Strasbourg, 26 noiembrie 2004

Stimate domnule X.,

La 16 octombrie 2002, ați depus o plângere la Ombudsmanul European cu privire la refuzul Comisiei Europene de a vă acorda acces la un dosar privind ajutorul de stat. Se pare că ați trimis aceeași scrisoare simultan Ombudsmanului și Secretarului General al Comisiei. La 25 noiembrie 2002, Comisia a transmis Ombudsmanului o copie a răspunsului la scrisoarea dumneavoastră din 16 octombrie 2002, pe care instituția vi-l trimisese la 11 noiembrie 2002. La 27 noiembrie 2002, ați trimis Ombudsmanului documente suplimentare în sprijinul plângerii dumneavoastră. La 11 decembrie 2002, Ombudsmanul v-a trimis decizia sa cu privire la plângerea dumneavoastră.

La 13 decembrie 2002, ați trimis o nouă scrisoare Ombudsmanului, care a fost înregistrată la 6 ianuarie 2003. Ați confirmat primirea răspunsului Ombudsmanului din 11 decembrie 2002 și l-ați invitat să reexamineze plângerea dumneavoastră. Această scrisoare a fost urmată de corespondența dumneavoastră din 13 și 31 decembrie 2002, 10 și 20 ianuarie 2003. La 20 februarie 2003, Ombudsmanul v-a informat cu privire la decizia sa de a considera scrisoarea dumneavoastră din 13 decembrie 2003 și corespondența ulterioară drept o nouă plângere cu numărul de referință 322/2003/IP.

La 18 martie 2003, Ombudsmanul a transmis plângerea președintelui Comisiei. Comisia a transmis avizul său la 10 iunie 2003. La 26 iunie 2003, v-am transmis-o cu invitația de a formula observații, dacă doriți. Ați transmis observațiile dumneavoastră la 18 iulie 2003. Am primit corespondență suplimentară din partea dumneavoastră la 30 septembrie 2003, 19 mai, 30 iulie, 7 și 13 septembrie 2004.

La 23 iulie 2004, v-am trimis o scrisoare de reținere în care v-am informat că vă voi comunica acțiunile pe care le voi întreprinde în ceea ce privește cazul dumneavoastră până la sfârșitul lunii octombrie. Cu toate acestea, la 28 octombrie 2004, v-am trimis o nouă scrisoare prin care v-am informat că va fi nevoie de mai mult timp pentru a încheia ancheta privind plângerea dumneavoastră și că vă voi comunica măsurile pe care le voi lua până la sfârșitul lunii noiembrie 2004.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate. Îmi cer scuze pentru timpul necesar pentru finalizarea acestor anchete.

Plângerea

Contextul

La 16 septembrie 2001, reclamantul a solicitat Comisiei Europene accesul (1) la schimbul de corespondență dintre Comisie și autoritățile italiene înainte de decizia Comisiei din 12 iulie 2002, prin care Comisia a fost de acord să prelungească ajutorul de stat prevăzut de legea italiană nr. 488/1992 pentru perioada 2000-2006.

La 27 septembrie 2001, Comisia a respins cererea reclamantului și a declarat că acesta ar trebui să adreseze cererea direct autorităților italiene. Cu toate acestea, instituția a subliniat că nu are obiecții cu privire la divulgarea către reclamant a documentelor al căror autor este.

La 6 octombrie 2001, reclamantul a adresat Secretariatului General al Comisiei o cerere de confirmare împotriva refuzului instituției de a-i acorda accesul la documentele solicitate. La 7 noiembrie 2001, Comisia a confirmat primirea scrisorii reclamantului. Reclamantul a fost informat că nu va fi posibil să se ia o decizie finală cu privire la cererea sa în termenul de o lună.

La 10 decembrie 2001, reclamantul s-a adresat în scris Comisiei, afirmând că, în scrisoarea sa din 7 noiembrie 2001, instituția a amânat sine die decizia sa cu privire la cererea sa. Prin urmare, acesta a solicitat Comisiei să indice o posibilă dată pentru răspunsul său, în conformitate cu articolul 4 din Codul de conduită adoptat de Comisie la 17 octombrie 2000.

La 1 februarie 2002, Comisia a trimis reclamantului o scrisoare de susținere, informându-l că, din cauza problemelor de principiu ridicate în cererea reclamantului, dosarul era încă în curs de investigare de către serviciile Comisiei.

Potrivit reclamantului, la 12, 18 și 21 martie 2002, au avut loc convorbiri telefonice între el și funcționarul Comisiei responsabil de cazul său, care l-a asigurat că va primi un răspuns scris. Cu toate acestea, se pare că reclamantului nu i s-a transmis niciun răspuns.

Plângere anterioară adresată Ombudsmanului

La 16 octombrie 2002, reclamantul a adresat o plângere Ombudsmanului cu privire la modul în care Comisia a tratat cererea sa de acces la documente.

La 25 noiembrie 2002, Ombudsmanul primise o copie a scrisorii trimise de Comisie reclamantului ca răspuns la scrisoarea sa din 16 octombrie 2002, care fusese adresată simultan atât Comisiei, cât și Ombudsmanului. În scrisoarea sa, Comisia a amintit că, la 27 septembrie 2001, Direcția Generală Concurență refuzase reclamantului accesul la documentele redactate de autoritățile italiene, în conformitate cu dispozițiile Deciziei 94/90, care era legislația în vigoare la momentul cererii. Reclamantul a fost invitat să adreseze cererea direct autorităților italiene. La 6 octombrie 2001, reclamantul a depus o cerere de confirmare a accesului la documente și, într-o nouă scrisoare din 10 octombrie 2001, a declarat că a adresat autorităților italiene cererea sa de acces la documente, astfel cum a sugerat Comisia, și că aceasta din urmă a refuzat accesul.

În ceea ce privește afirmația reclamantului din scrisoarea sa din 16 octombrie 2002, potrivit căreia lipsa unui răspuns în timp util din partea Comisiei la cererea sa de acces la documente l-a împiedicat să sesizeze Tribunalul de Primă Instanță, Comisia a arătat că atât Decizia 94/90, cât și Regulamentul nr. 1049/2001, care intraseră în vigoare între timp, prevedeau că lipsa unui răspuns explicit trebuia considerată o respingere. Comisia s-a referit de asemenea la faptul că fiecare cerere de acces la documente a fost tratată în mod individual. Trimiterea făcută de reclamant la faptul că o societate italiană a solicitat și a obținut acces la anumite documente care erau similare cu cele solicitate de acesta nu era, prin urmare, relevantă. Instituția s-a referit în cele din urmă la faptul că Tribunalul de Primă Instanță se ocupa de cauza Y, în care reclamantul, reprezentat de reclamant, solicitase Tribunalului anularea deciziei Comisiei de a-i refuza accesul la aceleași documente ca cele solicitate de reclamant. Odată ce Curtea va fi luat o decizie cu privire la acest caz, Comisia va urma indicațiile Curții.

Într-o altă scrisoare adresată Ombudsmanului la 27 noiembrie 2002, reclamantul a susținut că agenții Comisiei care reprezintă instituția în cazul Y au încălcat Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (2) atunci când au divulgat datele sale cu caracter personal în duplică în cazul Y.

La 11 decembrie 2002, Ombudsmanul a închis cazul. În ceea ce privește afirmația referitoare la refuzul Comisiei de a acorda accesul la documentele solicitate de reclamant, Ombudsmanul a considerat că, pe baza conținutului scrisorii Comisiei primite la 25 noiembrie 2002, o anchetă din partea sa nu era justificată în ceea ce privește această parte a plângerii. În ceea ce privește afirmația făcută de reclamant în scrisoarea sa din 27 noiembrie 2002 privind comportamentul agenților Comisiei care reprezintă instituția în cazul Y, Ombudsmanul a remarcat că reclamantul nu a întreprins nicio acțiune administrativă prealabilă și, prin urmare, a decis să închidă cazul în temeiul articolului 2 alineatul (4) din statutul său.

La 6 ianuarie 2003, serviciile Ombudsmanului au înregistrat o nouă scrisoare trimisă de reclamant la 13 decembrie 2002. În scrisoarea sa, reclamantul a confirmat primirea scrisorii Ombudsmanului din 11 decembrie 2002 și a solicitat Ombudsmanului să își reconsidere plângerea. Această scrisoare a fost urmată de corespondența ulterioară a reclamantului din 13 și 31 decembrie 2002, 10 și 20 ianuarie 2003. La 20 februarie 2003, Ombudsmanul l-a informat pe reclamant că a decis să înregistreze scrisoarea primită la 6 ianuarie 2003 ca o nouă plângere cu numărul de referință 322/2003/IP.

Plângerea 322/2003/IP

În plângerea sa, reclamantul a considerat că Comisia nu a respectat principiul bunei conduite administrative atunci când a tratat cererea sa de acces la documente formulată în septembrie 2001, întrucât nu i-a furnizat un răspuns explicit la cererea sa.

În plus, acesta a susținut că, în cadrul procedurii în cauza Y, care era pendinte în fața Tribunalului de Primă Instanță, agenții Comisiei care reprezentau instituția au divulgat informații referitoare la persoana sa (reclamantul era reprezentantul legal al reclamantului în acest caz) care nu erau relevante pentru obiectul cauzei. În opinia reclamantului, agenții Comisiei au încălcat astfel articolul 4 literele (c) și (d) din Regulamentul 45/2001, conform căruia:

„Datele cu caracter personal trebuie să fie:

c) adecvate, relevante și neexcesive în raport cu scopurile pentru care sunt colectate și/sau prelucrate ulterior;

d) exacte și, au fost necesare, actualizate (…)".

Reclamantul a considerat că divulgarea datelor sale cu caracter personal și ale clientului său nu era necesară în scopul cauzei.

În plus, acesta a invocat o încălcare a articolului 5 litera (a), pe baza căruia:

„datele cu caracter personal pot fi prelucrate numai dacă (a) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de interes public în temeiul tratatelor (...)”

Potrivit reclamantului, divulgarea datelor sale cu caracter personal privind numele său, baroul la care a fost înregistrat, referirea la unele cazuri în care a participat în calitate de reprezentant legal, numele unora dintre clienții săi, precum și rezultatul anumitor proceduri judiciare nu au fost necesare în scopul cauzei.

În cele din urmă, reclamantul a invocat o încălcare a articolului 7 alineatul (1), care prevede că „(…) datele [p]ersonale se transferă în cadrul sau către alte instituții sau organisme comunitare numai în cazul în care datele sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor care intră în sfera de competență a destinatarului”.

Potrivit reclamantului, aceste aspecte au făcut deja obiectul unei plângeri adresate de acesta Comisiei la 27 noiembrie 2002 și pentru care Comisia a trimis o confirmare de primire la 18 decembrie 2002. La 19 decembrie 2002, reclamantul a trimis un nou e-mail Comisiei, întrebând când a fost înregistrată plângerea sa de către serviciile competente (3). Ulterior, în aceeași zi, Comisia a răspuns reclamantului printr-un e-mail semnat de șeful unității SG/B/2. În acest răspuns, Comisia a afirmat că instituția a răspuns deja la afirmațiile reclamantului în scrisoarea sa din 11 noiembrie 2002, semnată de Secretarul General, și că, având în vedere faptul că acesta a depus o plângere la Ombudsman, Comisia a considerat că nu mai este adecvat să corespondeze cu reclamantul.

În scrisoarea sa din 18 martie 2003 adresată președintelui Comisiei Europene, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să emită un aviz cu privire la următoarele afirmații:

- reclamantul a susținut că Comisia nu a respectat principiile bunei conduite administrative atunci când a tratat cererea sa de acces la documente.

- încălcarea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 de către agenții Comisiei care reprezintă instituția în cazul Y. Potrivit reclamantului, această afirmație a făcut obiectul unei scrisori din 27 noiembrie 2002, pe care acesta a trimis-o Comisiei și la care instituția nu a răspuns.

În scrisoarea sa de deschidere adresată Comisiei, Ombudsmanul a subliniat că, în ceea ce privește prima afirmație, întrucât Tribunalul de Primă Instanță se ocupa de o cauză (Y)(4) privind o cerere de acces la aceleași documente, ancheta Ombudsmanului s-a limitat la tratarea administrativă de către Comisie a cererii reclamantului și nu s-a referit la problema de fond dacă refuzul de acces al Comisiei era justificat. Reclamantul a fost informat în consecință.

INQUIRY

Avizul Comisiei Europene

În avizul său privind plângerea, Comisia a reamintit faptele aflate la originea plângerii. Instituția a subliniat că, atunci când reclamantul a formulat cererea de acces la documente la 16 septembrie 2001, Regulamentul 1049/2001 nu era încă în vigoare și că, în conformitate cu Codul de conduită anexat la Decizia 94/90, documentele terților nu puteau fi divulgate. În scrisorile sale ulterioare din 7 noiembrie 2001, 20 decembrie 2001 și 1 februarie 2002, Comisia l-a informat pe reclamant că cererea sa ridica probleme de principiu referitoare la punerea în aplicare a normelor privind accesul la documente pe care instituția le examina la momentul respectiv. Prin urmare, Comisia nu a putut, la momentul respectiv, să îi dea un răspuns diferit de cel care îi fusese dat la 27 septembrie 2001 de Direcția Generală Concurență, atunci când a respins cererea reclamantului de acces la documente.

Comisia s-a referit de asemenea la faptul că, la 4 decembrie 2001, o cerere de acces la aceleași documente solicitată de reclamant fusese formulată de unul dintre clienții săi, doamna M., care își întemeiase cererea pe Regulamentul 1049/2001. Direcția Generală Concurență i‐a refuzat accesul la documentele solicitate prin scrisoarea din 19 decembrie 2001. La 14 ianuarie 2002, doamna M. a adresat secretarului general al Comisiei o cerere de confirmare. Serviciile Comisiei i-au trimis un răspuns provizoriu la 1 februarie 2002. La 11 martie 2002, reclamanta, în calitate de reprezentant legal al doamnei M., a formulat o cerere de anulare a deciziei Comisiei prin care i s‐a refuzat clientului său accesul la documentele solicitate în fața Tribunalului.

Într-o scrisoare trimisă atât Comisiei Europene, cât și Ombudsmanului la 16 octombrie 2002, reclamantul s-a plâns de tratarea de către Comisie a cererii sale de acces la documente. Comisia a răspuns la observațiile reclamantului prin scrisoarea din 11 noiembrie 2002, a cărei copie a fost trimisă Ombudsmanului, spre informare. La 27 noiembrie 2002, reclamantul a trimis o nouă scrisoare Secretarului General al Comisiei. Întrucât a considerat că reclamantul nu a prezentat elemente noi cu privire la corespondența sa anterioară cu instituția, Comisia l‐a informat, prin scrisoarea din 19 decembrie 2002, că nu considera oportun să continue să corespondeze cu acesta, ținând seama și de faptul că a depus o plângere la Ombudsman.

În ceea ce privește afirmația reclamantului din plângerea sa potrivit căreia Comisia nu a respectat principiile bunei conduite administrative atunci când a tratat cererea sa de acces la documente, întrucât instituția nu i-a furnizat un răspuns explicit la cererea sa, Comisia a subliniat că, atunci când reclamantul a formulat cererea sa, legislația aplicabilă era Decizia 94/90. La 3 decembrie 2001, Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 a intrat în vigoare și, de atunci, a constituit temeiul juridic pentru exercitarea dreptului de acces public la documente. În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Decizia 94/90, „lipsa unui răspuns în termen de o lună de la formularea unei cereri de reexaminare constituie un refuz”. Cu toate acestea, o dispoziție similară a fost prevăzută la articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, care a stabilit că „nerespectarea de către instituție a termenului de răspuns este considerată un răspuns negativ și conferă solicitantului dreptul de a introduce o acțiune în justiție împotriva instituției și/sau de a adresa o plângere Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile relevante din Tratatul CE”. Prin urmare, Comisia a considerat că faptul că nu a furnizat reclamantului un răspuns explicit la cererea sa de confirmare nu poate fi considerat un caz de administrare defectuoasă.

În plus, Comisia a făcut referire la afirmația reclamantului potrivit căreia, în opinia sa, agentul Comisiei care reprezintă instituția în cazul în care Y a încălcat Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Comisia a afirmat că acest aspect a fost abordat pentru prima dată în scrisoarea reclamantului din 27 noiembrie 2002 adresată Ombudsmanului și că Comisia nu a avut cunoștință de acesta. În plus, Comisia a considerat că revenea Tribunalului sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect, întrucât era vorba despre o procedură în fața Tribunalului. Comisia a considerat că Ombudsmanul nu are competența de a trata acest aspect al cazului.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale cu privire la avizul Comisiei, reclamantul a subliniat că descrierea faptelor efectuată de instituție a fost incorectă în ceea ce privește punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia Direcția Generală Concurență a respins cererea reclamantului de acces la documente formulată la 16 septembrie 2001. Reclamantul a subliniat că, în răspunsul său din 27 septembrie 2001, Direcția Generală Concurență a declarat că nu are obiecții cu privire la divulgarea documentelor pe care le-a trimis autorităților italiene și al căror autor este, prin urmare, reclamantul. În plus, reclamantul a considerat că scrisorile Comisiei din 7 noiembrie 2001, 20 decembrie 2001 și 1 februarie 2002 nu conțineau o respingere a cererii sale de confirmare, ci doar răspunsuri al căror sens nu era clar.

Reclamantul și-a menținut, în esență, punctul de vedere potrivit căruia, în pofida faptului că Comisia l-a asigurat că va primi un răspuns, instituția nu a acționat în conformitate cu declarațiile sale și nu a respectat principiile bunei administrări.

În ceea ce privește aspectul cauzei referitor la comportamentul agenților Comisiei în cursul procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță în cauza Y, reclamantul a considerat că Ombudsmanul ar putea aborda acest aspect. În plus, acesta a afirmat că, în temeiul articolului 32 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, se pare că ar fi de competența Curții de Justiție, și nu a Tribunalului de Primă Instanță, să se ocupe de cauze similare.

DECIZIA

1 Tratarea de către Comisie a cererii reclamantului de acces la documente

1.1 La 16 septembrie 2001, reclamantul a adresat Comisiei o cerere de acces la documente. În plângerea sa adresată Ombudsmanului, acesta a susținut că Comisia nu a respectat principiile bunei conduite administrative atunci când a tratat cererea sa de acces la documente.

Având în vedere faptul că, atunci când reclamantul s-a adresat Ombudsmanului, Tribunalul de Primă Instanță se ocupa de o cauză referitoare la o cerere de acces la aceleași documente, ancheta Ombudsmanului s-a limitat la tratarea administrativă de către Comisie a cererii reclamantului și nu s-a referit la problema de fond dacă refuzul de acces al Comisiei era justificat.

1.2 În avizul său privind plângerea, Comisia a subliniat că legislația în vigoare la data la care reclamantul a formulat cererea, la 16 septembrie 2001, era Decizia 94/90 privind accesul public la documente. La 27 septembrie 2001, Direcția Generală Concurență a informat reclamantul cu privire la decizia sa de respingere a cererii sale. La 6 octombrie 2001, reclamantul a depus o cerere de confirmare la Secretariatul General al Comisiei împotriva refuzului instituției de a-i acorda accesul la documentele solicitate. În scrisorile sale din 7 noiembrie 2001, 20 decembrie 2001 și 1 februarie 2002, Comisia l-a informat pe reclamant că cererea acestuia ridica probleme de principiu referitoare la punerea în aplicare a normelor privind accesul la documente pe care instituția le examina la momentul respectiv. Prin urmare, Comisia nu putea, la momentul respectiv, să îi dea un răspuns diferit de cel care îi fusese dat la 27 septembrie 2001 de Direcția Generală Concurență.

Într-o altă scrisoare trimisă atât Comisiei Europene, cât și Ombudsmanului la 16 octombrie 2002, reclamantul a depus o plângere (5) împotriva modului în care Comisia a tratat cererea sa de acces la documente. Comisia a răspuns la observațiile reclamantului prin scrisoarea din 11 noiembrie 2002. La 27 noiembrie 2002, reclamantul a trimis o nouă scrisoare Secretarului General al Comisiei, la care instituția a răspuns la 19 decembrie 2002.

Comisia a considerat că, atunci când a tratat cererea reclamantului, a acționat în conformitate cu legislația relevantă. În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Decizia 94/90, „lipsa unui răspuns în termen de o lună de la formularea unei cereri de reexaminare constituie un refuz”. Faptul că Comisia nu a furnizat reclamantului un răspuns explicit la cererea sa de confirmare nu poate fi considerat un caz de administrare defectuoasă.

1.3 În observațiile sale, reclamantul și-a menținut punctul de vedere potrivit căruia Comisia nu a respectat principiile bunei administrări atunci când a tratat cererea sa de acces la documente.

1.4 Ombudsmanul observă că, atunci când reclamantul a înaintat Comisiei cererea sa de acces la documente în septembrie 2001 și cererea sa de confirmare în octombrie 2001, legislația relevantă în vigoare era Decizia 94/90. În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din această decizie, faptul că instituția în cauză nu a răspuns în termen de o lună la o cerere de confirmare a constituit un refuz (6).

1.5 Regula potrivit căreia lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare constituie o decizie negativă are scopul de a proteja persoana în cauză de întârzieri suplimentare în cazul în care autoritatea nu acționează în termenul prevăzut. Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că principiile bunei administrări impun ca instituțiile să răspundă solicitărilor formulate de cetățeni și să își motiveze deciziile. Norma menționată mai sus nu permite autorității să se abată de la obligația de a respecta principiile bunei conduite administrative (7).

1.6 În plus, Ombudsmanul consideră că, deși lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare nu împiedică un solicitant să inițieze o procedură judiciară sau să își continue cererea în fața Ombudsmanului, reclamantul nu ar putea, într-un astfel de caz, să știe pe ce motive de fond s-a bazat refuzul accesului. Lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare ar fi, așadar, de natură să afecteze capacitatea solicitantului de a-și susține cauza.

1.7 Prin urmare, Ombudsmanul consideră că lipsa unui răspuns motivat din partea Comisiei la cererea de confirmare a reclamantului constituie un caz de administrare defectuoasă.

1.8 În plus, Ombudsmanul ia act de faptul că reclamantul a susținut că, în mai multe rânduri, Comisia a promis să îi furnizeze un răspuns scris la cererea sa de confirmare din 6 octombrie 2001. Documentele justificative aflate în posesia Ombudsmanului confirmă că acesta a fost într-adevăr cazul. Ombudsmanul observă, de asemenea, că Comisia nu a contestat acest aspect. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că faptul că Comisia nu a răspuns la cererea de confirmare a reclamantului, deși a promis să facă acest lucru, constituie un caz de administrare defectuoasă.

1.9 Prin urmare, Ombudsmanul va face o observație critică în ceea ce privește cazurile de administrare defectuoasă descrise la punctele 1.7 și 1.8.

2 Presupusa încălcare a Regulamentului 45/2001 de către agenții Comisiei

2.1 În plângerea sa, reclamantul a susținut că agenții Comisiei care reprezintă instituția în cazul în care Y a încălcat Regulamentul (CE) nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date. Potrivit reclamantului, această afirmație a făcut obiectul unei scrisori din 27 noiembrie 2002, pe care acesta a trimis-o Comisiei și la care instituția nu a răspuns.

2.2 În avizul său, Comisia a susținut că acest aspect a fost abordat pentru prima dată de către reclamant în scrisoarea sa din 27 noiembrie 2002 adresată Ombudsmanului și că Comisia nu a avut cunoștință de acest lucru. În plus, Comisia a considerat că revenea Tribunalului sarcina de a examina acest aspect, întrucât era vorba despre o procedură în fața Tribunalului. Comisia a considerat că Ombudsmanul nu are competența de a trata acest aspect al cazului.

2.3 În observațiile sale, reclamantul și-a menținut poziția cu privire la acest aspect al cazului și și-a exprimat opinia că Ombudsmanul este competent să trateze această afirmație.

2.4 Articolul 195 din tratat împuternicește Ombudsmanul European să primească plângeri din partea oricărui cetățean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice care are reședința sau sediul social într-un stat membru cu privire la cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor sau organismelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță în exercitarea funcțiilor lor jurisdicționale.

În ceea ce privește cazul de față, se pare că afirmația reclamantului nu se referă la activitatea judiciară a Curții, ci la comportamentul reprezentanților Comisiei în cadrul procedurilor relevante. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că excepția prevăzută la articolul 195 din tratat nu se aplică în cazul de față.

2.5 În ceea ce privește faptul că Comisia nu a avut cunoștință de scrisoarea trimisă de reclamant la 27 noiembrie 2002, din informațiile aflate în posesia Ombudsmanului reiese că această scrisoare a fost adresată atât Ombudsmanului, cât și Comisiei. Prin urmare, Ombudsmanul a presupus că Comisia a primit scrisoarea. Pe această bază, Ombudsmanul a considerat că acest aspect al cazului este admisibil atunci când și-a deschis ancheta cu privire la prezenta plângere. În orice caz, Comisia a fost informată cu privire la afirmația reclamantului de către Ombudsman prin scrisoarea sa din 18 martie 2003.

2.6 Ombudsmanul ia notă de faptul că Comisia nu a abordat încă fondul problemei. Prin urmare, această chestiune trebuie încă examinată. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, un organism independent de supraveghere prevăzut la articolul 286 din Tratatul CE, a fost numită prin decizia Parlamentului European și a Consiliului din 22 decembrie 2003(8), după depunerea prezentei plângeri. În conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are responsabilitatea de a se asigura că drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptul acestora la viață privată, sunt respectate de instituțiile și organele comunitare în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

Având în vedere circumstanțele cazului de față, Ombudsmanul consideră că Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor este autoritatea cea mai adecvată pentru a trata afirmația reclamantului.

Pe această bază, Ombudsmanul consideră că nu există motive pentru continuarea anchetei sale cu privire la acest aspect al cazului. Prin urmare, reclamantul s-ar putea adresa Autorității Europene pentru Protecția Datelor cu privire la acest aspect al cazului.

2 Concluzie

Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, este necesar să se facă următoarele observații critice:

1 Regula potrivit căreia lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare constituie o decizie negativă are scopul de a proteja persoana în cauză împotriva unei întârzieri suplimentare în cazul în care autoritatea nu acționează în termenul prevăzut. Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că principiile bunei administrări impun ca instituțiile să răspundă solicitărilor formulate de cetățeni și să își motiveze deciziile. Regula menționată mai sus nu permite autorității să se abată de la obligația sa de a respecta principiile bunei conduite administrative.

În plus, Ombudsmanul consideră că, deși lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare nu împiedică un solicitant să introducă o acțiune în justiție împotriva instituției sau să își continue cererea în fața Ombudsmanului, reclamantul nu ar fi în măsură, într-un astfel de caz, să știe pe ce motive de fond s-a bazat refuzul accesului. Lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare ar fi, așadar, de natură să afecteze capacitatea solicitantului de a-și susține cauza.

Prin urmare, Ombudsmanul consideră că nefurnizarea de către Comisie a unui răspuns motivat la cererea de confirmare a reclamantului constituie un caz de administrare defectuoasă.

2 În plus, Ombudsmanul ia act de faptul că reclamantul a susținut că, în mai multe rânduri, Comisia a promis să îi furnizeze un răspuns scris la cererea sa de confirmare din 6 octombrie 2001. Documentele justificative aflate în posesia Ombudsmanului confirmă că acesta a fost într-adevăr cazul. Ombudsmanul observă, de asemenea, că Comisia nu a contestat acest aspect. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că faptul că Comisia nu a răspuns la cererea de confirmare a reclamantului, deși a promis să facă acest lucru, constituie un caz de administrare defectuoasă.

Având în vedere că aceste aspecte ale cazului se referă la proceduri legate de evenimente specifice din trecut, nu este oportun să se urmărească o soluționare amiabilă a problemei. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) Cererea a fost formulată în temeiul Deciziei 94/90/CECA, CEE, Euratom a Comisiei din 8 februarie 1994, care era legislația în vigoare la momentul respectiv.

(2) Jurnalul Oficial L 8 din 12 ianuarie 2001, p. 1-22.

(3) Într-o scrisoare din 14 ianuarie 2003 adresată Ombudsmanului, reclamantul a explicat că această solicitare a fost făcută cu scopul de a stabili termenul în care Comisia ar fi trebuit să răspundă la plângerea sa.

(4) (nepublicat încă în ECR).

(5) Această scrisoare a fost înregistrată ca plângere cu numărul de referință 1810/2002/IP, pe care Ombudsmanul a închis-o la 11 decembrie 2002 (p. 2 și 3 din prezenta decizie).

(6) O dispoziție similară este prevăzută la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43-48), conform căruia lipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit se consideră răspuns negativ.

(7) Ombudsmanul a adoptat o poziție similară în cauzele 1479/99/(OV)MM și 729/2000/OV privind lipsa unui răspuns la o plângere depusă în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor. Textele acestor decizii pot fi găsite pe site-ul internet al Ombudsmanului:
http://www.ombudsman.europa.eu/decision/en/991479.htm
http://www.ombudsman.europa.eu/decision/en/000729.htm

(8) JO L 12 din 17 ianuarie 2004, p. 47.