Strasbourg, 20 noiembrie 2003

Stimate domnule T.,

La 22 octombrie 2002, ați depus o plângere la Ombudsmanul European cu privire la comportamentul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

La 29 octombrie 2002, Ombudsmanul a transmis plângerea directorului general al OLAF. OLAF și-a transmis avizul la 16 ianuarie 2003. Ombudsmanul v-a transmis-o la 23 ianuarie 2003, împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 27 ianuarie 2003.

La 10 februarie 2003, Ombudsmanul s-a adresat în scris OLAF pentru a solicita informații suplimentare cu privire la plângerea dumneavoastră. OLAF a trimis răspunsul său la 24 martie 2003. V-am transmis-o la 22 aprilie 2003, împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 24 aprilie 2003.

La 18 iunie 2003, am prezentat OLAF un proiect de recomandare. La 2 octombrie 2003, OLAF mi-a transmis avizul său detaliat cu privire la acest proiect de recomandare. Acest aviz v-a fost transmis la 6 octombrie 2003, împreună cu o invitație de a formula observații, pe care ați trimis-o la 24 octombrie 2003.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

Reclamantul este corespondentul la Bruxelles al ziarului săptămânal german „Stern”. În două articole publicate la 28 februarie și la 7 martie 2002, ziarul a acoperit o serie de acuzații privind presupuse nereguli care au fost aduse de un funcționar al UE, domnul Paul van Buitenen, precum și anchetele efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) cu privire la aceste acuzații. Articolele se bazau pe raportul domnului van Buitenen și pe documentele confidențiale ale OLAF pe care le obținuse ziarul. Potrivit reclamantului, niciun alt ziar nu a obținut copii ale acestor documente până la momentul respectiv.

La 27 martie 2002, OLAF a publicat un comunicat de presă în care a subliniat că „un jurnalist” a obținut o serie de documente referitoare la ancheta sa cu privire la aspectele invocate de dl van Buitenen și că, prin urmare, OLAF a decis să deschidă o anchetă internă, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 (1), cu privire la presupusa divulgare a unor date confidențiale. Potrivit comunicatului de presă, această anchetă internă ar acoperi, de asemenea, afirmația potrivit căreia documentele relevante au fost obținute „prin plata unui funcționar public”.(2) În ediția sa din 4 aprilie 2002, ziarul „European Voice” a citat un purtător de cuvânt al OLAF care a declarat că OLAF „a primit dovezi prima facie că este posibil să fi avut loc o plată”.

Reclamantul și ziarul său au considerat că, deși niciun nume nu a fost menționat în comunicatul de presă al OLAF, acuzația de dare sau luare de mită conținută în acesta trebuie înțeleasă ca fiind îndreptată împotriva lor. În opinia reclamantului, OLAF s-a îndepărtat de practica sa obișnuită prin publicarea faptului că a fost deschisă o anchetă internă și prin publicarea unor acuzații bazate pe zvonuri și pentru care nu existau dovezi concrete. Cu titlu de comparație, reclamantul a făcut referire la acuzațiile formulate împotriva purtătorului de cuvânt al președintelui Comisiei Europene cu privire la care OLAF ar fi reacționat în mod diferit. În plus, acesta a prezentat extrase din procesul-verbal al reuniunii comitetului de supraveghere al OLAF din 9 și 10 aprilie 2002, potrivit cărora membrii comitetului s-au declarat „surprinși” de faptul că comunicatul de presă al OLAF menționase o plată pretins efectuată. Reclamantul a suspectat că comportamentul OLAF s-ar fi putut datora presiunii exercitate de Comisie. În acest context, el face trimitere la procesul-verbal al reuniunii Comisiei din 6 martie 2002.

Reclamantul a prezentat, de asemenea, o copie a unui e-mail intern difuzat în cadrul OLAF de către domnul B. (purtătorul de cuvânt al OLAF) la 11 aprilie 2002. În acest e-mail, domnul B. a subliniat că singurele fapte care erau sigure la momentul respectiv erau faptul că un document confidențial al OLAF fusese divulgat presei și că existau zvonuri potrivit cărora acest document fusese chiar plătit, cu indicarea chiar a prețului plătit: „qu’il y avait des „rumeurs” qui circulaient autour de l’OLAF et autour de la Commission européenne selon lesquelles ces documents auraient même été „payés” (avec même l’indication d’un montant…)”.

Reclamantul și ziarul său au susținut că nu au efectuat niciodată plăți către personalul UE sau către alte persoane pentru a obține documentele în cauză. La 28 martie 2002, „Stern” a publicat un comunicat de presă în acest sens. Reclamantul a întrebat dacă, prin deschiderea anchetei relevante, OLAF nu și-a depășit mandatul care îi revenea exclusiv pentru a acționa în vederea protejării intereselor financiare ale Comunității. Aceste interese financiare nu au fost puse în pericol de publicarea unui articol în „Stern”. La 3 aprilie 2002, ziarul s‐a adresat în scris președintelui comitetului de supraveghere al OLAF. În răspunsul său din 11 aprilie 2002, președintele acestui organism a subliniat că informațiile furnizate de ziar au fost consemnate. Acesta a considerat de asemenea că procesul‐verbal al reuniunii Comisiei din 6 martie 2002 nu demonstra că aceasta exercitase vreo presiune asupra OLAF.

Într-o scrisoare din 29 iulie 2002, reclamantul s-a adresat directorului general al OLAF pentru a-și exprima nemulțumirea cu privire la comunicatul de presă din 27 martie 2002. Reclamantul a solicitat OLAF să retragă acest comunicat de presă sau să informeze publicul că nu are motive de suspiciune împotriva sa și a ziarului. În plus, reclamantul a subliniat că, dintr-un răspuns dat de Comisie ca răspuns la o întrebare cu solicitare de răspuns scris adresată de un membru al Parlamentului European, părea posibil ca OLAF să fi monitorizat sau să fi permis să fie monitorizate e-mailurile și apelurile telefonice ale personalului OLAF pentru a afla posibilele surse pe care le-a utilizat ziarul. Prin urmare, acesta a solicitat OLAF să confirme că nu a monitorizat în niciun moment comunicările sale telefonice sau prin e-mail cu personalul OLAF. În cazul în care o astfel de monitorizare ar fi trebuit să aibă loc, reclamantul a solicitat OLAF să precizeze temeiul juridic al unei astfel de ingerințe în sfera sa privată, precum și momentul și modul în care o astfel de ingerință a fost autorizată de un judecător. În cele din urmă, reclamantul a întrebat ce date cu caracter personal referitoare la el însuși au fost astfel obținute de OLAF.

La 22 august 2002, OLAF a răspuns la scrisoarea reclamantului. OLAF a subliniat că nu a menționat nici reclamantul, nici ziarul său în comunicatul său de presă și că, în prezent, nu a fost avut în vedere niciun alt comunicat de presă în această privință. În plus, a subliniat că OLAF s-a asigurat întotdeauna că metodele sale de anchetă sunt în conformitate cu legea și a adăugat că OLAF nu deține date cu caracter personal referitoare la reclamant, cu excepția adresei sale profesionale, a numărului său de telefon etc.

În plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a făcut, în esență, următoarele afirmații:

(1) OLAF a acționat în mod greșit prin publicarea, în comunicatul său de presă din 27 martie 2002 și în comentariile la „European Voice”, a acuzațiilor de luare de mită care trebuiau înțelese ca vizând reclamantul și ziarul său.

(2) OLAF nu a răspuns la toate întrebările adresate în scrisoarea reclamantului din 29 iulie 2002.

Reclamantul a susținut că OLAF ar trebui să retragă acuzațiile de dare sau luare de mită, de preferință în același mod în care au fost formulate, și anume printr-un comunicat de presă și o comunicare separată către „European Voice”. Acesta a susținut, de asemenea, că OLAF ar trebui să ofere un răspuns complet la întrebări în scrisoarea sa din 29 iulie 2002.

INQUIRY

Avizul OLAF

În opinia sa, OLAF a formulat următoarele observații:

Comunicatul de presă al OLAF din 27 martie 2002 preciza că (a) Oficiul a deschis o investigație internă în temeiul Regulamentului 1073/1999 cu privire la o aparentă scurgere de informații confidențiale incluse într-un raport întocmit în cadrul OLAF și (b) că, potrivit informațiilor primite de Oficiu, un jurnalist a primit o serie de documente referitoare la așa-numita afacere „Van Buitenen” și că nu era exclus ca aceste documente să fi fost plătite unei persoane din cadrul OLAF (sau, eventual, unei alte instituții a UE).

Decizia de a anunța deschiderea unei investigații interne a fost luată după o analiză atentă. Motivele anunțului au fost:

(1) Informațiile confidențiale publicate ulterior în mass-media au afectat eficacitatea OLAF și, prin urmare, lupta împotriva fraudei, prin prejudicierea anchetelor actuale;

(2) Scurgerea de informații, dacă ar fi imputabilă unui funcționar al OLAF, ar constitui o încălcare a obligațiilor legale ale OLAF, în special a articolului 8 din Regulamentul 1073/1999, a articolului 287 din Tratatul CE și a articolului 17 din Statutul funcționarilor privind secretul profesional, precum și a articolului 286 din Tratatul CE și a Regulamentului 45/2001 privind protecția datelor cu caracter personal.

(3) Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul 1073/1999 impunea directorului OLAF „să se asigure că angajații oficiului și celelalte persoane care acționează sub autoritatea sa respectă dispozițiile comunitare și naționale privind protecția datelor cu caracter personal.” Articolul 8 alineatul (4) impunea directorului OLAF „să se asigure că acest articol [privind confidențialitatea informațiilor colectate în cursul unei investigații] și articolele 286 și 287 din tratat sunt aplicate.” În consecință, acțiunile întreprinse ca răspuns la scurgerile de informații au respectat obligațiile legale ale directorului de a lua măsuri în cazul unor astfel de evenimente.

De asemenea, a fost important să se protejeze credibilitatea OLAF în fața publicului, făcându-se cunoscut faptul că se iau măsuri împotriva acestor încălcări. Având în vedere implicațiile grave ale posibilității ca un funcționar al OLAF să fie responsabil de divulgarea ilegală a informațiilor confidențiale și a datelor cu caracter personal, directorul OLAF a decis să anunțe public și în cel mai transparent mod posibil că OLAF investighează aceste încălcări pentru a-i identifica pe cei responsabili și pentru a preveni orice astfel de încălcări ulterioare.

În plus, pe baza unor informații specifice primite de OLAF, acesta a avut motive să creadă că, cel puțin o dată, a fost efectuată o plată către un funcționar al OLAF sau către un alt funcționar al Uniunii pentru furnizarea de documente confidențiale. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-adevăr, funcționarul s-ar fi făcut vinovat de corupție, infracțiune penală, și ar fi încălcat diferite articole din Statutul funcționarilor. Întrebările cu privire la faptul dacă acest lucru s-a întâmplat de fapt erau încă în curs de desfășurare.

OLAF nu a speculat niciodată cu privire la jurnalistul (jurnaliștii) sau organizația (organizațiile) mass-media care ar fi putut plăti OLAF sau alți funcționari ai UE pentru documente confidențiale. Reclamantul nu a furnizat niciun element de probă pentru a-și susține afirmația potrivit căreia, la momentul deschiderii investigației OLAF, numai el deținea documentele în cauză în mass-media. Dimpotrivă, au existat dovezi că alte mijloace de informare în masă au obținut aceleași documente. OLAF a respins afirmația reclamantului potrivit căreia sugestiile privind efectuarea unei plăți ar trebui înțelese ca fiind îndreptate împotriva sa și a angajatorilor săi.

Scrisoarea reclamantului din 29 iulie 2002 a pus o serie de întrebări detaliate cu privire la metodele operaționale ale OLAF, în special posibila utilizare a tehnicilor de supraveghere legate de comunicațiile prin e-mail și telefon. Au existat circumstanțe în care OLAF sau autoritățile statelor membre cu care OLAF a colaborat la investigații puteau obține în mod legal informații prin metode care se încadrau în această rubrică generală. O astfel de posibilitate a fost, de exemplu, abordată în comunicarea recentă a Comisiei adresată personalului său cu privire la utilizarea corectă a sistemului de e-mail de către funcționari. Cu toate acestea, OLAF nu a avut libertatea de a discuta metodele de investigare utilizate în ceea ce privește o investigație în curs. OLAF nu dispunea nici de mijloacele tehnice, nici de cele juridice pentru a intercepta liniile telefonice.

OLAF și-a exprimat opinia că, având în vedere cele de mai sus, a tratat această chestiune într-un mod pe deplin adecvat.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale cu privire la avizul OLAF, reclamantul și-a menținut plângerea și a formulat următoarele observații suplimentare:

Dreptul OLAF de a acționa împotriva eventualelor „scurgeri” din cadrul oficiului nu a fost contestat. Plângerea se referea exclusiv la metodele utilizate de OLAF în acest scop. OLAF a menționat obiectivul de a acționa „în cel mai transparent mod posibil”. Cu toate acestea, transparența s-a referit la fapte, în timp ce cazul de față s-a referit la „zvonuri”. A fost extrem de iresponsabil să lucrez cu zvonuri care nu au fost dovedite.

Deși acest caz de administrare defectuoasă ar putea afecta o serie de jurnaliști, reclamantul a fost principala victimă a zvonurilor răspândite de OLAF. Reclamantul a prezentat o serie de decupaje din ziare și agenții de presă pentru a arăta că doar „Stern” a fost numit ca sursă a poveștii despre dezvăluirile dlui van Buitenen. Chiar dacă și alți jurnaliști ar fi trebuit să dețină documentele relevante (fără a cita din acestea), suspiciunea de luare de mită răspândită de OLAF ar reveni în primul rând reclamantului, deoarece acesta citase mai întâi și cel mai pe larg din aceste documente.

În ceea ce privește scrisoarea din 29 iulie 2002, OLAF a refuzat în continuare să dezvăluie care erau dispozițiile aplicate în speță. Este inacceptabil să nu fie informat cu privire la temeiul juridic al unei posibile ingerințe grave în sfera privată.

Anchete suplimentare

După o analiză atentă a avizului OLAF și a observațiilor reclamantului, s-a constatat că sunt necesare investigații suplimentare.

Solicitare de informații suplimentare

Prin urmare, Ombudsmanul a solicitat OLAF (1) să explice, în special în lumina probelor prezentate de reclamant în observațiile sale, motivele pentru care consideră că alte persoane au fost sau ar fi putut fi vizate de referirea la un jurnalist „a” în comunicatul său de presă din 27 martie 2002, (2) să comenteze faptul că, în conformitate cu e-mailul intern al domnului B. din 11 aprilie 2002, singurele fapte („faits”) care erau sigure erau existența unei scurgeri de informații și existența unor zvonuri care circulau („qu’il y avait des „rumeurs” qui circulaient”) și (3) să precizeze pe ce bază ar putea fi adoptate măsuri precum supravegherea corespondenței telefonice sau prin e-mail.

Răspunsul OLAF

În răspunsul său, OLAF a formulat următoarele observații:

Motivul pentru care referirea la „un” jurnalist a fost neutră și nu a implicat nicio persoană anume a fost că, de fapt, alți jurnaliști publicaseră articole înainte de comunicatul de presă al OLAF din 27 martie 2002, pe baza aceluiași document intern la care face referire reclamantul în articolul său din 28 februarie 2002. De exemplu, la 3 martie 2002, „Le Monde” a publicat un articol care făcea referire la documentul în cauză. La 22 martie 2002, agenția de presă Belga a informat cu privire la investigațiile OLAF, făcând trimitere la documentul în cauză. La 26 martie 2002, aceeași agenție a raportat că președinta Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European, dna Theato, s-a plâns că nu este „acceptabil ca membrii presei să aibă un raport confidențial al OLAF cu privire la cele mai recente dezvăluiri ale lui Paul Van Buitenen, iar noi nu”. În consecință, referirea la „un” jurnalist ar fi putut însemna fie reclamantul, fie jurnaliștii care au scris articolele menționate mai sus, fie alți jurnaliști menționați de dna Theato.

Într-adevăr, trimiterea ar fi putut fi făcută și la orice alt jurnalist, întrucât OLAF nu a declarat că investigația era legată de vreun material specific care fusese deja publicat.

OLAF a primit informații din surse de încredere, inclusiv de la deputați în Parlamentul European, potrivit cărora este posibil să fi fost efectuată o plată pentru documente. Niciun jurnalist sau persoană nu a fost implicată în efectuarea unei astfel de plăți.

OLAF nu a avut competența de a lua măsuri de supraveghere telefonică sau prin e-mail a unei persoane fizice și nu a luat niciodată astfel de măsuri cu privire la reclamant. Ca răspuns la întrebarea ipotetică privind temeiul juridic pe baza căruia ar putea fi adoptate astfel de măsuri, numai autoritățile competente ale statelor membre dispuneau de astfel de competențe. Exercitarea acestor competențe a fost supusă principiilor prevăzute la articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale, reclamantul a formulat următoarele observații:

Faptul a rămas că „Stern” a fost prima publicație care a citat din documente. Prin urmare, formularea „jurnalist” trebuia să creeze impresia că se referea la reclamant.

OLAF nu a explicat de ce zvonurile răspândite de deputați în Parlamentul European ar trebui să aibă o valoare probatorie mai mare decât zvonurile difuzate de alte persoane.

Întrebarea privind supravegherea corespondenței telefonice sau prin e-mail nu se referea la propriile legături de telecomunicații (private sau profesionale) ale reclamantului, ci la posibilitatea ca OLAF să fi obținut informații cu privire la reclamant prin supravegherea propriilor angajați. Prin urmare, problema temeiului juridic al supravegherii traficului de telecomunicații dintre funcționarii OLAF și terți (precum reclamantul) și al stocării unor astfel de date a rămas fără răspuns.

PROIECT DE RECOMANDARE

Proiectul de recomandare

Pe baza probelor care i-au fost prezentate, Ombudsmanul a decis să adreseze OLAF următorul proiect de recomandare, în conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului:

OLAF ar trebui să ia în considerare retragerea acuzațiilor de dare sau luare de mită care au fost publicate și care ar putea fi înțelese ca vizând reclamantul.

Acest proiect de recomandare s-a bazat pe următoarele considerații:

1 Reclamantul este corespondentul la Bruxelles al ziarului săptămânal german „Stern”. În două articole publicate la 28 februarie și la 7 martie 2002, ziarul a acoperit o serie de acuzații privind presupuse nereguli care au fost aduse de un funcționar al UE, domnul Paul van Buitenen, precum și anchetele efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) cu privire la aceste acuzații. Articolele se bazau pe raportul domnului van Buitenen și pe documentele confidențiale ale OLAF pe care le obținuse ziarul. La 27 martie 2002, OLAF a publicat un comunicat de presă în care a subliniat că „un jurnalist” a obținut mai multe documente referitoare la ancheta sa cu privire la aspectele invocate de domnul van Buitenen și că, prin urmare, OLAF a decis să deschidă o anchetă internă cu privire la presupusa divulgare a unor date confidențiale. Potrivit comunicatului de presă, această anchetă internă ar acoperi, de asemenea, afirmația potrivit căreia documentele relevante au fost obținute „prin plata unui funcționar public”.(3) În ediția sa din 4 aprilie 2002, ziarul „European Voice” a citat un purtător de cuvânt al OLAF care a declarat că OLAF „a primit dovezi prima facie că este posibil să fi avut loc o plată”.

2 Reclamantul a considerat că OLAF a acționat în mod greșit prin publicarea, în comunicatul său de presă din 27 martie 2002 și în comentariile la „European Voice”, a acuzațiilor de luare de mită care trebuiau înțelese ca fiind îndreptate împotriva sa și a ziarului său.

3 OLAF a considerat că referirea la „un” jurnalist în comunicatul său de presă era neutră și nu implica nicio persoană specifică. În plus, aceasta a susținut că, pe baza unor informații specifice pe care le-a primit, avea motive să creadă că, cel puțin o dată, a fost efectuată o plată către un funcționar al OLAF sau către un alt funcționar al UE pentru furnizarea de documente confidențiale.

4 Ombudsmanul consideră că nu este în măsură să stabilească dacă acuzațiile de luare de mită invocate de OLAF sunt întemeiate. Această chestiune face obiectul anchetei OLAF, care nu a fost încă încheiată. Prin urmare, analiza Ombudsmanului în prezenta cauză se concentrează exclusiv pe aspectul dacă OLAF a acționat corect atunci când a furnizat publicului informații referitoare la ancheta sa prin intermediul comunicatului său de presă din 27 martie 2002 și prin intermediul informațiilor care au fost utilizate într-un articol publicat în ziarul „European Voice” la 4 aprilie 2002. Ombudsmanul ia act de faptul că OLAF nu a contestat argumentul reclamantului potrivit căruia acest articol s-a bazat pe informațiile furnizate de OLAF.

5 Este o bună practică administrativă să se asigure, atunci când se iau decizii, că măsurile adoptate sunt proporționale cu scopul urmărit. În special, administrația ar trebui să evite restrângerea drepturilor cetățenilor atunci când aceste restrângeri nu sunt într-o relație rezonabilă cu scopul urmărit de acțiune.(4) Aceste standarde ar trebui să se aplice nu numai deciziilor, ci și activității administrațiilor în general. Prin urmare, acestea sunt relevante și pentru furnizarea de informații.

6 Ombudsmanul consideră că OLAF are dreptul de a deschide o anchetă în cazurile în care documentele confidențiale pe care le-a întocmit sau care se află în posesia sa sunt divulgate unor terți. Acesta acceptă, de asemenea, că OLAF are dreptul de a informa publicul cu privire la deschiderea unor astfel de anchete într-un mod adecvat, cu condiția respectării principiului proporționalității. De fapt, astfel de informații sporesc transparența într-un domeniu care, de cele mai multe ori, este marcat de secret și de lipsa de informații.

7 Cazul reclamantului se bazează pe două ipoteze, și anume (1) că comunicatul de presă al OLAF, deși nu menționează niciun nume, trebuie înțeles ca referindu-se la acesta atunci când se referă la „un jurnalist” și (2) că OLAF nu avea dreptul să insinueze că documentul (5) a fost obținut prin luare de mită.

8 Ombudsmanul consideră că reclamantul a prezentat suficiente elemente de probă pentru a demonstra că a fost primul care a citat, în articolul său din 28 februarie 2002, din documentele în cauză. Reclamantul a prezentat, de asemenea, un număr considerabil de articole publicate în alte ziare și de rapoarte ale agențiilor de presă care se referă la ziarul reclamantului ca sursă a cunoștințelor sale cu privire la aceste documente sau care menționează că „Stern” a obținut aceste documente. Prin urmare, publicul informat era pe deplin conștient de faptul că „Stern” a fost primul ziar care s-a inspirat din această sursă. În aceste circumstanțe și deși nu a fost menționat niciun nume specific, trimiterea la „un jurnalist” din comunicatul de presă al OLAF trebuie să fi fost probabil înțeleasă de publicul informat ca referindu-se la reclamant. În răspunsul său la o întrebare adresată de Ombudsman, OLAF s-a bazat pe trei articole sau rapoarte pentru a stabili că autorii acestor articole sau rapoarte sau orice alți jurnaliști ar fi putut fi înțeleși prin referirea la „un jurnalist” în comunicatul său de presă. Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că ceea ce este relevant nu sunt posibilitățile teoretice cu privire la modul în care comunicatul de presă ar putea fi interpretat, ci interpretarea pe care a primit-o cel mai probabil. În plus, articolele și rapoartele la care s-a referit OLAF au fost publicate după articolul reclamantului din 28 februarie 2002 (la 3, 22 și 26 martie 2002) și înainte de data comunicatului de presă al OLAF. Dacă OLAF ar fi presupus într-adevăr că documentele relevante au fost obținute printr-o scurgere de informații din cadrul OLAF sau al altor instituții ale UE de către mai mulți jurnaliști, ar fi foarte dificil de înțeles de ce comunicatul de presă a făcut referire la „un jurnalist” la singular. În ceea ce privește declarația doamnei Theato, OLAF nu a arătat de ce aceasta ar trebui să fie relevantă pentru interpretarea propriului comunicat de presă care a fost publicat două zile mai târziu. Ombudsmanul concluzionează astfel că comunicatul de presă al OLAF din 27 martie 2002 ar fi putut fi înțeles ca referindu-se la reclamant și la ziarul său. Chiar dacă OLAF nu ar fi trebuit să aibă intenția de a se referi la reclamant, acesta trebuie să fi fost conștient de impresia pe care textul său era obligat să o creeze.

9 Ombudsmanul European consideră că, în opinia sa, OLAF a explicat în mod satisfăcător motivele pentru care a considerat necesară informarea publicului cu privire la deschiderea unei anchete privind scurgerea aparentă de documente. Cu toate acestea, Ombudsmanul observă că OLAF nu numai că a furnizat aceste informații, ci a informat și publicul, în comunicatul său de presă și în informațiile furnizate ziarului „European Voice”, că există motive să se suspecteze că documentele au fost obținute prin luare de mită. Prin urmare, rămâne să se examineze dacă OLAF a publicat în mod corect această suspiciune.

10 Ombudsmanul consideră că OLAF nu a fost în măsură să stabilească faptul că publicarea acestei suspiciuni a fost necesară în scopul activității sale și proporțională cu scopul urmărit. Faptul că OLAF ar fi trebuit să decidă să procedeze „în modul cel mai transparent posibil” în prezenta cauză, oferind publicului detalii cu privire la domeniul de aplicare al anchetei sale, este cu siguranță binevenit în principiu, având în vedere că o astfel de abordare este în conformitate cu obligația impusă instituțiilor și organismelor Uniunii de a lua decizii cât mai deschise posibil (articolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană). Cu toate acestea, o insinuare a mitei este o acuzație gravă care este de natură să afecteze reputația unui jurnalist. Prin urmare, astfel de insinuări nu trebuie făcute publice fără o bază suficient de serioasă care să poată fi examinată în mod public.

11 Ombudsmanul observă că comunicatul de presă al OLAF se referă la „informații” obținute de OLAF pentru a-și susține opinia potrivit căreia unele plăți „ar fi putut” să fi avut loc și că ziarul „European Voice” citează chiar OLAF ca primind „dovezi prima facie că este posibil să fi avut loc o plată”. În cursul anchetei desfășurate de Ombudsman, OLAF nu a prezentat niciun detaliu, cu excepția susținerii că a primit „informații din surse de încredere, inclusiv deputați în Parlamentul European, potrivit cărora este posibil să fi fost efectuată o plată pentru documente”, cu atât mai puțin a prezentat probele pe care a susținut că le-a primit. Ombudsmanul consideră că valoarea probatorie a „informațiilor” conform cărora a fost „eventual” efectuată o plată trebuie, în mod necesar, să fie foarte limitată. Pe baza elementelor de probă prezentate Ombudsmanului, opinia reclamantului potrivit căreia OLAF nu s-a bazat efectiv decât pe zvonuri nu pare, prin urmare, nerezonabilă. Această opinie este confirmată și de e-mailul domnului B. din 11 aprilie 2002. Ombudsmanul nu exclude posibilitatea ca OLAF să aibă dreptul de a deschide o anchetă pe baza unor simple zvonuri, cu condiția ca faptele despre care se presupune că au fost săvârșite să fie suficient de grave. Acesta acceptă, de asemenea, că OLAF ar putea fi reticent sau incapabil să prezinte observații cu privire la aspecte ale unei anchete în curs. Cu toate acestea, în cazul în care OLAF decide să furnizeze informații cu privire la o anchetă în curs, acesta trebuie să țină seama de consecințele negative pe care astfel de informații le pot avea asupra reputației persoanelor vizate de acuzațiile pe care OLAF alege să le facă publice. Ombudsmanul consideră că, procedând la acuzații de dare sau luare de mită fără o bază factuală care să fie în același timp suficientă și disponibilă pentru controlul public, OLAF a depășit ceea ce este proporțional cu scopul urmărit prin acțiunea sa. Aceasta constituie un caz de administrare defectuoasă.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului, Ombudsmanul a solicitat OLAF să trimită un aviz detaliat cu privire la acest proiect de recomandare. Ombudsmanul a remarcat că avizul detaliat ar putea consta în acceptarea deciziei sale și o descriere a măsurilor luate pentru punerea în aplicare a proiectului de recomandare.

Avizul detaliat al OLAF

În avizul său detaliat, OLAF a informat Ombudsmanul că a acceptat proiectul de recomandare și că acesta a fost pus în aplicare prin publicarea unui comunicat de presă, a cărui copie a fost anexată.

Acest comunicat de presă, care datează din 30 septembrie 2003 și care poartă titlul de „clarificare din partea OLAF cu privire la o aparentă scurgere de informații”, are următorul cuprins:

„La 27 martie 2002, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a emis un comunicat de presă prin care anunța că a deschis o investigație internă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 cu privire la o aparentă scurgere de informații confidențiale inclusă într-un raport întocmit în cadrul OLAF.

Aceasta a afirmat că, potrivit informațiilor primite de Oficiu, un jurnalist a primit o serie de documente referitoare la așa-numita „afacere van Buitenen” și că nu este exclus ca aceste documente să fi fost plătite unei persoane din cadrul OLAF (sau, eventual, unei alte instituții a UE).

Investigațiile OLAF nu au fost încă finalizate, dar, până în prezent, OLAF nu a obținut dovada efectuării unei astfel de plăți.”

Observațiile reclamantului

În observațiile sale cu privire la avizul detaliat al OLAF, reclamantul a considerat că OLAF nu a pus în aplicare în mod adecvat proiectul de recomandare al Ombudsmanului. Reclamantul a susținut că OLAF nu a retras în mod expres acuzațiile de luare de mită. Dimpotrivă, formularea comunicatului său de presă implica faptul că OLAF considera că este posibil ca probele care susțin aceste afirmații să poată apărea în continuare. Potrivit reclamantului, suspiciunea exista încă și, în mod rușinos, fusese chiar readusă în atenție. Reclamantul a remarcat, de asemenea, că OLAF nu pare să fi făcut nimic pentru a-și clarifica poziția cu privire la „Vocea europeană”. Acesta a concluzionat susținând că OLAF ar trebui să retragă în mod expres acuzațiile de luare de mită și să declare în mod oficial că nu a dispus în niciun moment de elemente de probă în sprijinul unor astfel de acuzații.

DECIZIA

1 Publicarea acuzațiilor de luare de mită

1.1 Reclamantul este corespondentul la Bruxelles al ziarului săptămânal german „Stern”. În două articole publicate la 28 februarie și la 7 martie 2002, ziarul a acoperit o serie de acuzații privind presupuse nereguli care au fost aduse de un funcționar al UE, domnul Paul van Buitenen, precum și anchetele efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) cu privire la aceste acuzații. Articolele se bazau pe raportul domnului van Buitenen și pe documentele confidențiale ale OLAF pe care le obținuse ziarul. La 27 martie 2002, OLAF a publicat un comunicat de presă în care a subliniat că „un jurnalist” a obținut mai multe documente referitoare la ancheta sa cu privire la aspectele invocate de domnul van Buitenen și că, prin urmare, OLAF a decis să deschidă o anchetă internă cu privire la presupusa divulgare a unor date confidențiale. Potrivit comunicatului de presă, această anchetă internă ar acoperi, de asemenea, afirmația potrivit căreia documentele relevante au fost obținute „prin plata unui funcționar public”. În ediția sa din 4 aprilie 2002, ziarul „European Voice” a citat un purtător de cuvânt al OLAF care a afirmat că OLAF „a primit dovezi prima facie că este posibil să fi avut loc o plată”.

1.2 Reclamantul a considerat că OLAF a acționat în mod greșit prin publicarea, în comunicatul său de presă din 27 martie 2002 și în comentariile la „European Voice”, a acuzațiilor de luare de mită care trebuiau înțelese ca fiind îndreptate împotriva sa și a ziarului său.

1.3 OLAF a considerat că referirea la un jurnalist în comunicatul său de presă era neutră și nu implica nicio persoană anume. În plus, aceasta a susținut că, pe baza unor informații specifice pe care le-a primit, avea motive să creadă că, cel puțin o dată, a fost efectuată o plată către un funcționar al OLAF sau către un alt funcționar al UE pentru furnizarea de documente confidențiale.

1.4 La 18 iunie 2003, Ombudsmanul a prezentat OLAF un proiect de recomandare conform căruia OLAF ar trebui să ia în considerare retragerea acuzațiilor de dare sau luare de mită care au fost publicate și care ar putea fi înțelese ca vizând reclamantul.

1.5 La 2 octombrie 2003, OLAF a informat Ombudsmanul că a acceptat proiectul de recomandare și că l-a pus în aplicare prin publicarea unui comunicat de presă.

1.6 Pasajul relevant din acest comunicat de presă are următorul cuprins: „Anchetele OLAF nu au fost încă finalizate, dar, până în prezent, OLAF nu a obținut dovada efectuării unei astfel de plăți.”

1.7 Ombudsmanul este de acord cu opinia reclamantului potrivit căreia, prin publicarea acestui comunicat de presă, OLAF nu a pus în aplicare în mod adecvat proiectul de recomandare al Ombudsmanului. În loc să retragă acuzațiile de dare sau luare de mită, OLAF afirmă pur și simplu că „până în prezent” nu a găsit suficiente dovezi în sprijinul acestor acuzații. Formularea acestui comunicat de presă implică, prin urmare, faptul că OLAF consideră că este posibil ca dovezile care susțin aceste acuzații să poată apărea în continuare. În aceste circumstanțe, măsurile luate de OLAF sunt în mod vădit inadecvate pentru a remedia cazul de administrare defectuoasă identificat de Ombudsman. Prin urmare, se va face o observație critică în acest sens.

2 Lipsa unui răspuns la întrebările din scrisoarea din 29 iulie 2002

2.1 Reclamantul a susținut că OLAF nu a răspuns la toate întrebările care i-au fost adresate în scrisoarea sa din 29 iulie 2002. În această scrisoare, el a solicitat OLAF să confirme că acesta nu a monitorizat în niciun moment comunicările sale telefonice sau prin e-mail cu personalul OLAF. În cazul în care o astfel de monitorizare ar fi trebuit să aibă loc, reclamantul a solicitat OLAF să precizeze temeiul juridic al unei astfel de ingerințe în sfera sa privată, precum și momentul și modul în care a fost autorizată o astfel de ingerință.

2.2 OLAF a considerat că a răspuns la aceste întrebări.

2.3 Ombudsmanul observă că, în răspunsul său din 22 august 2002 la scrisoarea menționată mai sus, OLAF a explicat că s-a asigurat întotdeauna că metodele sale de anchetă sunt în conformitate cu legea și a adăugat că nu deține date cu caracter personal referitoare la reclamant, cu excepția adresei sale profesionale, a numărului său de telefon etc. În opinia sa, OLAF a adăugat că există cazuri în care ar putea obține informații prin tehnici de supraveghere legate de e-mail și comunicații telefonice, dar că OLAF însuși nu dispune nici de mijloacele tehnice, nici de cele juridice pentru a intercepta liniile telefonice. OLAF a subliniat, de asemenea, că nu are libertatea de a discuta metodele de investigare utilizate în ceea ce privește o investigație în curs. În răspunsul său la o întrebare adresată de Ombudsman, OLAF a susținut că nu avea competența de a lua măsuri de supraveghere telefonică sau prin e-mail a unei persoane fizice și nu a luat niciodată astfel de măsuri în ceea ce îl privește pe reclamant.

2.4 Ombudsmanul constată că răspunsurile OLAF lasă deschisă posibilitatea ca acesta să fi luat măsuri în ceea ce privește supravegherea corespondenței prin e-mail a propriilor funcționari sau a funcționarilor altor instituții ale UE.(6) Cu toate acestea, OLAF a informat, de asemenea, reclamantul că nu deține date cu caracter personal care îl privesc, cu excepția adresei sale profesionale, a numărului său de telefon etc. Ombudsmanul consideră că informațiile colectate în urma oricărei eventuale supravegheri a corespondenței prin e-mail dintre reclamant și funcționarii UE ar constitui "date cu caracter personal" ale reclamantului în sensul articolului 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date(7).

2.5 În aceste condiții și având în vedere că ancheta OLAF este încă în curs de desfășurare, Ombudsmanul consideră că OLAF pare să fi răspuns la întrebările pe care reclamantul i le-a adresat în scrisoarea sa din 29 iulie 2002.

2.6 Pe baza considerațiilor de mai sus, se pare că nu există un caz de administrare defectuoasă din partea OLAF în ceea ce privește a doua afirmație.

3 Cu privire la afirmațiile reclamantului

3.1 Reclamantul a susținut că OLAF ar trebui să retragă acuzațiile de luare de mită, de preferință în același mod în care au fost aduse în discuție, și anume printr-un comunicat de presă și o comunicare separată către „European Voice”. Acesta a susținut, de asemenea, că OLAF ar trebui să ofere un răspuns complet la întrebări în scrisoarea sa din 29 iulie 2002.

3.2 În opinia sa, OLAF nu a formulat observații cu privire la aceste afirmații.

3.3 După cum s-a arătat mai sus, Ombudsmanul consideră că există un caz de administrare defectuoasă din partea OLAF în ceea ce privește prima acuzație. Ombudsmanul consideră că acest caz de administrare defectuoasă poate și ar trebui eliminat prin retragerea acuzațiilor de dare sau luare de mită care au fost publicate și care ar fi putut fi înțelese ca vizând reclamantul. Cu toate acestea, proiectul de recomandare în acest sens pe care Ombudsmanul l-a prezentat OLAF nu a fost pus în aplicare în mod adecvat de acesta din urmă (a se vedea punctul 1.7 de mai sus). Prin urmare, Ombudsmanul va face o observație critică.

4 Concluzie

4.1 Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, este necesar să se facă următoarea observație critică:

Prin formularea unor acuzații de luare de mită fără o bază factuală care să fie în același timp suficientă și disponibilă pentru controlul public, OLAF a depășit ceea ce este proporțional cu scopul urmărit prin acțiunea sa. Aceasta constituie un caz de administrare defectuoasă.

4.2 Ombudsmanul constată că OLAF a acceptat proiectul de recomandare pe care i l-a prezentat, deși, în opinia sa, OLAF nu l-a pus în aplicare în mod adecvat. În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că o observație critică făcută de acesta ar putea constitui o satisfacție adecvată pentru reclamant. Prin urmare, Ombudsmanul consideră că nu este oportun să prezinte Parlamentului European un raport special în acest caz.

4.3 Cu toate acestea, Ombudsmanul va trimite OLAF o copie a acestei decizii și o va include în raportul anual pentru 2003, care va fi prezentat Parlamentului European.

4.4 Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), JO 1999 nr. L 136 p. 1. De altfel, anchetele interne par să intre sub incidența articolului 5 alineatul (2) și nu a articolului 5 alineatul (1) din regulament.

(2) Textul în limba engleză al acestui comunicat de presă, care este disponibil pe site-ul OLAF, conține o formulare ușor diferită: „Potrivit informațiilor primite de Oficiu, un jurnalist a primit o serie de documente referitoare la așa-numita „afacere Van Buitenen”. Nu este exclus ca aceste documente să fi fost plătite unei persoane din cadrul OLAF (sau, eventual, unei alte instituții a UE).”

(3) Textul în limba engleză al acestui comunicat de presă, care este disponibil pe site-ul OLAF, conține o formulare ușor diferită: „Potrivit informațiilor primite de Oficiu, un jurnalist a primit o serie de documente referitoare la așa-numita „afacere Van Buitenen”. Nu este exclus ca aceste documente să fi fost plătite unei persoane din cadrul OLAF (sau, eventual, unei alte instituții a UE).”

(4) A se vedea articolul 6 din Codul de bune practici administrative, disponibil pe site-ul Ombudsmanului European (http://www.ombudsman.europa.eu).

(5) În opinia sa, OLAF a făcut referire la „documente” confidențiale care au fost divulgate. Cu toate acestea, în răspunsul său la solicitarea de informații suplimentare a Ombudsmanului, OLAF a vorbit despre „același document intern la care a făcut referire reclamantul în articolul său din 28 februarie 2002” (și anume, raportul dlui van Buitenen). Având în vedere că reclamantul pare să fi obținut posesia altor documente interne ale OLAF (dintre care cel puțin unele au fost anexate reclamantului), prezenta decizie se referă, în general, la „documente”.

(6) În răspunsul său la o întrebare adresată de Ombudsman, OLAF a menționat că nu are competența de a lua astfel de măsuri în ceea ce privește „persoanele fizice”.

(7) JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3. Articolul 2 litera (a) prevede că, în sensul regulamentului, „date cu caracter personal” înseamnă „orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă”.