Contextul plângerii

1. Plângerea se referă la perioada de timp necesară Comisiei Europene pentru a evalua poziția autorităților poloneze într-o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

2. Reclamantul a luat cunoștință de faptul că Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei cu privire la obstacolele din calea înmatriculării vehiculelor cu volan pe partea dreaptă în Polonia. În conformitate cu legislația poloneză, vehiculele noi și uzate cu volan pe partea dreaptă nu pot fi înmatriculate în Polonia.

3. Comisia a considerat că aceste restricții de înmatriculare constituie un obstacol disproporționat în calea importului de vehicule cu volan pe partea dreaptă în Polonia. În ceea ce privește vehiculele rulate, obstacolele în calea înmatriculării lor încalcă articolul 34 din TFUE și, în ceea ce privește vehiculele noi, aceste obstacole contravin Directivei 70/311 CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sistemul de direcție al autovehiculelor și al remorcilor acestora [1] și Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective [2].

4. La 1 octombrie 2010, Comisia a trimis un aviz motivat autorităților poloneze, solicitându-le să își alinieze legislația la legislația UE. Autoritățile poloneze au răspuns la avizul motivat al Comisiei la 2 decembrie 2010, și anume în termenul de două luni stabilit de Comisie.

5. În iunie 2011, reclamantul a depus o plângere la Comisie, prin scrisoare și e-mail, cu privire la legislația poloneză în cauză.

6. La 5 iulie 2011, Comisia l-a informat că evaluează răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat din 2 decembrie 2010. „înainte de a putea propune sesizarea Curții de Justiție cu privire la acest caz”. Aceasta a declarat, de asemenea, că va informa reclamantul cu privire la orice evoluție a dosarului. O săptămână mai târziu, reclamantul s-a adresat Ombudsmanului European.

7. La 15 iulie 2011, Comisia a furnizat reclamantului un rezumat al argumentelor prezentate de autoritățile poloneze în sprijinul restricțiilor privind înregistrarea. În aceeași zi, acesta a răspuns Comisiei oferind contraargumente la poziția autorităților poloneze.

Obiectul anchetei

8. În plângerea sa, reclamantul a prezentat o afirmație și o plângere. Ombudsmanul a deschis o anchetă cu privire la afirmația reclamantului, dar nu și cu privire la cererea acestuia, din motivele prezentate în paragraful următor. Reclamantul a susținut că Comisia nu a evaluat într-un termen rezonabil răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat al Comisiei privind procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cauză.

9. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia Comisia ar trebui să introducă imediat o acțiune împotriva Poloniei în fața Curții de Justiție, Ombudsmanul i-a explicat reclamantului că nu poate trata cererea sa din două motive. În primul rând, până la evaluarea de către Comisie a răspunsului unui stat membru la un aviz motivat, aceasta nu este în măsură să decidă dacă să sesizeze sau nu Curtea de Justiție. În al doilea rând, având în vedere jurisprudența relevantă, o persoană fizică nu poate solicita Comisiei să introducă o acțiune în fața Curții de Justiție împotriva unui stat membru [3].

10. După ce Comisia a afirmat în avizul său că, la 28 septembrie 2011, a decis să introducă o acțiune privind încălcarea în cauză în fața Curții de Justiție, reclamantul și-a prezentat din nou cererea inițială, cu câteva modificări. Acesta a susținut, în esență, că Comisia a decis să amâne introducerea unei acțiuni în fața Curții și că aceasta ar trebui să se abțină de la noi întârzieri. El a susținut în această privință că grefa Curții de Justiție l-a informat la 13 decembrie 2011 că, până atunci, nu era pendinte în fața Curții nicio acțiune împotriva Poloniei privind înmatricularea vehiculelor cu volan pe partea dreaptă.

11. Cu toate acestea, Ombudsmanul nu va include această cerere modificată în anchetă. Ombudsmanul nu poate exclude posibilitatea ca Comisia să prezinte motive întemeiate pentru a nu sesiza Curtea cu privire la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor până la 13 decembrie 2011. Cu toate acestea, Ombudsmanul ar fi putut evalua astfel de motive în cadrul prezentei anchete numai dacă reclamantul s-ar fi adresat mai întâi Comisiei în această privință [4]. Reclamantul nu a făcut acest lucru și, prin urmare, cererea sa este inadmisibilă, din cauza lipsei unor abordări administrative prealabile pe lângă Comisie.

Ancheta

12. La 31 august 2011, Ombudsmanul a solicitat Comisiei avizul său cu privire la plângere. La 25 noiembrie 2011, Comisia și-a prezentat avizul, care a fost transmis reclamantului pentru observații. Acesta și-a prezentat observațiile la 5 decembrie 2011 și le-a completat la 13 decembrie 2011.

Analiza și concluziile Ombudsmanului

Observații preliminare

13. Ombudsmanul observă că plângerea se referă la presupusa nerespectare de către autoritățile poloneze a legislației UE privind libera circulație a mărfurilor (articolul 34 din TFUE) și a Directivelor 70/311/CEE și 2007/46/CE [5]. În acest sens, Ombudsmanul reamintește că, în conformitate cu articolul 228 din TFUE, Ombudsmanul European are competența de a primi și de a examina plângeri cu privire la administrarea defectuoasă în activitățile instituțiilor, organelor și agențiilor UE. Prin urmare, nicio acțiune a unei alte autorități sau persoane nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului.

14. Prin urmare, Ombudsmanul nu are sarcina de a examina temeinicia legislației UE sau a legislației naționale și dacă autoritățile naționale au aplicat în mod corect legislația națională sau europeană. Din motivele de mai sus, în ancheta sa cu privire la prezenta plângere, Ombudsmanul se va ocupa exclusiv de problema unei posibile administrări defectuoase din partea Comisiei.

15. Ombudsmanul consideră că este util, în acest moment, să reamintească mandatul său, având în vedere declarația surprinzătoare a Comisiei din aviz [6] potrivit căreia ar trebui să considere plângerea inadmisibilă din cauza acțiunii sale în fața Curții. El speră că acum este clar pentru Comisie că revizuirea Ombudsmanului se referă numai la comportamentul Comisiei în cadrul procedurii precontencioase, în timp ce revizuirea Curții se referă la încălcarea de către statul membru.

A. Afirmația privind durata nejustificată a evaluării răspunsului autorităților poloneze la avizul motivat

Argumente prezentate Ombudsmanului

16. În plângerea sa, reclamantul a subliniat că, în iulie 2011, Comisia l-a informat că este în curs de a analiza răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat care i-a fost trimis cu șapte luni mai devreme, și anume în decembrie 2010. Prin urmare, el a susținut că termenul de șapte luni solicitat de Comisie pentru a trata răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat a fost excesiv.

17. În avizul său, Comisia a clarificat mai întâi faptele relevante. Aceasta a arătat că, în total, era sesizată cu 16 plângeri referitoare la obstacole în calea înmatriculării vehiculelor cu volan pe partea dreaptă în Polonia. Prima, înregistrată în august 2008, a condus la inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2008/4700. Plângerea reclamantului din iunie 2011 a fost ultima dintre cele 16 plângeri. La 1 octombrie 2010, în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2008/4700, Comisia a trimis un aviz motivat autorităților poloneze. Răspunsul acestora a fost primit la 2 decembrie 2010. La 17 decembrie 2010, răspunsul a fost tradus și apoi au început consultările interne.

18. În paralel, Comisia a instrumentat un caz similar împotriva Lituaniei (cu numărul de referință 2009/4229). De asemenea, Comisia a trimis un aviz motivat autorităților lituaniene, care au răspuns la 19 ianuarie 2011. Autoritățile lituaniene au invocat aceleași argumente privind siguranța rutieră ca și autoritățile poloneze. În plus, aceștia au solicitat o reuniune cu Comisia pentru a discuta cazul. „Din motive de coerență și de egalitate de tratament între statele membre”, Comisia a decis să „aștepte rezultatul reuniunii” în cadrul căreia autoritățile lituaniene trebuiau să propună sau să accepte o alternativă la interdicția de înregistrare. Reuniunea a avut loc la 17 martie 2011. Comisia a sugerat diferite opțiuni în încercarea de a ajunge la o soluție echilibrată și proporțională, dar „nu s-a primit niciun răspuns”.

19. La 27 aprilie 2011, serviciul responsabil al Comisiei a elaborat o notă detaliată în care analiza toate argumentele prezentate de autoritățile poloneze. Proiectul de notă a fost apoi transmis serviciilor asociate pentru consultări interne, în vederea „consolidării argumentelor”.

20. La 27 iulie 2011, serviciile Comisiei au fost de acord cu sesizarea „propusă” a Curții de Justiție a Uniunii Europene. La 28 septembrie 2011, Comisia a luat decizia de a sesiza Curtea cu privire la acest caz.

21. În al doilea rând, Comisia a considerat că ar fi fost imposibil să se evalueze răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat al Comisiei într-un timp mai scurt fără a compromite calitatea evaluării și, prin urmare, fără a submina rezultatul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Problemele juridice complexe ridicate de cauză au necesitat o analiză juridică aprofundată. În plus, problema a fost extrem de tehnică. De asemenea, a fost necesar să se asigure coerența abordării adoptate în ceea ce privește vehiculele noi (cu privire la care există legislație armonizată) și vehiculele înmatriculate anterior (cu privire la care nu există legislație armonizată). În cele din urmă, Comisia a trebuit să ia în considerare în analiza sa marja largă de apreciere de care dispun statele membre atunci când stabilesc nivelul de siguranță rutieră și posibilitatea ca acestea să justifice restricțiile privind înmatricularea.

22. În al treilea rând, Comisia a considerat că a asigurat informarea reclamantului în timp util cu privire la evoluția procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

23. În cele din urmă, Comisia a făcut trimitere la jurisprudența Curții care prevede că normele prevăzute la articolul 258 din TFUE trebuie să fie aplicate „fără nicio obligație corespunzătoare a Comisiei de a acționa într-un anumit termen, cu excepția cazului în care durata excesivă a procedurii precontencioase prevăzută la articolul [258] este de natură să îngreuneze respingerea de către statul membru în cauză a argumentelor Comisiei și, prin urmare, să încalce dreptul la apărare” [7]. Acest lucru nu a fost cazul. În plus, acesta a afirmat că „timpul petrecut de Comisie în cursul procedurii precontencioase în cauză ar trebui să permită statului membru în cauză să își alinieze legislația la cea a UE”.

24. În observațiile sale cu privire la răspunsul Comisiei, reclamantul a susținut că justificarea Comisiei nu este clară. El se întreabă de ce s-a produs o întârziere (deși una mică) din cauza necesității de a traduce răspunsul autorităților poloneze, atunci când Comisia are în mod clar angajați care înțeleg limba polonă. Reclamantul s-a întrebat, de asemenea, de ce Comisia a redactat nota care conține analiza sa privind răspunsul autorităților poloneze abia la 27 aprilie 2011. În opinia reclamantului, orice întârziere cauzată cazului polonez din cauza perspectivei unei soluții în cazul lituanian este inechitabilă pentru reclamanții din Polonia. Chiar dacă guvernul lituanian a utilizat aceleași argumente ca și cel polonez, au existat toate motivele pentru a avansa rapid cu analiza juridică în vederea pregătirii pentru reuniunea anticipată din 17 martie.

25. Reclamantul a considerat că, în circumstanțele prezentei încălcări, observația Comisiei potrivit căreia timpul pe care îl petrece în cadrul procedurii precontencioase ar trebui să permită statului membru să își alinieze legislația națională la cea a UE este „cea mai alarmantă”. El a subliniat, în acest sens, că răspunsul autorităților poloneze a fost, pe scurt, că Polonia va fi pregătită să își modifice legea contestată odată ce infrastructura sa rutieră va fi egală cu cea a Europei Occidentale [8]. Acest lucru ar putea dura în mod rezonabil "zeci de ani sau generații". Prin urmare, observația Comisiei ar putea demonstra că nu a citit cu atenție răspunsul autorităților poloneze sau, cel puțin, că nu consideră ancheta Ombudsmanului drept o oportunitate de reexaminare reală.

26. Reclamantul și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că aspectele juridice implicate au fost suficient de complexe pentru a justifica cele câteva luni necesare Comisiei pentru a evalua răspunsul autorităților poloneze. El subliniază că Comisia are nevoie de toate aceste luni pentru a evalua un răspuns pe care guvernul polonez nu a avut la dispoziție decât două luni pentru a-l elabora. Majoritatea argumentelor cuprinse în răspuns erau bine cunoscute Comisiei din contactele sale anterioare cu autoritățile poloneze, când Comisia elaborase deja contraargumente importante. Încălcarea în cauză se referă la un domeniu al legislației UE cu care Serviciul juridic al Comisiei este foarte familiarizat. Capacitatea sa de a rezolva rapid problemele din acest domeniu ar trebui să fie mult mai mare decât cea a oricărui stat membru sau a oricărei firme de avocatură.

27. În cele din urmă, reclamantul s-a întrebat la ce „proceduri judiciare” în curs de desfășurare s-a referit Comisia la sfârșitul avizului său din 25 noiembrie 2011 în cazul în care, până la momentul în care și-a prezentat observațiile, și anume la 5 decembrie 2011, Comisia nu a introdus nicio acțiune privind încălcarea în cauză în fața Curții de Justiție.

Evaluarea Ombudsmanului

28. Astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, Curtea de Justiție nu s-a referit la niciun termen în care Comisia trebuie să acționeze în temeiul articolului 258 TFUE. În plus, Curtea a statuat în mai multe rânduri că procedurile prevăzute la articolul 258 din TFUE sunt admisibile chiar dacă Comisia are nevoie de mai mulți ani pentru a sesiza instanța după ce a emis un aviz motivat [9]. Prin urmare, Comisia este îndreptățită să afirme că dispune de o anumită [10] marjă de apreciere în ceea ce privește momentul în care inițiază proceduri judiciare în conformitate cu articolul 258 din TFUE. Cu toate acestea, ea nu se poate prevala de puterea sa de apreciere pentru a-și justifica indispoziția administrativă de a acționa [11].

29. În același context, nu există un termen expres sau fix stabilit prin lege în care Comisia trebuie să trateze răspunsurile statelor membre la avizele motivate ale Comisiei în etapa administrativă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comunicarea Comisiei din 2002 către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în ceea ce privește încălcările dreptului comunitar [12] nu menționează nimic în această privință. Comunicarea stabilește doar că „[o] regulă generală este ca departamentele Comisiei să investigheze plângerile în vederea luării unei decizii de a emite o punere în întârziere sau de a închide cazul în termen de cel mult un an de la data înregistrării plângerii de către Secretariatul General”.

30. Deși, prin urmare, Comisia dispune de o marjă de apreciere pentru a evalua timpul necesar pentru a evalua răspunsul statului membru la avizul său motivat și pentru a decide cu privire la etapa următoare, exercitarea acestei marje de apreciere face totuși obiectul principiilor bunei administrări. Unul dintre aceste principii, consacrat în Carta drepturilor fundamentale a UE, este că instituțiile, organele și agențiile UE ar trebui să acționeze într-un termen rezonabil [13].

31. Prin urmare, Comisia ar trebui să finalizeze evaluarea răspunsului statului membru în cauză la avizul său motivat într-un termen rezonabil, și anume, astfel cum l-a definit Curtea, un termen care nu este în mod vădit nerezonabil în circumstanțele cazului [14].

32. În mod alternativ, Comisia ar putea arăta (i) de ce, în mod obiectiv, are nevoie de mai mult timp pentru evaluarea sa și modul în care a fost efectuată această evaluare sau (ii) că trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a-și clarifica sau finaliza evaluarea, de exemplu, prin adresarea de întrebări suplimentare statului membru în cauză.

33. În concluzie, principiile bunei administrări impun Comisiei să explice cetățenilor motivele pentru calendarul etapei sale ulterioare în etapa precontencioasă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Deși cetățenii nu sunt și nu pot fi considerați părți în procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, chiar dacă procedurile au fost inițiate în urma plângerilor lor adresate Comisiei, rezultatul final al procedurilor este de interes pentru cetățenii care au depus plângeri. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește timpul necesar Comisiei pentru a introduce efectiv o acțiune în fața Curții de Justiție. Într-adevăr, în cazul în care Comisia ar reuși în acțiunea sa împotriva statului membru, decizia relevantă a Curții ar putea fi invocată de cetățeni în fața instanțelor naționale competente pentru a li se asigura respectarea propriilor drepturi. Prin urmare, orice întârzieri excesive nejustificate în acțiunile Comisiei care conduc la transpunerea corespunzătoare a legislației UE de către statele membre pot afecta, în cele din urmă, drepturile cetățenilor la nivel național.

34. Ombudsmanul subliniază că procesul administrativ de evaluare a unui răspuns la un aviz motivat, care implică consultări interne în cadrul Comisiei, se încheie atunci când serviciile își prezintă propunerea pentru etapa următoare. În cazul de față, aceasta a avut loc la 27 iulie 2011, data la care serviciile Comisiei au fost de acord cu sesizarea „propusă” a Curții de Justiție a UE. Având în vedere că Comisia a primit răspunsul autorităților poloneze la avizul motivat în decembrie 2010, se pare că a fost nevoie de mai mult de șapte luni pentru a-l evalua. În opinia Ombudsmanului, șapte luni pentru analiza răspunsului la avizul motivat în circumstanțele acestui caz nu a fost un termen rezonabil.

35. În primul rând, astfel cum a subliniat în mod întemeiat reclamantul, pe baza contactelor anterioare dintre acesta și autoritățile poloneze, Comisia ar putea avea o idee destul de clară cu privire la ceea ce să se aștepte de la răspuns. În al doilea rând, tot astfel cum a afirmat reclamantul, Serviciul juridic al Comisiei este foarte familiarizat cu acest domeniu și, prin urmare, ar fi rezonabil să se aștepte ca analiza sa să fie efectuată rapid și să fie foarte convingătoare. În cele din urmă, din rezumatul răspunsului autorităților poloneze pe care Comisia l-a trimis cu amabilitate reclamantului și pe care acesta din urmă l-a transmis Ombudsmanului, rezultă că răspunsul conținea în principal argumente referitoare la securitatea pe drumurile poloneze, mai degrabă decât argumente juridice. Comisia are o experiență îndelungată în relațiile cu statele membre care justifică restricțiile pe care acestea le impun asupra libertăților fundamentale garantate de tratat, invocând motive cruciale de interes public, cum ar fi considerente legate de siguranța traficului rutier [15].

36. Prin urmare, Ombudsmanul nu înțelege de ce Comisia nu ar fi putut finaliza evaluarea răspunsului autorităților poloneze (sau, cel puțin, o evaluare preliminară) înainte de reuniunea cu autoritățile lituaniene. Cu toate acestea, Ombudsmanul înțelege că este posibil să fi fost necesară amânarea concluziilor finale ale evaluării răspunsului autorităților poloneze până la reuniunea sa cu autoritățile lituaniene, care a vizat același tip de încălcare, care a avut loc de fapt. Astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, aceasta a trebuit să reacționeze în mod consecvent la același tip de încălcare în două state membre și să asigure egalitatea de tratament.

37. Cu toate acestea, Comisia nu a explicat în avizul său de ce, după reuniunea cu autoritățile lituaniene din 18 martie 2011, mai avea nevoie de aproximativ patru luni pentru a finaliza evaluarea răspunsului autorităților poloneze [16]. În acest sens, Ombudsmanul subliniază că, potrivit Comisiei, consultările sale interne cu privire la acest răspuns au început încă din decembrie 2010. Dacă argumentele autorităților lituaniene au fost, în esență, aceleași cu cele ale autorităților poloneze, nu este clar de ce a doua rundă de consultări interne, aparent inițiată în urma reuniunii cu autoritățile lituaniene, a durat din aprilie până în iulie 2011. Comisia nu a menționat că au existat contacte cu autoritățile poloneze în această perioadă.

38. În cele din urmă, Ombudsmanul înțelege sentimentele de alarmă ale reclamantului (menționate la punctul 25 de mai sus) la declarația Comisiei potrivit căreia „timpul petrecut de Comisie în cursul procedurii precontencioase în cauză ar trebui să permită statului membru în cauză să își alinieze legislația la cea a UE”. Această declarație ar putea fi într-adevăr considerată inadecvată, având în vedere declarația categorică a autorităților poloneze potrivit căreia acestea vor pune capăt încălcării în cauză atunci când infrastructura rutieră poloneză „va ajunge din urmă nivelul altor state membre ale UE”, adică într-un timp nedeterminat în viitor. Cu toate acestea, Ombudsmanul are încredere că, prin această declarație, Comisia a intenționat mai degrabă să afirme că, pe parcursul procedurii precontencioase, statul membru în cauză are încă o șansă de a pune capăt încălcării și că, în această perioadă, Comisia este pregătită să ajute statul membru să își rectifice poziția.

39. Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul consideră că Comisia nu a justificat în mod clar și convingător de ce a avut nevoie de șapte luni pentru a evalua răspunsul autorităților poloneze. Acesta a fost un caz de administrare defectuoasă.

40. Întrucât ancheta nu a inclus nicio pretenție, Ombudsmanul nu consideră oportun să solicite Comisiei explicații suplimentare. Prin urmare, acesta închide cazul cu o observație critică în cele ce urmează.

C. Concluzii

Pe baza anchetei sale cu privire la această plângere, Ombudsmanul o închide cu următoarea observație critică:

Comisia nu a reușit să justifice în mod clar și convingător de ce a avut nevoie de șapte luni pentru a evalua răspunsul autorităților poloneze la avizul său motivat.

Reclamantul și Comisia vor fi informați cu privire la această decizie.

P. Nikiforos Diamandouros

Adoptată la Strasbourg, 9 februarie 2012.

[1] JO ediția specială în limba engleză: Seria I, capitolul 1970(II), p. 375.

[2] JO 2007, L 263, p. 1.

[3] Cauzele C-371/89 Emrich/Comisia, Rec., 1990, p. I-1555; C-87/89 Sonito/Comisia, Rec., 1990, p. I-1981; T-201/96, Smanor și alții/Comisia, Rec., 1997, p. II-1081; și T-196/08 Srinivasan/Ombudsmanul, Ordonanța din 3 noiembrie 2008, nepublicată în Jurnalul Oficial, punctul 16.

[4] Articolul 2 alineatul (4) din Statutul Ombudsmanului European prevede ca o plângere „să fie precedată de demersurile administrative corespunzătoare pe lângă instituțiile și organismele în cauză”.

[5] A se vedea notele de subsol 1 și 2 de mai sus.

[6] Comisia și-a încheiat avizul afirmând că „[î]n orice circumstanță și având în vedere faptul că faptele invocate fac obiectul unor proceduri judiciare, Comisia consideră că Ombudsmanul ar trebui să considere plângerea ca fiind inadmisibilă”.

[7] Cauzele C-96/89 Comisia/Țările de Jos, Rec. 1991, p. I-2461, punctele 15 și 16 și C-207/97 Comisia/Belgia, Rec. 1999, p. I-275, punctul 25.

[8] Reclamantul a furnizat, împreună cu observațiile sale, o copie a rezumatului răspunsului autorităților poloneze pe care i l-a trimis Comisia. Al treilea paragraf al acestui răspuns, intitulat „Specificitatea infrastructurii poloneze”, conține următoarele afirmații: „Potrivit autorităților poloneze, tipul și starea rețelelor rutiere au un impact semnificativ asupra siguranței traficului rutier. … Drumurile cu mai multe benzi, în special autostrăzile, sunt, fără îndoială, cele mai sigure. Pe drumuri ca acestea, care efectuează multe manevre cu vehicule care nu sunt adaptate la circulația pe dreapta, … nu reprezintă o amenințare atât de mare. Cu toate acestea, șoselele … sunt predominante în Polonia. … tranzit și trafic local nu este separat. În prezent, în Polonia, autostrăzile reprezintă doar aproximativ 0,2% din totalul drumurilor publice. … Autoritățile poloneze asigură că, în viitor, atunci când bunăstarea societății poloneze va ajunge din urmă nivelul altor state membre ale UE și, prin urmare, cantitatea de vehicule uzate importate se va reduce semnificativ și nu va mai fi de masă și, în plus, atunci când starea infrastructurii rutiere va oferi un nivel ridicat de siguranță ca urmare a dezvoltării și modernizării sale, acestea vor fi pregătite să elimine restricțiile menționate referitoare la înmatricularea vehiculelor adaptate circulației pe partea stângă.”

[9] Cauzele C-317/92 Comisia/Germania, Rec., 1994, p. I-2039, punctele 2 și 4 și C-333/99 Comisia/Franța, Rec., 2001, p. I-1025.

[10] Concluziile avocatului general Alber prezentate în cauza C-358/97, Comisia/Irlanda, Rec., 2000, p. I-6301, punctul 83: „Întrucât, în temeiul [articolului 258 TFUE], Comisia este obligată să introducă o acțiune cu privire la orice neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatului de care ia cunoștință, aceasta are o obligație fundamentală de a introduce o acțiune. Aceasta dispune însă de o anumită marjă de apreciere, în special în ceea ce privește momentul și modul de punere în aplicare a diferitelor etape ale procedurii prevăzute la articolul [258 TFUE] … Nu există un termen general superior pentru introducerea unei acțiuni în fața Curții de Justiție. Prin urmare, este de competența Comisiei să aprecieze, la expirarea termenului stabilit, momentul introducerii unei acțiuni în urma avizului motivat …”

[11] În avizul menționat mai sus, ultima teză de la punctul 83 prevede: „Cu toate acestea, în cazuri extreme, atunci când Comisia așteaptă mult timp înainte de a introduce o acțiune și nu ia alte măsuri împotriva statului membru, eventuala obiecție privind decăderea din dreptul la acțiune și admisibilitatea acțiunii astfel afectate nu pot fi excluse în totalitate. Cu toate acestea, jurisprudența Curții tinde să respingă ideea că dreptul la acțiune al Comisiei poate fi pierdut”(sublinierea noastră).

[12] JO 2002, C 244, p. 5.

[13] Articolul 41 din cartă, intitulat "Dreptul la bună administrare", prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii …”

[14] Cauza T-394/03 Angeletti/Comisia, RecFP, 2006, p. I-A-2-95 și II-A-2-441, punctul 61.

[15] A se vedea, de exemplu, cauza C-246/00, Comisia/Țările de Jos, Rec., 2003, p. I-7485.

[16] În e-mailul său adresat reclamantului, datat 5 iulie 2011, Comisia l-a informat într-adevăr că "evaluează în continuare"răspunsul autorităților poloneze.