Prezentul caz se referă la modul în care Comisia Europeană a tratat o plângere care i-a fost prezentată în 2006 de 27 de inițiative cetățenești („reclamanții”) care luptă împotriva a ceea ce au perceput a fi consecințele negative ale extinderii aeroportului din Viena. Comisia a ajuns la concluzia că lucrările relevante au fost efectuate fără evaluarea obligatorie a impactului asupra mediului („EIM”) prevăzută de Directiva 85/337/CEE. Pentru a remedia această omisiune, Comisia a fost de acord cu autoritățile austriece că acestea din urmă vor efectua o evaluare ex post a impactului asupra mediului, simulând în cel mai bun mod posibil o evaluare ex ante a impactului asupra mediului și făcând posibilă o evaluare completă a impactului proiectelor relevante asupra mediului. Raportul final privind această procedură a fost prezentat Comisiei în februarie 2011.

Reclamanții au fost nemulțumiți de modul în care a fost efectuată evaluarea ex post a impactului asupra mediului. Printre altele, aceștia au criticat faptul că (i) autoritatea responsabilă de procedura relevantă este aceeași autoritate care a acordat autorizațiile pentru lucrările relevante și, prin urmare, s-a aflat într-un conflict evident de interese și (ii) că nu au avut acces la o procedură de revizuire, astfel cum se prevede în directiva UE relevantă.

În 2008, reclamanții s-au adresat Ombudsmanului European (plângerea 1532/2008). După examinarea chestiunii, Ombudsmanul a considerat că argumentele reclamanților cu privire la cele două aspecte de mai sus păreau a fi întemeiate la prima vedere și că, la acel moment, acesta nu a fost, prin urmare, în măsură să concluzioneze că Comisia s-a asigurat că evaluarea ex post a impactului asupra mediului a fost efectuată în mod corespunzător. Cu toate acestea, având în vedere că procedura era în curs de desfășurare și că Comisia a declarat că va închide procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor numai atunci când s-a asigurat că autoritățile austriece au luat măsurile necesare, Ombudsmanul a considerat că nu era necesară o acțiune suplimentară din partea sa în acest stadiu. Prin urmare, acesta și-a închis ancheta în decembrie 2009, precizând în mod clar că are încredere că constatările sale vor fi luate în considerare de către Comisie.

În noiembrie 2010, reclamanții s-au adresat din nou Ombudsmanului (plângerea 2591/2010). Ombudsmanul a deschis o a doua anchetă, în cursul căreia a examinat dosarul Comisiei. Inspecția a arătat că dosarul nu conținea nicio altă corespondență semnificativă între Comisie și autoritățile austriece în perioada în care se efectua evaluarea ex post a impactului asupra mediului. În special, nimic nu sugera că declarațiile pe care autorii plângerilor le-au făcut în această perioadă au fost discutate în scris cu autoritățile austriece. Nici decizia Ombudsmanului cu privire la plângerea nr. 1532/2008 nu pare să fi dat naștere unei astfel de corespondențe. Această situație a condus Ombudsmanul la concluzia că Comisia nu a luat în considerare constatările sale din prima anchetă. Prin urmare, acesta a prezentat un proiect de recomandare prin care îndeamnă Comisia să își reconsidere poziția. Acest proiect de recomandare nu a avut succes.

Ombudsmanul a considerat că acest caz constituie un exemplu deplorabil al unei situații în care Comisia (i) nu a luat măsurile de remediere adecvate în legătură cu o încălcare clară a dreptului UE într-un caz important și (ii) a ales să ignore sfatul Ombudsmanului. Prin urmare, el consideră că este oportun să se aducă această chestiune în atenția Parlamentului European. Prin urmare, Ombudsmanul și-a închis ancheta printr-un raport special adresat Parlamentului.