Prezentul caz face referire la modul în care Comisia Europeană a soluţionat o plângere care i-a fost prezentată în 2006 prin 27 de iniţiative ale cetăţenilor („reclamanţii”) care luptau împotriva a ceea ce ei percepeau ca fiind consecinţele negative ale extinderii aeroportului din Viena. Comisia a ajuns la concluzia că lucrările respective fuseseră desfăşurate fără evaluarea obligatorie a impactului asupra mediului prevăzută de Directiva 85/337/CEE. Pentru a remedia omisiunea, aceasta a convenit cu autorităţile din Austria ca cele din urmă să efectueze o evaluare ex-post a impactului asupra mediului, care să simuleze cât mai bine o evaluare ex-ante a impactului asupra mediului şi care să facă posibilă o evaluare completă a impactului proiectelor relevante asupra mediului. Raportul final privind această procedură a fost prezentat Comisiei în februarie 2011.

Reclamanţii nu au fost mulţumiţi de modul în care a fost efectuată evaluarea ex-post a impactului asupra mediului. Printre altele, aceştia au criticat faptul că (i) autoritatea responsabilă cu procedura respectivă era exact aceeaşi autoritate care acordase permisele pentru lucrările în cauză şi, astfel, aceasta se afla într-un conflict de interese evident şi că (ii) nu au avut acces la o cale de atac, astfel cum prevede directiva UE relevantă.

În 2008, reclamanţii s-au adresat Ombudsmanului European (plângerea 1532/2008). În urma analizării cazului, Ombudsmanul a considerat că argumentele reclamanţilor cu privire la cele două aspecte de mai sus păreau întemeiate la prima vedere şi că, prin urmare, la momentul respectiv, nu a putut ajunge la concluzia că fuseseră oferite asigurări de către Comisie cu privire la efectuarea corespunzătoare a evaluării ex-post a impactului asupra mediului. Cu toate acestea, ţinând seama de faptul că procedura era în curs, iar Comisia declarase că va închide cazul de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor doar în momentul în care ar fi fost asigurată că autorităţile din Austria au adoptat măsurile necesare, Ombudsmanul a considerat că nu erau necesare alte acţiuni din partea sa în acel stadiu. Prin urmare, acesta şi-a încheiat investigaţia în decembrie 2009, invitând Comisia să ia în considerare constatările sale.

În noiembrie 2010, reclamanţii s-au adresat din nou Ombudsmanului (plângerea 2591/2010). Ombudsmanul a deschis o a doua investigaţie, în cursul căreia a verificat dosarul Comisiei. Inspecţia a arătat că dosarul nu conţinea nicio altă corespondenţă semnificativă între Comisie şi autorităţile din Austria în perioada în care se efectua evaluarea ex-post a impactului asupra mediului. În special, nimic nu sugera faptul că declaraţiile pe care le-au formulat reclamanţii în acea perioadă au fost dezbătute în scris cu autorităţile din Austria. Şi nici decizia Ombudsmanului privind plângerea 1532/2008 nu pare să fi condus la o astfel de corespondenţă. Această situaţie l-a determinat pe Ombudsman să concluzioneze că acele constatări din prima investigaţie nu au fost luate în considerare de către Comisie. Prin urmare, acesta a formulat un proiect de recomandare, solicitând Comisiei să îşi reconsidere poziţia. Acest proiect de recomandare nu a avut succes.

Ombudsmanul a considerat că prezentul caz a constituit un exemplu deplorabil de situaţie în care Comisia (i) nu a luat măsurile de remediere corespunzătoare în ceea ce priveşte o încălcare clară a legislaţiei UE într-un caz important şi (ii) a ales să ignore recomandările Ombudsmanului. Prin urmare, acesta a considerat oportun să aducă problema în atenția Parlamentului European. Aşadar, Ombudsmanul şi-a încheiat investigaţia cu un raport special adresat Parlamentului.