Chcete podat stížnost na orgán či instituci EU?

Dostupné jazyky: 
  • Română

Decizie privind modul în care Comisia Europeană a răspuns la o plângere despre presupuse încălcări ale Cartei drepturilor fundamentale a UE de către o instanță din România (cazul 1861/2022/OAM)

Stimate domnule X,

Ați depus recent o plângere la Ombudsmanul European împotriva Comisiei Europene cu privire la chestiunea menționată mai sus.

Conform informațiilor pe care le-ați furnizat, la data de 17 august 2022 ați scris Comisiei argumentând că ați fost condamnat în mod greșit de o instanță din România. Ați susținut că autoritățile române, în special Înalta Curte de Casație și Justiție, poliția, Ministerul Public și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au încălcat diverse articole din Carta drepturilor fundamentale a UE.[1] Comisia a răspuns la data de 10 octombrie 2022. 

Înțelegem că sunteți nemulțumit de răspunsul Comisiei.

După o examinare atentă a informațiilor pe care le-ați furnizat odată cu plângerea, nu găsim niciun indiciu de administrare defectuoasă din partea Comisiei Europene.

Răspunsul Comisiei este unul corect. Carta drepturilor fundamentale a UE se aplică statelor membre numai atunci când acestea pun în aplicare legislația UE.[2] Comisia a constatat că problemele pe care le-ați semnalat nu par să fie legate de punerea în aplicare a legislației UE. Prin urmare, Comisia nu are autoritatea de a interveni în cazul dumneavoastră. În cazurile în care Carta nu se aplică, statele membre și autoritățile lor naționale au responsabilitatea generală de a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor lor. 

Având în vedere cele de mai sus, Ombudsmanul a închis cazul.[3]

Deși înțelegem că este posibil să fiți dezamăgit de această decizie, sperăm că explicațiile vă vor fi utile.

Cu stimă,

 

Tina Nilsson
Șefă a Unității de gestionare a cazurilor

Strasbourg, 09.11.2022

 

[1] https://ec.europa.eu/info/aid-development-cooperation-fundamental-rights/your-rights-eu/eu-charter-fundamental-rights_ro.

[2] Articolul 51 al Cartei.

[3] Informații complete privind procedura și drepturile aferente plângerilor pot fi găsite la adresa: https://www.ombudsman.europa.eu/ro/document/70707.