Europos ombudsmenas

Rezumatul deciziei privind plângerea 1051/2010/BEH împotriva Serviciului European de Acţiune Externă

Plângerea a fost depusă de un jurnalist german. În 2010, acesta s-a adresat Comisiei Europene solicitând accesul la o secţiune privind problemele legate de vize dintr-un raport privind reuniunile care au avut loc în luna februarie 2010 între Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate („Înaltul Reprezentant”) şi reprezentanţi ai Federaţiei Ruse. Comisia a refuzat accesul.

În plângerea adresată Ombudsmanului, reclamantul a criticat refuzul Comisiei de a-i permite accesul la documentul solicitat, fără a oferi o explicaţie convingătoare referitoare la motivul pentru care nu poate fi acordat accesul. Reclamantul a susţinut că Comisia ar trebui să permită accesul sau să ofere o explicaţie convingătoare referitoare la motivul pentru care nu poate fi acordat accesul.

În avizul său, Comisia a susţinut că divulgarea ar compromite eforturile întreprinse pentru protejarea relaţiilor dintre UE şi Federaţia Rusă. Prin urmare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 privind accesul public, accesul nu a putut fi acordat. Comisia a explicat că: (i)  divulgarea ar plasa evaluările privind problema vizelor, necomunicate delegaţiei ruse, în domeniul public şi că (ii)  divulgarea ar slăbi poziţia de negociere a UE.

Înainte ca serviciile Ombudsmanului să procedeze la inspectarea documentului în cauză, Comisia a informat Ombudsmanul că, în urma înfiinţării Serviciului European de Acţiune Externă („SEAE”), responsabilitatea pentru acest caz revine acum acestui serviciu. Ombudsmanul a considerat, în continuare, că ancheta este orientată spre SEAE.

În evaluarea poziţiei instituţiei în cauză, Ombudsmanul a ţinut seama de faptul că, potrivit jurisprudenţei instanţelor UE, natura intereselor protejate în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 este foarte sensibilă. Instituţiile se bucură, prin urmare, de o marjă largă de apreciere în determinarea măsurii în care divulgarea ar putea aduce atingere interesului public. Ombudsmanul a considerat că avizul instituţiei în cauză, care menţionează că divulgarea ar slăbi poziţia de negociere a UE, este confirmat de rezultatele inspecţiei şi este convingător. De asemenea, acesta a constatat că secţiunea documentului la care reclamantul a solicitat accesul se referă la negocieri în curs şi permite formularea unor concluzii privind evaluarea de către UE a abordării Federaţiei Ruse. Argumentul instituţiei potrivit căruia divulgarea secţiunii relevante ar periclita încrederea reciprocă existentă între Federaţia Rusă şi UE a fost, prin urmare, plauzibil. Având în vedere aceste circumstanţe, Ombudsmanul a concluzionat că nu a existat niciun caz de administrare defectuoasă în ceea ce priveşte decizia de a refuza accesul.