Comisia nu a luat încă o decizie cu privire la fondul argumentelor reclamantului, acesta consideră că nu este necesar ca el să se pronunțe în prezent cu privire la afirmația Comisiei potrivit căreia producția de „uleiuri de flux” nu constituie „regenerare” în sensul articolului 1 din Directiva 75/439.

Plângerea 3534/2004/GG

Într-o scrisoare din 30 noiembrie 2004, reclamantul a solicitat Ombudsmanului să își continue ancheta sau, în cazul în care acest lucru nu ar fi posibil, să considere scrisoarea sa drept o nouă plângere.

Reclamantul a subliniat că studiul menționat anterior va fi finalizat cel mai devreme în septembrie 2005. Aceasta a susținut, în esență, că atât Comisia, cât și Germania se jucau de-a timpul.

Având în vedere că ancheta privind plângerea 1272/2004/GG fusese deja închisă, scrisoarea suplimentară a reclamantului a fost înregistrată ca o nouă plângere.

Ombudsmanul a considerat că redeschiderea unei anchete care fusese închisă la sfârșitul lunii noiembrie 2004 ar avea sens numai dacă ar exista fapte sau argumente noi care ar putea afecta analiza Ombudsmanului. Argumentul reclamantului potrivit căruia Comisia și Germania amânau ar putea fi considerat un astfel de argument nou. Cu toate acestea, reclamantul nu a prezentat niciun element de probă pentru a stabili că studiul relevant a fost într-adevăr întârziat și că Comisia nu a urmărit chestiunea în mod corespunzător.

Prin urmare, Ombudsmanul a informat reclamantul că nu există motive suficiente pentru o anchetă. Cu toate acestea, reclamantului i s-a atras atenția asupra posibilității de a-și reînnoi plângerea, cu condiția prezentării unor elemente de probă suficiente.

Convorbirea telefonică din 7 ianuarie 2005

La 7 ianuarie 2005, reclamantul a sunat la biroul Ombudsmanului pentru a întreba ce probe sunt necesare. Funcționarul responsabil de caz a explicat că Ombudsmanul are nevoie de dovezi pentru a dovedi sau sugera că studiul relevant nu va fi disponibil înainte de mijlocul anului 2005.

E-mailul din 10 ianuarie 2005

La 10 ianuarie 2005, reclamantul a furnizat o copie a unei fișe informative întocmite de institut care părea să se ocupe de studiul relevant. Conform acestei fișe, studiul ar acoperi perioada iunie 2004-iunie 2005.

Acest e-mail a fost înregistrat ca o nouă plângere (146/2005/GG). Având în vedere informațiile furnizate de reclamant, Ombudsmanul a decis să solicite Comisiei un aviz cu privire la afirmația reclamantului potrivit căreia Comisia nu a pus în aplicare dreptul comunitar și hotărârile instanțelor comunitare.

INQUIRY

Avizul Comisiei

În avizul său, Comisia a formulat, pe scurt, următoarele observații:

Posibilitatea de a aștepta rezultatele studiului relevant a fost menționată în avizul Comisiei privind plângerea 1272/2004/GG ca fiind principalul motiv pentru menținerea plângerii 2002/4775 deschise. În acest aviz (care a fost elaborat în vara anului 2004), s-a explicat că studiul va fi disponibil până la sfârșitul anului 2004.

În iulie 2004, autoritățile germane au informat Comisia că studiul a fost lansat între timp, deși cu o întârziere. Acestea au indicat că se așteaptă un raport intermediar pentru septembrie 2004. Comisia nu a putut fi considerată responsabilă pentru această întârziere și nici nu exista o obligație în temeiul dreptului comunitar pentru Germania de a efectua un astfel de studiu.

La 7 octombrie 2004, Germania a furnizat Comisiei informații privind punerea în aplicare a directivei. Această comunicare a inclus un model de calcul al fluxurilor de uleiuri uzate în Germania. Urmând această metodă, cantitățile de uleiuri uzate regenerate au crescut semnificativ în ultimii ani, în timp ce cantitatea totală de uleiuri uzate, precum și cantitatea de uleiuri uzate arse conținute de acestea au scăzut.

Primul raport intermediar privind studiul menționat mai sus a fost anexat la prezenta comunicare. Obiectivul acestui studiu a fost de a elabora un echilibru al fluxului de uleiuri uzate care să satisfacă nevoile de informare ale Comisiei și care să servească drept bază comună pentru discuțiile cu actorii din domeniul uleiurilor uzate. Raportul a detaliat modelul de calcul utilizat de autoritățile germane și a concluzionat că acesta reprezintă o bază bună pentru investigații suplimentare. În cursul studiului, modelul ar fi ajustat pentru a obține fluxurile reale de uleiuri uzate.

De asemenea, la comunicare au fost atașați termenii de referință ai studiului. Conform acestui document, raportul final trebuia, într-adevăr, să fie prezentat în iunie 2005.

Pe baza informațiilor disponibile în prezent, concluzia preliminară a Comisiei a fost că Germania a luat măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare. Cu toate acestea, Comisia a considerat necesar să aștepte raportul final pentru a obține o imagine de ansamblu cât mai cuprinzătoare posibil înainte de a lua o decizie cu privire la plângerea 2002/4775.

Observațiile reclamantului
Scrisoarea reclamantului din 27 mai 2005

În scrisoarea sa din 27 mai 2005, reclamantul a formulat următoarele observații:

Plângerea 2002/4775 a fost depusă la 28 iunie 2002. De atunci, au trecut aproape trei ani fără ca Comisia să poată oferi un răspuns pe fond.

Studiul relevant era așteptat cu întârziere, având în vedere că fusese promis de Germania la începutul anului 2004. Studiul a fost, de asemenea, parte a eforturilor Germaniei de a câștiga timp.

Potrivit informațiilor furnizate de persoana responsabilă din cadrul Ministerului Mediului din Germania, Comisia a întrerupt toate procedurile împotriva statelor membre care nu puseseră încă în aplicare directiva. Potrivit aceleiași surse, a existat o tendință clară în cadrul Comisiei de a solicita abrogarea directivei.

Au existat o serie de întrebări suplimentare care nu au fost clarificate de Comisie în avizul său (4).

Având în vedere că orice întârziere suplimentară a cauzat prejudicii considerabile, Ombudsmanul ar trebui să se asigure că Comisia pune rapid în aplicare hotărârea Curții de Justiție (cauza C-102/97) și directiva.

Scrisorile reclamantului din 31 mai 2005 și 9 iunie 2005

În alte scrisori din 31 mai și 9 iunie 2005, reclamantul și-a reiterat opiniile.

PROIECT DE RECOMANDARE A OMBUDSMANULUI

Proiectul de recomandare

La 15 iunie 2005, Ombudsmanul a adresat Comisiei următorul proiect de recomandare:

Comisia ar trebui să trateze plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar cât mai rapid și mai diligent posibil.

Acest proiect de recomandare s-a bazat pe următoarele motive:

1. Este o bună practică administrativă ca plângerile privind încălcarea dreptului comunitar să fie tratate de Comisie cu diligență și într-un termen rezonabil. Pentru a verifica dacă Comisia a acționat în consecință, Ombudsmanul a considerat că toate faptele relevante ale cazului trebuiau să fie luate în considerare, în măsura în care acestea i-au fost aduse la cunoștință.
2. Ombudsmanul a observat că au trecut aproape trei ani de când reclamantul a depus plângerea privind încălcarea dreptului comunitar (plângerea 2002/4775) la Comisie. De asemenea, a trebuit să se țină seama de faptul că, în această plângere, reclamantul părea să fi susținut că Germania nu a respectat hotărârea Curții de Justiție în cauza C-102/97, care a fost pronunțată în 1999. Ombudsmanul a reamintit că, în „Comunicarea sa către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar” [COM(2002) 141 final, JO 2002 C 244, p. 5], Comisia a declarat că, ca regulă generală, a propus investigarea plângerilor în vederea adoptării unei decizii de punere în întârziere sau de închidere a cazului în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii.
3. Ombudsmanul a remarcat, de asemenea, că Comisia a considerat că ar fi posibil să se trateze plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar numai după ce a primit rezultatele unui studiu comandat de autoritățile germane. Având în vedere (1) că reclamantul a susținut că Germania nu a respectat obligația impusă de Directiva 75/439 de a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare și (2) că autoritățile germane au recunoscut că statisticile privind uleiurile uzate neregenerate nu sunt fiabile și că, prin urmare, va fi inițiat un studiu specific, Ombudsmanul a continuat să considere că această poziție este rezonabilă.
4. Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul că, potrivit Comisiei, autoritățile germane au făcut admiterea menționată mai sus în cadrul unei reuniuni care a avut loc în septembrie 2003, în timp ce studiul părea să fi fost comandat abia la mijlocul anului 2004. Deși era adevărat că această întârziere care revenea autorităților germane nu putea fi imputată Comisiei, aceasta nu a demonstrat că a depus eforturi pentru a se asigura că datele relevante vor fi disponibile cât mai curând posibil. Conform informațiilor de care dispune Ombudsmanul, Comisia a informat reclamantul, prin scrisoarea din 3 februarie 2004, că a fost informată de autoritățile germane că informațiile lipsă nu vor fi transmise înainte de primăvara anului 2004. În avizul său privind plângerea 1272/2004/GG, Comisia a afirmat că rezultatele studiului erau așteptate până la sfârșitul anului 2004. În avizul său cu privire la prezenta plângere, Comisia a recunoscut că raportul final trebuia într-adevăr prezentat în iunie 2005, astfel cum a susținut reclamantul. În aceste condiții, Ombudsmanul a considerat că Comisia nu a acționat cu diligența necesară în cazul de față. Acesta a fost un caz de administrare defectuoasă.
5. În decizia sa din 24 noiembrie 2004, Ombudsmanul și-a închis ancheta privind plângerea 1272/204/GG, constatând că nu a existat o administrare defectuoasă. Această constatare s-a bazat pe considerația că Comisia părea să urmărească în mod activ cazul, având în vedere că aceasta din urmă informase Ombudsmanul că rezultatele studiului pe care dorea să îl aștepte erau așteptate pentru sfârșitul anului 2004. Ombudsmanul a reamintit că aceste informații au fost incluse în avizul pe care Comisia i l-a transmis prin nota din 6 august 2004. În avizul său privind prezenta plângere, Comisia a declarat că „în iulie 2004” a fost informată de autoritățile germane că studiul a fost lansat cu întârziere. Ombudsmanul a concluzionat că, în momentul în care i-a transmis avizul său în august 2004, Comisia ar fi trebuit, prin urmare, să fie conștientă de faptul că conținutul acestui aviz nu mai corespundea faptelor reale în ceea ce privește data până la care studiul va fi gata. Desigur, nu s-ar putea exclude faptul că informațiile furnizate de autoritățile germane „în iulie 2004” au ajuns atât de târziu încât nu ar mai putea fi incluse în avizul Comisiei, în special având în vedere faptul că avizul a fost trimis în perioada vacanței. Cu toate acestea, Ombudsmanul a observat că, totuși, Comisia s-a abținut să îi transmită ulterior un addendum (sau o rectificare). În opinia Ombudsmanului, o instituție sau un organism comunitar care a furnizat din greșeală Ombudsmanului informații inexacte sau înșelătoare ar trebui să corecteze aceste informații de îndată ce ia cunoștință de eroarea sa. Pentru a evita orice îndoială, Ombudsmanul a adăugat că data până la care trebuie prezentate rezultatele studiului constituie un factor important în contextul anchetei Ombudsmanului.

Avizul detaliat al Comisiei

În avizul său detaliat, Comisia a formulat următoarele observații:

Comisia s-a angajat (solicitare de informații din 24 martie 2003; răspunsul din 26 mai 2003; reuniunea „pachet” cu Germania din 22 mai 2003; reuniunea bilaterală din 25 septembrie 2003; reuniunea „pachet” din 15 iunie 2004; primul raport intermediar prezentat la 7 octombrie 2004) și a continuat să depună toate eforturile pentru a trata plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar într-un mod cât mai rapid și mai diligent posibil. Cu toate acestea, au existat întârzieri în ceea ce privește comandarea studiului de către ministerul german. Acesta din urmă a amânat comandarea studiului din motive bugetare interne. Având în vedere că, în temeiul dreptului comunitar, Germania nu era obligată să efectueze un astfel de studiu, Comisia nu a fost în măsură să oblige Germania să finalizeze studiul într-o anumită perioadă de timp. Cu toate acestea, Comisia a solicitat în mod repetat autorității germane competente să facă tot posibilul pentru a pune la dispoziție rezultatele studiului cât mai curând posibil.

La 31 august 2005, Comisia a primit proiectul de concluzii ale studiului. Potrivit autorităților germane, raportul final urma să fie finalizat până la sfârșitul lunii septembrie 2005, dată la care urma să fie prezentat Comisiei. După primirea acestui studiu, serviciile Comisiei ar fi în măsură să tragă concluzii.

Informațiile disponibile la momentul respectiv nu au permis Comisiei să concluzioneze că a existat o încălcare a dreptului comunitar care să justifice o acțiune în justiție împotriva Germaniei în temeiul dispozițiilor Tratatului CE. Comisia ar putea doar să reitereze faptul că decizia de a aștepta finalizarea studiului înainte de a lua o decizie finală nu a fost deloc de a întârzia o decizie în prezenta cauză, ci mai degrabă de a lua o decizie care să țină seama de rezultatele celui mai sistematic și mai cuprinzător studiu care a fost efectuat vreodată în acest domeniu în Germania. Nu ar fi oportun să se ia o decizie fără a lua în considerare rezultatele studiului.

La momentul finalizării avizului Comisiei din 6 august 2004, serviciile competente nu cunoșteau încă informațiile furnizate de autoritățile germane în iulie 2004. Comisia a fost informată abia în octombrie 2004 că raportul final trebuia prezentat pentru luna iunie 2005. Informațiile furnizate Ombudsmanului nu au fost înșelătoare sau inexacte; informațiile de care dispunea Comisia la momentul în care a răspuns Ombudsmanului.

Comisia ar fi, foarte probabil, în măsură să furnizeze reclamantului avizul său final în toamna anului 2005.

Scrisoarea suplimentară a Comisiei

La 11 noiembrie 2005, Comisia a transmis Ombudsmanului o copie a unei scrisori pe care Direcția Generală („DG”) Mediu a adresat-o reclamantului la 28 octombrie 2005. În această scrisoare, care făcea trimitere la o scrisoare pe care reclamantul părea să o fi adresat Comisiei la 12 octombrie 2005, DG Mediu l-a informat pe reclamant că a primit și a evaluat proiectul versiunii finale a studiului care fusese elaborat în octombrie 2005. Potrivit DG Mediu, studiul a arătat că, între 2000 și 2004, a existat o creștere semnificativă a cantității de uleiuri uzate care au fost prelucrate. Deși DG Mediu a recunoscut că este dificil să se determine măsura în care măsurile luate de Germania au contribuit la acest rezultat, aceasta a concluzionat că creșterea relevantă a fost direct legată de aceste măsuri. Prin urmare, DG Mediu a considerat că Germania a luat măsurile necesare pentru a se asigura că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439, se acordă prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare. Acesta a adăugat că, prin urmare, va propune Comisiei închiderea dosarului. DG Mediu a invitat reclamantul să îi prezinte, în termen de o lună, orice fapte noi care ar putea indica o încălcare a dreptului comunitar.

Observațiile reclamantului

Avizul detaliat al Comisiei și scrisoarea suplimentară primită din partea acesteia au fost transmise reclamantului pentru observații. Reclamantul a solicitat și a obținut o prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor sale până la 31 ianuarie 2006.

La 20 decembrie 2005, reclamantul a prezentat o copie a unei scrisori pe care o adresase Comisiei în aceeași zi. Această scrisoare părea să fie un răspuns la o scrisoare trimisă de Comisie la 2 decembrie 2005, care nu a fost transmisă Ombudsmanului. În scrisoarea sa adresată Comisiei la 20 decembrie 2005, reclamantul a subliniat că studiul relevant nu îi era accesibil, deoarece nu fusese încă finalizat. Reclamantul a susținut că este de neînțeles motivul pentru care Comisia pare acum să aibă intenția de a lua o decizie în ceea ce privește plângerea privind încălcarea dreptului comunitar fără să fi obținut rezultatele studiului, după ce a considerat în mod constant că studiul este necesar pentru a aborda această chestiune. În opinia reclamantului, Comisia ar trebui să se abțină de la luarea unei decizii până când reclamantul nu a avut posibilitatea de a formula observații utile. Aceste observații vor fi prezentate după obținerea studiului de către reclamant.

La 31 ianuarie 2006, reclamantul a solicitat și a obținut o nouă prelungire a termenului până la 28 februarie 2006. Reclamantul a remarcat că studiul, ale cărui fragmente au fost puse la dispoziția DG Mediu, nu a fost încă pus la dispoziția sa.

Nu s-a primit nicio observație din partea reclamantului până la 28 februarie 2006. De asemenea, reclamantul nu a solicitat o nouă prelungire a termenului.

Scrisoarea suplimentară a reclamantului

Cu toate acestea, la 17 mai 2006, reclamantul a informat Ombudsmanul că, în prezent, Comisia a respins plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar. În scrisoarea sa, reclamantul și-a exprimat opinia că decizia Comisiei a fost greșită și a solicitat Ombudsmanului să examineze fondul cazului.

DECIZIA

1 Presupusa neîndeplinire a obligației de a trata în mod corespunzător plângerea privind încălcarea dreptului comunitar

1.1 Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate5, cu modificările ulterioare (denumită în continuare "Directiva 75/439"), prevede următoarele: „În cazul în care constrângerile tehnice, economice și organizatorice permit acest lucru, statele membre iau măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare.” În conformitate cu articolul 1 din directivă, „regenerare” înseamnă „orice proces prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin eliminarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți în aceste uleiuri.”

Reclamantul, o firmă germană care își desfășoară activitatea în domeniul reciclării uleiurilor uzate, a considerat că Germania a încălcat dispozițiile directivei și a depus o plângere la Comisia Europeană. Aceasta din urmă a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care a condus la o hotărâre a Curții de Justiție din 1999 în favoarea Comisiei [cauza C-102/97 (6)].

1.2 La 28 iunie 2002, reclamantul a depus o nouă plângere la Comisie (plângerea 2002/4775 privind încălcarea dreptului comunitar).

1.3 La 5 mai 2004, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului (plângerea 1272/2004/GG). În plângerea sa, reclamantul a susținut că Comisia nu a pus în aplicare legislația comunitară în general și hotărârea menționată mai sus în special.

În avizul său în acest caz, Comisia a subliniat că Germania a recunoscut că statisticile privind uleiurile uzate neregenerate nu erau fiabile și că, prin urmare, va fi inițiat un studiu specific. Comisia a susținut că rezultatele acestui studiu, care erau așteptate până la sfârșitul anului 2004, ar trebui așteptate înainte de a lua o decizie cu privire la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Având în vedere circumstanțele menționate de Comisie, Ombudsmanul a considerat că abordarea Comisiei a fost rezonabilă. Prin urmare, la 24 noiembrie 2004, Ombudsmanul a închis ancheta, constatând că nu exista un caz de administrare defectuoasă. Cu toate acestea, Ombudsmanul a remarcat că reclamantul ar putea depune o nouă plângere într-o etapă viitoare în cazul în care consideră că Comisia nu a urmărit cazul cu diligența corespunzătoare.

1.4 Ulterior, reclamantul a depus o nouă plângere la Ombudsman, care a fost înregistrată la 10 ianuarie 2005 (plângerea 146/2005/GG). În această plângere, reclamantul a subliniat că studiul menționat mai sus va fi finalizat cel mai devreme în septembrie 2005. Reclamantul a susținut, în esență, că atât Comisia, cât și Germania au jucat timp. În sprijinul plângerii sale, reclamantul a furnizat o copie a unei fișe de informații elaborate de institut care părea să se ocupe de studiul relevant. Conform acestei fișe, studiul ar acoperi perioada iunie 2004-iunie 2005. Având în vedere aceste informații, Ombudsmanul a decis să deschidă o nouă anchetă.

1.5 În avizul său prezentat la 12 aprilie 2005, Comisia a admis că a existat o întârziere în ceea ce privește comandarea studiului de către autoritățile germane, dar că nu poate fi considerată responsabilă pentru această întârziere. Cu toate acestea, Comisia a observat că a primit primul raport intermediar privind studiul menționat mai sus. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, concluzia preliminară a Comisiei a fost că Germania a luat măsurile necesare pentru a acorda prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare. Cu toate acestea, Comisia a considerat necesar să aștepte raportul final pentru a obține o imagine de ansamblu cât mai cuprinzătoare posibil înainte de a lua o decizie cu privire la plângerea 2002/4775.

1.6 La 15 iunie 2005, Ombudsmanul a adresat Comisiei un proiect de recomandare. În conformitate cu acest proiect de recomandare, Comisia ar trebui să trateze plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar cât mai rapid și mai diligent posibil.

În acest proiect de recomandare, Ombudsmanul a observat că, potrivit Comisiei, autoritățile germane au recunoscut, în cadrul unei reuniuni care a avut loc în septembrie 2003, că statisticile relevante nu erau fiabile. Cu toate acestea, studiul pare să fi fost comandat abia la mijlocul anului 2004. În avizul său cu privire la prezentul motiv, Comisia a recunoscut că raportul final trebuia într-adevăr prezentat în iunie 2005. Deși Ombudsmanul a acceptat că această întârziere, care ține de responsabilitatea autorităților germane, nu poate fi imputată Comisiei, acesta a considerat că Comisia nu a demonstrat că a depus eforturi pentru a se asigura că datele relevante vor fi disponibile cât mai curând posibil. În aceste condiții, Ombudsmanul a considerat că Comisia nu a acționat cu diligența necesară în cazul de față. Acesta a fost un caz de administrare defectuoasă.

1.7 În avizul său detaliat, Comisia a susținut că s-a angajat și a continuat să depună toate eforturile pentru a trata plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar într-un mod cât mai rapid și mai diligent posibil. Comisia a subliniat că a solicitat în mod repetat autorității germane competente să facă tot posibilul pentru a pune la dispoziție rezultatele studiului cât mai curând posibil. Aceasta a adăugat că a primit proiectul de concluzii ale studiului la 31 august 2005 și că raportul final trebuia prezentat la sfârșitul lunii septembrie 2005.

Comisia a subliniat că scopul deciziei de a aștepta finalizarea studiului înainte de a lua o decizie finală nu era deloc acela de a întârzia o decizie în prezenta cauză, ci mai degrabă acela de a lua o decizie care să țină seama de rezultatele celui mai sistematic și mai cuprinzător studiu realizat vreodată în acest domeniu în Germania. Nu ar fi oportun să se ia o decizie fără a lua în considerare rezultatele studiului.

1.8 La 11 noiembrie 2005, Comisia a transmis Ombudsmanului o copie a scrisorii pe care Direcția Generală (DG) Mediu a adresat-o reclamantului la 28 octombrie 2005. În această scrisoare, DG Mediu a informat reclamantul că a primit și a evaluat proiectul de versiune finală a studiului care a fost elaborat în octombrie 2005. Potrivit DG Mediu, studiul a arătat că, între 2000 și 2004, a existat o creștere semnificativă a cantității de uleiuri uzate care au fost prelucrate. Deși DG Mediu a recunoscut că este dificil să se determine măsura în care măsurile luate de Germania au contribuit la acest rezultat, aceasta a concluzionat că creșterea relevantă a fost direct legată de aceste măsuri. Prin urmare, DG Mediu a considerat că Germania a luat măsurile necesare pentru a se asigura că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/439, se acordă prioritate prelucrării uleiurilor uzate prin regenerare. Acesta a adăugat că, prin urmare, va propune Comisiei închiderea dosarului. DG Mediu a invitat reclamantul să îi prezinte, în termen de o lună, orice fapte noi care ar putea indica o încălcare a dreptului comunitar.

1.9 Avizul detaliat al Comisiei și scrisoarea suplimentară primită din partea acesteia au fost transmise reclamantului pentru observații. Reclamantul a solicitat și a obținut o prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor sale până la 31 ianuarie 2006. La 20 decembrie 2005, reclamantul a prezentat o copie a unei scrisori pe care o adresase Comisiei în aceeași zi. În această scrisoare, reclamantul a subliniat că studiul relevant nu îi era accesibil, deoarece nu fusese încă finalizat. Reclamantul a susținut că este de neînțeles motivul pentru care Comisia pare acum să aibă intenția de a lua o decizie în ceea ce privește plângerea privind încălcarea dreptului comunitar fără să fi obținut rezultatele studiului, după ce a considerat în mod constant că studiul este necesar pentru a aborda această chestiune. În opinia reclamantului, Comisia ar trebui să se abțină de la luarea unei decizii până când reclamantul nu a avut posibilitatea de a formula observații utile. Aceste observații vor fi prezentate după obținerea studiului de către reclamant.

La 31 ianuarie 2006, reclamantul a solicitat și a obținut o nouă prelungire a termenului până la 28 februarie 2006. Reclamantul a remarcat că studiul, ale cărui fragmente au fost puse la dispoziția DG Mediu, nu a fost încă pus la dispoziția sa.

Nu s-a primit nicio observație din partea reclamantului până la 28 februarie 2006. De asemenea, reclamantul nu a solicitat o nouă prelungire a termenului.

1.10 Cu toate acestea, la 17 mai 2006, reclamantul a informat Ombudsmanul că, în prezent, Comisia a respins plângerea sa privind încălcarea dreptului comunitar. În scrisoarea sa, reclamantul și-a exprimat opinia că decizia Comisiei a fost greșită și a solicitat Ombudsmanului să examineze fondul cazului.

1.11 Ombudsmanul ia notă de faptul că, în prezent, Comisia a luat o decizie cu privire la plângerea reclamantului privind încălcarea dreptului comunitar. Cu toate acestea, el ia act, de asemenea, de faptul că reclamantul s-a opus acestei decizii și i-a solicitat să examineze chestiunea. Având în vedere că prezenta anchetă s-a axat pe aspectele procedurale ale cazului, Ombudsmanul consideră că ar trebui deschisă o nouă anchetă pentru a examina problemele de fond ridicate de prezenta cauză. Prin urmare, scrisoarea reclamantului din 17 mai a fost înregistrată ca o nouă plângere (plângerea 1528/2006/GG). Prin urmare, în opinia Ombudsmanului, nu există motive pentru continuarea anchetelor sale cu privire la prezenta plângere.

2 Concluzie

Având în vedere considerațiile precedente, Ombudsmanul consideră că nu există motive pentru continuarea anchetelor sale cu privire la prezenta plângere. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

ÎN ALTĂ RĂSPUNSURI

Ombudsmanul consideră că ar fi util ca, în cazurile viitoare, Comisia să poată trimite un addendum la avizele sale dacă se constată că informațiile relevante, care se aflau în posesia Comisiei la momentul trimiterii avizelor, nu au fost luate în considerare în aceste avize. Ombudsmanul consideră că acest lucru nu numai că i-ar facilita sarcina, ci ar fi și în interesul Comisiei, având în vedere că furnizarea acestor informații ar putea face inutile anchete suplimentare.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) JO 1975, L 194, p. 23.

(2) Cauza C-102/97 Comisia/Germania, Rec. 1999, p. I-5051.

(3) Împreună cu avizul său, Comisia a prezentat o copie a unei scrisori pe care a adresat-o reclamantului la 3 februarie 2004. În această scrisoare, Comisia a subliniat că autoritățile germane au explicat că informațiile lipsă nu vor fi transmise înainte de primăvara anului 2004.

(4) Reclamantul a susținut, de exemplu, că Germania subvenționa (sau a subvenționat) arderea uleiurilor uzate cu o sumă de 52,5 milioane EUR pe o perioadă de șapte ani, în timp ce subvenția în scopul regenerării s-a ridicat doar la 10,2 milioane EUR pentru aceeași perioadă. Având în vedere această discrepanță, reclamantul s-a întrebat dacă Germania a pus în aplicare în mod corespunzător directiva. Reclamantul a susținut de asemenea că Comisia a acceptat, încă din 1987, că producția de ulei de flux constituia regenerare în sensul Directivei 75/439. Prin urmare, acesta a pus sub semnul întrebării motivele pentru care Comisia și-a schimbat opinia în această privință.

(5) JO 1975, L 194, p. 23.

(6) Cauza C-102/97 Comisia/Germania, Rec. 1999, p. I-5051.