Strasbourg, 28 noiembrie 2003

Stimate domnule X.,

La 7 octombrie 2002, ați depus o plângere împotriva Comisiei Europene privind refuzul Comisiei de a acorda acces la două scrisori trimise de Irlanda Comisiei în temeiul articolului 27 alineatul (1) din A șasea directivă TVA și la o notificare din partea Irlandei în temeiul articolului 27 alineatul (5) din directiva menționată.

La 16 octombrie 2002, Ombudsmanul a transmis plângerea președintelui Comisiei Europene.

Într-un e-mail trimis la 16 octombrie 2002, ați informat Ombudsmanul că doriți ca plângerea dumneavoastră să fie tratată în mod confidențial. Comisia a fost informată în consecință de către Ombudsman la 18 octombrie 2002.

La 1 noiembrie 2002, ați prezentat Ombudsmanului o serie de documente referitoare la plângerea dumneavoastră. O copie a prezentei scrisori și a anexelor sale a fost transmisă Comisiei la 13 noiembrie 2002.

Comisia a transmis avizul său la 9 ianuarie 2003. Având în vedere că acest aviz pare să se refere numai la prima dintre cele două afirmații ale dumneavoastră, Ombudsmanul a solicitat Comisiei, prin scrisoarea din 13 ianuarie 2003, un aviz suplimentar cu privire la a doua afirmație. Ați fost informat în consecință printr-o scrisoare trimisă în aceeași zi. Cu această ocazie, v-a fost transmis și primul aviz al Comisiei.

La 29 ianuarie 2003, ați trimis un nou e-mail Ombudsmanului în legătură cu plângerea dumneavoastră. Ombudsmanul a transmis acest mesaj Comisiei la 10 februarie 2003, solicitându-i să abordeze conținutul acestuia în cel de-al doilea aviz.

Comisia a transmis cel de-al doilea aviz la 27 februarie 2003. O rectificare a fost trimisă la 4 martie 2003. Ombudsmanul v-a transmis cel de-al doilea aviz la 6 martie 2003, invitându-vă să formulați observații. Rectificarea v-a fost transmisă la 10 martie 2003.

La 19 mai 2003, mi-ați transmis observațiile dumneavoastră cu privire la avizele Comisiei.

La 4 iunie 2003, am scris Comisiei pentru a solicita informații suplimentare cu privire la plângerea dumneavoastră. O cerere de informații a fost, de asemenea, trimisă Reprezentanței Permanente a Irlandei pe lângă UE în aceeași zi. O copie a acestei din urmă solicitări a fost trimisă Ombudsmanului irlandez pentru informare la 4 iunie 2003.

La 24 iulie 2003, Comisia a răspuns solicitării mele de informații suplimentare. V-am transmis acest răspuns la 4 septembrie 2003, cu invitația de a prezenta observații până la 31 octombrie 2003.

La 8 septembrie 2003, am primit răspunsul autorităților irlandeze (din 28 iulie 2003) la solicitarea mea de informații. V-am transmis acest răspuns la 9 septembrie 2003, cu invitația de a prezenta observații până la 31 octombrie 2003.

Se pare că nu s-a primit nicio observație din partea dumneavoastră.

Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

Plângerea

A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (1) (denumită în continuare „A șasea directivă”) stabilește norme uniforme pentru operațiunile supuse taxei pe valoarea adăugată (TVA). Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din directivă, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate autoriza orice stat membru să introducă măsuri speciale de derogare de la dispozițiile prezentei directive, pentru a simplifica procedura de percepere a taxei sau pentru a preveni anumite tipuri de evaziune fiscală sau de fraudă. Un stat membru care dorește să introducă astfel de măsuri informează Comisia cu privire la acestea și furnizează Comisiei toate informațiile relevante [articolul 27 alineatul (2) din directivă]. Articolul 27 alineatul (5) din directivă prevede că statele membre care au aplicat astfel de măsuri speciale la 1 ianuarie 1977 au fost autorizate să le mențină, cu condiția, inter alia, ca acestea să le notifice Comisiei înainte de 1 ianuarie 1978.

La 15 martie 2002, reclamantul, cetățean irlandez, a solicitat Comisiei accesul la anumite documente în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (2). Documentele solicitate au fost furnizate la 19 iulie 2002, cu excepția a două scrisori adresate Comisiei de Irlanda în temeiul articolului 27 alineatul (1) din A șasea directivă și a unei notificări din partea Irlandei în temeiul articolului 27 alineatul (5) din directiva menționată.

Reclamantul a considerat că documentele relevante au stat la baza aplicării de către Irlanda a anumitor legi privind TVA-ul în cazul tranzacțiilor imobiliare din Irlanda și că, fără acces la acestea, cetățenii nu puteau fi siguri că legislația irlandeză era în conformitate cu ceea ce solicitase Irlanda și fusese aprobat de Comisie. Potrivit reclamantului, autoritățile fiscale irlandeze au negat că ar fi avut copii ale documentelor relevante atunci când a fost depusă o cerere de acces în temeiul Legii irlandeze privind libertatea de informare.

La 19 iulie 2002, Comisia a informat reclamantul că, în conformitate cu articolul 5 din Decizia 2001/937, va consulta autoritățile fiscale irlandeze pentru a stabili dacă aceste documente pot fi furnizate. La 12 august 2002, Comisia a informat reclamantul că accesul nu putea fi acordat, întrucât autoritățile fiscale irlandeze solicitaseră ca documentele să nu fie divulgate. Comisia a explicat că autoritățile irlandeze au trebuit să fie consultate, deoarece documentele relevante i-au fost prezentate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 1049/2001 (3). Cererea de confirmare a reclamantei a fost respinsă de Comisie la 23 august 2003. În această scrisoare, Comisia a subliniat că nu a fost în măsură să furnizeze documentele relevante în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001.

Regulamentul 1049/2001 prevede că cetățenii au drept de acces la toate documentele deținute de o instituție, și anume la documentele întocmite sau primite de aceasta, cu excepția cazului în care se aplică una dintre excepțiile prevăzute în regulament.

Articolul 4 („Excepții”) stabilește două excepții principale. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1), accesul este refuzat în cazul în care divulgarea ar submina protecția interesului public sau a vieții private și a integrității persoanei. Accesul se refuză, de asemenea, în cazul în care divulgarea ar aduce atingere protecției mai multor alte interese prevăzute la articolul 4 alineatul (2), cu excepția cazului în care există un interes superior care justifică divulgarea.

Articolul 4 conține, de asemenea, următoarele dispoziții:

În ceea ce privește documentele terților, instituția consultă terțul pentru a evalua dacă se aplică o excepție de la alineatul (1) sau (2), cu excepția cazului în care este clar că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.

(5) Un stat membru poate solicita instituției să nu divulge un document care emană de la statul membru respectiv fără acordul său prealabil.”

În conformitate cu articolul 19, regulamentul era aplicabil de la 3 decembrie 2001.

Articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 1049/2001 prevede că fiecare instituție își adaptează regulamentul de procedură la dispozițiile prezentului regulament.

În Decizia 2001/937/CE, CECO, Euratom din 5 decembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură (4), Comisia a adoptat norme detaliate de aplicare a Regulamentului 1049/2001 de către Comisie („normele detaliate”). Aceste norme sunt prevăzute într-o anexă care urmează să fie adăugată la Regulamentul de procedură al Comisiei. Articolul 5 („Consultări”) din Normele detaliate prevede următoarele:

În cazul în care Comisia primește o cerere de acces la un document pe care îl deține, dar care provine de la un terț, direcția generală sau serviciul care deține documentul verifică dacă se aplică una dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001. (…).

(2) În cazul în care, după această examinare, direcția generală sau serviciul care deține documentul consideră că accesul la acesta trebuie refuzat în temeiul uneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, răspunsul negativ se trimite solicitantului fără consultarea părții terțe.

(3) Direcția generală sau serviciul care deține documentul admite cererea fără consultarea autorului terț în cazul în care:

(a) documentul solicitat a fost deja divulgat fie de autorul său, fie în temeiul regulamentului sau al unor dispoziții similare;

(b) divulgarea sau divulgarea parțială a conținutului său nu ar afecta în mod evident unul dintre interesele menționate în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

(4) În toate celelalte cazuri, este consultat autorul terț. În special, în cazul în care cererea de acces se referă la un document care emană de la un stat membru, direcția generală sau serviciul care deține documentul consultă autoritatea emitentă în cazul în care:

(a) documentul a fost transmis Comisiei înainte de data de la care se aplică Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;

(b) statul membru a solicitat Comisiei să nu divulge documentul fără acordul său prealabil, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.”

Reclamantul a considerat că Comisia nu a respectat normele menționate mai sus prin consultarea autorului terț fără să fi efectuat examinarea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) din normele detaliate. Acesta a considerat că consultarea autorului terț este necesară numai în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile dispoziției menționate. În acest context, reclamantul a pus un accent deosebit pe formularea articolului 5 alineatul (4) din normele detaliate („În toate celelalte cazuri, …”).

Reclamantul a considerat că divulgarea documentelor nu ar compromite niciunul dintre interesele prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 1049/2001. Acesta a susținut că Regulamentul 1049/2001 nu a avut în vedere articolul 4 alineatul (4) punctul (5) ca mijloc prin care statele membre ar putea împiedica accesul la documente a căror divulgare nu a adus atingere intereselor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulament.

Prin urmare, în plângerea sa adresată Ombudsmanului, reclamantul a făcut, în esență, următoarele afirmații:

(1) Comisia nu ar fi respectat normele de procedură prevăzute de Decizia 2001/937 atunci când a decis să consulte autoritățile irlandeze înainte de a decide cu privire la acordarea accesului la documentele relevante.

(2) Comisia a refuzat în mod eronat accesul la documentele relevante, întrucât divulgarea acestora nu ar fi compromis niciunul dintre interesele prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 și întrucât Regulamentul nr. 1049/2001 nu a avut în vedere articolul 4 alineatul (4) ca mijloc prin care statele membre ar putea împiedica accesul la documente a căror divulgare nu a adus atingere intereselor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulament.

Reclamantul a susținut că, prin urmare, Comisia ar trebui să își revizuiască decizia.

INQUIRY

Avizele Comisiei
Primul aviz

În primul său aviz, Comisia a formulat următoarele observații:

Regulamentul 1049/2001 abordează chestiunea accesului la documentele terților în două moduri: Articolul 4 alineatul (4) prevede cazul standard, în timp ce articolul 4 alineatul (5) stabilește norme specifice pentru documentele care provin de la statele membre.

Principiul general prevăzut la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 1049/2001 este că autorii terți sunt consultați cu privire la divulgarea documentelor care provin de la aceștia, cu excepția cazului în care nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea divulgării documentului. În Decizia 2001/937, Comisia a prevăzut anumite criterii pentru a stabili dacă un document trebuie sau nu trebuie divulgat fără consultarea autorului.

Articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001 prevede că un stat membru are dreptul de a solicita Comisiei să nu divulge un document trimis Comisiei fără consimțământul acesteia. Această dispoziție ar avea sens numai dacă statul membru ar fi avut posibilitatea de a preciza dacă este sau nu de acord cu divulgarea documentului său.

Prin urmare, cu excepția cazului în care documentul a fost deja divulgat de autoritatea de origine sau a fost făcut public în alt mod în conformitate cu dispozițiile legale, Comisia avea obligația de a consulta autoritățile naționale în cauză înainte de a decide să acorde accesul la un document primit de la un stat membru. Acest lucru a fost necesar în special în ceea ce privește documentele transmise Comisiei înainte de data la care Regulamentul 1049/2001 a devenit aplicabil. La momentul la care au transmis aceste documente Comisiei, statele membre nu au luat în considerare posibilitatea accesului public. Prin urmare, acestea ar trebui consultate înainte de a se lua o decizie cu privire la divulgarea unor astfel de documente.

Comisia a clarificat acest lucru la articolul 5 alineatul (4) litera (b) din normele sale detaliate.

Pe baza celor de mai sus, Comisia și-a exprimat opinia că a urmat proceduri corecte și că a avut dreptul nu numai să decidă să consulte autoritățile naționale de origine, ci și că a avut chiar obligația de a face acest lucru.

Cu privire la al doilea aviz

Având în vedere că avizul Comisiei părea să trateze numai prima dintre cele două afirmații prezentate de reclamant, Ombudsmanul a solicitat Comisiei un aviz suplimentar cu privire la a doua afirmație. În acest al doilea aviz, Comisia a formulat următoarele observații:

Comisia avea obligația de a consulta autoritățile irlandeze. În cazul în care Comisia ar fi considerat că divulgarea ar fi dăunătoare, aceasta nu ar fi consultat autoritățile irlandeze și ar fi refuzat accesul. Acest lucru a rezultat din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 1049/2001 și din articolul 5 alineatul (2) din normele detaliate. Tocmai pentru că a luat în considerare posibilitatea de a divulga documentele, Comisia a consultat autoritățile naționale.

Articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001 a creat o normă specifică în cadrul normelor comunitare privind transparența pentru un anumit grup de „terți”, și anume statele membre. În cazul în care instituțiile ar avea posibilitatea de a respinge cererea unui stat membru de a nu divulga un document, nu ar fi necesară o dispoziție specifică care să reglementeze documentele care provin de la statele membre, iar articolul 4 alineatul (5) ar fi lipsit de sens.

Dreptul statelor membre de a refuza divulgarea de către instituții a documentelor care emană de la acestea nu urmărea să restricționeze accesul la document ca atare, ci să restricționeze accesul la acesta în temeiul normelor comunitare. Această restricție a fost concepută pentru a ține seama de statutul documentului în conformitate cu legislația și politicile naționale și pentru a evita astfel discrepanțele dintre Comunitate și diferitele sisteme naționale de transparență.

Această poziție a fost, de asemenea, adoptată de Comisie în cauza T-168/02 Internationaler Tierschutz-Fonds GmbH/Comisia, care era pendinte în fața Tribunalului de Primă Instanță.

Observațiile reclamantului

În observațiile sale, reclamantul și-a menținut plângerea și a formulat, printre altele, următoarele observații suplimentare:

Articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001 a autorizat doar statele membre să formuleze o cerere. Nu a existat nimic care să indice că aceștia ar trebui să aibă drept de veto cu privire la posibilitatea divulgării documentelor. Un stat membru ar putea formula o astfel de cerere numai în cazul în care divulgarea unui document ar putea afecta unul dintre interesele prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 1049/2001. Termenul „anterior” de la articolul 4 alineatul (5) nu ar fi necesar și, de fapt, ar fi lipsit de sens în cazul în care Comisia ar fi obligată să transmită toate documentele statelor membre pentru a se asigura că acestea doresc acest lucru.

Anchete suplimentare

După o analiză atentă a avizelor Comisiei și a observațiilor reclamantului, s-a constatat că sunt necesare anchete suplimentare.

Cereri de informații suplimentare

Prin urmare, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să furnizeze informații mai specifice cu privire la faptul dacă a invitat sau a primit din partea autorităților irlandeze o explicație a motivelor pentru care au respins divulgarea documentelor.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) punctul 6 din Statutul Ombudsmanului European (7), o cerere de informații a fost, de asemenea, trimisă autorităților irlandeze. Acestora din urmă li s-a solicitat (1) să explice motivele pe baza cărora au considerat că documentele relevante nu ar trebui divulgate de Comisie și (2) să precizeze dacă se aflau în posesia unor copii ale documentelor relevante.

Răspunsul Comisiei

În răspunsul său, Comisia a formulat următoarele observații:

Autoritățile irlandeze nu au precizat motivele pentru care s-au opus divulgării documentelor relevante.

Articolul 4 alineatul (4) stabilește regula generală conform căreia un terț ar trebui consultat în cazul în care nu este clar dacă documentul ar trebui sau nu să fie divulgat. Articolul 4 alineatul (5) prevedea o normă specifică pentru statele membre. Această dispoziție a rezultat din Declarația nº 35 anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam. Acesta a reflectat necesitatea de a reconcilia normele comunitare și naționale privind transparența. A subordona articolul 4 alineatul (5) articolului 4 alineatul (4) ar lipsi această dispoziție de orice sens efectiv. Nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

Potrivit reclamantului, Comisia nu a evaluat dacă divulgarea documentelor solicitate ar aduce atingere vreunuia dintre interesele protejate în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul 1049/2001. Acest lucru nu a fost corect. Comisia ar fi încălcat propriile norme detaliate de aplicare a regulamentului dacă ar fi acționat astfel cum a sugerat reclamantul. Atunci când tratează o cerere de acces la un document care provine de la un terț, Comisia analizează documentul solicitat pentru a evalua dacă se aplică una dintre excepții. În cazul în care Comisia concluzionează că divulgarea ar fi dăunătoare, aceasta refuză accesul fără consultarea autorului. În speță, analiza Comisiei nu a condus la un refuz al accesului. În consecință, Comisia a decis să consulte autoritățile irlandeze.

Comisia a consultat în mod sistematic statele membre cu privire la cererile de acces la documente primite înainte de data (3 decembrie 2001) la care Regulamentul 1049/2001 a devenit aplicabil [articolul 5 alineatul (4) din Decizia 2001/937]. Această dispoziție a fost consecința logică a efectului retroactiv al regulamentului.

Răspunsul autorităților irlandeze

În răspunsul lor la solicitarea de informații a Ombudsmanului, autoritățile irlandeze au formulat următoarele observații:

Punerea la dispoziție a documentelor oficiale în Irlanda a fost reglementată de Legea privind libertatea de informare din 1997. Documentele vizate de prezenta cauză au făcut obiectul unei cereri de acces în temeiul acestei legi. În temeiul articolului 6 alineatul (4) din Legea privind libertatea de informare din 1997 și 2003, în cazul înregistrărilor fără caracter personal și fără caracter personal, o persoană avea dreptul de a solicita accesul la toate înregistrările create după intrarea în vigoare a legilor, și anume 21 aprilie 1998. Înregistrările anterioare puteau fi solicitate numai dacă erau necesare pentru a înțelege înregistrările ulterioare care sunt accesate.

În opinia autorităților irlandeze, nu era necesar să se acceseze informații anterioare anului 1998 pentru a înțelege funcționarea dispoziției specifice privind TVA-ul și, pe această bază, accesul la orice informații create înainte de aprilie 1998 a fost refuzat.

Ar fi inconsecvent să se refuze materialele în temeiul legislației naționale privind libertatea de informare, acceptându-se în același timp să se permită publicarea acestora în temeiul unei legislații similare a UE.

În cadrul unei divulgări de documente către o altă persoană, a fost divulgat un document care părea relevant pentru cererea reclamantului. Aceasta era o copie a unei scrisori care fusese trimisă Comisiei de reprezentantul permanent irlandez la 22 decembrie 1977 și care privea punerea în aplicare a celei de A șasea directive TVA în Irlanda. Acest document a fost publicat deoarece făcea parte dintr-un document produs după intrarea în vigoare a Legii privind libertatea de informare.

Autoritățile irlandeze au prezentat o copie a acestui document.

Observațiile reclamantului

Răspunsurile trimise de Comisie și de autoritățile irlandeze au fost transmise reclamantului pentru observații. Nu s-a primit nicio observație din partea reclamantului.

DECIZIA

1 Cu privire la pretinsa neacordare culpabilă a accesului la documente

1.1 Reclamantul, cetățean irlandez, a solicitat Comisiei accesul la anumite documente în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (8). Documentele solicitate au fost furnizate la 19 iulie 2002, cu excepția a două scrisori adresate Comisiei de Irlanda în temeiul articolului 27 alineatul (1) din A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (9) și a unei notificări din partea Irlandei în temeiul articolului 27 alineatul (5) din directiva menționată. Reclamantul susține că Comisia a refuzat în mod greșit accesul la documentele relevante, deoarece divulgarea acestora nu ar fi compromis niciunul dintre interesele prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulament și întrucât regulamentul nu a avut în vedere articolul 4 alineatul (4) punctul 10 ca mijloc prin care statele membre ar putea împiedica accesul la documente a căror divulgare nu a adus atingere intereselor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulament.

1.2 Comisia consideră că nu a fost în măsură să comunice documentele relevante în temeiul articolului 4 alineatul (5) din regulament, având în vedere că autoritățile irlandeze i-au solicitat să nu comunice aceste documente. În opinia sa, articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 creează o normă specifică în cadrul normelor comunitare de transparență pentru un anumit grup de „terți”, și anume statele membre. A subordona articolul 4 alineatul (5) articolului 4 alineatul (4) ar lipsi această dispoziție de orice sens efectiv. Comisia susține că nu aceasta a fost intenția legiuitorului. Aceasta adaugă că, în cazul în care instituțiile ar avea posibilitatea de a respinge cererea unui stat membru de a nu divulga un document, nu ar fi necesară o dispoziție specifică care să reglementeze documentele care emană de la statele membre, iar articolul 4 alineatul (5) ar fi lipsit de sens.

1.3 După cum a statuat recent Tribunalul de Primă Instanță (11), din articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 rezultă că „statele membre sunt supuse unui tratament special în rândul terților. Această dispoziție conferă statului membru competența de a solicita instituției să nu divulge documente care emană de la acest stat fără acordul său prealabil (12). Instanța a subliniat, de asemenea, că „competența conferită statelor membre de a solicita nedivulgarea documentelor lor unor terți fără acordul lor prealabil este una dintre excepțiile de la dreptul de acces la documentele instituțiilor care sunt prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001”(13). Având în vedere această hotărâre, argumentele reclamantului privind interpretarea articolului 4 alineatul (5) și relația acestuia cu articolul 4 alineatul (4) nu par a fi durabile.

1.4 Prin urmare, Ombudsmanul consideră că reclamantul nu a reușit să demonstreze că decizia Comisiei de a refuza accesul a fost greșită.

1.5 În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că nu a existat un caz de administrare defectuoasă în ceea ce privește acest aspect al cazului.

2 Cu privire la pretinsa nerespectare a normelor de procedură prevăzute de Decizia 2001/937

2.1 Reclamantul susține că Comisia nu a respectat normele de procedură prevăzute în Decizia 2001/937/CE, CECO, Euratom din 5 decembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură (14) prin consultarea autorului terț (și anume, autoritățile statului membru în cauză) fără să fi efectuat examinarea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) din normele detaliate introduse prin Decizia 2001/937.

2.2 Comisia subliniază că, atunci când tratează o cerere de acces la un document care provine de la un terț, analizează documentul solicitat pentru a evalua dacă se aplică una dintre excepții. În cazul în care Comisia concluzionează că divulgarea ar fi dăunătoare, aceasta refuză accesul fără consultarea autorului. Potrivit Comisiei, în speță, analiza sa nu a condus la un refuz al accesului. În consecință, Comisia a decis să consulte autoritățile irlandeze. Comisia consideră că avea obligația de a consulta autoritățile naționale în cauză, în special în ceea ce privește documentele transmise Comisiei înainte de data la care Regulamentul nr. 1049/2001 a devenit aplicabil.

2.3 Ombudsmanul ia notă de faptul că Decizia 2001/937 a Comisiei stabilește normele detaliate de aplicare a Regulamentului 1049/2001 de către Comisie ("normele detaliate"). Aceste norme sunt prevăzute într-o anexă adăugată la Regulamentul de procedură al Comisiei. În conformitate cu articolul 5 („Consultări”) din normele detaliate, procedura care trebuie urmată de Comisie în ceea ce privește cererile de acces la documentele terților este următoarea: (1) Comisia verifică dacă se aplică una dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 1049/2001 [articolul 5 alineatul (1) din normele detaliate]; (2) în acest caz, accesul este refuzat fără consultarea terțului autor al documentului [articolul 5 alineatul (2) din Normele detaliate]; (3) în cazul în care documentul a fost deja divulgat sau în cazul în care divulgarea acestuia nu ar afecta în mod evident unul dintre interesele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 1049/2001, accesul se acordă fără consultarea terțului autor al documentului [articolul 5 alineatul (3) din normele detaliate]; (4) În toate celelalte cazuri, este consultat autorul terț [articolul 5 alineatul (4) din Normele detaliate].

2.4 Ombudsmanul consideră că atât formularea, cât și structura acestor dispoziții sugerează că Comisia trebuie să examineze posibilitatea divulgării documentului înainte de consultarea autorului terț. În special, Comisia trebuie să verifice dacă documentul poate fi divulgat, deoarece divulgarea acestuia nu ar afecta în mod evident unul dintre interesele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 1049/2001 [articolul 5 alineatul (3) din normele detaliate]. Ombudsmanul consideră că Comisia nu a dovedit că a respectat această obligație(15). Dimpotrivă, Comisia susține că era obligată să consulte autoritățile irlandeze, în special având în vedere că documentele relevante fuseseră prezentate înainte ca Regulamentul 1049/2001 să devină aplicabil. În răspunsul său la solicitarea de informații suplimentare a Ombudsmanului, Comisia recunoaște, de asemenea, că consultă în mod sistematic statele membre în cazul în care se solicită accesul la astfel de documente.

2.5 Ombudsmanul observă că o astfel de obligație de consultare a statelor membre în cazul cererilor de acces la documente prezentate Comisiei înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 1049/2001 este prevăzută, într-adevăr, la articolul 5 alineatul (4) a doua teză din normele detaliate. Cu toate acestea, în conformitate cu formularea și structura dispoziției în cauză, această obligație există numai în toate celelalte cazuri, și anume cele în care Comisia nu este în măsură să refuze sau să acorde ea însăși accesul în temeiul articolului 5 alineatele (2) și (3) din normele detaliate. În conformitate cu normele adoptate de ea însăși, Comisia ar trebui, prin urmare, să verifice dacă documentul poate fi divulgat, deoarece divulgarea acestuia nu ar afecta în mod evident unul dintre interesele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 1049/2001 [articolul 5 alineatul (3) din normele detaliate].

2.6 Astfel, Ombudsmanul ajunge la concluzia că Comisia nu a respectat normele procedurale pe care ea însăși le-a adoptat prin Decizia 2001/937.

2.7 Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că ar trebui să se țină seama și de fondul problemei. După cum s-a menționat mai sus (a se vedea punctul 1.3), articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001 autorizează statele membre să solicite instituțiilor comunitare să nu divulge documentele pe care le-au prezentat acestor instituții. Pentru ca acest drept să fie exercitat în mod util, statele membre trebuie să fi avut posibilitatea de a analiza dacă accesul la documentele care emană de la acestea ar trebui sau nu să fie refuzat. Deoarece posibilitatea ca cetățenii să obțină acces la documente care provin de la statele membre în temeiul dreptului comunitar a fost creată numai prin Regulamentul 1049/2001, pare atât oportun, cât și echitabil să se consulte statele membre în toate cazurile în care se solicită accesul la un document prezentat instituțiilor comunitare înainte ca prezentul regulament să devină aplicabil la 3 decembrie 2001.

2.8 De asemenea, trebuie avută în vedere hotărârea Tribunalului de Primă Instanță menționată mai sus. În cauza aflată pe rolul Curții, reclamantul a solicitat accesul la documentele pe care un stat membru (Italia) le prezentase Comisiei înainte ca Regulamentul 1049/2001 să devină aplicabil. Comisia a respins această cerere. După ce reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului de Primă Instanță, Comisia a întrebat autoritățile statului membru în cauză dacă sunt de acord cu divulgarea documentelor. În răspunsul lor, autoritățile statului membru au informat Comisia că sunt de acord cu refuzul de a acorda accesul. În hotărârea sa, Curtea a statuat următoarele: „În această privință, trebuie arătat că consultarea autorităților italiene era în mod vădit necesară, întrucât cererea de acces a reclamantului viza documente transmise instituției înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1049/2001”(16).

2.9 În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că, deși nu și-a respectat propriile norme procedurale, Comisia a acționat corect în ceea ce privește fondul cauzei. De fapt, s-ar putea susține că, în cazul în care Comisia și-ar fi respectat propriile norme procedurale, s-ar fi făcut vinovată de administrare defectuoasă. Ombudsmanul consideră că, prin urmare, nu ar fi oportun să se constate, în speță, că nerespectarea de către Comisie a propriilor norme procedurale constituie un caz de administrare defectuoasă(17). Pentru a contribui la prevenirea unor situații similare care ar putea apărea în viitor, Ombudsmanul face o observație suplimentară în cele ce urmează.

2.10 În aceste condiții, Ombudsmanul consideră că nu a existat un caz de administrare defectuoasă în ceea ce privește acest aspect al cazului.

3 Concluzie

Pe baza anchetelor Ombudsmanului cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene. Prin urmare, Ombudsmanul închide cazul.

Președintele Comisiei Europene va fi, de asemenea, informat cu privire la această decizie.

ÎN ALTĂ RĂSPUNSURI

Pe baza anchetelor Ombudsmanului, se pare că normele de procedură adoptate de Comisie prin Decizia 2001/937/CE, CECO, Euratom din 5 decembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură, în special articolul 5 alineatul (4) din aceste norme, nu sunt elaborate cu precizia necesară pentru a reflecta dispozițiile de fond prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei. Prin urmare, Ombudsmanul ar considera că este util ca aceste dispoziții să fie revizuite de către Comisie. Normele corespunzătoare adoptate de Consiliu în Decizia sa din 29 noiembrie 2001 de modificare a Regulamentului de procedură al Consiliului (18) [în special articolul 2 alineatul (1) din anexa III, adăugat la Regulamentul de procedură al Consiliului prin prezenta decizie] pot servi drept orientări utile în acest context.

Cu stimă,

 

P. Nikiforos DIAMANDOUROS

---

(1) JO 1977, L 145, p. 1.

(2) JO 2001, L 145, p. 43.

(3) Expresia utilizată de Comisie nu pare să fie pe deplin corectă. Ceea ce Comisia a intenționat probabil să spună a fost că documentele au fost prezentate înainte ca Regulamentul 1049/2001 să devină aplicabil [a se vedea articolul 5 alineatul (4) litera (a) din „Normele detaliate” introduse prin Decizia 2001/937].

(4) JO 2001, L 345, p. 94.

(5) Reclamantul s-a referit probabil la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001.

(6) „Autoritățile statelor membre sunt obligate să furnizeze Ombudsmanului, ori de câte ori acesta solicită acest lucru, prin intermediul reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă Comunitățile Europene, orice informații care ar putea contribui la clarificarea cazurilor de administrare defectuoasă de către instituțiile sau organismele comunitare, cu excepția cazului în care aceste informații sunt reglementate de acte cu putere de lege sau norme administrative privind secretul sau de dispoziții care împiedică comunicarea acestora. Cu toate acestea, în acest din urmă caz, statul membru în cauză poate permite Ombudsmanului să dispună de aceste informații, cu condiția ca acesta să se angajeze să nu le divulge.”

(7) Decizia 94/262 a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor Ombudsmanului, JO 1994 L 113, p. 15.

(8) JO 2001, L 145, p. 43.

(9) JO 1977, L 145, p. 1.

(10) Reclamantul s-a referit probabil la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 1049/2001.

(11) Hotărârea din 17 septembrie 2003, Messina/Comisia (T-76/02).

(12) A se vedea Hotărârea Loc. cit., punctul 40.

(13) A se vedea Hotărârea Loc. cit., punctul 55.

(14) JO 2001, L 345, p. 94.

(15) Tot ceea ce afirmă Comisia în acest context este că a verificat dacă accesul trebuia refuzat în temeiul articolului 5 alineatul (2) din normele detaliate și că a ajuns la concluzia că nu era cazul.

(16) A se vedea Hotărârea Loc. cit., punctul 42. În ceea ce privește trimiterea la intrarea în vigoare a regulamentului, a se vedea nota de subsol 3 de mai sus.

(17) Nu este lipsit de interes să observăm că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție, în cazul în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului comunitar, dar dispozitivul hotărârii se dovedește a fi întemeiat din alte motive juridice, recursul trebuie respins (a se vedea, de exemplu, cauza C-30/91 P Lestelle/Comisia, Rec., 1992, p.

(18) JO 2001, L 313, p. 40.