Strasbourg, 21 ianuarie 2005

Stimate domnule I.,

La 11 noiembrie 2003, ați depus o plângere la Ombudsmanul European în numele Fundației spaniole El Monte împotriva Comisiei Europene. Plângerea se referă la contractul AML/B7-3110/IB/98/01106, care a fost încheiat de Fundația El Monte cu Comisia la 14 ianuarie 2000.

La 5 decembrie 2003, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene.

La 1 martie 2004, Comisia a transmis avizul său, pe care vi l-am transmis cu invitația de a formula observații.

La 29 aprilie 2004, am primit observațiile dumneavoastră.

Vă scriu pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Îmi cer scuze pentru perioada de timp necesară pentru soluționarea plângerii dumneavoastră.

Plângerea

Pe baza plângerii și a anexelor la aceasta, faptele, potrivit reclamantului, sunt rezumate după cum urmează:

La 14 ianuarie 2000, reclamantul a încheiat cu Comisia contractul de subvenționare nr. AML /B7-3110/IB/98/0106 (denumit în continuare „contractul”). În temeiul acestui contract, reclamantul urma să realizeze un proiect științific (analiza aplicabilității politicii regionale a UE în America Latină) și să transmită Comisiei mai multe rapoarte, iar Comisia era obligată să acopere 48 % din costul său total (și anume 300 000 EUR din costul total de 625 000 EUR).

La 2 mai 2000, Comisia a plătit un avans de 117 758 de euro.

În octombrie 2001, reclamantul a transmis Comisiei raportul intermediar (compus din părți financiare și tehnice) privind executarea primului an al proiectului.

Comisia a trimis observații scrise cu privire la raportul intermediar la 20 februarie 2002 (și anume, la 88 de zile lucrătoare de la primirea acestuia) și a solicitat reclamantului să explice mai multe aspecte referitoare la raport.

Comisia s-a adresat din nou reclamantului la 18 aprilie 2002 și i-a acordat acestuia un termen de o lună pentru a furniza informațiile.

Având în vedere că organul de conducere al fundației a fost reînnoit, reclamantul nu a putut respecta termenele menționate mai sus. Prin urmare, reclamantul a informat Comisia cu privire la situația sa la 2 mai 2002.

În scrisoarea sa din 18 iulie 2002 (trimisă, subliniază reclamantul, la 104 zile lucrătoare de la prezentarea raportului), Comisia a afirmat că: (1) nu a acceptat executarea proiectului conform informațiilor furnizate în raportul intermediar; (2) executarea primei părți a proiectului a depins de aprobarea Comisiei și (3) având în vedere că contractul a expirat la 14 iulie 2003, reclamantul ar trebui să prezinte, în următoarele două luni, părțile financiare și tehnice ale raportului său final privind a doua parte a executării proiectului, inclusiv, printre altele, documentele privind selectarea subcontractanților (întreprinderile Insets Arrakis și Initiativas y Estudios Europeos).

La 30 iulie 2002, reclamantul a transmis Comisiei o clarificare cu privire la prima și a doua etapă a proiectului, iar Comisia a acceptat acest lucru prin scrisoarea din 9 august 2002.

În plus, reclamantul a continuat să continue proiectul cu unele modificări care au fost acceptate de Comisie. La 30 octombrie 2002, reclamantul a transmis partea financiară a raportului său final.

La 17 decembrie 2002, reclamantul și Comisia s-au întâlnit pentru a conveni asupra aspectelor formale ale încheierii proiectului. Reclamantul a prezentat, de asemenea, cele două părți (tehnice și financiare) ale raportului său final.

La 18 decembrie 2002, Comisia a solicitat reclamantului informații de audit suplimentare pentru versiunea actuală a bugetului proiectului și să efectueze corecții la raportul financiar. Comisia a stabilit data limită de 24 ianuarie 2003 pentru primirea acestor informații.

La 16 ianuarie 2003, reclamantul a furnizat informațiile solicitate.

La 10 martie 2003 și contrar așteptărilor reclamantului, Comisia a răspuns că informațiile furnizate erau insuficiente și irelevante și că a considerat că reclamantul nu era în măsură să execute proiectul în conformitate cu contractul. Comisia a precizat că era obligată, prin urmare, să solicite rambursarea avansului de 117 758 de euro pe care îl efectuase deja, anunțând că va trimite ordinul de recuperare în scurt timp.

La 28 aprilie 2003, reclamantul a solicitat Comisiei o reuniune.

Comisia nu a răspuns la această solicitare și, la 10 iulie 2003, reclamantul a solicitat Comisiei plata integrală, în conformitate cu contractul. În această scrisoare, reclamantul a subliniat că Comisia nu a respectat articolul 11 alineatul (3) din Condițiile generale pentru contractele de grant, conform căruia Comisia ar trebui să trimită reclamantului o cerere scrisă pentru ca reclamantul să își respecte obligațiile, iar reclamantul ar trebui să aibă la dispoziție 30 de zile pentru a oferi o explicație.

La 28 iulie 2003, Comisia a răspuns că cererea de plată a reclamantului a fost transmisă Serviciului Juridic.

La 19 august 2003, Comisia a propus avocatului reclamantului o reuniune pentru a găsi o soluție amiabilă.

În cursul reuniunii, care a avut loc la 26 august 2003, Comisia a declarat că așteaptă deciziile mai multora dintre unitățile sale cu privire la evaluarea contractului.

La 18 septembrie 2003 și la 1 și 16 octombrie 2003, reclamantul a îndemnat Comisia să ia o decizie.

La 8 octombrie 2003, Comisia, invocând un ordin de recuperare care, potrivit acesteia, fusese transmis anterior reclamantului, a adresat acestuia din urmă o scrisoare prin care solicita rambursarea primei sale plăți, inclusiv a dobânzilor de întârziere, în termen de 15 zile.

La 10 noiembrie 2003, reclamantul a informat Comisia că nu primise niciodată ordinul de recuperare menționat în scrisoarea Comisiei din 10 martie 2003, că nu îi furnizase o decizie motivată și că urma să adreseze o plângere Ombudsmanului.

La 11 noiembrie 2003, reclamantul a depus prezenta plângere la Ombudsman.

Aceasta a susținut că Comisia nu a emis un ordin de recuperare pentru suma de 117 758 EUR, în pofida faptului că a anunțat în corespondența sa cu reclamantul că va face acest lucru.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că, în timpul executării contractului, comportamentul Comisiei a fost inconsecvent, după cum o demonstrează schimbările frecvente de poziție în evaluarea performanței reclamantului și negocierea unei soluții amiabile, și că răspunsurile Comisiei la scrisorile sale au fost tardive, incomplete și nu au indicat posibilitățile de recurs.

În cele din urmă, reclamantul a susținut că, prin solicitarea unei rambursări în etapele tardive ale executării contractului, Comisia a încălcat principiul încrederii legitime.

În opinia reclamantului, încălcarea de către Comisie a normelor și principiilor administrative i-a cauzat un prejudiciu material și i-a adus atingere reputației. Acesta a solicitat Ombudsmanului European să examineze legătura de cauzalitate dintre administrarea defectuoasă a Comisiei și pierderile acesteia și să recunoască dreptul său de a nu plăti dobânzi pentru întârzierea rambursării către Comisie.

Pe scurt, reclamantul a invocat administrarea defectuoasă în cursul executării contractului, întârzieri nejustificate și lipsa unui răspuns. Reclamantul a solicitat despăgubiri și dreptul de a nu plăti dobânzi pentru întârzierea rambursării către Comisie.

INQUIRY

Avizul Comisiei

Avizul Comisiei poate fi rezumat după cum urmează:

La 14 ianuarie 2000, reclamantul a semnat un contract de grant cu Comisia pentru executarea proiectului „La politica regional de la Union Europea y las possibilidades de aplicacion a los paises de America Latina-POLIREGI-UE-AL”. Grantul Comisiei s-a ridicat la 300 000 EUR.

La 15 februarie 2000, reclamantul a solicitat plata avansului în valoare de 117 758 EUR, pe care Comisia l-a plătit la 2 mai 2000.

În octombrie 2001, reclamantul a prezentat Comisiei raportul intermediar (compus din părțile tehnice și financiare) privind primul an de execuție a proiectului.

Comisia a evaluat acest raport și nu a aprobat executarea proiectului. Potrivit Comisiei, raportul a arătat că reclamantul a încheiat mai multe contracte cu părți terțe care nu au fost prevăzute în caietul de sarcini sau în bugetul contractului. Reclamantul, care a propus proiectul Comisiei, ar fi trebuit să aibă capacitatea tehnică de a-l executa și de a-l gestiona. Cu toate acestea, Comisia a observat că o parte substanțială a proiectului a fost subcontractată mai multor entități. Prin urmare, costul proiectului ar putea crește, iar proiectul ar putea fi pus în pericol.

Prin urmare, la 20 februarie 2002, Comisia a trimis reclamantului o scrisoare prin care îl informa că executarea proiectului până la momentul respectiv nu fusese aprobată (și, în consecință, nici nu avea raportul intermediar), informând reclamantul de ce și solicitând informații suplimentare.

Având în vedere că reclamantul nu a furnizat nicio informație, serviciile Comisiei au solicitat-o din nou la 18 aprilie 2002. De asemenea, Comisia a informat reclamantul că informațiile solicitate trebuie să fie primite de serviciile sale în termen de o lună de la primirea scrisorii, în caz contrar raportul urmând să fie considerat definitiv neaprobat. Prin această scrisoare, Comisia a avertizat, de asemenea, reclamantul cu privire la posibilitatea de a emite o notă de debit echivalentă cu plata în avans care fusese deja efectuată.

La 2 mai 2002, reclamantul a răspuns la scrisoarea Comisiei și a informat-o că va trimite informațiile solicitate înainte de 5 iunie 2002. La 23 mai 2002, reclamantul a făcut acest lucru.

După analizarea acestor informații suplimentare, Comisia a concluzionat că reclamantul însuși nu executa cea mai mare parte a contractului, așa cum ar fi trebuit în conformitate cu contractul. Comisia a concluzionat, de asemenea, că reclamantul a semnat contracte cu propriul director, cu o firmă (Nistes Economistas S.L.) deținută de director și, în același timp, cu o altă firmă (Initiativas y Estudios Europeos S.A.). Comisia a concluzionat atunci că aceste firme executau, de fapt, contractul reclamantului. În consecință, execuția nu a fost aprobată.

La 18 iulie 2002, Comisia a informat reclamantul că, după ce a analizat raportul intermediar și informațiile suplimentare care i-au fost prezentate, nu putea aproba executarea proiectului. Comisia a solicitat, de asemenea, conform contractului, prezentarea părților tehnice și financiare ale raportului final, întrucât contractul de finanțare încheiat cu reclamantul expirase la 14 iulie 2002. O lună mai târziu, deși contractul de grant prevede o perioadă de șase luni pentru prezentarea raportului final (compus din părțile tehnice și financiare), Comisia a reamintit reclamantului necesitatea de a trimite raportul respectiv, în special deoarece raportul intermediar nu a fost aprobat.

Reclamantul a trimis partea financiară a raportului final la 30 octombrie 2002, dar nu a trimis partea tehnică. Directorul reclamantului a întrebat Comisia dacă ar putea să prezinte personal conținutul raportului final (părțile financiare și tehnice). Comisia a observat în acest moment că procedura de prezentare personală a raportului final este cea mai neobișnuită. Comisia consideră că această cerere arată că reclamantul știa că există probleme grave în ceea ce privește gestionarea proiectului. Comisia a acceptat să primească directorul, iar reuniunea a avut loc la 17 decembrie 2002 (adică la aproape șase luni de la încheierea contractului de finanțare). În cursul reuniunii, directorul reclamantului a fost informat că Comisia nu a acceptat executarea proiectului. Comisia a anexat la avizul său o notă internă care conține procesul-verbal al reuniunii.

Potrivit procesului-verbal, Comisia a prezentat în cursul reuniunii următoarele motive pentru care executarea proiectului nu a fost acceptată: (1) nerespectarea termenilor contractului (încheierea mai multor contracte cu terți care nu sunt prevăzute în contract sau în bugetul acestuia); (2) practici de management neloiale (concentrarea proiectelor și plata unui director al proiectului, încheierea de contracte cu întreprinderile deținute de directorul proiectului și de soția acestuia); (3) lipsa unor informații financiare complete și clare (în special, lipsa de informații cu privire la participarea financiară a coparticipantului brazilian la proiect); (4) un raport de audit extern inacceptabil, incompatibil cu contractul. Comisia a observat, de asemenea, că aceste motive fuseseră deja explicate reclamantului după prezentarea raportului său intermediar.

După reuniune, Comisia a considerat că trebuie să analizeze în continuare unele informații financiare suplimentare și a solicitat aceste informații reclamantului. Reclamantul a furnizat-o la 16 ianuarie 2003, dar acest lucru nu a schimbat punctele de vedere ale Comisiei cu privire la executarea proiectului.

La 10 martie 2003, Comisia a informat reclamantul că informațiile prezentate erau atât irelevante, cât și insuficiente, că, prin urmare, Comisia nu putea continua plata restantă și că a decis să recupereze avansul care fusese deja plătit (117 758 EUR).

Comisia a afirmat că, deși reclamantul știa că nu are dreptul la nicio plată, întrucât rapoartele nu au fost aprobate, reclamantul a reacționat la 28 aprilie 2003, solicitând o reuniune cu Comisia pentru a găsi o soluție amiabilă. Din cauza decesului subit al funcționarului responsabil al Comisiei, această cerere nu a primit răspuns.

După o examinare atentă a tuturor elementelor dosarului, Comisia a decis să emită un ordin de recuperare. Ordinul de recuperare nr. 3240502366 a fost întocmit la 16 iulie 2003. În urma validării în SINCOM (1), ordinul de recuperare ar fi trebuit trimis reclamantului prin scrisoare recomandată. Cu toate acestea, din cauza unei erori administrative, o astfel de scrisoare nu a fost trimisă.

La 10 iulie 2003, reclamantul a trimis o scrisoare Comisiei, susținând că nu a acționat în conformitate cu articolul 11.3 din Condițiile generale ale contractelor de subvenționare încheiate în cadrul asistenței externe (anexa II la contractul semnat între Comisie și reclamant)(2) și solicitând plata integrală.

La 28 iulie 2003, Comisia a informat reclamantul că intenționează să transmită cererea sa Serviciului Juridic al Comisiei. De fapt, serviciile Comisiei au decis să nu trimită imediat dosarul Serviciului Juridic, să organizeze în schimb o reuniune și să discute opiniile reclamantului cu privire la modul în care ar trebui lichidat contractul.

Prin urmare, la 19 august 2003, Comisia l-a invitat pe avocatul reclamantului la o astfel de reuniune, care a avut loc la 26 august 2003. Întrucât a considerat că nu au fost prezentate elemente noi, Comisia a renunțat la posibilitatea unei soluții amiabile și a informat reclamantul că poziția sa finală îi va fi comunicată după ce va fi convenită între mai multe direcții implicate.

La 8 octombrie 2003, Comisia, neavând cunoștință de faptul că ordinul de recuperare nu a fost niciodată trimis, a trimis reclamantului o scrisoare de atenționare cu privire la faptul că ar trebui să ramburseze plata în avans a Comisiei în conformitate cu ordinul de recuperare nr. 3240502366 pentru suma de 117 758 EUR plus dobânzi de întârziere. Reclamantul a confirmat primirea scrisorii de atenționare.

Pe scurt, Comisia a considerat că poziția sa era coerentă și că a afirmat întotdeauna că raportul intermediar nu era aprobat și nu a dat niciodată niciun indiciu că s-ar fi răzgândit. De asemenea, Comisia a considerat că a explicat în mod clar reclamantului motivele pentru care raportul nu a fost aprobat și a oferit reclamantului posibilitatea de a furniza informații suplimentare în fiecare etapă a procedurii, ceea ce a confirmat în cele din urmă prima sa evaluare. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nu a încălcat principiul încrederii legitime.

De asemenea, Comisia a susținut că a transmis observațiile sale cu privire la raportul prezentat în octombrie 2001 abia în februarie 2002, din cauza gravității practicilor de gestionare constatate și a faptului că Comisia a trebuit să mențină contacte între mai multe servicii. Comisia și-a cerut scuze pentru întârzierea cu care a răspuns la unele comunicări trimise de reclamant și, de asemenea, pentru faptul că nu a răspuns în mod oficial la unele comunicări cu caracter repetitiv.

Comisia a subliniat că, deși reclamantul a prezentat raportul intermediar și raportul final (ambele compuse din părți tehnice și financiare) cu cererile de plată corespunzătoare, acesta nu avea dreptul la nicio plată, deoarece serviciile Comisiei nu aprobaseră niciodată execuția proiectului.

În cele din urmă, Comisia a recunoscut totuși că nu a trimis ordinul de recuperare întocmit la 16 iulie 2003 și și-a prezentat scuzele reclamantului pentru această eroare administrativă. Comisia consideră că data scrisorii de atenționare, și anume 8 octombrie 2003, este data ordinului de recuperare. Cu toate acestea, Comisia nu va accepta nicio altă pretenție financiară legată de contract, deoarece este clar că executarea proiectului nu a fost niciodată acceptată, iar reclamantul a fost întotdeauna pe deplin conștient de acest lucru.

Observațiile reclamantului

Reclamantul și-a menținut afirmațiile.

Pe scurt, acesta a subliniat că, începând din februarie 2002, Comisia a continuat să solicite informații suplimentare și nu a informat reclamantul în mod definitiv și formal cu privire la obiecțiile sale în ceea ce privește raportul intermediar prezentat de reclamant. Prin urmare, reclamantul a continuat să își îndeplinească obligația contractuală cu bună-credință și a suportat costuri suplimentare pentru pregătirea raportului final (părți tehnice și financiare).

Reclamantul a interpretat scrisorile primite din partea Comisiei în acest context. Aceasta a considerat că scrisoarea din 20 februarie 2002 nu putea fi înțeleasă ca o decizie definitivă de neaprobare a raportului preliminar, ci ca o decizie preliminară, având în vedere modul său de redactare și obligația de a furniza informații suplimentare. Potrivit reclamantului, scrisoarea din 18 aprilie 2002 a confirmat doar faptul că decizia finală nu a fost încă luată, iar scrisoarea din 18 iulie 2002 a constituit doar o invitație adresată reclamantului de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Reclamantul a considerat, de asemenea, că, în conformitate cu articolul 1.1 din Condițiile generale ale contractelor de grant încheiate în cadrul asistenței externe (anexa II la contractul semnat între Comisie și reclamant)(3), reclamantul era liber să încheie contracte cu terți și că Comisia nu avea legături contractuale cu subcontractanții. Reclamantul a subliniat că obiecțiile Comisiei cu privire la alegerea subcontractanților au fost susținute doar de documente și comunicate reclamantului în avizul trimis de Comisie Ombudsmanului.

De asemenea, acesta a considerat că procesul-verbal al reuniunii cu directorul reclamantului din decembrie 2002 avea numai caracterul unui document intern al Comisiei, având în vedere că directorul nu l-a semnat.

Ordinul de recuperare a fost în cele din urmă trimis reclamantului la 23 decembrie 2003 (reclamantul a transmis Ombudsmanului o copie a ordinului de recuperare). Or, ordinul de recuperare pare să fi fost emis abia la 11 decembrie 2003, deși, potrivit Comisiei, ar fi trebuit să fie emis la 16 iulie 2003. În acest context, reclamantul nu a fost de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia data „remiterii” documentului (care pare să nu fi fost deloc o reamintire, deoarece documentul nu a fost emis, de fapt, înainte de data reamintirii) ar putea fi considerată ca fiind data ordinului de recuperare.

Reclamantul a acceptat scuzele Comisiei pentru că nu a trimis ordinul de recuperare înainte de atenționare și pentru întârzierea cu care a răspuns la unele comunicări ale reclamantului.

Reclamantul pare, de asemenea, să prezinte o nouă afirmație și o nouă afirmație. În primul rând, acesta susține că Comisia nu a respectat articolul 11 alineatul (3) din condițiile generale ale contractelor de grant încheiate în cadrul asistenței externe (anexa II la contractul semnat între Comisie și reclamant)(4) și susține că reclamantul nu este, prin urmare, obligat să plătească ordinul de recuperare. În al doilea rând, reclamantul observă că, în avizul său, Comisia nu a invocat aplicarea articolului 93 alineatul (1). (5) din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și susține, prin urmare, că Comisia nu ar trebui să fie împuternicită să excludă reclamantul de la viitoarele proceduri de achiziții publice, în măsura în care Comisia nu a executat această sancțiune într-un mod transparent. În acest context, reclamantul consideră că Comisia a manifestat o atitudine ostilă față de aceasta în timpul executării contractului.

DECIZIA

1 Observație preliminară

1.1 În observațiile sale, reclamantul a făcut o nouă afirmație potrivit căreia Comisia nu a respectat articolul 11 alineatul (3) din Condițiile generale ale contractelor de grant. Reclamantul a prezentat, de asemenea, o nouă afirmație potrivit căreia Comisia nu ar trebui să fie împuternicită să o excludă de la viitoarele proceduri de achiziții publice, deoarece Comisia nu a invocat în avizul său aplicarea articolului 93 alineatul (1). (f)(6) din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și nu a executat această sancțiune în mod transparent.

1.2 Ombudsmanul consideră că extinderea domeniului de aplicare al anchetei sale pentru a include noua acuzație ar întârzia în mod nejustificat luarea unei decizii cu privire la plângerea inițială. Ombudsmanul subliniază că reclamantul își păstrează posibilitatea de a sesiza instanțele din Bruxelles - în conformitate cu articolul 13 din contractul dintre reclamant și Comisie, care prevede că „orice litigiu (…) care nu poate fi soluționat pe cale amiabilă între cele două părți se înaintează instanțelor din Bruxelles” - sau de a depune o nouă plângere la Ombudsman în cazul în care consideră că este util să facă acest lucru.

1.3 În ceea ce privește noua cerere, Ombudsmanul consideră că problemele ridicate nu intră în domeniul de aplicare al plângerii inițiale și că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Statutul Ombudsmanului, reclamantul ar trebui să facă demersuri administrative pe lângă Comisie înainte de a se adresa Ombudsmanului cu privire la această chestiune.

1.4 Prin urmare, Ombudsmanul își limitează decizia la acuzațiile și revendicările inițiale ale reclamantului.

2 Presupusa neemitere a unui ordin de recuperare

2.1 Reclamantul susține că Comisia nu a emis un ordin de recuperare pentru suma de 117 758 EUR, deși a anunțat în corespondența sa cu reclamantul că va face acest lucru. Reclamantul solicită despăgubiri și dreptul de a nu plăti dobânzi pentru întârzierea rambursării către Comisie.

2.2 Potrivit Comisiei, ordinul de recuperare nr. 3240502366 a fost întocmit la 16 iulie 2003. În urma validării în SINCOM, ordinul de recuperare ar fi trebuit trimis plângerii prin scrisoare recomandată. Cu toate acestea, Comisia a precizat că, din cauza unei erori administrative, scrisoarea nu a fost trimisă și și-a cerut scuze pentru această eroare. Comisia a arătat de asemenea că, la 8 octombrie 2003, fără să aibă cunoștință de faptul că ordinul de recuperare nu fusese niciodată transmis, a emis o scrisoare de atenționare pentru suma de 117 758 de euro, majorată cu dobânzi de întârziere. Reclamantul a confirmat primirea scrisorii de atenționare. În aceste condiții, Comisia consideră că data notificării, și anume 8 octombrie 2003, este data ordinului de recuperare.

2.3 Ombudsmanul a examinat cu atenție scrisoarea Comisiei adresată reclamantului la 23 decembrie 2003, a cărei copie a fost anexată la observațiile reclamantului cu privire la avizul Comisiei. Ombudsmanul observă că în scrisoare se afirmă că Comisia trimitea ordinul de recuperare inițial cu numărul 3240502366, pentru suma de 117 758 EUR care urma să fie rambursată în conformitate cu instrucțiunile din ordinul respectiv. Comisia a afirmat, de asemenea, că „chiar dacă reclamantul a primit prima notificare de efectuare a plății în cursul lunii octombrie, a subliniat că nu a primit ordinul de recuperare inițial”(7). Comisia a considerat că, prin trimiterea ordinului de recuperare ca anexă la scrisoarea sa, a satisfăcut afirmațiile reclamantului. Scrisoarea a fost însoțită de un ordin de recuperare în valoare de 117 758 de euro, datat 11 decembrie 2003.

2.4 În ceea ce privește afirmația reclamantului, Ombudsmanul consideră că nu sunt necesare anchete suplimentare, întrucât Comisia a explicat și și-a cerut scuze pentru netransmiterea ordinului de recuperare întocmit la 16 iulie 2003 și a luat măsurile necesare pentru a corecta eroarea administrativă care a apărut prin trimiterea ordinului de recuperare reclamantului la 23 decembrie 2003.

2.5 În ceea ce privește cererea de despăgubire a reclamantului, Ombudsmanul consideră că nu a fost prezentată nicio dovadă care să demonstreze că reclamantul a suferit vreun prejudiciu ca urmare a întârzierii Comisiei în trimiterea ordinului de recuperare. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că nu este necesar să examineze această afirmație.

2.6 În ceea ce privește cererea reclamantului de a nu plăti dobânzi pentru întârzierea rambursării către Comisie, Ombudsmanul observă că, în avizul său, Comisia afirmă că, în opinia sa, data de 8 octombrie 2003 este data ordinului de recuperare. Cu toate acestea, Ombudsmanul subliniază că avizul Comisiei pare să fi fost redactat fără a se ține seama de faptul că ordinul de recuperare a fost efectiv trimis reclamantului la 23 decembrie 2003.

2.7 Prin urmare, ansamblul probelor disponibile nu determină Ombudsmanul să înțeleagă că Comisia solicită plata unor dobânzi începând cu o dată anterioară datei de 23 decembrie 2003; și anume data la care a trimis efectiv ordinul de recuperare reclamantului. Pe baza acestei interpretări a poziției Comisiei, Ombudsmanul consideră că nu pare să existe niciun litigiu între părți cu privire la plata dobânzilor și că nu sunt necesare investigații suplimentare. Ombudsmanul subliniază că, în cazul în care înțelege greșit poziția Comisiei cu privire la această chestiune, reclamantul are posibilitatea de a adresa o nouă plângere Ombudsmanului.

3 Pretinsul comportament incoerent și încălcarea principiului încrederii legitime

3.1 Reclamantul susține că, în timpul executării contractului, comportamentul Comisiei a fost inconsecvent, după cum o demonstrează schimbările frecvente de poziție în evaluarea performanței reclamantului și negocierea unei soluții amiabile. Reclamantul susține, de asemenea, că, prin solicitarea unei rambursări în etapele tardive ale executării contractului, Comisia a încălcat principiul încrederii legitime.

3.2 Comisia consideră că poziția sa a fost coerentă și că a afirmat întotdeauna că raportul intermediar nu a fost aprobat și nu a dat niciodată niciun indiciu că s-a răzgândit. Comisia susține că a explicat în mod clar reclamantului motivele pentru care raportul nu a fost aprobat și i-a oferit posibilitatea de a furniza informații suplimentare în fiecare etapă a procedurii, ceea ce a confirmat în cele din urmă prima sa evaluare. Prin urmare, Comisia consideră că nu a încălcat principiul încrederii legitime.

3.3 Ombudsmanul reamintește că, în conformitate cu jurisprudența instanțelor europene, nimeni nu poate invoca încălcarea principiului protecției încrederii legitime dacă administrația nu i-a oferit asigurări precise, necondiționate și consecvente din surse autorizate și fiabile (8).

3.4 Ombudsmanul a examinat cu atenție documentele care i-au fost prezentate, inclusiv scrisorile Comisiei adresate reclamantului la 20 februarie 2002, 18 aprilie 2002, 18 iulie 2002, 9 august 2002, 18 decembrie 2002 și 10 martie 2003. Pe baza acestor documente, Ombudsmanul consideră că Comisia nu a oferit niciodată reclamantului asigurarea că raportul său intermediar va fi aprobat. În plus, la 18 iulie 2002, Comisia a declarat că executarea proiectului nu a fost acceptată în urma raportului intermediar și, la 10 martie 2003, Comisia a informat reclamantul că nu consideră reclamantul capabil să administreze plata comunitară în conformitate cu contractul și că va fi obligată să recupereze plata în avans (9). În plus, Ombudsmanul nu a găsit nicio dovadă că Comisia a adoptat poziții inconsecvente nici în ceea ce privește atitudinea sa față de rapoartele reclamantului și executarea contractului, nici în ceea ce privește motivele acestei atitudini.

3.5 Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că reclamantul nu a reușit să demonstreze că Comisia a acționat în mod inconsecvent sau că a încălcat așteptările legitime ale reclamantului. Prin urmare, Ombudsmanul nu constată nicio administrare defectuoasă în ceea ce privește acest aspect al cazului.

4 Presupusa întârziere în răspunsul la scrisori

4.1 Reclamantul susține că răspunsurile Comisiei la scrisorile sale au fost tardive, incomplete și nu au indicat posibilitățile de recurs.

4.2 Comisia și-a cerut scuze pentru întârzierea cu care a răspuns la unele comunicări trimise de reclamant și, de asemenea, pentru faptul că nu a răspuns în mod oficial la unele comunicări cu caracter repetitiv.

4.3 Ombudsmanul consideră regretabil faptul că nu a răspuns la scrisori într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, Ombudsmanul observă că Comisia și-a recunoscut eroarea, și-a cerut scuze pentru aceasta și că reclamantul a acceptat aceste scuze în observațiile sale.

4.4 Ombudsmanul observă, de asemenea, că Comisia a oferit în mod explicit reclamantului posibilitatea de a-și apăra poziția. În scrisoarea sa către reclamant din 18 aprilie 2002, Comisia a acordat reclamantului un termen de 30 de zile pentru a furniza explicații înainte de a decide definitiv să nu aprobe raportul intermediar și să rezilieze contractul. De asemenea, Comisia a acceptat propunerea directorului reclamantului pentru o reuniune (care a avut loc în decembrie 2002) și l-a invitat pe avocatul reclamantului pentru o nouă reuniune (19 august 2003).

4.5 Prin urmare, Ombudsmanul consideră că nu sunt necesare investigații suplimentare cu privire la acest aspect al plângerii.

Concluzie

Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei Europene va fi informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) SINCOM - aplicația de gestiune bugetară a Comisiei

(2) Reclamantul face trimitere la articolul 11 alineatul (3) primul paragraf din condițiile generale ale contractelor de grant încheiate în cadrul asistenței externe (anexa II la contractul semnat între Comisie și reclamantul ), care prevede următoarele: „Comisia poate rezilia contractul fără notificare prealabilă sau compensație în cazul în care beneficiarul:

nu respectă niciuna dintre obligațiile care îi revin, în măsura în care o astfel de nerespectare este nejustificată și în cazul în care beneficiarul, după ce i s-a trimis o cerere scrisă prin care i se solicită să își respecte obligațiile, continuă să nu se conformeze sau nu furnizează o explicație satisfăcătoare în termen de 30 de zile de la data solicitării”.

(3) Articolul 1.1 din Condițiile generale ale contractelor de grant încheiate în cadrul asistenței externe (II Anexa la contractul semnat între Comisie și reclamant): „(...) Beneficiarul poate subcontracta, de preferință întreprinderilor locale, executarea unei părți limitate a proiectului (lucrări și servicii), dar ar trebui să execute partea fundamentală. (...) Comunitatea nu va recunoaște nicio legătură contractuală cu partenerul sau partenerii beneficiarului sau cu subcontractanții (...).”

(4) Supra, nota de subsol 2.

(5) Articolul 93 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 0001-0048):

„(...)Candidații sau ofertanții sunt excluși de la participarea la o procedură de achiziții publice în cazul în care: (f) în urma unei alte proceduri de achiziții publice sau de acordare de subvenții finanțate de la bugetul comunitar, s-a constatat încălcarea gravă a contractului ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale care le revin.”

(6) Supra, nota de subsol 5.

(7) în original: "Aunque ustedes ya habían recibido en el transcurso del mes de octubre un primer aviso de recuerdo para realizar esteembolso, manifestaron que la nota de débito original nunca fue recibida en su sede."

(8) A se vedea cauzele conexate T-236/01, T-239/01, T-244/01-T-246/01, T-252/01 Tokai Carbon Ltd. și alții/Comisia, hotărârea din 29 aprilie 2004, punctul 152 și jurisprudența citată.

(9) în original: „Lamentamos comunicarle que, en nuestra opinión, la Fundación El Monte no ha sido capaz de ejecutar y gestionar la subvención comunitaria otorgada en el respeto de las condiciones acordadas. Por todo ello, nos vemos en la obligación de recuperar la cantidad total abonada en concepto de anticipo por incumplimento de contrato (...).”