# Decizia Ombudsmanului European privind plângerea 1136/98/OV împotriva Comisiei Europene - Autor: Ombudsmanul european - Datele : 2000-07-13T00:00+02:00[Europe/Paris] - [URL](https://www.ombudsman.europa.eu/ro/decision/ro/1108) --- Strasbourg, 13 iulie 2000 Stimate domnule O., La 23 octombrie 1998 ați depus o plângere la Ombudsmanul European privind o presupusă administrare defectuoasă a modului în care Comisia Europeană (DG IV) a tratat plângerea pe care ați depus-o la 21 octombrie 1994. La 19 noiembrie 1998 ați trimis informații suplimentare. La 14 decembrie 1998, am transmis plângerea președintelui Comisiei Europene. Comisia și-a trimis avizul la 5 martie 1999 și vi l-am transmis împreună cu o invitație de a formula observații, dacă doriți. La 12 aprilie 1999, am primit observațiile dumneavoastră cu privire la avizul Comisiei. La 18 octombrie 1999, am scris Comisiei pentru a mă informa cu privire la situația plângerii dumneavoastră și pentru a solicita observații suplimentare. La 23 noiembrie 1999, Comisia a transmis avizul său suplimentar, pe care vi l-am transmis la 13 decembrie 1999. La 10 ianuarie 2000 mi-ați trimis observațiile dumneavoastră suplimentare. Vă scriu acum pentru a vă informa cu privire la rezultatele anchetelor care au fost efectuate. Pentru a evita neînțelegerile, este important să se reamintească faptul că Tratatul CE împuternicește Ombudsmanul European să investigheze posibile cazuri de administrare defectuoasă numai în cadrul activităților instituțiilor și organismelor comunitare. Statutul Ombudsmanului European prevede în mod expres că nicio acțiune a unei alte autorități sau persoane, precum autoritățile britanice, nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului. Prin urmare, anchetele Ombudsmanului cu privire la plângerea dumneavoastră au vizat să examineze dacă a existat un caz de administrare defectuoasă în activitățile Comisiei Europene. Îmi cer scuze pentru timpul necesar soluționării plângerii dumneavoastră. Plângerea --------- <br /> Potrivit reclamantului, faptele relevante au fost următoarele: Reclamantul este o societate cu sediul în Yorkshire, Regatul Unit, specializată în „spălarea" grămezilor periculoase de deșeuri acumulate de-a lungul deceniilor în afara gurilor de mină de cărbune și în vânzarea cărbunelui respectiv producătorilor de energie electrică care au nevoie de cărbune cu specificațiile respective. La 21 octombrie 1994, reclamantul a depus o plângere la Direcția Generală IV (Concurență) a Comisiei Europene pentru o presupusă discriminare în contractele de furnizare a cărbunelui și un abuz de poziție dominantă care contraveneau articolelor din tratat (cazul IV/E-3/35.828). Reclamantul a observat că a fost discriminat în mod sistematic, contrar articolului 63 din Tratatul CECO, de două societăți producătoare de energie electrică din Regatul Unit, și anume National Power și PowerGen, care au refuzat să cumpere cărbunele reclamantului la același preț pe care îl plătesc pentru celălalt cărbune. Cu toate acestea, reclamantul a susținut că, după patru ani de la depunerea plângerii, Comisia nu a luat încă o decizie cu privire la acest caz. Reclamantul a trimis o primă scrisoare de nemulțumire cu privire la evoluția plângerii în februarie 1996, dar Comisia nu a luat nicio măsură, în ciuda mai multor reuniuni cu DG IV. Cea mai recentă reuniune pe care reclamantul a avut-o cu funcționari ai Comisiei a avut loc în mai 1998, dar nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la acest caz. Între timp, reclamantul a cheltuit mult timp și bani în plângerea sa (pregătirea rapoartelor, participarea la reuniuni). Reclamantul a observat că nerezolvarea discriminării de către Comisie a avut un efect extrem de negativ asupra activității sale. La plângere a fost anexat un dosar complet de corespondență cu Comisia în perioada octombrie 1994-septembrie 1998 (un total de 65 de scrisori, dintre care 49 din partea reclamantului către Comisie și 16 din partea Comisiei către reclamant). INQUIRY ------- <br /> **Avizul Comisiei În** avizul său, Comisia și-a exprimat mai întâi regretul pentru faptul că au trecut mai mult de patru ani de la depunerea plângerii și că procedura a durat mai mult decât se anticipase. Comisia a prezentat următoarele motive pentru această întârziere excesivă și a declarat că a tratat pe larg plângerea depusă la 21 octombrie 1994: Această examinare aprofundată a fost rezultatul direct atât al existenței unor îndoieli serioase cu privire la situația de fapt care susține cazul, cât și al aplicării fără precedent a dispoziției - probabil unică - din Tratatul CECO în temeiul căreia ar putea fi examinat comportamentul producătorilor de energie electrică. Aceste chestiuni complexe au fost abordate fără întrerupere din octombrie 1994, în ciuda unui context general de penurie de resurse umane și în ciuda interesului limitat al cauzei pentru realizarea obiectivelor Tratatului CECO. Comisia a abordat mai întâi aspectele factuale ale cazului: a afirmat că o parte, și anume PowerGen, a prezentat în mod constant în răspunsurile sale la Comisie presupuse probleme în ceea ce privește calitatea cărbunelui produs de reclamant. Comisia a trebuit să abordeze această problemă în detaliu, deoarece orice diferență în ceea ce privește calitatea cărbunelui ar avea un impact semnificativ asupra aprecierii oricărei discriminări prin preț pe care ar fi practicat-o un cumpărător. Pentru a aborda această problemă, Comisia a formulat mai multe cereri de informații pentru a evalua calitatea cărbunelui furnizat de reclamant pentru producerea de energie electrică unui alt producător, National Power. O altă problemă de fapt este că atât National Power (NP), cât și PowerGen (PG) au contestat cu fermitate ipoteza că reclamantul ar fi putut fi în măsură să vândă și să livreze orice cantitate substanțială de cărbune între 1993 și 1998, când reclamantul a fost angajat în contracte de spălare a cărbunelui cu British Coal Corporation. În urma apariției acestor îndoieli cu privire la capacitatea de aprovizionare a reclamantului, Comisia a trebuit să efectueze o examinare detaliată atât a procedurii adoptate de producătorii de energie electrică pentru încheierea contractelor de achiziție de cărbune, cât și a acordurilor contractuale pe care reclamantul le încheiase în perioada 1993-1998. Această examinare a devenit și mai necesară atunci când Comisia a aflat, în cursul investigației sale, că reclamantul nu a fost în măsură să livreze cărbunele pe care l-a vândut către NP pe o bază diferită de CFD (și anume, un contract la un preț mai bun decât cel convenit în mod obișnuit în contractele standard). În continuare, Comisia a arătat că problemele de drept ridicate de plângere erau la același nivel cu constatarea detaliată pe care a solicitat-o: singurul articol citat în plângere a fost articolul 86 (noul articol 82) din Tratatul CE. Cu toate acestea, Comisia a considerat - din proprie inițiativă - că reclamantul era o întreprindere în sensul articolului 80 din Tratatul CECO și că singura modalitate adecvată de abordare a problemelor ridicate era utilizarea articolului 63 din Tratatul CECO. Această evaluare a fost contestată în mod fundamental de părțile implicate (guvernul Regatului Unit și NP) în răspunsul lor la cea de a doua opinie preliminară emisă de Comisie: aceștia au susținut că reclamantul nu „produce" cărbune, deoarece a recuperat cărbune din reziduurile care au fost create ca urmare a „producției de cărbune" anterioare. În plus, acestea au susținut că reclamantul nu a plătit taxa pe producția de cărbune prevăzută la articolul 49 din Tratatul CECO. Comisia a trebuit să abordeze problemele din răspunsuri într-un mod foarte detaliat. Într-adevăr, concluzia potrivit căreia reclamantul nu era o întreprindere CECO ar fi avut consecințe majore asupra cauzei atât în ceea ce privește procedura (normele CE/normele CECO), cât și, mult mai important, în ceea ce privește analiza de fond, deoarece o aplicare a articolului 86 CE în cazul comportamentului NP și PG ar necesita demonstrarea faptului că acestea erau dominante în mod colectiv și că comportamentul lor constituia un abuz de o astfel de poziție. Concluzia provizorie potrivit căreia reclamantul era o întreprindere CECO și cauza trebuia examinată în temeiul articolului 63 CECO nu a facilitat sarcina Comisiei, deoarece Tratatul CECO a intrat în vigoare la 25 iulie 1952 și, de la această dată, nu a existat niciun exemplu de aplicare a articolului 63 CECO de către Înalta Autoritate/Comisie. Prin urmare, plângerea a determinat Comisia să exploreze un domeniu complet nou și a ridicat probleme de drept fără răspuns până în prezent în jurisprudența Curții de Justiție: articolul 63 CECO se aplică situației de fapt din plângere? Ce condiții trebuie îndeplinite pentru o intervenție a Comisiei? Există un prag „de minimis" sub care nu se poate aștepta în mod rezonabil nicio acțiune ? Care este natura recomandării care ar putea fi transmisă guvernului Regatului Unit într-un context în care încălcarea a fost săvârșită de întreprinderi private (cotate la bursă)? Ca un corolar al aplicării fără precedent a articolului 63 CECO, Comisia a trebuit să acopere o lacună și în ceea ce privește normele procedurale aplicabile investigării unui astfel de caz, care, în temeiul Tratatului CECO, sunt mult mai puțin dezvoltate decât în temeiul Tratatului CE. Situația a devenit și mai dificilă într-o cauză în temeiul articolului 63 CECO, în care încălcarea ar fi fost săvârșită de societăți private, în timp ce recomandarea ar trebui adresată unui stat membru. Și în acest caz, Comisia a trebuit să se ocupe de chestiuni fără răspuns până în prezent, cum ar fi în ce măsură normele CE au oferit orientări cu privire la modul adecvat de abordare a unei proceduri în temeiul articolului 63 CECO? În cele din urmă, Comisia a trebuit să se ocupe de aprecierea unei situații anterioare în care acordurile contractuale dintre reclamant și British Coal Corporation nu i-ar fi permis celui dintâi să liciteze o cantitate semnificativă de cărbune pentru vânzarea către producătorii de energie electrică. Cu toate acestea, aproximativ cinci ani mai târziu, foști angajați ai British Coal Corporation au afirmat că contractele în cauză ar fi putut fi modificate în orice moment într-un sens favorabil reclamantului. Este clar că discriminarea poate avea loc numai în măsura în care întreprinderilor aflate în poziții similare li se impun condiții diferite. A contrario, constatarea că poziția reclamantului nu era comparabilă cu cea a celorlalți furnizori de cărbune în ceea ce privește capacitatea sa de a livra cărbune ar împiedica probabil aplicarea articolului 63 CECO. Comisia a observat că soluționarea acestor chestiuni de fapt și de drept a avut loc într-un context general de penurie de resurse, ceea ce creează o obligație pentru DG Concurență a Comisiei de a acorda prioritate anumitor cazuri și, în consecință, de a trata unele cazuri într-un ritm mai lent. Unitatea responsabilă de caz aplică normele în materie de concurență din tratatele CE și CECO în sectoarele energiei (inclusiv cărbune, electricitate, gaz și benzină), apei și oțelului din întreaga Uniune. Printre aceste domenii de responsabilitate, DG Concurență a decis, pe de o parte, să acorde prioritate sectoarelor energiei electrice și gazelor care urmează să fie liberalizate în viitorul foarte apropiat și în care vor fi necesare acțiuni imediate pentru a garanta succesul punerii în aplicare a Directivelor 96/92/CE și 98/30/CE. Decizia de a acorda prioritate acestor sectoare este confirmată zilnic de numărul mare de cazuri pe care le generează. Pe de altă parte, DG Concurență a luat în considerare faptul că cazul reclamantului are o dimensiune pur națională și că prezintă un interes foarte limitat pentru îndeplinirea obiectivelor Tratatului CECO, pentru a-i acorda o prioritate mai redusă. În cele din urmă, Comisia a observat că, în pofida acestui context, DG Concurență va depune eforturi pentru a înregistra progrese în acest caz în următoarele câteva luni și că va trebui să adopte o poziție definitivă cu privire la plângere în lumina diferitelor elemente de fapt și de drept prezentate mai sus înainte de a ajunge la o concluzie. De asemenea, Comisia a anexat la avizul său o descriere lungă de două pagini a cronologiei cauzei de la depunerea plângerii, precum și o listă cronologică a corespondenței care conține 97 de scrisori, note și consultări între 21 octombrie 1994 și 28 august 1998. **Reclamantul și-a** menținut plângerea și a afirmat că Comisia nu a oferit nicio explicație pentru întârzierea în tratarea acestui caz. Reclamantul s-a referit, de asemenea, la un proiect de recomandare pe care Comisia l-a trimis producătorilor și guvernului Regatului Unit în februarie 1997, din care reiese că Comisia a acceptat plângerea și a fost dispusă să ia o decizie în favoarea reclamantului. Cu toate acestea, reclamantul nu a înțeles de ce, doi ani mai târziu, Comisia nu luase încă o decizie cu privire la acest caz. ÎNTREBĂRI SUPLIMENTARE ---------------------- <br /> La 18 octombrie 1999, Ombudsmanul s-a adresat în scris Comisiei pentru investigații suplimentare. Ombudsmanul a făcut referire la avizul Comisiei din 5 martie 1999, în care Comisia observase că DG Concurență se va strădui să facă progrese în acest caz în următoarele câteva luni. Cu toate acestea, având în vedere că nu au fost primite informații, Ombudsmanul a solicitat Comisiei să îl informeze dacă a fost luată o decizie finală și să comenteze afirmația reclamantului potrivit căreia, de la reuniunea din mai 1998, nu au fost luate măsuri suplimentare. **Avizul suplimentar al Comisiei În** avizul său suplimentar, Comisia a observat că ultima etapă notabilă în acest caz a fost o reuniune între reclamant și Comisie la 30 mai 1998. În ceea ce privește situația actuală, Comisia a afirmat că nu a adoptat încă nicio decizie oficială, întrucât reclamantul și PG au inițiat negocieri care ar trebui să conducă la o tranzacție. Comisia a acceptat opinia reclamantului potrivit căreia soluționarea cazului ar fi cea mai adecvată soluție în această etapă, deoarece situația pieței în care reclamantul ar fi fost discriminat s-a schimbat radical după martie 1998, data la care contractele de achiziție de cărbune încheiate de PG și NP care nu au fost oferite reclamantului au expirat. În consecință, Comisia s-a abținut să adopte o decizie formală în contextul actual al negocierii unei tranzacții. În cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la un acord, Comisia își va revizui poziția și va adopta o poziție definitivă cu privire la caz. Comisia a declarat că a încercat în mod activ să faciliteze discuțiile dintre reclamant și PG și s-a întâlnit cu părțile în mai multe rânduri începând din martie 1999. Ultima întâlnire cu reprezentanții reclamantului a avut loc la 3 noiembrie 1999, în timp ce ultima întâlnire cu PG a avut loc în octombrie 1999. **Observațiile suplimentare ale reclamantului** Reclamantul a observat că, după 4 ani în care s-au înregistrat puține progrese, Comisia a început să ia măsuri pentru a avansa cazul. Reclamantul a afirmat că Comisia a jucat un rol activ în pregătirea terenului pentru negocierile de soluționare amiabilă dintre reclamant și PG, ceea ce este cel mai bine pentru compensarea reclamantului pentru ilegalitățile din trecut. Atât reclamantul, cât și GP au fost de acord că o soluționare negociată ar fi mai bună decât o recomandare a Comisiei. Cu toate acestea, reclamantul a respins afirmația Comisiei potrivit căreia situația pieței s-a schimbat radical după martie 1998 și a observat că, până în prezent, aceasta era încă dezavantajată. Reclamantul și-a reiterat, de asemenea, punctul de vedere potrivit căruia Comisia a avut nevoie de mulți ani pentru a trata această plângere, care a fost un caz simplu care ar fi putut fi soluționat rapid. Reclamantul a observat că Ombudsmanul va fi informat în cazul în care se înregistrează progrese în discuțiile de tranzacție cu PG. Cu toate acestea, din ianuarie 2000 nu s-a primit nicio informație de la reclamant. DECIZIA ------- <br /> **Presupusa întârziere a Comisiei în luarea unei decizii cu privire la plângere.** 1.1 Reclamantul a susținut că, după patru ani de la depunerea plângerii la 21 octombrie 1994, Comisia nu luase încă o decizie cu privire la plângere. Comisia și-a exprimat regretul pentru faptul că au trecut mai mult de 4 ani de la depunerea plângerii, dar a oferit o explicație pentru întârzierea excesivă: Comisia a observat că plângerea era deosebit de complexă în ceea ce privește aspectele de fapt și de drept care trebuiau examinate în detaliu. Comisia a afirmat, de asemenea, că trebuie să acorde prioritate altor cazuri, în special liberalizării sectoarelor energiei electrice și gazelor, și că cazul reclamantului are o dimensiune pur națională și prezintă un interes foarte limitat pentru îndeplinirea obiectivelor Tratatului CECO. 1.2 Ombudsmanul ia notă de faptul că prezenta plângere a fost depusă la 21 octombrie 1994 și că, în noiembrie 1999, cinci ani mai târziu, Comisia nu a luat încă o decizie cu privire la aceasta. Această întârziere extraordinară în tratarea plângerii poate fi justificată numai atunci când Comisia este în măsură să ofere o explicație acceptabilă pentru aceasta. În cazul de față, Ombudsmanul consideră că Comisia i-a furnizat o justificare rezonabilă pentru întârziere. Acest lucru reiese din următoarele elemente: 1.3 În opinia sa, Comisia s-a referit mai întâi la aspectele complexe de fapt și de drept (normele CE/CECO, aplicarea fără precedent a articolului 63 CECO) și de procedură pe care le ridica plângerea și care necesitau o investigație intensă și aprofundată din partea serviciilor DG Concurență. O descriere detaliată a acestor elemente factuale, juridice și procedurale complexe și a consecințelor acestora asupra tratării plângerii este inclusă în avizul Comisiei. 1.4 În al doilea rând, Comisia s-a referit la obligația serviciilor Comisiei de a acorda prioritate altor cazuri mai importante, cum ar fi liberalizarea sectoarelor energiei electrice și gazelor, care necesită o acțiune imediată. Comisia a observat, de asemenea, că cazul reclamantului are o dimensiune pur națională și prezintă un interes foarte limitat pentru îndeplinirea obiectivelor Tratatului CECO. 1.5 Pe lângă aceste elemente, reiese atât din anexele la plângere, cât și din anexele la avizul Comisiei (anexa I: cronologie, anexa II: corespondența principală) că, în perioada de 5 ani menționată mai sus, Comisia a fost foarte activă în acest caz de la depunerea plângerii. Din anexa I reiese că, în mai multe rânduri, reclamantului i s-a solicitat să trimită Comisiei observații și informații suplimentare, că Comisia a luat legătura cu NP și PG, precum și cu guvernul Regatului Unit pentru a le solicita observațiile și a efectuat mai multe consultări interservicii cu privire la această chestiune. În plus, din anexa II reiese că între 21 octombrie 1994 și 28 august 1998 au fost trimise în total 97 de scrisori, note și consultări. În plus, au avut loc diferite reuniuni cu reclamantul și cu GP. În cele din urmă, s-a constatat că reclamantul a inițiat negocieri de soluționare amiabilă cu PG. Reclamantul a observat că Comisia a jucat un rol activ în stabilirea bazelor pentru aceste negocieri de soluționare. 1.6 Din elementele de mai sus reiese că Comisia a furnizat Ombudsmanului o explicație acceptabilă pentru tratarea cazului pentru o perioadă lungă de timp și, prin urmare, nu a fost stabilit niciun caz de administrare defectuoasă. **2 Concluzie** Pe baza anchetelor Ombudsmanului European cu privire la această plângere, se pare că nu a existat nicio administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene. Prin urmare, Ombudsmanul a decis să închidă cazul. Cu stimă Jacob SÖDERMAN