Evropski varuh človekovih pravic
Povezani dokumenti
Rezumatul deciziei în urma anchetei din iniţiativa proprie OI/1/2006/TN
În fiecare an, Ombudsmanul European primeşte un număr semnificativ de plângeri împotriva Comisiei cu privire la litigiilor contractuale. Plângerile sunt întocmite de persoane particulare, de întreprinderi mici şi mijlocii şi alte organizaţii şi îi privesc atât pe contractanţi, cât şi pe subcontractanţi. Ombudsmanul a iniţiat o anchetă din proprie iniţiativă prin care a cerut Comisiei să investigheze posibilitatea utilizării sporite a medierii în soluţionarea litigiilor din cadrul contractelor pe care le finanţează. Ancheta a urmat după aprobarea de către Comisie a medierii ca metoda adesea cea mai rapidă, mai simplă şi mai rentabilă de soluţionare a litigiilor.
Pe parcursul anchetei Comisia s-a angajat să încurajeze metode alternative de soluţionare a litigiilor în viitor. Aceasta se poate realiza prin introducerea unei clauze de mediere opţionale în contractele tip de achiziţii. Cu toate acestea, Comisia a avertizat că utilizarea medierii sau altor metode de soluţionare a litigiilor ar putea fi costisitoare. A afirmat, de asemenea, că Comisia nu poate impune medierea litigiilor dintre contractanţi şi subcontractanţi.
În decizia de clasare a anchetei, Ombudsmanul a salutat introducerea unei clauze de mediere opţionale în cadrul contractelor Comisiei. El a subliniat că medierea reprezintă în mod normal metoda cea mai rentabilă de soluţionare a litigiilor, în comparaţie cu înaintarea unei acţiuni în instanţă. Ombudsmanul a solicitat Comisiei să-l informeze asupra urmărilor cu privire la utilizarea clauzei de mediere şi a eforturilor sale de a extinde utilizarea medierii la litigiile privind subvenţiile acordate de Comisie. De asemenea, Ombudsmanul a subliniat importanţa de a recomanda utilizarea medierii în conflictele dintre contractanţi şi subcontractanţi.
Comisia ar trebui să-l informeze pe Ombudsman despre urmările cu privire la această chestiune până la 30 iunie 2007.