Contextul plângerilor

1. În 2008, IKEA Retail Germania a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva Germaniei. Plângerea se referea la restricțiile de planificare privind unitățile de vânzare cu amănuntul din două state federale germane (Nordrhein-Westfalen și Baden-Württemberg), care se aplică spațiilor mari de vânzare cu amănuntul (de peste 800 de metri pătrați)[1].

2. IKEA a susținut că legile subminează dreptul la liberă stabilire [2] și Directiva UE privind serviciile [3]. Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor [4] cu privire la plângere, trimițând Germaniei o „scrisoare de punere în întârziere” la 25 iunie 2009. Germania a răspuns două luni mai târziu.

3. În 2014, Decathlon Germania a depus o plângere la Comisie cu privire la aceeași chestiune. Comisia a decis să trateze plângerile IKEA și Decathlon în comun. La 18 iunie 2015, aceasta a adresat autorităților germane o scrisoare suplimentară de punere în întârziere. Germania a răspuns în august 2015.

4. De atunci, IKEA și Decathlon au fost în contact cu Comisia cu privire la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv prin reuniuni cu membrii relevanți ai personalului Comisiei și prin corespondență.

5. În 2018, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a pronunțat o hotărâre într-o cauză privind restricțiile asupra spațiilor comerciale (cauza Visser)[5].

6. În decembrie 2020, Conferința miniștrilor amenajării teritoriului din Germania a elaborat orientări pentru statele federale, clarificând derogările de la normele care restricționează libertatea de stabilire a comercianților cu amănuntul.

7. În perioada octombrie 2020-august 2021, reclamanții și Comisia au făcut schimb de scrisori și au avut o reuniune în ianuarie 2021. În scrisorile lor, Decathlon și IKEA și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care Comisia a gestionat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și la faptul că aceasta părea să fie „blocată din punct de vedere politic”. Comisia a explicat că caută o soluție satisfăcătoare și că intenționează să redeschidă discuțiile cu autoritățile germane după încheierea președinției germane a Consiliului UE (decembrie 2020).

8. În august 2021, Comisia a informat reclamanții că guvernul federal german a declarat că, pe lângă orientările menționate mai sus, are în vedere modificarea legii federale privind amenajarea teritoriului, în vederea stabilirii unor dispoziții mai explicite cu privire la momentul în care autoritățile de stat pot acorda derogări de la restricțiile de amenajare a spațiului cu amănuntul. Aceasta a indicat că această modificare ar putea fi adoptată în 2022.

9. La 17 decembrie 2021, IKEA și Decathlon s-au adresat Ombudsmanului European.

Ancheta

10. Ombudsmanul a deschis o anchetă privind îngrijorarea reclamanților cu privire la faptul că Comisia nu a gestionat în mod corespunzător procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei în urma a două plângeri referitoare la legislația privind amenajarea teritoriului și la spațiile de vânzare cu amănuntul (2008/4946 și 2015/4207).

11. Ancheta s-a axat pe: (i) timpul necesar Comisiei pentru a trata procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor; (ii) motivele invocate de Comisie pentru întârziere.

12. La 22 martie 2022, echipa de anchetă a Ombudsmanului s-a întâlnit cu Comisia și a inspectat dosarele Comisiei. Reclamanții au formulat observații cu privire la raportul Ombudsmanului referitor la reuniunea cu Comisia și la inspecție [6]. La 15 iulie 2022, Ombudsmanul a transmis Comisiei constatările sale preliminare [7]. Răspunsul Comisiei din 14 octombrie 2022 a fost transmis reclamanților. Acestea și-au prezentat observațiile la 16 noiembrie 2022.

Întârzierea și justificarea acesteia

Argumente inițiale prezentate Ombudsmanului

13. Reclamanții au susținut că procedura a durat o perioadă disproporționată de timp (peste 13 ani până în prezent) și că motivele invocate de Comisie pentru întârziere sunt lipsite de credibilitate și s-au schimbat de-a lungul anilor. Reclamanții au fost determinați să înțeleagă că aspectele politice și influența națională au împiedicat încheierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

14. În cursul reuniunii cu echipa de anchetă a Ombudsmanului, Comisia a susținut că aceste cazuri sunt complexe, implicând un conflict între dreptul la libertatea de stabilire în UE și preocupările legate de amenajarea teritoriului, inclusiv protecția mediului și a consumatorilor. Aceasta a subliniat, de asemenea, complexitatea sistemului federal din Germania, care a jucat un rol în întârziere.

15. Comisia a recunoscut că acest caz se numără printre cele mai lungi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate până în prezent, fiind inițiate în 2008. În 2017, procedura a fost suspendată până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza Visser. După pronunțarea hotărârii în 2018, Comisia a relansat cazurile.

16. Cu toate acestea, Comisia a afirmat că alegerile din Germania din 2017 și modificarea portofoliilor ministeriale au contribuit, de asemenea, la întârziere. Aceasta a adăugat că a continuat să analizeze modificările aferente, cum ar fi orientările emise de Conferința miniștrilor germani ai amenajării teritoriului.

17. De asemenea, Comisia a detaliat alte măsuri pe care le-a luat în cursul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a se asigura că statele membre respectă dreptul la libertatea de stabilire. În 2018, Comisia a publicat o comunicare privind sectorul comerțului cu amănuntul [8], care a identificat cele mai bune practici pentru a orienta reformele statelor membre în acest sector, precum și un ghid practic [9] pentru autoritățile naționale sau regionale privind reformarea sectorului comerțului cu amănuntul. De asemenea, Comisia a organizat ateliere și alte inițiative, inclusiv cu părțile interesate.

18. Comisia a susținut că a ales în mod conștient să abordeze această chestiune prin dialog cu autoritățile din Germania, mai degrabă decât prin avansarea prin etapele formale ale unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Aceasta a afirmat că „a înregistrat progrese în aceste cazuri, un proces lent”. 

19.  Comisia a organizat un număr considerabil de reuniuni bilaterale și alte tipuri de reuniuni cu autoritățile relevante din Germania. Aceasta a inclus o reuniune în ianuarie 2019, la care au participat reclamanții, autoritățile federale și de stat din Germania și Comisia (cu reprezentanți ai Serviciului Juridic și ai Direcției Generale Comerț).

20. Comisia a declarat că nu se așteaptă să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în curând, deoarece dialogul său cu autoritățile din Germania este încă în curs de desfășurare, iar autoritățile germane au mai multe măsuri de luat.

21. Comisia a afirmat că ar putea fi o opțiune de a închide acest caz din „motive de oportunitate”. Aceasta a afirmat că poate lua o astfel de decizie chiar dacă constată că legislația/practica națională nu este în mod clar compatibilă cu dreptul Uniunii. În astfel de cazuri, scrisoarea de închidere a Comisiei detaliază situația juridică și motivele pentru care aceasta este incompatibilă cu dreptul UE, precum și circumstanțele specifice dintr-un stat membru care permit închiderea cazului. Această scrisoare poate fi apoi utilizată de reclamanți ca parte a unei acțiuni în justiție la nivel național. În cazul în care un reclamant decide să sesizeze o instanță națională cu o cauză care a fost închisă din motive de oportunitate, instanța națională poate decide să solicite Curții de Justiție a UE (CJUE) pronunțarea unei hotărâri preliminare, procedură în care Comisia intervine în mod regulat.

22. În observațiile lor cu privire la raportul de inspecție [10], reclamanții au susținut că, în pofida opiniilor Comisiei cu privire la complexitatea cazului, Comisia nu a respectat normele aplicabile, în special articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)[11]. În cazul în care consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit o obligație care îi revine în temeiul tratatelor, Comisia ar trebui să emită un „aviz motivat” cu privire la această chestiune. Comisia a trimis două scrisori de punere în întârziere, indicând că este de părere că acesta este cazul și că nu există niciun indiciu că și-ar fi schimbat punctul de vedere. Hotărârea pronunțată în cauza Visser nu a făcut decât să consolideze evaluarea juridică a Comisiei.

23. În opinia reclamanților, în afară de reuniunea din ianuarie 2019, măsurile luate de Comisie în acest caz au servit scopului de a întârzia procedura.

24. Reclamanții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la indicația Comisiei potrivit căreia aceasta le-ar putea închide cazul din „motive de oportunitate”. Deși Comisia a făcut referire la posibilitatea de a introduce o acțiune în justiție la nivel național, Comisia este conștientă de faptul că a făcut deja acest lucru. Reclamanții au depus plângeri privind încălcarea dreptului comunitar după ce Curtea Administrativă Federală a Germaniei a constatat că restricțiile din legislația germană privind amenajarea teritoriului sunt justificate (proporționale). În cazul în care procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar fi închisă din motive de oportunitate, reclamanții au susținut că instanța administrativă germană nu ar examina chestiunea și nu ar transmite cauza CJUE.

25. Reclamanții au afirmat, de asemenea, că, deși funcționarii Comisiei care s-au ocupat de cazul lor au menținut o bună comunicare cu aceștia, nu li s-au oferit motive pentru întârzierea în curs, de la pronunțarea hotărârii în cauza Visser. În această perioadă, dispozițiile legale relevante din Germania nu s-au schimbat.

Evaluarea preliminară a Ombudsmanului

26. Au trecut peste treisprezece ani de la inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către Comisie, dar aceasta nu a fost în măsură să indice când se va încheia procedura. Ombudsmanul a considerat, cu titlu preliminar, că o astfel de întârziere semnificativă nu este rezonabilă. Diferitele argumente invocate de Comisie pentru a explica întârzierea păreau, în parte, cumulative și rezultau din neadoptarea de către Comisie a unei decizii cu privire la continuarea sau nu a procedurii. Potrivit oricărui punct de vedere obiectiv, treisprezece ani reprezintă o perioadă disproporționat de lungă pentru tratarea etapelor administrative ale unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Întârzierea a avut, fără îndoială, implicații negative pentru reclamanți.

27. În acest context, Ombudsmanul a constatat că este de datoria Comisiei să ia o decizie cu privire la următoarea etapă a acestei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și a invitat Comisia să facă acest lucru fără alte întârzieri nejustificate.

Răspunsul Comisiei la evaluarea preliminară a Ombudsmanului și observațiile reclamanților cu privire la răspunsul respectiv

28. Comisia a făcut referire la cele mai recente acțiuni ale sale privind cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ale reclamanților. După reuniunea cu echipa de anchetă a Ombudsmanului din martie 2022, Comisia s-a întâlnit online cu autoritățile germane în aprilie 2022. În mai 2022, Comisia a trimis guvernului german o listă de întrebări detaliate cu privire la orientările pentru procedurile de derogare emise de Conferința germană a miniștrilor amenajării teritoriului în decembrie 2020. În august 2022, guvernul german a răspuns. Între timp, în iulie 2022, Comisia a discutat cazurile cu guvernul german. În septembrie și octombrie 2022, Comisia a avut schimburi suplimentare cu autoritățile germane. De asemenea, Comisia a avut contacte suplimentare cu reclamanții și a programat o reuniune cu aceștia în octombrie 2022.

29. Scopul tuturor acestor reuniuni și schimburi a fost de a colecta informații în vederea luării unei decizii cu privire la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor până la începutul anului 2023.

30. În opinia Comisiei, întârzierea se datorează mai multor motive.

31. În special, cazurile sunt complicate din punct de vedere juridic și sensibile din punct de vedere politic din cauza a două interese contradictorii: interesul economic al libertății de stabilire în sectorul comerțului cu amănuntul și obiectivele de interes public, cum ar fi protecția mediului, protecția consumatorilor și coeziunea socială și teritorială. Cazurile sunt legate de dezbaterile politice în curs cu privire la regenerarea urbană, utilizarea terenurilor, politica în domeniul transporturilor, politicile climatice și dezvoltarea durabilă. În Germania (ca și în alte state membre federale ale UE), cadrul de reglementare pentru sectorul comerțului cu amănuntul este responsabilitatea statelor federale, în timp ce municipalitățile au o anumită autonomie în aplicarea acestui cadru.

32. Comisia a subliniat că a urmărit în mod constant problema stabilirii comercianților cu amănuntul în diferite state membre. Situația din întreaga UE este foarte complexă, cuprinzând diverse norme și reglementări la nivel național, regional și, uneori, local.

33. Comisia a reiterat faptul că întârzierea a fost cauzată parțial de necesitatea de a aștepta rezultatele procedurilor judiciare [12] și de punerea în aplicare a Directivei privind serviciile (care ar fi trebuit să fie pusă în aplicare integral până în 2010).

34. Comisia a subliniat, de asemenea, că, deși înainte de hotărârea Visser, Germania a contestat punctul de vedere al Comisiei, de la pronunțarea hotărârii, guvernul german s-a angajat „în mod constructiv” să răspundă preocupărilor exprimate de Comisie. Aceste discuții au fost complexe și au necesitat mult timp.

35. Aceasta a susținut că, deși modificarea cadrului juridic în timp ce aceste discuții erau în curs de desfășurare era nerealistă, consolidarea instrumentului existent al procedurilor de derogare în temeiul legislației germane oferă în practică „un anumit potențial pentru asigurarea unei mai bune conformări cu legislația UE” a cadrului german privind unitățile de vânzare cu amănuntul. Comisia este pe deplin angajată să colaboreze în mod activ cu autoritățile germane pentru a dezvolta un sistem viabil de stabilire a unităților de vânzare cu amănuntul în beneficiul operatorilor economici, cum ar fi reclamanții.

36. Comisia nu este de acord cu argumentul reclamanților potrivit căruia nu a respectat articolul 258 din TFUE pe motiv că era obligată să emită un aviz motivat. CJUE a recunoscut în mod constant că Comisia dispune de o putere discreționară pentru a decide dacă și când să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau să sesizeze CJUE cu o cauză. Comisia poate închide un caz din „motive de oportunitate”, deși o lege sau o practică națională nu este în mod clar compatibilă din punct de vedere juridic cu legislația UE. Comisia nu este obligată să emită un aviz motivat, chiar dacă consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit o obligație care îi revine în temeiul tratatelor.

37. Reclamanții au salutat acțiunile întreprinse de Comisie după reuniunea sa cu echipa de anchetă a Ombudsmanului din martie 2022. Cu toate acestea, Comisia a intrat din nou în contact cu reclamanții abia în septembrie 2022.

38. Reclamanții sunt de acord cu Comisia că aceste cazuri sunt complexe din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, ei au susținut că fie legislația germană respectă dreptul la libertatea de stabilire, fie nu. Întrucât Comisia a trimis două scrisori de punere în întârziere, opinia Comisiei a fost clară chiar înainte ca cele două hotărâri ale CJUE să sprijine poziția juridică a acestora. Reclamanții au recunoscut că Comisia dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește tratarea cazurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Cu toate acestea, în cazul în care consideră că există o încălcare clară a libertăților fundamentale, trebuie să evalueze încălcarea legii în decizia sa discreționară, ceea ce nu a făcut în acest caz.

39. Reclamanții au declarat că s-au adresat deja instanțelor germane în legătură cu cauzele lor, dar Curtea Administrativă Federală a decis să nu trimită cauza la CJUE. Ca atare, în cazul în care Comisia ar închide cazul din motive de oportunitate, având în vedere că problema ar fi mai bine remediată de instanțele naționale, aceasta ar accepta, în esență, că dreptul la libertatea de stabilire ar fi subminat. Acest lucru ar submina credibilitatea Comisiei” în calitate de „gardian al tratatelor”.

40. Reclamanții sunt îngrijorați de opiniile Comisiei potrivit cărora utilizarea sporită a procedurilor de derogare ar putea asigura respectarea legislației UE. În plângerile adresate Comisiei, reclamanții au explicat că cerințele procedurilor de derogare sunt neclare, iar autoritatea responsabilă cu acordarea derogării are libertatea deplină de a face acest lucru. Orice modificare a clauzei de derogare nu va schimba situația în temeiul legislației germane privind amenajarea teritoriului în cazul în care solicitanții nu au dreptul la o derogare de la regulamentele care nu sunt conforme cu dreptul Uniunii. Prin urmare, este greu de înțeles modul în care procedura de derogare poate asigura conformitatea în practică.

Evaluarea finală a Ombudsmanului

41. Comisia a indicat că va lua o decizie cu privire la cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ale reclamanților până la începutul anului 2023. Dacă va face acest lucru, vor fi aproape 14 ani de la depunerea primei plângeri. Deși Comisia nu a fost cu siguranță inactivă în ceea ce privește dosarul pe parcursul acestei perioade, Ombudsmanul își menține constatarea preliminară potrivit căreia această întârziere nu este rezonabilă având în vedere chestiunea în cauză. În toate activitățile sale, Comisia trebuie să respecte principiile bunei administrări, care includ cerința ca deciziile să fie luate într-un termen rezonabil.

42. Ombudsmanul constată că motivele invocate de Comisie pentru întârziere sunt, în cea mai mare parte, imputabile Comisiei. Comisia a susținut că timpul de care a avut nevoie pentru a se ocupa de această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor se datorează situației juridice complexe și politicii naționale. În mod evident, particularitățile juridice ale statelor federale ale UE nu sunt noi pentru Comisie și, pe o perioadă de 13 ani, peisajul politic național se poate schimba de mai multe ori. Această realitate ar trebui luată în considerare în strategia Comisiei privind tratarea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. În plus, personalul Comisiei care se ocupă de plângerile privind încălcarea dreptului comunitar dispune de o expertiză juridică considerabilă și ar trebui să fie în măsură să se ocupe de aspectele juridice complexe într-un termen rezonabil.

43. Acestea fiind spuse, Ombudsmanul recunoaște că Comisia a întreprins o serie de acțiuni în perioada în care s-a ocupat de această procedură. Printre acestea s-au numărat acțiunile menite să asigure respectarea de către alte state membre a dreptului UE la libertatea de stabilire (acestea au inclus comunicarea, orientările și atelierele) și dialogul direct cu autoritățile germane, care s-a intensificat în mod clar în cursul anchetei Ombudsmanului.  Ombudsmanul consideră, de asemenea, că Comisia a fost îndreptățită să decidă să aștepte rezultatul celor două cauze în instanță menționate mai sus [13], chiar dacă suspendarea de un an a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în așteptarea rezultatului cauzei Visser [14] pare lungă.

44. Comisia a afirmat că întârzierea a fost parțial rezultatul alegerii sale de a continua dialogul cu autoritățile din Germania, mai degrabă decât de a lua măsuri formale în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Deși Comisia s-a angajat să utilizeze dialogul, acolo unde este posibil, pentru a convinge statele membre să își alinieze legislația națională la legislația UE, aceasta a stabilit, de asemenea, obiectivul de a trata plângerile și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în timp util [15]. Cu siguranță, un astfel de dialog nu poate fi utilizat ca justificare pentru o întârziere nerezonabilă în etapele administrative ale unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

45. Ombudsmanul concluzionează că Comisia nu a fost în măsură să justifice cei treisprezece ani necesari pentru a se ocupa de etapele administrative ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Acesta este un caz de administrare defectuoasă. Întrucât Comisia a declarat că va lua o decizie la începutul anului 2023, Ombudsmanul a decis că nu ar avea niciun scop să formuleze o recomandare.

Concluzie

Pe baza anchetei, Ombudsmanul închide acest caz cu următoarea constatare:

Comisia nu a fost în măsură să justifice cei treisprezece ani care i-au fost necesari pentru a se ocupa de etapele administrative ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Aceasta este administrare defectuoasă.

Având în vedere angajamentul Comisiei de a lua o decizie la începutul anului 2023, Ombudsmanul o invită să prezinte un raport până la sfârșitul lunii martie 2023.

Reclamanții și Comisia vor fi informați cu privire la această decizie.

Emily O'Reilly Ombudsmanul
European

Strasbourg, 16.12.2022

[1] Astfel de unități sunt interzise în cazul în care un proiect de vânzare cu amănuntul: (a) se preconizează că va genera peste 30 % din cifra sa de afaceri cu clienți care locuiesc în afara orașului și a zonei înconjurătoare („principiul congruenței”); (b) se preconizează că va distrage 10 % sau mai mult din cifra de afaceri a comercianților cu amănuntul tradiționali („principiul nedeteriorării”) și (c) spațiul său de vânzare este dedicat într-un anumit procent „sortimentului relevant pentru centrul orașului”, cum ar fi lămpile, covoarele, articolele de bucătărie etc. („principiul integrării”). Condiția (c) se referă la obiectivul de politică de protejare a centrelor orașelor, în timp ce condițiile (a) și (b) se referă la preocupări economice.

[2] Dreptul la libertatea de stabilire este prevăzut la articolul 49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

[3] Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A32006L0123

[4] Mai multe informații privind plângerile și procedurile UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor: https://ec.europa.eu/info/law/law-making-process/applying-eu-law/infringement-procedure_en

[5] Hotărârea se referea la planuri municipale de zonare care implicau interzicerea comerțului cu amănuntul cu mărfuri care nu sunt voluminoase (cum ar fi încălțămintea și îmbrăcămintea) într-o zonă geografică situată în afara centrului orașului. Scopul interdicției a fost de a menține viabilitatea centrului municipiului și de a evita existența unor spații vacante în oraș, în interesul unei bune planificări urbane și județene. CJUE a confirmat că: comerțul cu amănuntul este un serviciu și intră în domeniul de aplicare al Directivei privind serviciile; Directiva privind serviciile se aplică unităților de vânzare cu amănuntul indiferent de modul în care statele membre o reglementează (de exemplu, prin norme de planificare); interdicția de a vinde bunuri nevoluminoase în afara centrului orașului este o restricție teritorială în sensul Directivei privind serviciile [articolul 15 alineatul (2) litera (a)]; protecția centrului orașului poate constitui un motiv imperativ de interes general dacă sunt îndeplinite condițiile de nediscriminare, necesitate și proporționalitate.

C-31/16 Visser/Raad van de gemeente Appingedam https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=175926&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=8852906

[6] Raportul de inspecție este disponibil la adresa https://www.ombudsman.europa.eu/en/doc/inspection-report/en/158614 .

[7] Constatările preliminare ale Ombudsmanului sunt disponibile la adresa: https://www.ombudsman.europa.eu/en/doc/correspondence/en/158615

[8] Un sector european al comerțului cu amănuntul adaptat secolului XXI https://eur-lex.europa.eu/legal-content/en/ALL/?uri=CELEX%3A52018DC0219

[9] Ghid practic pentru promovarea revitalizării și modernizării sectorului comerțului cu amănuntul de mici dimensiuni https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/d606c517-4445-11e8-a9f4-01aa75ed71a1/language-en

[10] Raport privind întâlnirea dintre Comisie și echipa de anchetă a Ombudsmanului și inspecția documentelor Comisiei.

[11] Articolul 258 din TFUE constituie temeiul juridic pentru procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

[12] Pe lângă cauza Visser, aceasta a menționat cauza C-400-08 Comisia/Spania: https://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=en&num=C-400/08 .

[13] Ombudsmanul a considerat anterior că este rezonabil ca Comisia să aștepte rezultatul unei proceduri judiciare conexe înainte de a lua următoarele măsuri în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor: Decizia în cauzele 1234/2016/EIS, 1241/2016/EIS, 1717/2016/EIS și 1841/2016/EIS https://www.ombudsman.europa.eu/en/decision/en/80471.

[14] Documentele verificate arată că, după hotărârea pronunțată în cauza Visser în 2018, Comisia a redevenit activă. Aceasta a inclus organizarea de reuniuni interne și schimburi cu autoritățile germane în 2020 și 2021.

[15] În Comunicarea Comisiei intitulată „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune”: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv%3AOJ.C_.2017.018.01.0010.01.ENG&toc=OJ%3AC%3A2017%3A018%3ATOC